Workaholismul – între pasiune și dependență 5/5 (1)
5/51

0
576

În discuția cu privire la workaholism, ne aflăm prinși inevitabil între două tentații, specifice societății moderne în care trăim – idealizarea muncii și idealizarea sănătății (fizice și psihice). Dependența față de muncă este încurarajă și blamată în același timp, cele două abordări putând să se suprapună, sau să difere în funcție de anumiți factori. Studiile arată, de exemplu, că munca este privită diferit în funcție de cultura din care facem parte – în Europa workaholism-ul are o conotație negativă, în SUA are o conotație pozitivă, în timp ce Japonia este celebră prin faptul că are un cult puternic al muncii.

Fenomenul se generalizează repede, începând cu anii ’70-’80 ajungând din patologie o afecțiune la modă. Mai mulți factori contribuie la acest lucru: nevoia de productivitate a companiilor, nevoia de prosperitate a oamenilor, avansul tehnologic care permite să se poată munci de oriunde, inclusiv evoluția psihologiei organizaționale, prin care s-au oferit firmelor noi modalități de a înnobila în ochii angajaților munca. În măsura în care intrăm în contact cu cultura corporatistă, o anumită doză de workaholism ni se cere din start, cel puțin la nivelul în care mimarea ei la interviul de angajare ne apare ca obligatorie.

O provocare în definirea termenului de workaholism este însă aceea de a separa depedența de pasiune. Se spune că secretul pentru a nu munci niciodată este să alegi să faci ceva ce îți place cu adevărat, activitatea pentru care dacă nu ai fi plătit, ai face-o oricum, în timpul tău de liber, de dragul ei însăși. Este însă acest lucru posibil sau avem de-a face doar cu o afirmație utopică ce se transformă în distopie la primul contact cu realitatea? Pot coexista entuziasmul amatorului împreună cu rigurozitatea profesionistului, în așa manieră încât să putem face aceeași activitate de dimineața până seara, fără să știm când muncim și când ne relaxăm?

Fiecare din noi avem însă percepții diferite asupra realității care ne înconjoară și atunci nu am putea să găsim limite precise, nici pentru acest fenomen. Anumiți cercetători au propus, în analiza workaholism-ului, un reper de unde putem vorbi de acest fenomen – cine muncește mai mult de 50 de ore pe săptămână, de exemplu. Dar la fel ca în cazul altor dependențe, este important să ținem cont de rezistența diferită a persoanelor la anumiți stimuli. Când vorbim de alcoolism, nu facem diferența între cel care bea ocazional, sau chiar regulat și alcoolic în funcție de numărul de pahare băute pe săptămână, ci mai degrabă în funcție de dacă și cât de mult își dorește să nu mai facă asta și nu reușește, în ce măsură restul vieții sale este afectată de acest obicei. La fel, și când vorbim de workaholism, criteriul orelor muncite apare ca nepotrivit, și mai degrabă ne orientăm asupra altor indicatori.

Vorbind de dependență (în opoziție cu pasiunea, fie ea și obsesivă), primul semn cum că avem de a face cu o tulburare este acela că munca în sine produce dependența și nu o activitate specifică. Dacă nu ar mai putea munci în cadrul aceleiași profesii, workaholicul ar continua să muncească, la fel de mult și cu același devotament compulsiv. Motivația apare ca urmare a nevoii de a se simți util, de a produce. Poate fi vorba și de nevoia emoțională de a-și umple cât mai mult timpul și de a se distanța de viața personală. În orice caz, nu activitatea contează, ci simpla ei prezență constantă. Workaholicii, ca urmare a acestui fapt, și muncesc mai mult decât este necesar, mai mult decât li s-ar cere sau decât le-ar fi competențele. De multe ori, inventează pretexte ca să preia și din munca altora, lucru care le oferă și prilejul de a se victimiza. Se întâmplă să se ofere să refacă munca unui coleg nou angajat, pe motiv că nu este perfectă sau să facă curățenie prin birou, pe motiv că femeia de serviciu deja lucrează prea mult.

Workaholicii, ajunși apoi în funcții de conducere într-o organizație (o evoluție firească, doar sunt cei mai harnici, ajung primii, pleacă ultimii și valorizează înalt importanța serviciului lor), cer de la angajații din subordinea lor același devotament față de muncă. Acest lucru, are consecințe nefaste, atât asupra dinamicii companiei, cât și asupra stării de sănătate psihică și fizică a oamenilor. Însuși randamentul în muncă scade, pe măsură ce se instaurează extenuarea (o parte din fenomenul de burnout).

La fel ca în cazul altor dependențe, și munca ajunge în cazurile extreme să separe complet dependentul de lumea non-dependentă. Persoana ajunge să aibă un singur rol social puternic, purtându-se în permanență în conformitate cu acesta. Rolul pe care i-l oferă poziția profesională le anulează apoi pe celelalte, și workaholic-ul nu mai participă în cadrul familiei (sau nu are deloc o familie), pierde contactul cu prietenii, renunță la orice altă pasiune sau distracție. Apoi nu mai este deloc ușor să se întoarcă de unde a plecat.

Într-o criză existențială, putem cere de la muncă să ne ofere o identitate și apoi considerăm că ne pierdem identitatea (singura care ne-a mai rămas) dacă nu mai obținem același succes.

În cele din urmă, vorbim de workaholism ca tulburare psihică în stadiu avansat, în măsura în care fizic și psihic ajungem să avem probleme de pe urma efortului continuu. Încep să apară ca simptome stresul puternic și neliniștea emoțională pe fondul faptului că este negată prezența oboselii și organismul este în continuare forțat. Apar apoi și tulburări somatice de tipul durerilor puternice de cap, afecțiunilor gastrice, hipertensiunii arteriale. Din acest punct, fără să fie tratat, workaholism-ul poate să intre într-o etapă foarte periculoasă. Dependența de muncă poate să aducă și alte dependențe, într-o perioadă în care organismul este deja supra-solicitat (depedența de pastile este comună întrucât temperează tulburările somatice, dar și dependența de alcool sau droguri, consumate cu rolul de a reduce stresul).

 

Surse:

Cecilie Schou Andreassen, Holger Ursin & Hege R. Eriksen (2007), The relationship between strong motivation to work, “workaholism”, and health, Psychology & Health, 22:5, 615-629, DOI: 10.1080/14768320600941814

SELLS, Benjamin L., Workaholism,  ABA Journal, Vol. 79, No. 12 (DECEMBER 1993), pp. 70-72

ZLATE, Mielu, Tratat de psihologie organizațional-managerială, vol. II, ed Polirom, 2007

 

Autor: Maria Măgurean

Liceunet

Bacalaureat2016

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent