Sunt copiii altruiști? 5/5 (4)
5/54

0
1267
  • Ce este altruismul?

De-a lungul timpului, altruismul a fost fragil de definit de către teoreticieni. El a aparținut mai întâi filosofilor și teologilor, pentru ca mai apoi să fie preluat și de către cercetătorii moderni, adepți ai metodei carteziene. Printre aceștia din urmă s-au numărat și psihologii. Ei încearcă să răspundă întrebării fundamentale “este omul inerent altruist?” prin măsurarea comportamentului acestuia.

Există diverse abordări teoretice ale altruismului. Deși altruismul este privit ca fiind angrenat în manifestare de către o multitudine de motivații, unii teoreticieni consideră că acesta este instrinsec naturii umane. Pe de altă parte, se opinează că datorită procesului de socializare ne manifestăm în mod altruist, iar alții consideră că altruismul este o predispoziție naturală umană, iar socializarea nu face decât să potențeze această predispoziție.

Pentru a putea fi studiat obiectiv, din punct de vedere psihologic, altruismul a necesitat o definire clară și o operaționalizare în termeni concreți. Astfel, s-a ajuns la definirea altruismului drept un tip de comportament prosocial, în beneficiul celorlalți, care nu presupune existența unor motivații egoiste, a unor așteptări în propriul interes (Eisenberg and Mussen, 1997, apud Leontopoulou, 2010).

Dintre ființele umane, cei ale căror comportamente sunt cel mai puțin modelate de societate sunt copiii. Așadar, prin studierea comportamentelor lor și măsura în care acestea pot fi catalogate drept altruiste ni se pot oferi observații intuitive asupra naturii umane. Pe de altă parte, chiar și asupra copiilor procesul de socializare s-a instaurat de la vârste foarte fragede, iar rezultatele obținute în urma studierii comportamentului lor probabil nu ne îndreptățesc să ne îndreptăm înspre generalizări asupra naturii umane.

  • Sunt copiii altruiști?

Studiile de specialitate ce vizează comportamentul altruist la copii ne îndreaptă atenția înspre diferite perspective teoretice privind altruismul. Toate aceste perspective oferă rezultate valoroase, deseori întrepătrunzându-se într-o perspectivă împăciuitoare.

O perspectivă teoretică este subliniată de ipoteza că altruismul este parte din natura umană și, implicit, are origini biologice. Printre cercetările ce confirmă această ipoteză se numără cele realizate de către Warneken în 2013 și de către Warneken și Tomasello în 2006, 2008 și 2012 (apud Warneken, 2013). Potrivit acestora, copiii manifestă comportamente altruiste față de ceilalți încă de la frageda vârstă de 18 luni. Aceste comportamente sunt unele instrumentale, de ajutorare a celorlalți prin înmânarea unor obiecte sau de împărțire benevolentă a bunurilor personale cu ceilalți. Altruismul ce animă aceste comportamente este evidențiat de faptul că ele sunt manifestate de către copii chiar și atunci când aceștia nu sunt recompensați pentru comportamentul realizat, când părinții nu se află în preajma lor sau când trebuie să își sacrifice pentru scurt timp activitățile (să își întrerupă jocul). De asemenea, au fost identificate comportamente simple de ajutorare a celorlalți chiar și la copiii de 14 luni, fără a se putea diferenția însă dacă acele comportamente sunt provocate de motivații altruiste.

Așadar, copiii sunt angrenați activ în comunicarea subtilă cu ceilalți și sunt capabili să identifice intențiile acestora, iar mai apoi să acționeze în consecință, chiar și altruist. Având în vedere că până la 14-18 luni comportamentul copilului nu a putut fi modelat social în mod total, rezultatele acestor studii ne pot sugera prezența unor predispoziții naturale ale ființei umane de a-i ajuta pe ceilalți golite de intenții egoiste.

Această perspectivă teoretică este completată de o alta, conform căreia altruismul se află în strânsă legătură cu procesul de socializare pe care îl parcurge ființa umană. Din această perspectivă, altruismul poate fi modelat de către societate sau poate fi creat în urma procesului de socializare. Însă, deseori concluziile cercetătorilor se concentrează asupra celei dintâi variante, care sugerează o îmbinare a factorilor biologici și a celor sociali în conturarea altruismului.

Astfel, se afirmă că probabil există unele predispoziții naturale ale copilului înspre a fi altruist, dar care sunt modelate mai apoi de către societatea în care trăim. Această modelare poate fi realizată în sens pozitiv sau negativ, cu rol potențator sau inhibitor al altruismului inerent ființei umane.

Spre exemplu, în urma studiului desfășurat de către Lozada, D’Adamo și Carro în 2014, concluziile au fost că altruismul prezintă o anumită plasticitate la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani. Aceștia au fost mai altruiști în comportamentul lor față de ceilalți după ce au parcurs activități de colaborare cu ceilalți copii, după ce s-au simțit securizați din punct de vedere emoțional și relaxați. Drept urmare, copiii au fost receptivi la încurajările sociale subtile pentru manifestarea altruismului. Condițiile sociale prielnice în care s-au aflat aceștia au avut un rol important în manifestarea mai pronunțată de comportamente altruiste, și nu neapărat recompensa sau alte motivații centrate pe propria persoană.

De asemenea, modelarea altruismului poate fi evidențiată și de studiul lui Mares și Woodard din 2005 (apud Wilson, 2008). Aceștia afirmă că vizionarea de către copii a unor programe TV cu conținut prosocial influențează în sens pozitiv altruismul la copii, în special la cei cu vârsta de aproximativ 7 ani. Aceștia vor observa la TV comportamente prosociale, pe care le lor învăța apoi prin imitare. Un alt studiu (Decety, Cowell, Lee, Mahasneh, Malcolm-Smith, Selcuk, Zhou, 2015) ne oferă o perspectivă asupra rolului educației religioase asupra altruismului copiilor. Concluziile experimentului desfășurat de către cercetători indică prezența unui număr mai mare de comportamente altruiste (de împărțire a bunurilor personale cu ceilalți) la copiii crescuți într-o familie non-religioasă comparativ cu copiii crescuți într-o familie religioasă.

Cu toate că studiile încearcă să răspundă parțial întrebarii fundamentale asupra altruismului, rămâne actuală întrebarea dacă altruismul este intrinsec sau nu ființei umane. Desigur, definirea și operaționalizarea conceptelor “altruist” și “egoist” are nevoie de șlefuiri și rafinări prelungi. Însă, toate aceste studii ne sugerează, pe lângă implicațiile teoretice, stringența cunoașterii ființei umane și a naturii sale.

Bibliografie

Leontopoulou, S. (2010). An Exploratory Study of Altruism in Greek Children: Relations with Empathy, Resilience and Classroom Climate. Psychology. 1(5), 377-385.

Warneken, F. (2013). The Development of Altruistic Behavior: Helping in Children and Chimpanzees. Social Research, suppl. Special Issue: Giving: Caring for the Needs of Strangers. 80(2), 431-442.

Lozada, M., D’Adamo, P., Carro, N. (2014). Plasticity of altruistic behavior in children. Journal of Moral Education. 43 (1), 75–88.
Wilson, B. J. (2008). Media and Children’s Aggression, Fear, and Altruism. The Future of Children. 18 (1), 87-118.

Decety, J., Cowell, J. M., Lee, K., Mahasneh, R., Malcolm-Smith, S., Selcuk, B., Zhou, X. (2015). The Negative Association between Religiousness and Children’s Altruism across the World. Current Biology. 25(22), 2951–2955.

 

Autor: Andrada Botgros, LiceunetFacebook Liceunet

Bacalaureat 2016

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent