Rolul mamei in dezvoltarea copilului

0
1079

bc61c35998920c79a57e03ad91265e8b_XL.jpg

Rolul educativ al mamei a constituit multa vreme tema privilegiata a studiilor privind dezvoltarea copilului si integrarea sa sociala si relatia mama-copil a fost transformata in”cheie”a intelegerii procesului de umanizare si socializare a copilului. Mama devine, daca nu al doilea Dumnezeu, macar instrumentul prin care acesta traseaza destinul copilului: intreaga sa dezvoltare intelectuala si emotionala a acestuia, reusita sa scolara, integrarea sa sociala.

Din prima copilarie o mare importanta o au relatiile copilului cu mama. Lipsit de ingrijirile ei, chiar daca continua sa fie normal alimentat, copilul pierde in greutate, stagneaza in crestere. Relatiile mama-copil sunt decisive in dezvoltarea normala a fiintei umane si aceste relatii raman de neinlocuit.

Dragostea materna este prima forma de afectivitate pe care o percepe copilul. De ea depinde intreaga influenta nedefinita, subtila, pe care mama o are asupra copilului si prin care ea il modeleaza, il educa. Din dorinta de a nu-si supara mama, de a nu pierde dragostea ei, copilul este gata sa se supuna, sa accepte anumite reguli de comportare. De aceea, de modul cum mama stie sa foloseasca franele dragostei, depinde si influenta lui educativa.

Relatiile mama-copil sunt strans legate de celelalte relatii intrafamiliale. In cazul unei stari afective normale intre soti, dragostea mamei pentru copil devine, prin compensatie, captativa, prelungind starea de dependenta a copilului printr-o fixatie exagerata.

Pentru copil, mama reprezinta termenul de referinta al celor dintai raporturi pe care el le statorniceste cu viata si cu lumea. Si din legatura absolut unica a copilului cu mama se vor desprinde treptat cele doua realitati: pe de o parte, propria fiinta, iar pe de alta parte, mama. Cu ajutorul mamei, copilul descopera lumea din imediata lui apropiere si sub protectia ei capata inteles fiecare lucru, mama apare ca initiatoare pentru viata, la inceput pe plan emotional si afectiv, apoi intelectual si cultural.

Aceasta functie initiatoare a mamei comporta si alte aspecte: mai intai mama este prima autoritate cu care se confrunta copilul. Pentru a pastra dragostea mamei, copilul va invata primele reguli si obligatii, isi va impune renuntari si restrictii, primele forme ale moralei.

In al doilea rand, relatia cu mama este prima relatie a copilului fiind important din acest punct de vedere tonalitatea acestei prime legaturi. Si aceasta pentru ca relatiile sale viitoare, fata de alte persoane vor aparea ca un ecou al acestei prime relatii.

Potrivit conceptiei lui Alfred Adler, mama este aceea careia ii revine misiunea modelarii copilului in asa fel incat acesta sa nu devina robul unui egoism care mai tarziu va cauta sa-i inrobeasca pe toti cei cu care necesarmente vine in contact social. De aceea cea dintai indatorire a mamei este de a sadi in constiinta copilului sentimentul comuniunii sociale, cultivandu-i ideea fundamentala ca traieste intr-o lume in care nu este altceva decat un om intre oameni. Sunt destui copii care, neprimind de la mamele lor aceasta idee, ignora faptul ca au semeni. Printre acestia se numara indeosebi orfanii si copii ilegitimi. Copii lipsiti, de obicei, de simtul vietii sociale cresc fara a se orienta in societate. Absenta simtului social ii caracterizeaza si pe copiii sluti, pe cei nedoriti si pe cei infirmi.

Daca mama (parintii, in general) nu-si indeplineste functia de a-i forma pe copii in perspectiva integrarii sociale, atunci rolul acesteia trebuie asumat de gradinita de copii sau de scoala, care are de corectat greselile comise de familie in formarea viitorilor adulti si membri egali ai societatii.

Un alt rol al mamei este acela de consolidare a sentimentului sigurantei pentru copil. Modul cum isi va indeplini rolul de agent securizant, de initiator, de ghid si de model va influenta intreaga personalitate a copilului. Mama este o mediatoare indispensabila pentru viata; ea este aceea care trebuie sa cultive sentimentul de comuniune, sa-l calauzeasca si sa-l orienteze catre ceilalti. Exista insa puncte de trecere primejdioase, unde dezvoltarea poate esua, ca de exemplu atunci cand mama nu are un autentic spirit de cooperare, asa incat nu este de loc capabila sa dezvolte sentimentul de comuniune; sau cand nu opereaza decat cu propriul ei copil, nu si cu altii. In acest caz isi leaga atat de strans copilul de dansa, incat compromite evolutia ulterioara a acestuia.

Rolul mamei este legat si de o alta functie esentiala. In perioada primilor ani de educare a copilului, ea trebuie sa stimuleze interesul nascand al acestuia pentru semenii sai, ferindu-i sa fixeze acest interes asupra ei. Copii rasfatati, de exemplu, nu manifesta interes decat fata de mama lor sau fata de persoana care ii ingrijeste, excluzandu-le din sfera lor de interes pe toate celelalte persoane. In afara de aceasta, copilul trebuie pregatit in ceea ce priveste posibilitatea aparitiei in familie a unor fratiori sau surioare.

Cele semnalate mai sus reprezinta greseli capitale; insa exista si alte faze periculoase in dezvoltarea copilului.

Pot exista situatii in care mama dispare din existenta copilului (deces, divort) provocand prabusirea sentimentului de siguranta, inchidere in sine si rupere intr-o oarecare masura a contactului cu mediul exterior.

Aceasta carenta a ingrijirii materne este generatoarea unor tulburari grave in sfera afectivitatii si in cea intelectuala. Specialistii in domeniu spun ca din acest punct de vedere este esential ca pana la 3 ani copilul sa traiasca efectiv langa mama sa sau, la nevoie, alaturi de o inlocuitoare a mamei stabila, constanta.

Experienta de viata arata insa ca si mai tarziu despartirea prelungita de mama, datorita plasarii in camine sau gradinite cu program prelungit, poate avea consecinte negative. Nu atat regimul educativ din aceste institutii, cat mai ales separarea de familie determina aparitia sentimentului de frustrare afectiva, copilul simtindu-se respins si neglijat. Carenta materna provoaca tulburari grave in dezvoltarea copilului, in special in aceea ce priveste formarea personalitatii si in sfera initierii pentru viata concreta.

Concluzia care se desprinde de aici este aceea ca separarea sa nu se faca prea devreme, sa fie progresiva si copilul sa fie desprins incet cu despartirea de parinti. De asemenea, separarea sa nu se extinda pe toata durata zilei, pentru ca mama sa se poata dedica copilului, comunicand cu el, esentiala fiind calitatea relatiilor dintre mama si copil si timpul petrecut impreuna.

Ca si definitie, aptitudinile parentale reprezinta componente instrumental-operationale ale personalitatii parintilor ce favorizeaza cresterea influentelor exercitate in relatiile cu copii.

Comportamentul matern ca si cel patern sunt conditionate in mare masura de prezenta aptitudinilor parentale pentru ca prezenta acestora confera celor doua comportamente flexibilitate; lipsa lor da o anumita “coloratura'” comportamentului parental cu influenta directa asupra profilului psihocomportamental al copilului.

In conceptia Corneliei Dimitriu, se contureaza o serie de profile ce evidentiaza lipsa aptitudinilor parentale, profile ce influenteaza in mod direct personalitatea copilului.

1. mama rigida- controlatoare- acest tip de comportament exagereaza amestecul in toate activitatile si in legatura cu toate inclinatiile copilului; nu admite sa i se ascunda ceva; acest comportament provoaca la copil o conduita esential timida, supusa, docila si conformista.

2. mama protectoare infantila- trateaza copilul de varsta scolara ca pe un copil de varsta mica si este anxios preocupata de a-l feri de orice dificultate si frustrare. Favorizeaza prin atitudinea sa aparitia dezamagirilor, a obsesiilor, a fobiilor, a starilor anxioase si blocarea maturizarii copilului.

3. mama partinitoare- manifesta preferinta pentru unii dintre copii. Aceasta atitudine descurajeaza profund ceilalti copii ignorati asau le poate dezvolta un puternic sentiment de competitie adresat fratilor preferati mamei, iar mai tarziu colegilor sau prietenilor de grup.

4. mama slaba si indiferenta- oscileaza permanent intre “da” si “nu”, evita sa ia o atitudine ferma si coerenta in problemele de educatie sau disciplina; nu-si poate adapta conduita la aceea a copilului, provocand astfel la acesta forme de neliniste si agitatie, mergand pana la agresivitate.

5. mama supraindulgenta- manifesta o toleranta excesiva fata de copil, care in felul acesta are o dezvoltare vicioasa. Asemenea atitudine provoaca si intretine la copil incapacitatea de a infrunta dificultatile, frustrarile inevitabile si stimuleaza stari colerice, ostilitate si nesociabilitate.

6. mama degeneratoare- manifesta dispret fata de interesele si aptitudinile copilului, provocand reactii de agresivitate, indisciplina, reactii regresive, tendinta spre minciuna prin care el isi apara inconstient trebuinta de autorealizare.

7. mama excesiv ambitioasa- cere in permanenta dovezi ale unei capacitati care o depaseste pe cea naturala a copilului, stimulandu-l sa depuna eforturi peste puterile lui. Neputand sa satisfaca ambitiile mamei, copilul se fixeaza pe stari de nemultumire, cedeaza, si renunta sa invete a se achita de sarcini.

8. mama pedepsitoare- recurge permanent la sanctiuni in general fizice, ca instrument de corectare, sanctiuni care provoaca in copil conduite negative, ca de pilda, neascultarea, revolta, agresivitatea, minciuna, furtul.

 

Bibliografie:

Adler A. “Psihologia scolarului greu educabil”, Editura “IRI”, Bururesti, 1995.

Ausubel D.D. “Theory and Problems of Child Development”, New York, 1958.

Berge A. “Profesiunea de parinte”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

Binet A. “Idei moderne despre copii”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975.

Cretu T. “Psihologia varstelor”, Editura Universitara, Bucuresti, 1994.

Della Torre A. “Greselile parintilor”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980.

Gillym “Climatul educativ familial”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.

Killen H. “Copilul maltratat”, Editura Eurobit, Timisoara, 1998.

Osterrieth P. “Copilul si familia”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.

Osterrieth P. “Introducere in psihologia copilului”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976.

Rudica T. “Familia in fata conduitelor gresite ale copilului”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

Rudica T. “Dialogul familial”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

Stahl H.H., Matei I. “Manual de prevedere si asistenta sociala”, Editura Medicala, Bucuresti, 1962.

Schiopu Ursula, Verza M. “Psihologia varstelor”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

Verza E. “Psihologia varstelor”, Editura Hyperion, Bucuresti, 1993.

Vincent R. “Cunoasterea copilului”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.

 

Autor: Gabriela Marc

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent