Vine o zi, vine o zi cand se va sfarsi…

0
735

Legatura cu organizatia in care lucrezi se poate intrerupe din nenumarate cauze. Voi descrie, in cateva episoade, modalitatile pe care le-am cunoscut eu. Va invit sa adaugati din experienta voastra si, mai ales, daca va recunosteti intr-o situatie, sa impartasiti cu noi modul in care v-ati recladit cariera.

Episodul 1                                               

Atunci intr-o vapaie si noi ne-nvaluim,

Macar ca licuricii sa ardem cat traim.”

Vasile Voiculescu

Tendinta este sa crezi ca momentele decisive ale trecerii prin viata vin teatral, insotite de acorduri din simfonia a 9 a lui Beethoven si avand, fara dubiu, un efect de catharsis asupra mediului ce te inconjoara, pe o raza cel putin egala cu egoul tau manifestat dupa ce ai primit o lauda de la un sef la a carui mana intinsa ravneai. Analizand, ramai surprins sa vezi ca, parca in ciuda ta, pamantul se invarte ca in dimineata trecuta, la televizor sunt aceleasi stiri – despre altii – firesc, facturile sunt in cutia postala, la magazine sunt reduceri masive de black friday si, ei da, Mos Craciun vine cu un camion de la Coca Cola. Si totusi, astazi este ziua in care tu vei comunica superiorului ierarhic ca iti doresti sa demisionezi. Esti calm, rece, poti formula fraza zambind si fara vibrato a la Angela Gheorghiu. Ai lucrat la asta! Luni! Ani! Cata informatie este necesar sa aduni pentru a pronunta un singur cuvant: demisionez?

Pentru cei mai multi oameni, viata profesionala este ca o succesiune de anotimpuri. Ghiocelul primaverii care te trezeste dimineata de dimineata si te trimite catre un job pe care tocmai l-ai primit. Cum mai alergi catre birou! Cat de vesel tii mortis sa ajungi primul, saluti tipul de la paza, care te priveste printre gene – oripilat ca l-ai trezit (ce stie el!), uiti de lift si urci scarile cate doua o data, faci cafeaua pentru toti colegii, uzi florile de pe gem, lasi un post-it de motivare pe calculatorul lui Laur care ieri a intarziat cu un dead line si a primit un feedback deloc echilibrat, deschizi laptopul, il mangai ( e nou!), pui parola “smartboy15” – (numai tu stii ca smartboy esti TU si 15 e ziua in care ai semnat contractul) si, intri cu toate circuitele neuronale din posesie, coloana verticala dreapta, sprijinita de scaunul ergonomic si degetele in blocstarturi ca inaintea unei curse de cai de pe hipodrom in gestionarea eficienta a maretului proiect pentru care TU ai intreaga responsabilitate! O, da! E primavera!

Dar, ce se intampla de te trezesti si in mintea ta este altceva decat : “cum ar fi sa introduc un sheet nou cu analiza comparativa a parametrilor?”, “o diagram GANT ar permite vizualizarea in time a statusurilor”? Tot primul vii, nu mai saluti paznicul – te saluta el, faci cafeaua doar pentru tine, pe Laur l-ai batut pe umeri si l-ai incurajat aseara, pe la 20.30 cand ai plecat spre casa, parola este luna curenta urmata de ultimile doua cifre din an – noiembrie 12 – a, iar ai uitat – cu N mare! Proiectul la care lucrezi este complicat, nu te depaseste, stii ce ai de facut, raspunzi la e mailuri (in medie 150 pe zi), ridici si receptorul (in alta medie de 20 pe zi), participi la callconfuri (3-4 pe saptamana). E perfect. Evoluezi, detii controlul, esti reprezentativ pentru firma, parerea ta este luata in seama. Te ridici pe varfuri si privesti peste garduletul biroului tau din openspace catre spatiul intim in care lucreaza senior managerul! E vara! May the force be with you!

Esti convins ca “the secret” functioneaza! Acum ridici privirea si vezi sirele spinarilor aplecate peste tastaturi, fruntile incruntate, doi baieti cu receptoarele intre ureche si umar si degetele saltarete pe taste, o fata ce trimite un sms….hopa! – asta nu e bine! Te ridici, mergi ferm catre ea si o intrebi care este parerea ei despre “occupancy”? Acum poti fi alaturi de oameni, lucrezi pentru sudarea echipei, ai organizat team buildinguri, aduci client, intretii relatia cu acestea. Ai timp pentru toate – ai invatat sa delegi! A, am uitat ! Ti-ai luat si concediu de odihna. Esti mandru de tine. It’s a wonderful life – parca Louis Armstrong, nu? (De foarte mult timp nu ai mai ascultat muzica…). Ce toamna frumoasa!

Vii cu jumatate de ora dupa inceperea programului, habar nu mai ai daca este paznic la usa, urci cu liftul.Te privesti in oglinda si-ti spui ca ai parul rar, ca lumina din ochi s-a stins, ca parca nu prea ai astazi chef sa lucrezi, ca te-ai cam saturat de aceleasi sedinte operationale, de analiza, de raportare, de oportunitati, de strategie – ce de nume pentru pierderea de vreme! Nu te mai regasesti in obiectivele firmei. Nimic nu te mai face sa fii implicat. Zilele sunt multiplicate ca la xerox. TU esti un xerox! Chiar nu mai ai suflu sa misti lucrurile, sa determini actiuni, sa energizezi oamenii. Esti fara viata, amortit! Iarna e in tine!

Succesiunea aceasta se dezvolta, in functie de personalitatea fiecaruia, in ritm diferit. Asa ca, dupa un timp decis de tine, pronunti cuvantul: demisia! Nu stii ce va fi! Vrei doar sa retraiesti bucuria de a munci.

In episodul urmator analizam decizia de a pleca pentru ca ai un coleg care….

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent