Viol sofisticat 4.42/5 (4)
4.42/54

0
797

Cu foarte mult timp în urmă, când limbajul era doar ceva mai mult decat o gângureală, comunicarea dintre oameni se baza mai mult pe limbaj corporal și exprimarea emoțiilor, cum încă și noi, dar mai ales copiii și restul animalelor încă o facem. Un copil nu știe să explice foarte clar ce-și dorește, preferă să ia sau să facă gălăgie până primește. Lucrurile nu s-au schimbat nici la stadiul adult, doar că gălăgia a devenit mai nuanțată. Până la urmă, a ruga pe cineva să-ți aducă o cafea pare tot o cerere, o gălăgie ușoară prin care transmiți o informație. Suntem mai conștienți (uneori) că cealaltă persoană nu este obligată să ne-o aducă. Și asta face diferența dintre a cere și a pretinde.

Când cerem suntem pregătiți să acceptăm „nu”. A pretinde înseamnă a considera că ceva ți se cuvine. Nu este deloc ancorată în realitate credința asta. Pentru că nimic nu ți se cuvine. Dacă ți se cuvenea nu era nevoie să o ceri. Nu ți se cuvin nici viața, nici sănătatea, nici libertatea, nici partenera/ul, modul în care se formează copiii, nici măcar să primești ceva pentru care ai plătit… Pentru toate este nevoie de grijă, luptă, efort, alegerea celor cu care colaborezi etc. Viața nu-ți este datoare cu nimic, este nesigură, surprinzătoare și, în consecință, mai devreme sau mai târziu vei avea surprize. Faptul că nu ți se cuvin anumite lucruri, nu înseamnă că nu ai dreptul la ele. Nu ți se cuvine posibilitatea de a vedea, dar ai tot dreptul să o ai. Dacă nu o ai, nu este pentru că nu ai dreptul, ci pentru că așa e viața. Cineva trebuie să fie acea persoană. Dar este mult de discutat despre asta și deja am scris în altă parte. Revenind la viol, violul este doar o altă formă de a lua cu forța ceva ce nu ai dreptul. Cine dă aceste drepturi? Este o discuție complicată. În unele cazuri este șeful unei grupări militare care a cucerit un sat. Alteori este președintele unei țări care spune că ai dreptul să deții oameni, dar într-o societate adultă, unde ne pasă de cum se simte celălalt, unde vrem să fie cât mai puțină suferință și cât mai mult suport reciproc, puterea rezidă în fiecare dintre noi. Dreptul la cine are acces la corpul meu fie că vrea să-l mângâie, fie să-l lovească, cu toții ne-am dori să fie la noi înșine, nu-i așa?

Cândva, demult, spuneam că oamenii nu se puteau exprima foarte clar. Cum putea cere un bărbat sex unei femei? Nu i-ar fi putut spune sau, cel puțin, nu într-o formă frumoasă, ci o arăta încercând s-o forțeze. Dacă au fost niște homo sapiens primitivi cu bun simț, care întrebau, au fost excluși din piscina genetică, cum se spune, de către cei care nu întrebau și forțau, cel mai probabil. Pentru că statistic, cei de pe urmă obțineau sex mai des decât primii. Și considerând că nu era nicio pedeapsă pentru viol (situație care s-a păstrat destul mult încă: a se vedea cazul de la Vaslui de acum câțiva ani, până la armata americana (filmul documentar The Invisible War) și nici nu mai vorbesc de lumea a treia unde, de exemplu, patru pusti care au violat o fată au fost pusi sa taie iarba în fața secției de poliție drept pedeapsă) cine era motivat să-i pese de ce simte celălalt, când ardea atât de tare ce simt ei? În plus, femeile nu puteau fi supărate tot timpul pe violatori, că s-ar fi exclus dintr-o societate în care nimeni altcineva nu se supăra pe ei. Suportul social încuraja toleranța acelei umilințe. Femeia se scutura, urla puțin, plângea puțin și accepta că asta este tot ce poate aștepta de la viață și că li se întâmplă tuturor. Nu era nimic de făcut. Bărbații aveau mai multă putere fizică și singura lor (femeilor) protecție era, uneori, chiar violatorul, daca era lider.

Dar oare lucrurile s-au schimbat atât de mult? La o primă vedere, la noi în țară (cel puțin la oraș) și în toate țările măcar atât de civilizate, bărbații nu forțează femeile să facă sex cu ei, ci vorbesc cu ele, le scot în oraș, le complimentează, le cumpără flori, le oferă plimbări și experiențe interesante și, după ce au oferit aceste lucruri, așteaptă și adesea primesc floricica lor umedă. Sună a respect, și a cerere, nu a pretinde, nu-i așa? Suntem obișnuiți cu această societate și ni se pare că este vârful, dar nu este așa. Cu siguranță lucrurile stau mult mai bine decât forțare, violență, dispreț, dar nu suntem la un nivel adult, ci doar la nivelul unor copii ceva mai sofisticați.

De ce zic asta? Pentru că scopul final nu s-a schimbat. Când un bărbat violează o femeie, vrea ca el să se simtă bine, fără să-i pese de ce simte ea. Cum a spus un lider politic și militar în filmul documentar The Act of Killing, când era pe cale să violeze o copilă de 14 ani „Va fi iad pentru tine, dar va fi paradis pentru mine”. Acum bărbații fac să fie frumos și pentru femeie, oferă lucruri pentru sex. Și femeia se simte bine în timpul actului, spre deosebire de un viol. Partea nasoală apare după actul sexual, când se clarifică intenția bărbatului care a vrut doar să cumpere sex și a tratat-o ca pe o furnizoare de servicii. Femeile au tot felul de strategii de a preveni asta: „fă-l să aștepte, dacă vrea mai mult decăt sex va rămâne” (dar nu este obligatoriu așa) sau incearca sa-i deduca motivațiile pornind de la analiza personalității lui și a  motivelor pentru care a încheiat vechile relații. Iar bărbații mint ca să le treacă testele și să primească premiul… Motivul a rămas același. Bărbații se supun regulilor actuale, unde violul este pedepsit și, desigur, marea majoritate chiar s-ar simți vinovați dacă ar recurge la așa ceva. Li se pare că jocul lor este drept, că urmează regulile și că așa se face, că sunt morali. Dar nu este așa.

De menționat că mulți bărbați vor o relație și se comportă încercând să convingă femeia că sunt parteneri buni. Și ei încearcă aceleași strategii, probabil ceva mai stângace din lipsă de practică. Culmea, adesea ei pică testele. Nu la ei mă refer în acest articol. Ei sunt cei ce oferă ce-au promis, ca o persoană adultă. Mă refer la cei care înumără femeile sau se bucură că au pierdut numărul. Cei care sunt într-o competiție cu alți bărbați care tratează femeile ca obiecte și cu adolescenții. Pentru că, de fapt, acesta este nivelul de maturizare emoțională atins. Știu cum pare, dar nu critic și nu mă dau superior. Maturizarea emoțională trece de la un stadiu la altul pentru că la stadiul anterior este dificil de tolerat. O persoană devine mai empatică, mai conștientă de ce simt alții pentru că nu primește ce-și dorește de la viață (siguranță, iubire) de la nivelul actual de înțelegere. Ei, se pare, au trăit o adolescență minunată, unde au obținut ce și-au dorit și cine ar vrea să schimbe asta? Din păcate, faptul că ei obțin ce-și doresc creează suferință în jurul lor (cam ca un mâncător de carne).  Ei n-au nevoie să se îngrijească de suferința femeilor lăsate în urmă. Sunt chiar mândri dacă suferă după ei, că se simt mai valoroși. Acest fiind un alt element, de altfel. Impresionarea mamei, teama de abandon inconștientă, exprimată prin abandonarea celorlalți. Nevoia de a primi valorizare după valorizare niciuna ne fiind suficientă pentru că nu vine de la cine trebuie. Sunt convins că nu poate fi ușor în pielea lor, dar cu atât mai mult pot obține mai mult de la viață și crea mai puțină suferință dacă i-am presa să iasă din confortul dat de societate. Și cei care putem să-i ajutăm cel mai mult suntem noi bărbații care, deși cu toții am vrea să facem sex cu un milion de femei, mulți dintre noi ar avea dificultăți să manipuleze o altă persoană și să o trateze ca pe ceva a cărei valoare vine din utilitate.

Cum ar arăta maturitatea? Maturitatea înseamnă sinceritate. Maturiatea înseamnă a nu forța sau manipula. Un bărbat care ar spune deschis că nu vrea decât sex, nu o relație, ar fi un bărbat matur, dar, desigur, ar primi mult mai puțin decât cineva care se preface că vrea mai mult. Cu siguranță, societatea în prezent îl recompensează pe cel ce minte și manipulează. Singura suferință ar fi dată de propria conștiință, dar pare evident că este cam blândă cu el.

Dar să nu trecem cu vederea avantajele sincerității. Dezavantajul, spuneam, este că sunt mai multe nopți de singurătate, dar avantajul este că poți discuta despre idei care par inteligente și logice până le aduci în discuție, cum ar fi aceasta cu „mă interesează doar sex”. Sexul este o nevoie bazală conform piramidei lui Maslow. Desigur este de așteptat să căutăm asta și nu foarte sănătos psihic să o ignorăm, dar cine mai este atât de aproape de primitivitate să fie conectat doar la acest nivel? O persoană obișnuită din acest secol va folosi sexul ca pe un mesaj, ca pe o formă de comunicare. La început ar suna ca „sunt atât de atras de tine, încât mi-aș dori să fuzionăm, să fii parte din mine”, apoi ar suna ca „ești parte din viața mea și vreau ca și corpurile noastre să fie unul parte din celălalt”. De ce ai vrea doar sex?

Și, dacă tot m-am întrebat, aș avea două: 1. este un joc, cum spuneam. Cu cât mai multe puncte obținute cu atât cred ei că și-au contrazis desconsiderarea de sine si 2. nu știu ce să facă într-o relație. Nu știu cum să mențină pe cineva interesat. Este o diferență majoră între a cuceri pe cineva și a fi într-o relație și majoritatea oamenilor (și femei și bărbați) se pricep la unul și nu și la celălalt. Pentru că se cam exclud. Dacă te pricepi la relații nu prea ai timp să exersezi cuceritul.

Este interesant (pentru mine, cel puțin) cât de mult se străduiesc bărbații să nu se maturizeze, să reușească să dea impresia că le pasă de ceilalți, când, de fapt, le pasă doar de ei. Și mă gândeam cât de mult tolerează femeile poziția de ne-în-control în care se află, cum se prind în jocurile bărbaților și condamnă și ele femeile care au fost păcălite de „șmecheri”. Este natural să fii de partea agresorului, majoritatea oamenilor o fac. O simplă privire spre religie – un alt instrument al bărbaților de a supune femeia – și la câtă popularitate are aceasta, arată realitatea tristă a unei lumi călcate în picioare, care a învățat să-și joace rolul în cutiuța ei și care îi va ataca pe cei care cer egalitate și corectitudine. Dar mie mi-ar plăcea să fie mulți astfel de oameni care să nu facă altora ceea ce nici ei nu ar vrea să li se facă. Cei care spun că ceea ce vrei tu este egal cu ceea ce vreau eu și sunt dispus să plătesc un preț pe care-l negociem împreună. Dacă tu vrei o relație lungă pentru a oferi sex, îți voi cere doar dacă sunt capabil să ofer sau măcar dacă vreau autentic să ofer (că poate încă nu știu cum).

Mulți bărbați consideră că societatea presează femeile să aibă relații de lungă durată, dar că ele, în adâncuri, vor diversitate sexuală. În realitate, foarte puține femei vor diversitate sexuală. Dincolo de faptul că sunt mai sensibile decât bărbații, că se deschid mult mai greu având nevoie de mai mult timp petrecut cu același partener (dar și asta se poate spune că este un construct social), ele sunt mai dezvoltate pentru comunicare laterală și se simt confortabil relaționând, pe când bărbații vor să cucerească, să se extindă pe verticală. Păi și de ce să facă bărbatul ce vrea femeia? De ce să se sacrifice el? Pentru că este pasul moral, social și politic înainte. Pentru că lumea suferă din cauza competițiilor și a cuceririlor, pentru că are nevoie de interconectare, de sprijinn reciproc, înțelegere, sinceritate (această caracteristică nu este feminină;  femeile pot fi prea subtile, iar bărbații sunt adesea sinceri cruzi; calea de mijloc ar fi mai eficientă aici), iubire, respect și ajutarea celor slabi, nu exploatarea lor. Motivul pentre care mulți bărbați vor să fie „bărbați adevărați” este că nu vor să fie alții „bărbați adevărați” cu ei. Este, de asemenea, motivul pentre care mulți bărbați urăsc homosexualii: nici ei nu vor să fie tratați cum treatează ei femeile. Dacă este ceva frumos de luat din religie și politică este această invitație de a ne păsa de ceilalți, de a vrea să facem parte dintr-o familie, cu același Tată și aceeași Mamă (Gaia / Pământul) și că fiecare ființă care este capabil să simtă suferința să nu sufere inutil. Suntem oameni mari, putem să ne asumăm mici frustrări, pentru a nu crea o suferință mult prea mare celorlalți! Nu mă refer la a accepta o cultură sau religie opresive ca să nu-i supărăm pe cei care ne-o impun. Avem dreptul la propriul confort și este minimul moral să ne pese de confortul celorlalți. Dacă am vedea o persoană care bate cu bestialitate un copil, moral este să-l ingori sau să încerci să-l oprești? Femeia este o persoană vulnerabilă, adesea tratată josnic de persoane cu putere. Mulți bărbați nu sunt de partea femeilor din diferite motive, între care pentru că le consideră vinovate că nu primesc ei mai mult sex sau că nu le oferă (lor bărbaților) admirația pe care le-o oferă ei și vor să fie pedepsite (altfel nu-mi explic de ce mor atât de multe fete frumoase în filmele horror).

Multe persoane se identifică cu tot felul de particularități (prezența unor anumite organe genitale, reguinea unde s-au născut, culoarea pielii etc.) de parcă mintea noastră în adâncuri ar avea oricare din caracteristicile astea. Ca și în celebrul experiment de la Stanford cu închisoarea, etichetele, menite inițial să ne orienteze în complexitatea prea mare și deschiderea prea largă a vieții, ajung să pună stăpânire pe noi și să ne facă să-i călcăm pe alții.

Într-o zi, poate, o să observăm că ceilalți sunt tot noi, că este aceeași conștiință în toate creierele și creierașele. Că acolo unde există autonomie, există percepție de sine, dorință de viață, de lipsă de durere, de iubire și fuziune cu cineva de încredere. Că toți vrem să fim dezmierdați și protejați (nu știu dacă v-ați prins la partea cu „creierașe”, dar mă refeream și la restul animalelor – doar nu vă închipuiți că conștiința a apărut brusc la om, din senin, fără să fi evoluat și ea de-a lungul timpului și speciilor). Fii persoana pe care ai vrea s-o întâlnești pe stradă! Oferea iubirea, zâmbetul și ajutorul de care ai și tu nevoie! Celelate persoane ești tot tu. Toți vrem să ne simțim valoroși. Toți vrem să fim unici pentru cineva, să fim motivul pentru care viața cuiva e frumoasă, să fim parte din preocupările unei persoane minunate (pentru cei la care iubirea curge dintr-o singură direcție, dacă nu se poate repara, se poate schimba). Protejați-i pe cei ca voi! Dacă aflați de cineva că a fost victimă sau că a făcut o victimă, dacă victima ar fi sora/fiica voastră, cum și-ar dori să vă purtați? Noi nu avem un rol important într-un film și ceilalți sunt figuranți fără valoare. Cu toții suntem figuranți. Hai să ne purtăm frumos cu celelalte versiuni ale conștiinței ultime. Și să-i presăm pe cei care nu vor știe ce suferință creează să deschidă ochii și s-o vadă! Sper să fie mai eficient decât a fost in The Act of Killing!

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent