Stresul profesional, confruntarea multipla cu care se confrunta societatea

0
2180

f3936a34196075e664661d8cca9d22c7_XL.jpg

Stresul poate fi definit si sub aspectul efectelor: “reactia mintii si a trupului la schimbare”, sau “rezultatul dezechilibrului atunci cand perceptia unei persoane sau actualele abilitati si resurse sunt insuficiente pentru a face fata cerintelor unei situatii date” sau “teama indusa unui organism care incearca sa isi pastreze normalitatea in fata potentialilor agenti ce il pot afecta”. In viata de zi cu zi s-a pus in mod traditional accent pe aspectele negative, disfunctionale ale stresului. In limbaj curent, atunci cand spunem despre cineva “ca este stresat” ne gandim de fapt la un nivel de stres foarte mare.

La locul de munca, poate cea mai exhaustiva definitie a stresului negativ este: schimbarea in starea psihica, fizica, emotionala sau in comportamentul unei persoane ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentru a activa in moduri incompatibile cu abilitatea sa reala sau perceputa, cu timpul si resursele avute la dispozitie.

Cu alte cuvinte stresul la locul de munca poate fi definit ca cel mai daunator raspuns fizic si psihic ce ia nastere atunci cand cerintele slujbei nu se potrivesc cu resursele, capacitatile sau nevoile angajatului. Stresul la locul de munca poate conduce la compromiterea sanatatii si chiar imbolnavire. Conceptul de stres la locul de munca este adesea confundat cu acela de competitie, dar aceste concepte nu sunt identice. Competitia ne energizeaza psihologic si fizic, si ne motiveaza sa invatam noi meserii si sa ne perfectionam munca. Cand o competitie a luat sfarsit ne simtim relaxati si satisfacuti. Importanta competitiei in munca este probabil cea la care se face referire cand se spune: “putin stres nu strica”. Uneori, insa, competitia se transforma in cerinte ale slujbei ce nu pot fi indeplinite, relaxarea se transforma in epuizare, iar senzatia satisfactiei in senzatia de stres. Pe scurt, stadiul este de imbolnavire si esec in munca. Stresul este o reactie psihologica la solicitarile inerente ale factorilor de stres care are potentialul de a face o persoana sa se simta tensionata si anxioasa, pentru ca nu este in stare sa faca fata acestor solicitari. Stresul este o stare de tensiune ce ia nastere atunci cand o persoana raspunde cererilor locului de munca, familiei si altor surse externe ca si cand acestea ar fi generate de nevoile sale interne, obligatii si autocritica. Stresul este atat aditiv cat si cumulativ. Se aduna in timp pana la starea de criza cand apar simptomele. Acestea se pot manifesta psihic prin: iritabilitate, anxietate, scaderea concentrarii, frustrari si ura. Pot aparea si simptome fizice: tensiuni musculare, dureri de cap, dureri de spate, insomnii, hipertensiune. Netratate, simptomele pot conduce la imbolnavire si chiar moarte. Primul teoretician al problematicii stresului a fost Hans Selye. Acesta considera ca stresul este raspunsul nespecific al organismelor vii la solicitarile de orice natura. Orice fel de solicitare este intr-un anumit sens individuala, adica specifica. Independent de natura modificarilor organice pe care le produc, toate substantele au o proprietate comuna: impun organismului sa se adapteze, sa se reorganizeze. Aceasta nu este o cerinta specifica; adaptarea insasi este sarcina, indiferent de natura implicatiilor. Cu alte cuvinte, dincolo de consecintele specifice apare in mod nespecific necesitatea unor reactii de adaptare care sa duca la restabilirea starii de echilibru. Esenta stresului consta in exigentele nespecifice fata de multiplele functii implicate. In ceea ce priveste caracterul agentului care provoaca stresul, al actiunii agentului stresor, este indiferent daca situatia sau lucrul in fata caruia suntem pusi este placut sau neplacut; conteaza numai marimea necesitatii de readaptare. In cadrul teoriilor asupra stresului, dupa identificarea si incercarea de definire a conceptului de stres, a fost resimtita nevoia clarificarii domeniilor sale, deoarece expresia de stres a fost folosita oarecum inexact, au aparut numeroase definitii confuze si contradictorii ale acestei notiuni. De exemplu stresul biologic era identificat cu epuizarea sistemului nervos sau cu aparitia unor emotii puternice, pe cand el nu este numai tensiune nervoasa. In cazul omului, fiinta care dispune de un sistem nervos dezvoltat, reactiile emotionale sunt intr-adevar factorii de stres cei mai frecventii. Dr. J. W. Mason considera ca proprietatea comuna a factorilor de stres este aceea ca mobilizeaza sistemul fiziologic al reactiilor emotionale sau de alarma in situatii neplacute sau cand viata este amenintata. Stresul nu este intotdeauna consecinta unei actiuni nocive. Este neesential daca factorul de stres insusi este un lucru placut sau neplacut; efectul sau depinde exclusiv de masura in care solicita adaptabilitatea organismului. Orice activitate normala poate produce un stres puternic fara o consecinta daunatoare. Stresul daunator sau neplacut este numit “distres”. Cuvantul stres utilizat in limba engleza semnifica tensiune, incarcare, provine din cuvantul existent in limba franceza veche, distres, insemnand necaz, dificultate, situatie neplacuta. Prima silaba a disparut probabil fiind deseori inghitita, ca atunci cand se foloseste “‘neata” in loc de “buna dimineata”. Lucrurile legate de stres pot fi deopotriva placute sau neplacute, in timp ce cuvantul distres inseamna intotdeauna necaz, neplacere. Ideea de stres este foarte veche. Poate chiar “omul preistoric isi dadea seama de trasaturile comune ale acelor senzatii de descurajare si extenuare care il cuprindeau dupa o munca grea, in urma caldurii excesive sau frigului, starilor de frica sau unor indelungate perioade de boala. Chiar daca el nu constientiza faptul ca apareau intotdeauna reactii similare cand ceva era peste puterile lui, acest sentiment ii atragea totusi instinctiv atentia ca limitele propriei sale capacitati erau depasite” (Selye, 1974, p. 176). Stresul nu trebuie evitat. De fapt nici nu poate fi evitat. Indiferent ce facem sau ce se intampla cu noi intotdeauna avem nevoie de energie pentru intretinerea vietii, combaterea efectelor daunatoare si adaptarea la influentele in permanenta schimbare pe care le exercita mediul. Un anumit nivel al stresului exista si in starea de relaxare, in timpul somnului. Stresul profesional -numit si stresul ocupational, este una dintre multiplele probleme cu care se confrunta societatea moderna. El este generat de viata profesionala, de mediul muncii, cu consecinte nemijlocite asupra activitatii profesionale dar si personale, asupra sanatatii celor care presteaza munca respectiva.

Ultimii 50 de ani au schimbat in profunzime natura societatii, in general, si a locurilor de munca in special. Aceasta schimbare s-a produs in mod evident in urma modificarilor explozive ale tehnologiilor, penetrarii agresive a proceselor de informatizare dar si modernizarii sistemelor manageriale.

Desi s-au facut de-a lungul timpului numeroase investigatii pe problema stresului (stresul in procesul muncii costa anul economia S.U.A. bilioane de dolari si se consuma aproape 60 de miliarde de dolari de catre organizatii numai pe asistenta medicala acordata persoanelor care au reactionat intr-un fel sau altul la prezenta stresului ocupational) s-a facut totusi prea putin pentru implementarea unei solutii de control al acestuia.

Consecintele stresului muncii asupra personalului au fost studiate cu atentie si astfel s-a reusit obtinerea unor informatii precise. Simptomele stresului ocupational sunt usor evidentiabile si observabile, el manifestandu-se prin comportamente cum ar fi intampinarea din partea angajatilor a unor dificultati in adaptarea la schimbarile care se impun postului de munca ocupat, scaderea dramatica a eficacitatii, a performantei, cu alte cuvinte se manifesta o dubla actiune la nivelul persoanei care recepteaza situatia stresanta si la nivelul organizatiei asupra careia se rasfrange existenta unui mediu stresant.

Psihologii investesc un efort substantial in identificarea cauzelor stresului muncii, intelegerea relatiilor acestuia cu diferite boli, sanatate fizica si psihica, cu dezvoltarea strategiilor de reducere sau control a stresului.

Modele ale stresului ocupationalWalter Cannon, fiziolog si unul din „pionierii stresului” a studiat reactiile umane si animale in situatii periculoase. El a evidentiat faptul ca, atat animalele cat si oamenii, adopta raspunsuri adaptative la situatii stresante fata de care decid sa lupte sau sa le evite. Cannon numeste acest comportament „reactia lupta sau zbori”. Tot el este cel care foloseste pentru prima data termenul de „stres”.

Fizicianul si endocrinologul Hans Selye de la Universitatea din Montreal denumeste stresul ca fiind „un raspuns nespecific al corpului uman la orice solicitare a sa”. Selye a facut primul distinctia intre stresul benefic (eustres) si stresul nociv (distres).

Stresul benefic motiveaza individul, antrenandu-l intr-o munca dificila, in timp ce stresul nociv, daca persista in timp, produce reactii negative asupra sanatatii. Studii recente cu privire la stresul ocupational adauga explicatiilor de natura fiziologica evaluarea cognitiva si a resurselor disponibile pentru controlul factorilor de stres, ceea ce presupune ca stresul e un proces directionat, in care individul procedeaza la o evaluare a mediului si incearca sa lupte cu stresorii care se ivesc. In mod evident aceasta evaluare atrage dupa sine un set de raspunsuri de lupta din partea organismului; ea poate fi un succes in stresul episodic sau un insucces in stresul cronic. Este important de stiut ca in ambele situatii cele mai multe dintre reactii sunt automate.

Un individ poate evalua o experienta stresanta si poate adopta diferite strategii de lupta cu situatia respectiva. S-au evidentiat, astfel, doua modalitati (obisnuite) de a lupta cu situatii stresante:

– Lupta orientata pe problema – directionata pe rezolvarea problemei care genereaza, cauzeaza stresul, mijloacele utilizate fiind definirea problemei, cautarea unor situatii sau strategii de solutionare a problemei (ex. Rezolvarea unei situatii de presiune a timpului poate fi proiectarea unui sistem de management al timpului);

– Lupta orientata pe oameni – presupune reducerea raspunsurilor emotionale in rezolvarea problemelor. O strategie obisnuita in acest caz ar fi minimizarea, evitarea sau distantarea de problema. De exemplu, o solutie in diminuarea stresului la locul de munca este suportul social acordat de familie, prieteni.

Stresorii vietii organizationale -stresorii specifici locului de munca sunt cerinte fiziologice sau psihologice la care un individ trebuie sa raspunda si pot fi: caldura, frig, zgomot, stresori de rol, incarcarea muncii, ritmul muncii, volumul mare de activitate, presiunea timpului, solicitari si conflicte interpersonale, exigente situationale etc. Studiile cu privire la stresorii fizici sunt numeroase, la fel si cele asupra efectelor sau reactiilor organismului la acestia. Cerintele locului de munca (ritmul muncii, volumul de activitate, numarul de ore lucrate etc.) pot contribui la crearea unei atmosfere stresante si de asemenea la reactii stresante din partea organismului. Efectul stresorilor, indiferent de natura lor, este cumulativ, ei afectand in timp sanatatea individului.

Stresorii psihologici, lipsa de control sau predictibilitate, sunt un factor de stres puternic. Varierea nivelelor de control si predictivitate cauzeaza efecte negative asupra performantei in munca si implicit asupra individului. Perceptia individului asupra controlului si a predictivitatii va determina raspunsul sau la situatia respectiva.

Aceasta perceptie poate fi afectata de caracteristicile locului de munca si ale mediului in care isi desfasoara activitatea. Orarul si ritmul muncii pot influenta sentimentele de control, de exemplu: orarul de munca flexibil sporeste sentimentul de control al timpului si creste perceptiile de control prin sprijinul angajatilor sa-si echilibreze obligatiile munca-familie.

Perceptia controlului la locul de munca este legata de autonomie, adica masura in care un salariat poate controla cand si cum sa-si realizeze sarcina de munca.

Un alt factor de stres la locul de munca, destul de important, este conflictul interpersonal. Interactiunea negativa cu colegii de munca, superiorii sau persoane din afara institutiei, poate genera de la argumente vehemente pana la incidente subtile sau evidente de comportament neprietenos si chiar ostil.

Conflictele interpersonale apar de regula atunci cand resursele muncii, atat materiale cat si umane, sunt insuficiente, cand angajatii au interese incompatibile (ex. Un membru al unei echipe este superficial in realizarea sarcinilor, atributiilor si altul este meticulos), sau cand angajatii percep ca nu sunt tratati egal (ex. Unii angajati beneficiaza de favoritisme din partea sefilor, recompense, salarii de merit, in timp ce celorlalti li se spune ca nu sunt suficiente fonduri sau li se dau explicatii superficiale). Aceste conflicte pot distrage angajatii de la sarcinile importante de munca, situatie care poate determina si consecinte asupra sanatatii fizice a acestora.

Rezultatele negative ale acestor conflicte interpersonale pot fi ierarhizate de la depresie si insatisfactie la locul de munca, pana la agresiune si sabotaje.

In clasificarea stresorilor un loc important ocupa si stresorii de rol, in fond ambiguitatea de rol, ceea ce presupune ca multe activitati de munca prezinta multiple responsabilitati sau roluri. Situatia devine stresanta atunci cand apare un conflict de rol sau atunci cand aceste roluri sunt lipsite de claritate. Ambiguitate de rol apare atunci cand angajatilor le lipsesc cunostintele clare cu privire la atributiile pe care trebuie sa le indeplineasca sau cand comportamente solicitate din partea diferitelor surse sunt incompatibile.

Uneori poate sa apara un conflict de rol intre cerintele superiorilor sau chiar a politicii institutiei si propriile valori ale angajatilor.

O forma speciala de conflict este rolul de supraincarcare, un stresor care apare atunci cand unui angajat i se cere sa indeplineasca prea multe roluri (sarcini) in acelasi timp. Aceasta supraincarcare a muncii poate cauza solicitarea unui numar mare de ore de activitate, ceea ce implica o stare de tensiune, anxietate si o tendinta clara de a parasi organizatia.

Conflictul munca – familieacesta este un tip diferit de stresor de rol si se refera la confruntarea dintre rolurile indeplinite de o persoana in procesul muncii cu cele indeplinite in viata personala. Acest stresor este foarte actual deoarece in familia de azi cuplul lucreaza, conflictul munca familie devenind o sursa de stres obisnuita. Aceasta se accentueaza direct proportional cu functia detinuta pe cale ierarhica, responsabilitatea si implicarea in activitatea de munca.

In acest context putem spune ca femeile cu copii manifesta un nivel de stres mai ridicat dupa programul de munca, dar aceste constatari nu conduc in mod necesar la concluzia ca efectul activitatii de munca asupra femeilor ar fi exclusiv negativ. De asemenea, sunt putine evidente care sa indice ca o femeie care este angajata isi deterioreaza relatia cu sotul sau cu copiii. Intr-un studiu comparativ, barbati si femei, s-a dovedit ca femeile poseda de multe ori strategii mai bune de management al stresului (Korabik & McDonald, 1991).

Programul de munca flexibil si ingrijirea copiilor a devenit o problema importanta pentru cuplurile care lucreaza in diferite cariere profesionale si in mod frecvent aceste inconveniente sunt surmontate prin institutii de ingrijirea copiilor.

Emotia in campul muncii -in ultimul timp a crescut considerabil interesul fata de rolul emotiilor la locul de munca. Studiul emotiilor in procesul muncii, in context organizational, este important deoarece stresul este considerat in primul rand o reactie emotionala.

Incarcarea emotionala in acest context este reglata de propriile emotii in contact cu munca sau cu cerintele organizationale. Angajatii pot sa-si regleze prin actiuni de suprafata – care constau in controlul sau „falsificarea” expresiilor sau emotiilor proprii – si actiuni de profunzime – care constau in managementul sentimentelor proprii, incluzand incercarea de a simti emotiile specifice postului de munca (de pilda, efortul de a mentine o comportare placuta, civilizata, ceea ce presupune o actiune considerabila).

Inhibarea emotiilor sau afisarea unor emotii false cere un efort cognitiv si fiziologic, care pe termen lung devine stresant. Stresul incarcarii emotionale a muncii duce la insatisfactie profesionala, la demotivare si in final intentia de a parasi locul de munca.

Pentru a reduce stresul incarcarii emotionale a muncii, psihologii recomanda apelul la umor, obtinerea de suport social din partea colegilor, depersonalizarea ciocnirilor cu persoanele cu care intra in contact in procesul muncii. Este un adevar ca un angajat suparacios care intra in contact cu publicul va avea dificultati in afisarea unui comportament calm, placut in conversatie (cerinte specifice unui astfel de post), fapt ce va determina reactii negative atat individuale cat si organizationale.

Increderea in sine, auto-evaluarea pozitiva sau conceptul de sine, este considerat ca o importanta resursa in lupta cu stresul.

Persoanele cu o incredere in sine crescuta sunt mai predispuse sa adopte strategii de gestionare a stresului mai eficiente decat persoanele cu incredere in sine scazuta. Cercetarile cu privire la stres indica, in general, ca increderea in sine este un moderator al relatiei stres-reactie.

Presiunea timpului – acest stresor ocupational se refera la a fi apasat de timpul inadecvat pentru indeplinirea scopurilor, sarcinilor, atributiilor.

Persoanele presate de timp isi verifica ceasul in mod repetat, chiar si cand nu se afla sub presiunea unor termene-limita si sunt preocupati de salvarea unor intervale relativ mici de timp.

Numeroase studii arata, totusi, ca indivizii difera semnificativ in ceea ce priveste masura in care se preocupa de trecerea timpului si modul in care ii fac fata in indeplinirea obiectivelor personale si relationale cu munca. De exemplu, sunt persoane care isi fac permanent sau frecvent programe, liste, in timp ce altii nu dau importanta unor astfel de aspecte legate de timp. Acest fapt sugereaza ca presiunea timpului are multiple dimensiuni, incluzand constientizarea timpului, comportamentul alimentar, energia nervoasa in realizarea de liste, orare, stil de a vorbi si atitudine.

Consecintele stresului -relatia dintre stresul ocupational si rezultatele adverse asupra sanatatii fizice si psihice asupra angajatilor este un fapt demonstrat de numeroase studii. Consecintele negative ale stresului cronic pot fi divizate in trei categorii:

– Fizice, medicale, fiziologice – boli cardiovasculare si infarcte, ulcere, dureri de spate si artrite, migrene, cresterea tensiunii arteriale si a ritmului cardiac, disfunctii hormonale –

Psihologice – burnout, depresie, anxietate, izbucnire nervoasa, probleme familiale, insomnii, insatisfactii la locul de munca si in viata;

Comportamentale – absente, intarzieri, abuz de medicamente, alcool si tutun, sabotaj sau violenta, luare de decizii sau prelucrare de informatii deficitare, performante scazute in munca, fluctuatie.

 

Bibliografie:

–          Bogathy Z. (coord.), Manual de psihologia muncii si organizationala, Ed. Polirom, Iasi, 2004;

 

–          Bogathy Z, Conflicte in organizatii, Timisoara, Ed. Eurostampa, 2002;

 

–          Chelcea, S., Chelcea, A., Elemente de psihosociologie a muncii eficiente, Bucuresti, Ed. Politica, 1977;

 

–          Chelcea A (coord.) Psihoteste. (vol. I, II) Ed. Stiinta si Tehnica, Bucuresti, 1995/1997;

 

–          Cazacu-Slama T., Comunicarea in procesul muncii, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1964;

 

–          Constantin T., Evaluarea psihologica a personalului, Ed. Polirom, Iasi, 2004;

–          Ioana Omer, Psihologia Muncii, Bucuresti, Ed. Fundatia Romania de Maine, 2006;

 

–          Albu, L., Paun, M., Promovarea si mentinerea sanatatii mintale la locul de munca, lucrare aparuta in cadrul Simpozionului National de Psihologie Militara Aplicata, Psihomil 8, 2011 ;

 

–          Maslow A. H., Motivation and Personality (editia a-II-A), New York;

 

–          Iosif Ghe., Moldovan-Scholz M., Psihologia muncii, Bucuresti, EDP, 1996;

 

–          Iosif Ghe., Managementul resurselor umane. Psihologia personalului, Bucuresti, Ed. Victor;

 

–          Iosif Ghe., Psihologia fiabilitatii umane, Bucuresti, Ed. Victor, 2007;

 

–          Matei Georgescu, Introducere in psihologia comunicarii, Bucuresti, Ed. Fundatia Romania de Maine, 2007;

 

–          Pitariu Horia D., Managementul resurselor umane. Masurarea performantelor profesionale, Ed. ALL, Bucuresti, 1994;

 

–          Pitariu Horia D., Managementul resurselor umane. Evaluarea performantei profesionale, Bucuresti, Ed. ALL Beck, 2000;

 

–          Tabachiu, A., Psihologia muncii (curs), Bucuresti, Ed. Universitatii Politehnice, 1997;

 

–          Scholz M., Managementul resurselor umane, Bucuresti, Ed. Economica, 2000;

 

Autor: Mihai Adrian Paun

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent