Strategii de managementul planificarii in organizatii

0
1200

Conducatorii secolului XXI vor poseda toate abilitatile care erau necesare succesului in anii ’90. In acelasi timp, ei vor trebui totusi sa se bazeze  pe abilitati putenice de comunicare si pe un stil de conducere care dau puteri largite propriilor organizatii. Autorii G. Warren Bennis si B. Nanus (2000) considera ca societatea occidentala, in special cea americana promoveaza un  nou tip de manager, cel care ii face pe oameni sa actioneze, care ii transforma pe discipoli si pe lideri in agenti ai schimbarii.
Pentru a semnifica prezent managementul schimbarii, trebuiesc identificate elementele definitorii intr-o organizatie, elementele definitorii sunt prezentate in tabelul de mai jos dupa cum urmeaza:

 

 

Elenemtele majore definitorii pentru  arhitectura sociala a unei organizatii

 

 

 

 

Originile acesteia;

Principiul fundamental de operare;

Natura muncii sale;

Managementul informatiilor;

Luarea deciziilor si puterea;

Impactul;

Statutul.

Strategia reprezinta cadrul in  care se  orienteaza alegerile ce determina natura si directia organizatiei si reprezinta viziunea asupra imaginii prezente cat si viitoare a organizatiei.
Planificarea operationala furnizeaza o structura a deciziilor zilnice luate la nivelele inferioare ale organizatiei, declararea misiunii este o parte esentiala în procesul de planificare strategica; eficacitatea strategiei depinde de atasamentul fata de punctele forte ce izvorasc din identitatea organizatiei. O declaratie de misiune eficace este realizabila, instructiva, specifica si reflecta valorile organizatiei. Dupa declararea misiunii, organizatia isi indreapta atentia spre formularea obiectivelor si analizarea industriei, a concurentilor si a resurselor sale externe dar cu o pondere foarte ridicata resursele  interne. Punctele forte sunt adecvate cu oportunitatile existente si sunt luarea decizilor  strategice ce urmeaza a fi puse in practica. Urmeaza apoi implementarea strategiei. Performantele sunt evaluate prin procesul de control si sunt operate ajustarile necesare. Într-un mediu economic  competitional aflat în permanenta schimbare, cheia succesului o reprezinta nu atât calitatea planificarii operationale, cât claritatea gândirii strategice a unei organizatii. Este esential pentru o firma sa înteleaga tipul afacerilor pe care le desfasoara si locul pe care vrea sa îl ocupe la un anumit moment viitor (planificarea strategica), dar si modul în care poate atinge aceste scopuri, si care reprezinta responsabilitatea planificarii operationale si a luarii de decizii. Strategia este menita sa descrie imaginea pe care o organizatie doreste sa o aiba în viitor si este orientata catre ceea ce vrea sa faca organizatia, iar nu catre cum vrea sa actioneze. Managerii folosesc frecvent termeni ca strategie de piata sau strategie financiara atunci cand de fapt se refera la un plan de pozitionare a produselor lor pe o anumita piata sau la un plan de alocare de resurse financiare, pentru a desemna deci planuri operationale destinate realizarii strategiei organizatiei. Strategia este un plan pe termen lung proiectat să atingă un scop determinat. Strategia se diferentiaza
de tactica sau de actiunile immediate, cu resurse disponibile, deoarece strategia trebuie sa fie astfel proiectata incat sa asigure avantaj competitiv. In domeniul administrarii afacerilor “consistenta strategica este atunci cand actiunile organizatiei sunt “constituite” cu asteptarile managementului si acestea in schimb sunt consistente cu piata si contextul (Arie de Geus, 2007). Managementul strategic este arta, stiinta si practica formularii, implementarii si evaluarii deciziilor interfunctionale care permit organizatiei să atinga obiectivele sale pe termen lung. Definitia evidentiaza urmatoarele sensuri ale managementului strategic: este procesul specific misiunii, viziunii si obiectivelor, dezvoltarii politicilor si planurilor, deseori in termeni de proiecte si programe, care sunt proiectate să se realizeze aceste obiective si sa se aloce resursele pentru a implementa politicile si planurile, proiectele si programele. Managementul strategic cauta sa coordoneze si să integreze activitatile din arii functionale variate ale unei organizatii sau afaceri în scopul atingerii obiectivelor sale pe termen lung. Managementul strategic este cel mai inalt nivel al actavitatii manageriale, strategiile fiind planificate si coordonate, aprobate si autorizate de Consilul de Aministratie sau Adunarea Generala a Actionarilor si aplicate sub supravegherea managementului de varf (staff-ul managerial). Strategia este definita drept cadrul ce orienteaza alegerile care determina natura si directia unei organizatii, este indicat ca strategiile organizationale sa fie realizate impreuna cu staff-ul managerial, care este implicat in luarea deciziilor. Strategia ajuta la stabilirea unei directii unitare pentru organizatie în termenii obiectivelor sale operationale si furnizeaza baza alocarii resurselor necesare pentru orientarea organizatiei catre atingerea acestor obiective. Planificarea strategica stabileste directia si obiectivele, în timp ce planificarea operationala se refera la luarea de decizii zilnice la nivele mai joase ale organizatiei. Planificarea strategica se orienteaza spre a face lucruri bune (lucrurile care trebuie sau sa aiba eficienta in organizatie atat pe termen lung cat si pe termen scurt), iar planificarea operationala, spre a face lucrurile bine (lucrurile cum trebuiesc realizate pentru a avea o eficienta sporita). Planificarea strategica este un instrument de management, un efort disciplinat, concentrat asupra viitorului cu scopul de a genera decizii fundamentale si intreprinde actiuni care profileaza ceea ce este o organizatie, ceea ce face si de ce face si ceea ce va urma sa faca in viitor, pentru fiecare organizatie este foarte important ceea ce va face in viitor, trebuie stabilita strategia de management. Prin urmare, planificarea strategica nu e altceva decat un proces prin care o organizatie isi prevede viitorul si dezvolta acele proceduri si operatii care ii sunt necesare pentru a obtine succes atat pe termen scurt si lung. Planificarea implica stabilirea unor scopuri si obiective si elaborarea unui mod de abordare a acestor scopuri, iar strategia presupune pregatirea celei mai rezonabile cai pentru a raspunde mediului de operare al organizatiei. Strategia unei organizatii poate fi definita ca un plan de actiuni care este realizat cu mijloace disponibile.
Planificarea pe termen scurt – planurile pe termen scurt, la fel ca si cele pe termen mediu, deriva din cele pe termen lung si de cele mai multe ori pot continua pe timp lung. Au un termen scurt de cel mult un an si au un impact mai mare asupra activitatii zilnice a managerilor decat planurile pe termen mediu sau lung, includ anumite planuri de atingere a obiectivelor financiare (bugetul), inventar, publicitate, instruirea angajatilor. La fel cum difera obiectivele unei societati comerciale in functie de nivelul acestora la fel difera si planurile. Astfel avem planuri strategice si operationale.
 Planurile strategice – acestea influenteaza intreaga societate, sunt elaborate de obicei de managerii de pe nivele ierarhice superioare (managementul de varf) si sunt in consecinta pe termen lung. Planurile strategice descriu scopul societatii si decid care trebuie sa fie obiectivele acesteia. Procesul planificarii incepe cu declararea formala a obiectivelor si ipotezelor, care stabileste directia planificarii firmei. Sunt determinate apoi obiective strategice ale societatii si este creata baza pentru planurile operationale ale companiei. Stabilirea planurilor strategice ale societatii reprezinta punctul de plecare in procesul de planificare. Planurile operationale – in timp ce planurile strategice stabilesc cadrul general al planificarii in societate, planurile operationale acopera un domeniu mai restrans, fiind orientate spre activitatile zilnice sau lunare ce trebuie efectuate pentru indeplinirea planurilor strategice si implicit a obiectivelor strategice. Planurile operationale au in general drept obiect alocarea de resurse si programarea activitatilor.
Planificarea pe termen scurt -planurile pe termen scurt, la fel ca si cele pe termen mediu, deriva din cele pe termen lung. Au un termen scurt de cel mult un an si au un impact mai mare asupra activitatii zilnice a managerilor decat planurile pe termen mediu sau lung. Includ anumite planuri de atingere a obiectivelor financiare (bugetul), inventar, publicitate, instruirea angajatilor. La fel cum difera obiectivele unei societati comerciale in functie de nivelul acestora la fel difera si planurile. Astfel avem planuri strategice si operationale. Planurile strategice – acestea influenteaza intreaga organizatie, sunt elaborate de obicei de managerii generali de pe nivele ierarhice superioare (managerul general) si sunt in consecinta pe termen lung. Planurile strategice descriu scopul societatii si decid care trebuie sa fie obiectivele acesteia.
Procesul planificarii incepe cu declararea formala a obiectivelor, care stabileste directia planificarii firmei. Sunt determinate apoi obiective strategice ale societatii si este creata baza pentru planurile operationale ale organizatiei. Stabilirea planurilor strategice ale societatii reprezinta punctul de plecare in procesul de planificare.
Planurile operationale – in timp ce planurile strategice stabilesc cadrul general al planificarii in societate, planurile operationale acopera un domeniu mai restrans, fiind orientate spre activitatile zilnice sau lunare ce trebuie efectuate pentru indeplinirea planurilor strategice si implicit a obiectivelor strategice. Planurile operationale au in general drept obiect alocarea de resurse si programarea activitatilor. La planurile  operationale putem sa enumeram urmatoarele planuri: Planuri de marketing, orientate spre vanzarea si distribuirea produselor sau serviciilor companiei.
 Planuri de productie si aprovizionare, orientate spre facilitatile, metodele si echipamentele de care este nevoie, pentru ca produsul finit sa fie realizat sa nu aiba costuri majore si sa fie de utilitate. Planuri financiare, orientate spre gestionarea fondurilor si spre obtinerea de fonduri necesare implementarii planurilor strategice.  Planuri de personal, sunt orientate spre recrutarea, integrarea si formarea resurselor umane de care are nevoie organizatia. Planurile operationale implica mai mult decat alt planuri, coordonarea si controlul fluxurilor de resurse interne. Frecventa – una dintre cele mai importante dimensiuni ale planificarii o constituie frecventa utilizarii sau gradul de repetare, astfel avem planuri de unica folosinta si planuri permanente. Planurile de unica folosinta sunt create pentru a rezolva o situatie care este putin probabil ca va mai aparea  in viitor, acestea pot fi programe, proiecte sau bugete. Programele – un program reprezinta un plan de unica folosinta, creat pentru activitati care includ diferite functii si interactiuni. Pentru a fi eficiente, intocmirea programelor ar trebui sa respecte urmatoarele reguli generale.

Regula 1

impartirea setului de activitati in etape semnificative;

Regula 2

studierea relatiei dintre etape si stabilirea de secvente si presecvente de etape

Regula 3

atribuirea responsabilitatii pentru fiecare etapa, managerilor si personalului implicat direct in strategiile de management al organizatiei;

Regula 4

determinarea si alocarea de resurse necesare fiecarei etape;

Regula 5

estimarea datelor de demarare si incheiere pentru fiecare etapa;

Regula 6

atribuirea datelor limita pentru incheierea fiecarei etape;

 

Principalele etape

Proiectele

 

un proiect reprezinta un plan de unica folosinta, mai complex decat un program dar si mai explicit din punct de vedere al obiectivelor propuse, fiecare proiect reprezinta responsabilitatea unor persoane desemnate, carora li se pun la dispozitie resursele necesare (sub forma unui buget detaliat pentru fiecare activitate) cu data inceperii si incheierii

Bugetele

cele mai multe programe si proiecte, se dezvolta si sunt controlate pe baza unui buget, care reprezinta un plan de alocare a unor resurse financiare spre anumite utilitati si/sau activitati, bugetele inregistreaza intrarile, iesirile si furnizeaza obiectivele in scopul controlarii activitatilor.

Planurile permanente

sunt create pentru conducerea unor activitati care apar in mod regulat, datorita faptului ca situatii similare sunt rezolvate intr-un mod predeterminat, managerii economisesc timp si energie in procesul de luare a deciziilor, principalele tipuri de planuri permanente sunt politicile, procedurile standard si regulile.

 

 

Surse bibliografice:

Avramescu, M., – Curs Universitar Psihologie Manageriala- Universitatea Spiru Haret, Facultatea  de Sociologie- Psihologie, Masterat M.O.R.U;

Mintzberg, H., – Ascensiunea si decaderea planificarii strategice – Editura Publica, 2008;

Popescu, I., Doina – Comportament organizational – Editura ASE, Bucuresti, 2010;

Stanciu, S., Ionescu, M., A., – Comportament organizational – Suport de curs, SNSPA, Bucuresti, 2007;

Autor: Paun Mihai Adrian

 

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent