Sindromul Tourette 5/5 (1)
5/51

0
1309

7a0c9d8bd9eadf879f0011817e8c2396_XL.jpg

Sindromul Tourette este o tulburare neurologica caracterizata prin repetitii, stereotipuri, miscari involuntare si cuvinte spuse involuntar ce poarta cel mai des denumirea de ticuri. Aceste ticuri sunt cel mai des insotite de coprolalie (tic vocal complex ce implica pronuntarea de obscenitati, fiind prezenta la putini indivizi cu aceasta tulburare,< 10%, nefiind ceruta pentru diagnosticul de Tourette) si ecolalie.

Termenul de Tourette provine de la medicul francez Gilles de la Tourette, care in anul 1885 a descris pentru prima oara aceste ticuri, prezente la o femeie de 86 de ani.

Cel mai adesea, primele semne ale sindromului Tourette apar in copilarie intre varsta de 7-10 ani. Sindromul apare la toate categoriile etnice, insa studiile arata ca partea masculina este afectata de 4 ori mai mult decat cea feminina. Se considera ca este o afectiune cu transmitere genetica, insa nu se stiu cauzele exacte.

Cu toate acestea, o parte dintre studiile efectuate au relevat existenta unui dezechilibru intre neurotransmitatori la nivel cerebral ce ar putea juca un rol important in aparitia sindromului Tourette. (www.info-sanatate.ro).

Vulnerabilitatea genetica se transmite de la o generatie la alta, copilul mostenind baza genetic de a dezvolta ulterior acest sindrom, gravitatea lui fiind distincta de la o generatie la alta. Ce trebuie precizat este faptul ca exista sanse de 50% ca ambii parinti sa transmita patternul acestei tulburari. Astfel, conform statisticilor, exista un risc de 70% la femeile purtatoare a genei de a dezvolta tulburarea, in timp ce la barbate, sansele sunt de 99%. De asemenea acest sindrom se poate manifesta diferit in cadrul unei familii. Mecanismul exact ce sta la baza vulnerabilitatii de a mosteni sindromul Tourette nu a fost inca stabilit, iar etiologia este inca necunoscuta.

Se considera ca ticurile rezulta dintr-o disfunctie din zonele corticale si subcorticale, talamusul, ganglionii bazali si cortexul frontal. Modelul neuroanatomic implica o cadere in circuitele ce fac conexiunea intre cortexul creierului si subcortex, si tehnicile de imagistica ce implica ganglionii bazali si cortexul frontal. (Enciclopedia Wikipedia).

In privinta simptomelor, ticurile pot fi simple sau complexe si pot afecta orice parte a corpului (fata, capul, trunchiul, membrele inferioare si superioare). Ticurile motorii simple sunt contractii fara sens, rapide, ale unor muschi. Ticurile motorii complexe implica atinsul, ghemuitul, mersul in genunchi sau ghemuit. Ticurile vocale include diverse cuvinte sau sunete ca murmurul, urletul, onomatopee, tusitul. (DSM IV).

La persoanele cu sindrom Tourette, primele simptome care apar sunt ticurile simple, cel mai des fiind clipitul.

Conform DSM IV, cele mai comune simptome asociate sindromului Tourette sunt obsesiile si compulsiile, comune fiind deasemenea si hiperactivitatea, distractibilitatea si impulsivitatea. Exista un procent mare de copii si adolescenti ce nu solicita atentie specializata pentru ticurile lor, insa de cealalta parte exista si persoane cu sindrom Tourette care au ticuri vocale si motorii intruzive, recurente, intense si stigmatizate social. Complicatiile rare ale sindromului Tourette include vatamarile corporale, cum ar fi orbirea cauzata dezlipirii retinei (prin lovitul cu capul ori presarea ochilor in orbite), problemele ortopedice (prin indoirea genunchilor, smucirea gatului), problemele cutanate (prin piscarea ori lingerea buzelor) si sechele neurologice prin miscarea fortata a gatului. (DSM IV).

Diagnosticul de sindrom Tourette este pus dup ace pacientul a avut ticuri motorii dar si verbale timp de 12 luni. Existent altor probleme psihiatrice si neurologice pot de asemenea sa ajute la punerea diagnosticului.

In ceea ce priveste cazurile grave de sindrom Tourette, tratamentul este unul medicamentos. Neurolepticile sunt cele mai utile medicamente pentru reducerea ticurilor. Din pacate nu exista un singur medicament care sa ii ajute pe toti, la fel cum niciun medicament nu poate elimina complet simptomele. Pe langa toate acestea, o parte dintre neuroleptice au si efecte secundare precum sedare, luarea in greutate, diskinezie, ametire cognitiva.

In ceea ce priveste tratamentul psihoterapeutic, acesta se aplica cazurilor mai putin severe; cea mai comuna forma de terapie fiind cea cognitiv comportamentala, acelasi tip de terapie utilizat si in cazul pacientilor cu tulburari obsesiv compulsive. Pacientul simte nevoia de a face ticul, dupa care urmeaza acel sentiment de eliberare ca si in cazul TOC.

Astfel prin tehnicile de terapie comportamentala, pacientii invata sa-si constientizeze aparitia ticurilor dupa care sunt invatati sa inlocuiasca ticul cu alt raspuns concurent. De exemplu ar putea inlocui ticul cu o miscare mai putin vizibila.

Conform unui studiu realizat de dr. John Piacentini pe pacientii sai, acesta a observat ca procesul de inversare a comportamentului produce o reducere de 30% a manifestarii ticurilor (Making Sense of Tourette, 2004).

Un alt studiu realizat de Piacentini a avut ca obiectiv determinarea eficacitatii interventiei tratamentului comportamental in reducerea severitatii ticurilor la copii si adolescenti. Totalul subiectilor ramasi in studiu a fost de 126 de copii si adolescenti cu varste cuprinse intre 9-17 ani, ce au fost recrutati din 2004 pana in mai 2007, si fiind diagnosticati cu sindrom Tourette si tulburare cronica a ticurilor. Cercetarea a cuprins 2 etape, in prima etapa au fost 8 sedinte a cate 10 saptamani de tratament de control compus din terapie de sustinere si de educare. In cea de a doua etapa participantii au avut 3 sesiuni lunare de tratament auxiliar fiind reevaluati la 3 luni si la 6 luni dupa incetarea tratamentului. Ca si instrumente de evaluare s-au folosit Scala Yale de masurare a severitatii ticurilor (cu scor de la 0-50, unde un scor > 15 indica ticuri semnificative din punct de vedere clinic) si Scala clinica de impresie (scor 1 imbunatatire vizibila, iar scorul 8 inrautatire).

Rezultatele au aratat o scadere la scorurile obtinute la scala Yale pentru subiectii din grupul de control si diferente semnificative intre grupuri. In privinta scalei de impresie clinica, scorurile au aratat ca doar 4% dintre copii (5/126) au avut o amplificare a ticurilor. Tratamentul a fost de durata pt 87% dintre participanti, astfel ca ei au continuat cu terapia comportamentala si dupa incheierea studiului.

Concluziile studiului au aratat ca interventiile comportamentale, comparativ cu terapiile suportive si de educare au dus la o imbunatatire mai rapida si mai buna a severitatii simptomelor printe copiii cu sindrom Tourette si tulburare cronica a ticurilor. (Piacentini, 2010).

In ceea ce priveste inteligenta la persoanele cu sindrom Tourette, aceasta este normala, desi pot fi intalnite cazuri cu tulburari de invatare. Severitatea maxima a ticurilor e tipica intre 8-12 ani, diminuandu-se spre adolescenta. Copiii cu sindrom Tourette (in absenta asocierii cu ADHD) executa mai bine sarcini ce implica orientarea privirii necesitand inhibarea activa a miscarilor automate ale ochilor, si fac mai putine greseli decat colegii lor neafectati. Acest lucru arata modificari cerebrale compensatorii care au drept rezultat un control cognitiv mai mare.

Pentru cei interesati de sindromul Tourette, exista si un filmulet documentar (ce a castigat si un premiu Emmy) ce prezinta cazuri de copii cu sindrom Tourette. Filmul prezinta viata mai multor copii explorand incercarile prin care ei trec incercand sa duca o viata normal. Titlul filmului este unul extrem de curajos as putea spune chiar pozitiv “I have Tourette, but Tourett’s doesn’t have me.”

 

Bibliografie:

Dictionar de Psihiatrie (www.sfatulmedicului.ro)

En. Wikipedia.org/Tourette _syndrome

Manual de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale, Editia a 4 a revizuita, pag.111-113

National Institute of Neurological Disorders and Stroke, Tourette Syndrom Fact (www.ninds.nih.gov/disorders/tourette)

Making sense of Tourette’s, 2004, Science Magazine, vol 305, pag. 1390-1392, adaptat dupa Ada Zohar et. All., Tourette Syndrome: Tics, obsesion, compulsions

Piacentini, J. et. All., Behavior Therapy for Children with Tourette Disorder, Journal of the American Medical Association, 2010, vol 303, pag. 1929-1936

www.info-sanatate.ro

www.news-medical.net/health/Tourette-Syndrome-Classification

 

Autor: Laura Bulgaru

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent