Tulburarile adictive 3.06/5 (6)
3.06/56

0
1875

Termenul de “adictie” a aparut ca traducere a termenului Sucht din germana, folosit de Freud pentru prima data in articolul “Sexualitatea in etiologia nevrozelor”. Glover a folosit termenul din engleza, respectiv “addiction” in articolul sau “Despre etiologia dependentei de droguri”. Tulburarile adictive se refera la fenomene clinice si psihopatologice foarte diferite, fara o legatura aparenta intre ele cum ar fi: toxicomaniile (droguri, alcool, tutun), dependenta de medicamente, adictiile obiectale sexuale, tulburarile de comportament repetitive (de exemplu, bulimia). Aceste patologii sunt  transnosografice si transstructurale.

Generic, adictia este un stadiu extrem al abuzului de substante si este definita asa cum aratam mai sus printr-un comportament compulsiv, lipsit de auto-control, in ciuda consecintelor negative serioase. De exemplu persoana cu comportament adictiv isi focalizeaza treptat atentia spre obtinerea, folosirea drogurilor, in ciuda imbolnavirii, ruperii relatiilor intersubiective, etc. Literatura curenta sugereaza implicarea a doua sisteme disfunctionale in adictie: partea anterioara a cingulus-ului, si cortexul orbito-frontal (doua regiuni frontale), cu rol in controlul comportamentului, si a comportamentului legat de recompensa, aceleasi zone fiind de pilda implicate si in tulburarea de comportament obsesiv-compulsiv.
Comportamentul adictional se caracterizeaza prin tendinta de a iesi din realitate prin intermediul starii psihice. In tulburarile adictive exista un risc crescut al recaderilor, chiar si dupa o perioada mare de abstinenta.
O prima clasificare ne arata ca adictiile chimice (farmaceutice) sunt legate de folosirea mai multor substante cu scopul schimbarii starii psihice: alcool, droguri, tutun, preparate somnifere si sedative. Formele ne-chimice includ jocurile de noroc (gambling), jocurile computerizate, dependente emotionale (adictii sexuale), dependenta de munca, adictia de cheltuire a banilor, s.a. Se considera ca veriga de trecere dintre adictiile chimice si cele nechimice este reprezentata de supra-alimentatie sau suportarea foamei (bulimie/ anorexie nervoasa).
Principalii termeni care sunt folositi in cazul tulburarilor adictive vor fi enumerati si explicati dupa cum urmeaza: in primul rand intoxicatia – comportament maladaptativ asociat cu ingestia recenta de droguri. Efectele intoxicatiei cu orice drog pot sa varieze mult de la o persoana la alta si depind de factori cum ar fi doza, circumstantele si personalitatea subiacenta. Cel de al doilea termen intalnit in literatura de specialitate este cel de sevraj – sindrom cu specificitate pentru substanta psihoactiva respectiva, urmand incetarii uzului masiv (implica toleranta si indica dependenta).
Se mai vorbeste si despre toleranta, ceea ce inseamna ca pentru intoxicare este necesara mai multa substanta; sau – prin uz continuu ori masiv – aceeasi cantitate de drog produce un efect mai mic, de abuz reprezentat printr-un patern maladaptativ al uzului de substanta, rezultand in probleme si consecinte adverse repetate.
In fine, termenul de dependenta ce reprezinta nevoia psihologica sau fizica de a continua luarea substantei- dependenta de un anumit drog poate sa fie fizica (somatica) sau psihica (psihologica) sau ambele.
Dependenta psihologica, numita si habituare, se caracterizeaza prin dorinta (craving, „pofta”) de substanta, continua sau intermitenta. Dependenta fiziologica se caracterizeaza prin toleranta, nevoia de a lua substanta pentru a evita aparitia sindromului de sevraj sau de abstinenta.
Cand discutam despre prezenta simptomelor de sevraj sau de abstinenta trebuie adaugat faptul ca acestea implica de obicei dependenta. Cu exceptia tratamentului pe termen scurt al simptomelor de sevraj, distinctia dintre abuz si dependenta nu are decat o semnificatie clinica limitata.
Definirea urmatorului termen, cel de adictie implica in continutul sau dependenta psihologica, comportamentul de cautare a drogului, dependenta si toleranta fizica, precum si deteriorarea asociata a sanatatii fizice si mentale.
Mai trebuie citat sindromul de discontinuare- termen nou folosit in legatura cu semnele si simptomele tranzitorii de sevraj, dupa incetarea utilizarii unui medicament prescris.
Comportamentul persoanelor ce prezinta varii forme ale tulburarii adictive (consum, alcool, joc de sansa patologic) demonstreaza de cele mai multe ori un polimorfism caracterial care ingreuneaza descrierea si ierarhizarea evenimentelor petrecute. Specialistii domeniului medical si psihologic au in comun o explicatie dinamica care unifica imaginea psihica a acestora, astfel ca pasivitatea si dependenta, gradul de agresivitate prezent, lipsa autocontrolului si imaturitatea sexuala sunt raportate in majoritatea cazurilor ca si directii clare conturate de aspectul psihoclinic decelat.
Din perspectiva behaviorista, tulburarea adictiva apare ca rezultatul unei obisnuinte, ea fiind invatata. In acest sens spre exemplu toxicomania sau jocul de sansa patologic sunt vazute ca rezultat al unei conditionari progresive. Pe de o parte consumul de drog favorizat de presiunea grupului social (anturajul) poate fi considerat ca un raspuns posibil la factorii iminenti si anxiogeni. Efectul euforizant furnizeaza o serie de comportamente de revigorare imediata care pentru individul implicat, in functie si de personalitatea sa, ii confera in raport cu alte conduite adaptative anumite privilegii.
Conceptia in sine are ca rezultat existenta unor numeroase metode terapeutice, dezvoltate peste tot in tarile anglo-saxone in care tinta sau scopul este de a dezvolta comportamente “aversive”. Comportamentul in cazul tulburarii adictive transcrie in mod simbolic anumite distorsiuni ale elaborarii psihice; el se reflecta in grade diferite, in functie de subiect, si diferitele aspecte patologice.
Cercetarile au demonstrat existenta unui numar mare de factori de risc in ceea ce priveste abuzul de droguri, alcoolismul, jocul de sansa patologic, acestia fiind corelati cu aspecte personale, familiale sau scolare.
Fiecare persoana este in interactiune pe de o parte cu familia sa (microsocietate ce poseda regulile sale de functionare) si pe de alta parte cu societatea (ansamblul unei populatii ce are reguli culturale, economice, juridice si o functionare de masa). Unii din acesti factori familiali si sociali vor interfera cu structura psihica a individului.
Exista unele caracteristici ale familiilor in care se intalnesc mecanismele tulburarii adictive in comportamentul unuia sau mai multor membri: expresii arhaice ale conflictelor intrafamiliale; o frecventa mai mare a conduitelor de intoxicare; practici prelungite de educare de catre „mame simbiotice”.
In ceea ce priveste toxicomania, presiunea grupului social si disponibilitatea drogului sunt factori determinanti majori in initierea si mentinerea consumului de droguri.
In general, utilizarea tutunului, alcoolului si cannabisului poate precede uzul de cocaina si opioide. Acele persoane care incep sa consume drogurile cele mai dezaprobate social, cum ar fi heroina, provin din familii dezorganizate sau au o relationare deficitara cu parintii si prezinta adesea o stima de sine redusa. De aici, o proportie semnificativa din consumatorii de droguri intrunesc criteriile pentru tulburarea de personalitate de tip antisocial.
Conduitele adictive nu sunt rezultatul doar al actiunii factorilor externi subiectului (factori sociologici si potentialul adictiv al substantei), fara a avea si o legatura cu personalitatea lui. Pe de alta parte, nu se poate vorbi despre o „personalitate toxicomana” in sensul unei structuri univoce, dar exista un ansamblu de factori psihodinamici cu o importanta relativa in dobandirea dependentei. Unii toxicomani sunt caracterizati printr-o lipsa de autonomie, printr-o nevoie permanenta de o alta persoana care sa ia decizii in locul lor.
Scurtcircuitul adictiv pe de o parte evita constientizarea conflictelor intra/ extra psihice care stau la baza simptomelor nevrotice si a trasaturilor de caracter, iar pe de alta parte favorizeaza dezvoltarea unei conduite de actiune (consumul de drog, jocul patologic), mai mult sau mai putin in mod constient.
Toxicomanul recurge la drog pentru a-si anula tensiunea interna, secundara unei frustrari, unei deceptii, unei anxietati, depresii, in mod general pentru a-si anula o senzatie dezagreabila.
Drogul tinde sa se substituie mecanismelor defensive nevrotice obisnuite: refularea, negarea, izolarea; de aceea drogul, pentru toxicoman, reprezinta o necesitate, o nevoie si nu doar o dorinta, situandu-se in registrul narcisic daca privim din punct de vedere psihanalitic.
Ipoteza de lucru psihanalitic ne spune ca aceasta lipsa de autonomie rezulta din esecul interiorizarii precoce ce corespunde primului proces de separare – individualizare care apare in cursul primilor trei ani de viata.
Freud (1915) sustinea ca mecanismele ce stau la baza tulburarilor adictive ar fi similare cu cele ale nevrozei, cu alte cuvinte ar fi efectul unei stari toxice a organismului.
Unele tipuri de adictii ar fi determinate de o oralitate constitutionala, adica ar avea la baza o fixatie la stadiul oral. Astfel, adictiile ar intra in categoria perversiunilor si Freud adauga ca exista adictii fara drog, fiind vorba de o dependenta fata de obiectul primordial, nu de o substanta anume. Freud compara accesele de foame subita cu accesele de angoasa, iar placerea data de obiectul adictiei cu placerea sexuala. El considera ca organismul se afla, in cazul tulburarilor adictive intr-o stare de intoxicatie similara starii specifice nevrozelor actuale.
In nevrozele actuale, se acumuleaza tensiune de natura somatica din cauza ca excitatia sexuala nu este descarcata complet. Aceasta tensiune, dupa Freud devenea toxica, iar descarcarea ei era compulsiva si incontrolabila.
La Freud apare ideea adictiei fara aportul unor substante exogene, care produce insa efecte psihopatologice similare cu cele ale adictiei clasice. Se creioneaza astfel comportamentul adictiv, caracterizat de trecerea la act, cautarea unei satisfactii intense si imediate, atribute specifice proceselor primare. Astfel, subiectul are un mod de functionare psihica ce nu se incadreaza in procesele secundare, care tin de temporalitate, realitate, istoricitate. Subiectul recurge la satisfacerea imediata, fara a avea constiinta trecutului, a experientei.
McDougall considera ca tulburarile adictive ar avea la baza o organizare oedipiana arhaica in care apare o stagnare a energiei libidinale determinata de investirea unor fantasme primitive, anterioare achizitionarii limbajului. Din acest motiv, ele sunt greu de verbalizat, deci de elaborat. Acest fenomen se poate explica printr-o structura psihica generata de conflictele si insatisfactiile traite in relatia cu parintii, corpul si psihicul copilului fiind terenul unor investiri abuzive.
Originea tulburarii adictive ar fi deci foarte timpurie, fiind legata de dependenta absoluta a nou-nascutului, in starea de neajutorare.
Din perspectiva psihanalitica, mecanismele tulburarii de tip adictiv, si aici citam gandirea, reprezentarea, nu reusesc sa amane descarcarea tensiunii. Absenta obiectului este de netolerat, ca atare ea nu este acceptata, iar pierderea nu este traita, pentru ca subiectul sa se apere de afectele neplacute. Descarcarea nu va avea loc, iar procesul va fi reluat repetitiv.
Comportamentul adictiv are la baza reluarea traseului excitatiei catre sursa ei pe calea care duce la satisfacerea nevoii. Obiectul dorintei devine obiect al nevoii, aparand dependenta de el. Dorinta va fi trezita si satisfacuta dupa mecanismul nevoii, avand caracterul irepresibil al acesteia. De exemplu, in cazul bulimiei, nevoia alimentara este pusa in slujba dorintei, devine suportul ei, calea ei de satisfacere. Activitatea de gandire este scurtcircuitata, in locul ei apare satisfacerea afectiva, in act, prin comportamente ce tind sa se automatizeze. Aceasta fixatie poate aparea in conditiile in care exista fie carente, fie excese in modul in care mama ingrijeste nou-nascutul. Braunschweig si Fain vorbesc de crearea unor neo-dependente, germeni ai dependentei de tip adictiv. Este vorba deci despre traumatisme precoce, dificil de elaborat psihic, care perturba capacitatea de reprezentare si de interiorizare a obiectului si prin urmare, duc la incapacitatea de a metaboliza surplusul de excitatie.
Astfel, adictia poate fi interpretata ca fiind o forma de aparare fata de depresia anaclitica, in lipsa capacitatii de a transforma obiectul primar in obiect pierdut. Obiectul adictiei este un substitut al obiectului nevoii. Obiectul dorintei nu a putut fi perceput ca obiect pierdut, deci nu poate fi reprezentat, nici regasit in real. In lipsa interiorizarii lui, obiectul primar va fi cautat in real, in exterior. In lipsa unei prezente materne adecvate, obiectul extern primar este insuficient pierdut, insuficient regasit, deci obiectul intern primar va fi insuficient creat. Investirea prea puternica a obiectului primar, datorita nostalgiei prea intense, va determina o slaba investire narcisica secundara. Aspectul compulsiv al tulburarii de tip adictiv poate fi explicat de latura economica a acestor procese. Lipsa ce nu poate fi compensata de nimic din exterior genereaza nevoia de nestapanit.
Pot aparea discontinuitati ale sentimentului de a fi, de a exista, iar comportamentul adictiv devine calea prin care individul se simte viu.
In general, persoanele care prezinta tulburari adictive considera ca dependenta lor se datoreaza societatii atribuind vina pe rand cauzelor psihologice, factorului economic, conditiilor precare de existenta, greselilor parintilor, lipsei sustinerii din partea partenerului de viata. Unii autori considera ca subiectii cu atitudini adictive „gandesc in termeni de probabilitati doar pe termen scurt”. Este recunoscut, in general, faptul ca spre exemplu jucatorii de sansa patologici sunt ancorati in concret si in prezent, nefiind dispusi sa-si suprime placerile imediate in favoarea unor castiguri nesigure si greu de demonstrat pe planul existentei. Acesti subiecti prefera placerea imediata oferita de joc in locul unor beneficii indepartate.
Pe masura ce adictia se agraveaza, jucatorul patologic recurge la modelul comportamentului gratifiant pe moment si distorsioneaza tot mai mult evaluarile fata de realitate si propria persoana. Astfel, lumea inconjuratoare va fi perceputa tot mai ostila, fiind investita cu propriile ganduri si sentimente negative. In consecinta, individul se simte din ce in ce mai neinteles si judecat de cei din jur, incat se va condamna la izolare, inchizandu-se in propria sa carapace. Prin negarea si devalorizarea alternativelor venite din exteriorul grupului deviant, adictivul isi limiteaza sansa de a-si gasi noi solutii adaptative.

Bibliografie selectiva

1.    Freud, S., (2000), Pentru a introduce narcisismul, in Psihologia inconstientului, Opere, volumul 3, Editura Trei, Bucuresti.
2.    Goldberg, R. J. (2001), Ghid clinic de psihiatrie, Editura All, Bucuresti.
3.    DSM–IV (2000), Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale, Editura Asociatiei psihiatrilor liberi din Romania, Bucuresti.
4.    Kaplan, B., Sadock, V.A. (2001), Manual de buzunar de psihiatrie clinica, Editura Medicala si Liga Romana pentru Sanatate Medicala, Bucuresti.
5.    Bakalar, I., (1988), Drug control in a free society, Cambridge University Press.
6.    Floyd, F. (2004), Manual despre alcoolism, Editura Oscar Print, Bucuresti.
7.    Ionescu, S., Jacquet, Marie-Madeleine, Lhote, Cl., (2002), Mecanismele de aparare, Ed. Polirom.
8.    Comings, D.E. (1998), The molecular genetics of pathological gambling,
            New York: CNS Spectrums.
9.   DuPont, R.L. (1997). The selfish brain: Learning from addiction,Washington DC
            American Psychiatric Press.

 

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent