Repere utile in abordarea stresului ocupational din perspectiva organizationala

0
1435

Aproape în fiecare zi auzim replici de genul: “sunt stresat, nu mai pot”, “mă  simt rău din cauza stresului”. Stresul a devenit o problemă actuală cu care se confruntă societatea românească, care dăunează atât sănătăţii fizice cât şi psihice. Stresul la locul de muncă este inevitabil şi  se  manifestă atât în plan profesional dar şi personal.      

 

    Cuvântul ,,stres” provine din limba franceză ,,destresse” a cărui semnificaţie este: a fi sub apăsare sau presiune. Stresul profesional ,, numit şi stresul ocupaţional, este una dintre multiplele probleme cu care se confruntă societatea modernă. El este generat de viaţa profesională, de mediul muncii, cu consecinţe nemijlocite asupra activităţii profesionale dar şi personale, asupra sănătăţii celor care prestează munca respectivă.” (Albu, L., Paun, M., 2011, p. 7)

   ,, Vocea ridicată a şefului, neînţelegerile cu unii colegi, lipsa unei recompense morale sau materiale la care ne aşteptăm, oboseala suprasolicitării profesionale, relaţiile nu tocmai bune cu soţul, soţia,  moartea unui membru al familiei sau a unui prieten sunt tot atâtea momente, printre multe altele, care se pot constitui în agenţi nocivi, determinând trăiri psihice neplăcute, mai mult sau mai puţin intense, ca nervozitate exagerată, teama, insomnie, agitaţie, migrenă etc. toate acestea reprezentând o stare de stres.” ( Andriescu, N.T., 1992, p. 28-29).

    Stresul a fost abordat de mai multe discipline ştiinţifice, fiecare dintre acestea a dat un sens diferit cuvântului ,,stres”:

a) fiziologia şi endocrinologia au definit stresul ca fiind răspunsul fizic al organismului la stimulările externe;

b) sociologia consideră mediul înconjurator ca fiind cauza stresului.

c) psihologia are cele mai multe abordări despre stres:

    Abordarea cauzală a stresului ,,tratează  stresul ca pe un stimul caracteristic mediului, defint în termeni de încărcare, sau nivel de solicitare a individului sau a unor elemente aversive ale mediului” (Zaharia C., 2010, p. 10). Abordarea fiziologică a stresului în 1935 Selye a introdus termenul de stres ca ,,ansamblu de reacţii fiziologice nespecifice ale organismului la diferiţi agenţi nocivi ai mediului, de natură fizică sau chimică” (Stroia B., p. 93). Aprofundând cercetările lui Cannon, Selye identifică trei faze secvenţiale de adaptare a organismului la mediul înconjurător:  faza de alarmă, faza de rezistenţă, şi faza de epuizare. Faza de alarmă este caracterizată printr-o serie de schimbări produse în organismul uman:  tahicardie, diminuare a tonusului muscular şi o scădere a temperaturii corpului, apariţia unor ulceraţii gastrice, descreşterea concentraţiei sangvine de hipoclorhidrie, de leucopenie, de o hiperglicemie tranzitorie urmată de o diminuare a zahărului din sânge şi de descărcarea de adrenalină a medulo-suprarenalei. Faza de rezistentă are drept caracteristici următoarele reacţii ale organismului: creşterea activităţii de mărire  a volumului corticosuprarenalei, o involuţie rapidă a timusului şi a altor organe limfatice . Faza de epuizare apare în momentul în care  stresorii persistă în activitate.  Din momentul în care apar şi schimbările produse în faza de alarmă se poate produce decesul. La baza acestei abordări stă definiţia stresului dată de Selye.

    Acesta a definit stresul ca fiind o stare manifestată prin sindrom specific ce constă în toate modificările non-specifice în sistemul biologic când organismul este supus unor stimuli aversivi sau toxici.  ,, Stresul, ca proces de mobilizare şi apărare a organismului în faţa unor situaţii neaşteptate, se concretizează în reacţii extrem de diferite de la un individ la altul şi de la o situaţie la alta. Răspunsurile sunt deci individuale şi nu neapărat negative” (Aniţei, Mihai., Chraif, M., Barca, A., 2010). Stresul este perceput diferit de la individ la individ, pentru unii stresul este simţit ca un energizant în timp ce pentru alţii stresul crează o stare acută de oboseală.

    ,, Ameliorarea sau eliminarea stresului se poate obţine nu numai prin recurgerea la strategiile reactive, ci şi prin folosirea strategiilor de coping proactive, bazate pe fixarea unor obiective menite să facă faţă constrângerilor viitoare” (Zlate, M., 2007, p. 586-587).

   Modelele stresului ocupaţional

    Modelul potrivirii persoană-mediu, acest model susţine că nivelul de stres pe care îl percepe o persoană este determinat de potrivirea dintre persoană şi mediu. Starea de bine va fi afectată în momentul în care nu există o potrivire între persoană şi mediul de lucru, atunci apare stresul.

   Există două distincţii clare în cadrul acestei teorii:

  •        între realitatea obiectivă (O) şi cea subiectivă (S);
  •    între variabilele mediului (M) şi cele personale (P).

Puse pe un grafic se observă că problemele de adaptare pot apărea în patru moduri diferite.

    Principala problemă este modul în care angajatul percepe situaţia (componenta subiectivă este mai puternică decât cea obiectivă). A doua problemă de potrivire este din cauza modului de a privi mediul obiectiv (realitatea). Altă problemă de potrivire este din cauza modului de a privi mediul subiectiv(lipsa contactului cu realitatea)lipsa legăturii între evaluarea personală obiectivă sau subiectivă (capacitatea de evaluare personală deficitară) devine o problemă de adaptare.

    Modelul solicitărilor şi controlului, Karasek a dorit să demonstreze prin acest model că sănătatea este afectată de caracteristicile locului de muncă. Rezultatele unui studiu realizat în Statele Unite şi Suedia, au arătat că angajaţii care au posibilitatea scăzută de a decide şi au parte de solicitări intense sunt predispuşi să raporteze sănătate slăbită şi satisfacţie scăzută.

Theorell şi Karasek, părinţii unui alt model al stresului ocupaţional, consideră stresul drept un complex situaţional tridimensional, alcătuit din:

  •         amplitudinea şi calitatea solicitărilor (plăcute-neplăcute);
  •         posibilitate de control şi decizie (activ-pasiv) asupra sarcinii;
  •         suportul social ce poate micşora efectele negative ale stresului (Zaharia C. 2010, p.          14-15).

    Modelul stresului ocupaţional al lui Khan şi Byosiere, acest model defineşte stresul ca fiind combinarea unui stimul factor stresor şi a unui răspuns(rezultat sau manifestare a stresului). Lazarus şi Folkman au precizat că evaluarea sau percepţia pot acţiona ca mediatori. După cei doi autori, o persoană evaluează mai întâi stresorul apoi abilitatea de a face faţă stresorului. Atunci când stresorul este simţit ca fiind dăunător şi individual consideră că nu are resursele necesare pentru a-i face faţă, persoana în cauză este supusă stresului. Cartwright şi Cooper au evidenţiat că oamenii simt solicitările ca fiind mai mari decât abilitatea de a le face faţă datorită stresului (Zaharia C. 2010, p. 16).

    Modelul O.S.I este cel mai complex model care găseşte: cauzele stresului ocupaţional, diferenţele individuale împreună cu strategiile de coping la stres şi consecinţele stresului ocupaţional la nivel individual şi organizaţional.

Modelul mediu-persoană-reacţie (Michigan)

    Modelul mediu – persoană – reacţie precizează că mediul afectează percepţia persoanei, percepţie care afectează răspunsurile şi care, în final, influenţează sănătatea omului. Acest model susţine idea că reacţiile la stres apar atunci când în relaţia dintre persoană şi mediu este în dezechilibru. Bogathy a precizat că „prezenţa unor carenţe între particularităţile individuale ale persoanei (aptitudini, trăsături de personalitate, valori, etc.)şi mediu (solicitări, condiţii de muncă, etc.) pot conduce la neîndeplinirea trebuinţelor individuale sau neîndeplinirea cerinţelor muncii”, ceea ce duce la crearea unor stări stresante. Dimensiunea organizaţiei,  structura ierarhică,  descrierea posturilor,  sunt factori care pot crea stresori, cum sunt conflictul de rol, ambiguitatea de rol şi încărcătura muncii. Aceşti stresori pot duce la reacţii de stres ce în final pot provoca tulburări fizice (boli cardiovasculare) sau psihologice (depresie). (Capotescu, 2006, p. 20)

    Modelul solicitărilor şi controlului sugerează că două dintre dimensiunile muncii sunt importante: încărcătura ei (solicitările postului, cerinţele) şi percepţia pe care o are angajatul asupra muncii sale. Unele sarcini de muncă sunt grele, dificile, solicitante dar oferă individului posibilitatea exercitării controlului asupra lor, acestea sunt numite munci active. Alte sarcini sunt uşoare, cu cerinţe scăzute, dar au un grad scăzut de controlare a lor de către angajat, acestea sunt numite munci pasive. Ȋn momentul în care sarcinile muncii sunt uşoare şi angajatul are o mare posibilitate de controlare a muncii, atunci se produce o uşoară oboseală. Atunci când, încărcătura muncii este foarte mare şi angajatul are posibilităţi de control limitate, apare un grad mare de stres ceea ce duce la o starea de oboseală puternică.Gradul sporit al latitudinii deciziei sau al controlului la locul de muncă are un efect pozitiv asupra sănătăţii fizice şi mentale, iar nivelul scăzut al latitudinii deciziei duce la afectarea sănătăţii angajaţilor. După cum se poate observa este foarte importantă  percepţia pe care individul o are asupra controlului pe care îl poate exercita în activităţile desfăşurate. (Efectele stresului ocupaţional asupra sănătăţii mentale şi fizice a managerilor, SIBIU 2008 pag 21-29)

    Modelul vitamina -potrivit acestui model, sănătatea mentală este afectată de caracteristicile mediului, cum sunt caracteristicile postului. Puterea modelului stă în ,,analogia dintre rolul vitaminelor în asigurarea sănătăţii fizice şi psihice a oamenilor şi rolul diferitelor caracteristici ale mediului psihologic în care se desfăşoară activitatea, al caracteristicilor muncii, asupra eficienţei activităţii şi stării de bine a individului”(Capotescu,  2006, p.25).  Warr, autorul modelului vitamina, a stabilit nouă caracteristici ale muncii: câştigul bănesc, securitatea fizică a muncii, poziţia socială valorificată, oportunitatea pentru control, oportunitatea utilizării abilităţilor, scopuri generate, varietate, claritatea mediului, oportunitatea contactelor interpersonale. Caracteristicile enumerate mai sus acţionează precum vitaminele: prezenţa lor optimă duce la o bună desfăşurare a sarcinilor şi la evitarea instalării stresului; lipsa sau excesul acestor caracteristici conduce la  perturbări ale activităţii şi la apariţia stresului.

    Modelul dezechilibrului între efort şi recompensă, ,, Modelul postulează relaţia de echilibru sau dezechilibru între efort şi recompensă, ca sursă fie pentru apariţia stării de bine,  satisfacţie,  de eustres, fie pentru instalarea stărilor de disconfort, distres”  (apud Zlate, 2007, p. 584). Potrivit acestui model, un angajat care depune un efort ridicat şi are recompense scăzute îi pot apărea stări de distres emoţional şi boli cardiovasculare.

   Efortul poate fi de două feluri:

  •     efort extrinsec- se referă la solicitările postului.
  •     efort intrinsec (supraimplicarea)

   Recompensarea angajaţilor se poate realiza în trei modalităţi: prin bani, stimă(respect şi suport) şi securitate sau oportunităţi de carieră. (apun Capotescu, 2006, p. 29). Efortul crescut şi recompensele scăzute conduc la: apariţia bolilor cardiovasculare, şi a absenţelor pe motiv de boală.

    Modelul conservării sau pierderii resurselor – potrivit autorului S. E. Hobfoll, în generarea şi gestionarea stresului importante sunt resursele pe care individul le deţine sau doreşte să le achiziţioneze. ,,Există patru categorii de resurse: obiecte (o casă, un apartament, bijuterii etc); condiţii ( o slujbă stabilă, statutul de lider, viaţa de cuplu fericită etc); caracteristici personale (respect de sine, simţul umorului, capacităţi autoreglatoare etc); variate forme de ,,energie” care favorizează dinamismul(bani, susţinerea colegilor, favorurile altor persoane, vigoare etc)” (Efectele stresului ocupaţional).

   Autorul modelului precizează că ,,stresul apare în trei situaţii: atunci când resursele individului sunt limitate, când resursele individului sunt pierdute, şi când individul investeşte în resurse dar nu primeşte câştigurile anticipate” (apud Zlate, 2007, p. 585)

   Modelul solicitărilor şi resurselor -potrivit acestui model, sănătatea şi starea de bine sunt în strânsă legătură cu solicitările de muncă şi resursele disponibile. Când vorbim despre solicitările de muncă ne referim la acele aspecte ale muncii care solicită efortul fizic şi mental. Resursele sunt cele care reduc solicitările muncii. Prin această reducere a solicitării muncii se micşorează efortul fiziologic şi psihologic şi se stimulează creşterea şi dezvoltarea personală.

    Modelul compensării solicitărilor şi reacţiilor induse –   ideea centrală a acestui model este că solicitările emoţionale sunt compensate prin resurse emoţionale, solicitările cognitive sunt compensate prin resurse cognitive, iar solicitările fizice sunt compensate prin resurse fizice. ,, Potrivit aşa numitului „principiu al triplei potriviri”, cea mai puternică reacţie interactivă ar trebui observată când constructele ce circumscriu stresul ocupaţional sunt bazate pe dimensiuni identice din punct de vedere calitativ şi când sunt asumate interrelaţii specifice între tipuri particulare de solicitări, resurse şi rezultate” (Efectele stresului, p. 29).

    Modelul solicitărilor, abilităţilor şi suportului, Van Veldhoven, Taris, de Jonge şi Broersen precizează că acest model ,,distinge două axe paralele de bază în relaţia între caracteristicile muncii şi starea de bine: pe prima axă, solicitările calitative şi cantitative ale posturilor se asociază cu consecinţe la nivelul sănătăţii / reacţii, iar pe cea de-a doua axă utilizarea deprinderilor şi suportul social se relaţionează cu consecinţe la nivel atitudinal / stare de bine” (apud Capotescu, 2006, p. 33).

BIBLIOGRAFIE

1.  Albu. L., Păun M., Easistent- OAMMRB, Bucureşti, 2011;

2. Andriescu, N.T., Stresul factor determinant în procesul de asimilare al limbajului, p. 28-29, 1992;

3. Anitei, M., Chraif, M., Bârca, A.,The validation ofan academic environment stress measurement instrument, Proceeding of 4th  International Conference “Education Facing Contemporary World Issues“, Piteşti, Romania, 2010;

4. Bogathy, Z., Manual de psihologia muncii şi organizaţională, Editura Polirom, Iaşi, 2004;

5.Bogathy, Z.,Conflicte în organizaţii, Editura Eurostampa, 2002;

6.Capotescu, R.,Stresul ocupaţional, teorii, modele, aplicaţii, p. 25-80, Editura Lumen, Iaşi, 2006;

7.ISI 7 Chraif, M. &Aniţei, M.,(in press). The impact of economic crisis on ocupational stress and counterproductive behavior in a food and beverage restaurant chain from Romania ,, 2 nd World Conference on Psychology, Counselling and Guidance” which will take place on Behavioral Sdcience Journal(ISSN:1877-0428) by Elsevier

8.Chraif,M.,Ștefan ,C., A practical model for the development of public   

servants’ competitiveness and professional performance, Romanian Journal of   

Applied   Experimental Psychology, volume 1, issue 1, pp. 44-57, 2010;

 9.Derevenco, P., Anghel, I. & Băban, A.,Stresul în sănătate şi boală.,  Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992;

10.Dinu,V.,Un instrument de evaluare a caracterului stresogen al situaţiei de           muncă, Revista de psihologie organizaţională,vol.1,nr.2, 2001;

11.Floru R., Stresul psihic, p.56-78, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti,1974;

12.Frangopol Petre, Mediocritate şi excelenţă, Editura Albatros, Bucureşti, 2002;

13.Goliszek Andrew, Ȋnvingeţi stresul, p. 44-46, Editura Teora, Bucureşti, 1998;

14.Hawkins Peter I., Hipnoza şi stresul, p. 65-72, Editura Polirom, 2009;

15.Legeron Patrick, Cum să ne apărăm de stres, p. 57-70, Editura Trei, Bucureşti, 2001;

16.Maslow, A., Motivation and Personality(editia a-II-a), New York;

17.Miclea, M.,Miles,C., Stres şi apărare psihică, P:U:C., Cluj-Napoca, 1997;

18.Neveanu,P.P., Dictionar de psihologie ,Editura Albatros, Bucureşti, 1978 .

19.Pitariu, H. D., Managementul resurselor umane. Măsurarea performanţelor profesionale, Editura All, Bucureşti,1994.

20.Pitariu,H.,Chraif,M., Modern Approaches in evaluating professional performance, 2008;

21.Saunier Eric, Să muncim fără stres!, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008;

22.Stora Jean Benjamin, Stresul, p. 86-103 Editura Meridiane, Bucuresti, 1999;

23.Ticu,C., Evaluarea psihologică a personalului, p.122,p.185,p.273-285, Editura Polirom, 2004;

24.Vlăsceanu L., Metodologia cercetării sociologice. Orientări şi probleme, p. 238, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1982;

25.Zlate,M.,Tratat de psihologie organizaţional-managerială, p.434-444, p.567-591, Editura Polirom, 2007.

___________________________________________________________________________

Aceasta lucrare a fost publicata in volumul de lucrari al Simpozionului National de Psihologie Militara Aplicata PSIHOMIL XI – 2014, “Interventia psihologica – proces compensator al efectelor evenimentelor cu potential traumatic”, Bucuresti, 05 iunie 2014. 

 

 

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent