Problemele psihologice si psihiatrice ale tineretului de astazi

0
1380

9c2fe6cb8c357cf6d57c8926869c1003_XL.jpg

Copiii sanatosi si armonios dezvoltati sunt tot mai putini pe zi ce trece si, dimpotriva, creste numarul copiilor care sunt adusi la consult din cauza nervozitatii, a tulburarilor de somn, a surmenajului nervos, etc.

Cauzele aparitiei tulburarilor neuropsihice sunt numeroase. Ne vom stradui nu numai sa atingem cateva componente medicale si psihologice ale acestei probleme, ci vom vorbi si despre cauzele duhovnicesti ale nervozitatii la copii. In ceea ce priveste provenienta reactiilor nevrotice la copii, majoritatea autorilor subliniaza rolul negativ al educatiei incorecte. Profesorul A. I. Zaharov, cunoscut specialist in nevrozele copiilor, distinge urmatoarele cauze ale acestora:

„1. Cerinte ale parintilor care depasesc posibilitatile si nevoile copiilor;

2. Neacceptarea copiilor de catre parinti, exprimata printr-o atitudine irascibil-nerabdatoare, prin dese mustrari, amenintari si pedepse fizice, prin lipsa gingasiei si a mangaierilor de care copilul are neaparata nevoie;

3. Abordarea nesincronizata a educarii copilului, care se manifesta prin combinatia discordanta dintre restrictiile si interdictiile severe din partea unui parinte si atitudinea indulgent incurajatoare din partea celuilalt;

4. Inconsecventa in educatie, caracterul ei inegal si contradictoriu;

5. Lipsa de echilibru in relatiile cu copiii: tonul ridicat, tipetele, dezechilibrul emotional general;

6. Angoasa: nelinistea permanenta pentru copil, temerile si masurile de precautie dincolo de limitele necesarului.”

Manifestarile nevrozelor la copii sunt diverse: dezechilibrul emotional si hipersensibilitatea, caracterul plangacios si capricios, dispozitia instabila, hiperexcitabilitatea, dificultatea de adormire, somnul nelinistit, panica, sugerea degetelor, roaderea pielii din jurul unghiilor, sughitul, enurezisul, ticurile nervoase s.a. Frecventa anumitor simptome depinde de varsta copilului. Depresia “a intinerit”: victime ale ei devin nu numai oamenii de varsta inaintata”, ci, de asemenea, tineretul si chiar copiii.

Foarte frecvent manifestarile nevrotice la copii imbraca forma suferintelor somatice (trupesti): de exemplu: creste temperatura, apar dureri de burta, dureri de cap, s.a.m.d., care indica adesea lipsa bunastarii sufletesti a copilului. Ca raspuns la circumstantele psihoemotionale defavorabile in care se gaseste copilul se dezvolta, nu rareori, diverse maladii.

„Iata un exemplu: la consult a venit o batranica din pricina nepoatei sale in varsta de noua ani. Parintii ei se certau des si in cele din urma au divortat, tatal a plecat din familie. Pe acest fond s-a dezvoltat la ea un astm bronsic, fara ca investigatiile sa scoata in evidenta vreo alergie, modificari ale tesutului bronhopulmonar sau infectii respiratorii frecvente. S-a dovedit ca astmul fetitei era de natura neurogena: cauza crizelor astmatice era conflictul nevrotic. Boala era strigatul de disperare al sufletului de copil.

Alta particularitate a nevrozei la copil este reprezentata de tulburarile comportamentale. Unii copii fug de acasa, chiulesc de la scoala, altii se apuca de fumat, de bautura. Pe cei mai multi dintre acesti copii strada ii atrage si ii educa in propria sa maniera. Cine e vinovat? Parintii. Ei sunt datori sa isi iubeasca copiii, sa ii educe, sa se roage pentru ei. Ameliorarea starii psihice a copilului depinde in mare masura de parintii sai, de duhovnicia lor, de relatia dintre ei, de atmosfera pe care reusesc sa o creeze in familie.

Copiii trebuie neaparat feriti de orice influenta vatamatoare, intrucat asupra sufletelor lor fragede se revarsa astazi un intreg noian de netrebnicii de tot felul. Evlavia parinteasca este un exemplu eficace pentru copii. Dimpotriva: betia, nepasarea fata de viata duhovniceasca, purtarea imorala sunt, din pacate, un exemplu la fel de eficace, dar un exemplu pierzator. Sanctitatea Sa Patriarhul Alexie al II-lea a spus ca: “daca in suflet nu exista constiinta sfinteniei, in el se intareste uraciunea pustiirii”.

In ultimii ani, in viata societatii noastre s-au petrecut o multime de schimbari. Fara indoiala, numeroase dintre a ceste schimbari sunt de natura pozitiva – dar suntem nevoiti, din pacate, sa constatam ca, in ansamblul sau, realitatea este grava. De pilda, jumatate dintre fetele si baietii in varsta de treisprezece ani beau. Varsta inceperii fumatului a coborat pana la nivelul de zece ani la baieti si doisprezece la fete. Pe nimeni nu mai mira astazi faptul ca scolarii intretin frecvent legaturi sexuale. Fiecare al zecelea avort este facut de o adolescenta. In randul tinerilor creste alarmant consumul de droguri. Bolile venerice la adolescenti, prostitutia infantila sunt, vai, probleme tragice ale vremii noastre. 20% din totalul sinuciderilor sunt comise de copii si adolescenti. Au aparut adolescenti criminali in serie. Psihiatria judiciara n-a mai cunoscut practic astfel de cazuri: pe baza lor ne putem da seama cat de monstruos a devenit nivelul agresivitatii in societate.

Pentru copii, incercarile incep de la o varsta frageda. Iata cateva randuri din scrisoarea unei tinerei mame: “Copiilor li s-a furat copilaria. – Multumita televiziunii si mijloacelor de informare in masa, copiii mici stiu deja ce este sexul, cum si cu cine poti face sex. Cand vor deveni adolescenti, vor putea oare sa inteleaga ce este dragostea? Uitati-va numai ce desene animate li se prezinta copiilor: imorale si pline de ignoranta. Pana si titlurile iti dau fiori: -Trasnitul-, “Razboiul stelelor- si asa mai departe. Nu demult s-a transmis desenul animat – Toti ajung in rai -. Esenta acestui film: nu trebuie sa muncesti, trebuie sa joci jocuri de noroc pana cand castigi, iar in calitate de divertisment cultural apar fetitele de la cabaret. Ce, la noi copiii sunt mutilati sufleteste in mod constient? Si ce mai jucarii sunt in comert! Ninja, extraterestri, roboti s.a.m.d. Pentru ce? Ce le aduc aceste jucarii copiilor?” Din pacate, autorul acestor randuri primeste numeroase asemenea scrisori – si in fiecare se simte durerea si mahnirea parintilor fata de cele ce se intampla in jurul nostru.

Exista un studiu foarte interesant realizat de departamentul de politie si cel de educatie publica din orasul Fullerton, statul California (S.U.A.) in martie 1988. Iata rezultatele lui:

„Principalele probleme in scoala in anul 1940:

1. Elevii vorbesc in timpul orelor;

2. Mesteca guma;

3. Fac galagie,

4. Alearga pe coridoare:

5. Nu respecta ordinea la randuri;

6. Se imbraca in mod neregulamentar;

7. Se cearta in clasa

Principalele probleme in scoala in anul 1988:

1. Consumul de droguri:

2. Consumul de alcool:

3. Graviditatea;

4. Sinuciderile;

5. Violurile

6. Talhariile

7. Bataile.”

Comentarile sunt de prisos. Trebuie subliniat im mod special faptul ca aceste infricosatoare metamorfoze au avut loc in mai putin de cincizeci de ani, in timpii dezvoltarii vertiginoase a materialismului in S.U.A. Credem ca acest rezultat este logic in orice societate bazata pe conceptii materialiste. Sunt deja mai mult de zece ani de cand modul proamerican de viata ne este bagat pe gat noua si copiilor nostri. La ce va duce asta? Prognoza care se intrevede nu este prea linistitoare.

Programele TV sunt “impodobite” cu titluri monstruoase, in spatele carora stau desfraul si violenta. Mijloacele de informare in masa prezinta peste tot trupuri goale.

Copiii sunt viitorul nostru! Cum va fi acest viitor?

Sa spunem cateva cuvinte despre psihopatie. Psihopatia este o anomalie a personalitatii care se caracterizeaza prin structura psihica dizarmonica a acesteia. Criteriile de diagnostic pentru psihopatie sunt:

„1) tulburari psihice manifeste, care il duc pe om la dezadaptare sociala;

2) modificari totale ale intregului profil psihologic al omului;

3) relativa stabilitate a particularitatilor psihice „(P. B. Gannuskin).

Se face distinctie intre psihopatiile constitutionale, care apar ca urmare a diverse maladii, traume ale creierului, infectii s.a., si cele dobandite. Cea de-a doua grupa de psihopatii este legata de factori educationali, de mediu si situationali.

Din pacate, realitatea in care traim este adeseori “furnizor” de personalitati psihopatice.

Psihopatia ocupa un loc intermediar, am putea spune, intre psihoze si nevroze. Prin anumite caracteristici ale sale, ea nu “ajunge” pana la psihoza (de regula, din tabloul clinic lipsesc delirul, halucinatiile s.a.m.d.), dar si de tulburarile nevrotice se deosebeste in mod fundamental. De asemenea, in nevroza exista o legatura intre simptome si anumite trairi semnificative din punct de vedere emotional, anumite evenimente si imprejurari de viata care il tulbura pe om. Iar psihopatul, cum se zice, tot psihopat ramane. Desigur, exista momente in care comportamentul lui se poate decompensa, iar in alte perioade din viata lui se poate observa chiar o relativa stabilitate – insa fondul general de anormalitate psihopatica ramane.

Daca omul suferind de nevroza se vatama pe sine insusi, prin purtarea sa psihopatul ii vatama si pe cei din jur. Indiscutabil, gradul de manifestare a trasaturilor psihopatice variaza de la individ la individ. Exista deosebiri esentiale si din punct de vedere clinic intre diversele tipuri de tulburari psihopatice. De exemplu, actualmente se face distinctie intre urmatoarele tipuri de psihopatii: de excitatie, isterica, reactiv-labila, de inhibitie s.a. In clasificarile anterioare puteam intalni, de pilda, urmatoarele varietati: psihopati excentrici, visatori, mitomani, “tociti” emotional, irascibili, nervosi, depresivi.

Tratamentul psihopatiei este un proces de lunga durata, complicat si nu intotdeauna eficace. Acelasi lucru se poate spune si despre recuperarea duhovniceasca a personalitatilor psihopatice. Totusi, ceea ce este cu neputinta la om este cu putinta la Dumnezeu.

SOMNUL PRESCOLARULUI

Cauzele pentru care copilul doarme prost nu sunt putine.

Trebuie sa ne punem urmatoarele intrebari: este copilul sanatos? Iese suficient de mult la aer curat? Nu se supraexcita oare la joaca? Nu ii este frica de intuneric? Patul este comod s.a.m.d.? Daca merge la gradinita, este important sa stim ce relatii a inchegat cu colegii, cu educatoarele. Toti acesti factori sunt foarte importanti.

Uneori, copilul doarme adanc ziua si, ca atare, se odihneste prost noaptea. Durata medie a somnului copilului de trei-patru ani este de 10-11 ore. La aceasta varsta, multi copii nu au neaparata nevoie sa doarma ziua. Daca copilul a dormit ziua, intervalul dintre somnul de zi si cel de noapte trebuie sa nu fie mai mic de 3-3,5 ore.

In ceea ce priveste recomandarile medicale, in primul rand as indica necesitatea respectarii programului de zi. Copilul trebuie culcat la ora fixa. Parintii trebuie sa stea o vreme cu el, sa il insemneze cu semnul crucii si sa il binecuvanteze pentru culcare. Vorbiti-i cu voce lina, mangaietoare, blanda. Cantati-i un cantec de leagan sau povestiti-i ceva interesant si folositor. Poate ca, avand in subconstient teama de a nu-si pierde parintii, de a nu ramane singur, nu va vrea sa se desparta de dumneavoastra: luati-l in brate, sarutati-l, faceti-i un “cuibusor” comod dati-i voie sa ia cu el in pat jucaria preferata.

Daca in timpul zilei au fost neintelegeri intre voi, daca l-ati pedepsit pe copil, trebuie sa-i explicati de ce a fost pedepsit, sa-i iertati tot. Pe scurt, la culcare situatia trebuie sa fie rezolvata.

Parintii ortodocsi isi invata copiii sa se roage, sa-si faca semnul crucii – si copilul nu se culca pana nu-si face semnul crucii. El stie ca este aparat, ca nu e sigur: cu el sunt Domnul, Nascatoarea de Dumnezeu, ingerul pazitor; ceata sfintilor se roaga pentru el, pentru mama, pentru tata si pentru toti crestinii ortodocsi.

Copiii merge la slujbe, se impartasesc cu Sfintele lui Hristos Taine. Parintii lui sunt cununati; casa lui este sfintita in numele Preasfintei Treimi; in camera sa sunt icoane, crucifix, candela. Cu el sunt binecuvanta rea lui Dumnezeu si binecuvantarea parinteasca, pe piept ii atarna cruciulita, de care nu se desparte niciodata. Asa sunt lumea exterioara si cea launtrica a unui copil dintr-o familie cu adevarat ortodoxa. In traditia crestina se fac rugaciuni pentru somn lin ingerului pazitor, sfintilor tineri din Efes.

Cateva cuvinte despre tratamentul insomniilor. La normalizarea somnului ajuta mult fitoterapia, adica utilizarea in scopuri terapeutice a plantelor medicinale. In mod traditional se utilizeaza radacina de valeriana, menta (frunze), hameiul (inflorescente), talpa-gastei, musetelul, fructele de chimen, sunatoarea s.a. Au o influenta benefica asupra sistemului nervos stafidele, caisele uscate, mierea.

Inainte de somn trebuie unse tamplele cu ulei de lavanda sau turnate 1-2 picaturi de ulei de lavanda pe o bucatica de zahar, iar aceasta sa fie supta. La capul patului este util sa fixati un saculet din panza cu radacini uscate de valeriana. Nici consultul medical nu va fi de prisos.

DESPRE ACCESELE DE FRICA LA COPII

Vorbind despre accesele de frica la copii, putem distinge chiar o anumita impartire in etape.

De la un an pana la trei ani, frica copilului se poate manifesta prin neliniste in timpul despartirii de oamenii apropiati si in primul rand de mama sa. Frica poate aparea si la modificari bruste ale stereotipului, ale programului zilei.

De la trei pana la cinci ani, la copiii care au deja o anumita experienta de viata, la temerile aratate mai sus se adauga si frici imaginare (legate de personaje fabuloase, impresii care plutesc in subconstientul lui, povestiri care il inspaimanta s. a.m.d.). Iata de ce sufletele, ochii si urechile copiilor trebuie ferite de orice lucru necuvios. Cat de important este sa hranim sufletul copilului cu harul lui Dumnezeu.

Trasatura distinctiva a temerilor copiilor intre cinci si sapte ani este frica de moarte (de moartea proprie, de moartea parintilor, bunicilor), care apare frecvent la aceasta varsta. Sufletul copilului nu se impaca cu moartea, care i se pare impotriva firii. Ia ta ce este important de facut aici: copiii credinciosi, din familii imbisericite, practic nu cunosc temeri de acest gen. Ei stiu ca moartea este pentru om inceputul vesniciei.

In nici un caz nu trebuie sa inchidem copiii, pentru a-i pedepsi, intr-o camera sau magazie intunecoasa, nici sa-i speriem cu “nenea cel rau” sau cu mai stiu eu cine, sa-l terorizam cu, o sa te dam la alti parinti” sau cu, o sa traiesti pe strada”. Aceste metode pseudopedagogice nu vor aduce nici un rezultat in afara de frica.

COPII ISTERICI

Prof. G. E. Suhareva a remarcat ca personalitatile isterice creeaza de la o varsta frageda dificultati de educare. Sunt foarte capriciosi, neascultatori, le place sa joace rolul de lideri si manifesta agresivitate daca aceasta nu le reuseste. Se observa o mare instabilitate a dispozitiei psihice.

La scoala, acesti copii se integreaza prost in colectivitate, fiindca nu reusesc sa impace propriile interese cu interesele celorlalti si tind intotdeauna sa ocupe primul loc, nu accepta ca in prezenta lor sa fie laudat altcineva.

Au o buna capacitate intelectuala, au rezultate scolare relativ satisfacatoare, dar cunostintele lor sunt superficiale, interesele nestatornice.

Irascibilitatea, inclinarea catre minciuna ii fac pe acesti adolescenti mai dificili in ceea ce priveste educarea. Totusi, daca se reuseste sa li se gaseasca o ocupatie potrivita intereselor lor, starea li se imbunatateste in mod semnificativ.

Labilitatea crescuta, dorinta permanenta de a iesi in evidenta, de a parea mai buni decat sunt de fapt, nepotrivirea dintre dorinta si realitate, toate acestea sunt sursa de trairi conflictuale. La nereusitele din viata copiii isterici au deseori reactii inadecvare, in al caror tablou se remarca semnele caracteristice isteriei.

Iata un exemplu. Copilul cere o bomboana (jucarie etc.), iar mama il refuza. Atunci, micutul se arunca pe jos, tipa, se contorsioneaza si continua sa cerseasca bomboane. In multe cazuri, mama, speriata, ii da copilului care urla o mana de bomboane, doar-doar se va linisti. “Orice, doar sa nu mai planga”. Iar mititelul, multumit, devoreaza bomboanele si uita imediat de “jalea sa cea nemangaiata”.

Ce inseamna toate acestea? Este vorba de o reactie isterica tipica – deocamdata copilareasca, dar destul de grosiera, fatisa. Dar mama ce a facut de fapt? Satisfacand pofta copilului, a consolidat reactia de acest tip. Si nu incape indoiala ca cel mic va mai pune in lucrare nu o data aceasta reactie, fiindca ea a adus rezultatul dorit.

Noi, parintii, stimulam uneori in copii, fara sa ne dam seama, comportamentul demonstrativ – si facem asta laudandu-l fara discernamant, ingaduindu-i sa se amestece in convorbirile celor mari, sa-l intrerupa pe interlocutor s. a.m.d. Copilul “prinde”, si in curand incepe sa faca totul ca sa fie bagat in seama: sa spuna versuri, sa danseze, sa cante. De regula, adultii se induioseaza, zambesc, il lauda pe copil, il saruta si nu se gandesc deloc la faptul ca purtarea lui este in mod evident “de ochii lumii”. Toate acestea iau amploare mai ales din cauza ca familiile de astazi au cate un copil, maxim doi, care, bineinteles, devin pentru parinti “buricul pamantului”.

In trecut, in familia ruseasca patriarhala, care avea de obicei multi copii, nimeni nu indraznea la masa sa-si vare lingura in oala cu bors inaintea tatalui. Acum situatia s-a schimbat. Cateodata toata familia se invarte cu linguri, cu furculite, cu tigai prin fata “copilasului”, in dorinta de a-l hrani si de a-l corcoli. Iar dupa aceea ne miram de egoismul, de trufia nemasurata a “puiului care a prins aripi”. Exemplele sunt fara numar. La drept vorbind, toata structura vietii omului contemporan, incepand, de la gradinita si pana la pensionare il invata pe acesta sa fie isteric. Bineinteles, fiecare recepteaza “lectiile” in modul sau propriu. Totul depinde de educatia si de viziunea asupra lumii.

Cum sa reactionam la comportamentul isteric (daca este cazul sa reactionam la el)? Pastrati-va demnitatea si linistea, iar daca trebuie, si o severitate chibzuita. Va amintesc inca o data ca in lipsa de spectatori criza isterica inceteaza. Ca atare, mamica de care a fost vorba mai inainte ar fi facut bine sa nu bage in seama “convulsiile” copilului naravas si sa-si continue calma treburile.

ANUMITE FORME DE TULBURARI PSIHICE ALE VARSTEI INFANTILE

Vom vorbi si despre anumite stari psihopatologice care cer interventia medicului. Psihicul copilului are rezerve insemnate de refacere, care-l ajuta sa se descurce cu diferitii factori de stress. Din aceasta cauza, numeroase forme de disfunctii psihice dispar la copil de la sine, fara nici un tratament. Exista totusi tulburari care, daca nu sunt tratate la vreme, se pot transforma in anomalii persistente ale caracterului sau in boli psihice permanente.

Cel mai mare numar de nevroze se observa la prescolarul mare, la scolarul mic si la adolescenti. Se disting urmatoarele forme fundamentale de tulburari nevrotice:

MALADIA DE NELINISTE GENERALIZATA: se dezvolta in decursul a sase luni incepand din momentul actiunii factorului psihotraumatizant si debuteaza prin sentimentul de incordare psihica, de neliniste, de angoasa in asteptarea neplacerilor care vor veni in viata de zi cu zi.

TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVA: se caracterizeaza prin prezenta imaginilor, ideilor obsesive si a actiunilor rituale.

REACTIA LA STRESUL ACUT: apare imediat, in decurs de o ora de la actiunea factorului stresant.

TULBURAREA POSTTRAUMATICA: tulburarile psihice apar fie imediat dupa stres, fie in decursul a sase luni dupa acesta.

NEURASTENIA: copilul incearca o senzatie permanenta de oboseala, de slabiciune fizica, oboseste repede.

NEUROPATIA: se caracterizeaza prin irascibilitate, purtare capricioasa a copilului, dispozitie instabila, tendinta marcata de a se speria. Copilul afectat doarme prost, nu are pofta de mancare, devine epuizat repede, atentia lui este foarte usor distrasa. Pot aparea subfebrilitate (temperatura ridicata in mod constant, cam intre 37,1 si 37,3 grade Celsius), tulburari de scaun, voma neurogena.

SINDROMUL DE AUTISM INFANTIL PRECOCE: este caracterizat prin lipsa dorintei de a comunica cu cei de aceeasi varsta, cu adultii din jur. Copilul este rece din punct de vedere emotional, nepasator fata de cei apropiati, vorbeste putin, uneori refuza cu totul comunicarea, este inclinat spre miscari stereotipe. La sugarii cu aceasta patologie lipseste “complexul de inviorare” ca raspuns la stimularea emotionala.

SINDROMUL HIPERKINETIC: pentru acesta sunt caracteristice lipsa inhibitiei motorii normale, activitatea excesiva (inutila). Copilul este “zapacit”, isteric, comite gesturi fara sa ia in calcul imprejurarile, nu este capabil sa urmeze normele de conduita. De obicei, acestor copii le este greu sa se adapteze in scoala, sunt extrem de agitati, imprastiati, ii streseaza pe toti mereu si ii provoaca pe ceilalti copii la un comportament incorect. Simtindu-si handicapul, par a le “face in necaz” celor din jur: apare mecanismul cercului vicios. In dezvoltarea sa, sindromul hiperkinetic are doua tendinte. In primul caz, cu ajutorul lui Dumnezeu si in conditiile unei tactici intelepte din partea parintilor, psihologilor, pedagogilor, medicilor, pe la 12-14 ani slabeste si dispare. In celalalt, se transforma in psihopatie, si personalitatea devine tot mai dezadaptata. Aceasta tendinta este foarte defavorabila.

In randul tulburarilor nevrotice care incep de obicei la varsta copilariei si a adolescentei intra ticurile miscari involuntare, rapide, lipsite de ritmicitate ale unor grupe bine definite de muschi, clipitul, trasul de par, precum si enurezisul neorganic – urinat involuntar in timpul zilei sau al noptii, necorespunzator varstei.

La scolarul mic se poate dezvolta nevroza scolara. Cauza acesteia este lipsa de pregatire a copilului pentru scoala, neacceptarea lui de catre colegi, injosirea, maltratarea, severitatea excesiva si lipsa de experienta a pedagogului. Copilul care sufera de aceasta nevroza este deprimat, refuza sa mearga la scoala, mimeaza (adeseori fara sa-si dea seama) diverse boli. Parintii sunt datori sa fie atenti, sa recunoasca la timp dificultatile lui sufletesti si sa-I ajute. Nu va fi de prisos nici consultatia medicala sau sfatul unui psiholog experimentat. Daca copilul este bolnav, parintii trebuie sa inteleaga ca felul in care acesta se simte si starea lui psihica vor depinde in mare masura de cucernicia lor.

SFATURI SI RECOMANDARI

As dori sa atrag atentia asupra inca unor lucruri. Sa incepem cu cel mai simplu si totodata foarte insemnat factor: programul zilei. Daca acesta nu este definit deloc, copilul (si adolescentul, de altfel) va suferi, fara indoiala, din aceasta cauza. Orice neoranduiala, lipsa de organizare atrage dupa sine diverse probleme. Lipsa programului duce adeseori la trandavie: copilul nu stie cu ce sa se ocupe, ce sa faca. Una dintre principalele “boli” ale generatiei adolescente este lipsa de vointa, tulburarile volitive. Programul organizeaza personalitatea.

Atat parintilor, cat si copiilor le dau ca exemplu in aceasta privinta viata de manastire. Tipicul manastiresc nu lasa loc nici unei trandavii. Rugaciune, ascultare, munca, studierea Sfintilor Parinti…

Voi adauga in treacat ca in special la oras copiii nu fac suficienta miscare, nu iau destul aer proaspat. In schimb, au parte cu prisosinta de supraincarcare psihoemotionala, informationala.

In ceea ce ma priveste, am tras de mult concluzia urmatoare: parinti nervosi = copii nervosi. Familiile fericite sunt, vai, foarte putine, in schimb familii cu probleme – cate poftesti. Certurile si conflictele dintre parinti, permanentele “lichidari de conturi” il nevrotizeaza, fara indoiala, pe copil. In timpul consultului le spun intotdeauna unor asemenea parinti:

“Casa voastra poate deveni rai pentru copii, poate deveni si iad. Faceti alegerea cea buna”.

As vrea sa spun cateva cuvinte si cu privire la pretentiile excesive fata de copil. Voi da un exemplu. La consult se prezinta o mama cu fiul sau. Fiul are opt ani. Invata in clasa a doua a unei scoli speciale unde se studiaza aprofundat limba engleza. Pe deasupra, frecventeaza doua cercuri, de muzica si de sport. In plus, tatal lui s-a apucat in mod serios sa-l invete lucrul cu computerul. Pe fata cenusie a baietelului se ascundeau sub ochelari niste ochi albastri si tristi. Copilul sedea resemnat, aducand mai degraba a pensionar decat a baietel de varsta lui. Iar problemele pentru care mama il adusese la consultatie erau urmatoarele: dormea prost, obosea excesiv de repede, il durea capul. Situatie destul de tipica, din pacate. Mai mult: in asemenea situatii, educatiei copilului i se substituie formarea intelectuala (si/sau fizica). Iar acestea sunt doua lucruri complet diferite, fapt care trebuie inteles.

In calitate de recomandari terapeutico-profilactice pentru tulburarile nevrotice la copii poate fi propusa utilizarea bailor cu adaos de sare marina sau cu extract de plante. Suplimentele vitaminice sunt indicate in asemenea cazuri. Trebuie limitat consumul de bauturi excitante (ceai, cacao s.a.). Un rol deloc minor este jucat de efortul fizic, in limitele puterilor, de calirea copilului, de timpul petrecut la aer curat. Sunt bune excursiile, iesirile in sanul naturii, mai ales cu toata familia.

Foarte importante sunt relatiile linistite, calde pe care le au toti membrii familiei unul fata de altul si, bineinteles, fata de copil, ceea ce creeaza in casa o atmosfera de dragoste. Este neaparata nevoie sa fie calita vointa copilului, sa fie deprins cu efortul, cu rabdarea neajunsurilor, a necazurilor, a bolilor. Educarea copilului inseamna in primul rand dragoste si exemplu vrednic de urmat. Si – lucrul principal – a fi intotdeauna cu Hristos. Atunci el va creste sanatos din punct de vedere sufletesc.

Acum, cateva vorbe despre psihologia infantila contemporana. Este important sa va amintesc ca psihologia (respectiv psihoterapia, psihiatria) infantila nu vorbeste despre concepte precum credinta in Dumnezeu si duhovnicia ortodoxa, cucernicia crestina, imbisericirea; ea nu aminteste de pacate si de patimi – altfel spus, stiinta despre suflet incearca sa existe si sa se dezvolte fara Dumnezeu. Dar daca o asemenea secularizare este admisibila, sa zicem, in geometrie sau in constructia de automobile, in stiinta ce studiaza legitatile vietii sufletesti a omului ea e cu neputinta de permis.

Judecand in mod corect o sumedenie de particularitati si de detalii, psihologia nu vede, din pacate, lucrul principal. Educarea copiilor in duhul autenticei, nu aparentei sanatati spirituale si sufletesti a autenticei cu cucernicii este cu neputinta fara credinta in Domnul Iisus Hristos si fara ajutorul lui Dumnezeu. Numai prin harul lui Dumnezeu sufletul omenesc se curateste, se lumineaza si se intelepteste. Iar fara har el nu numai ca nu-i in stare sa se desavarseasca, dar nici nu poate sa priceapa intregul tragism al situatiei sale jalnice.

Din mila lui Dumnezeu, acum apar carti si articole ale psihologilor credinciosi, inclusiv ale unor preoti care inainte de a fi hirotoniti au facut studii de psihologie. In psihologie se umple vidul duhovnicesc care, din cauzele stiute, a domnit in ea in ultimele opt decenii.

Exista inca o problema foarte delicata: varsta adolescentei. In mod obisnuit, prin aceasta se intelege varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani. Se subintelege ca ea constituie o etapa de tranzit: ie intre copilarie, cu dependenta completa de adulti a acesteia, si capacitatea de a trai pe propriile picioare. Nu intamplator aceasta varsta este numita “dificila”: cautarea propriei identitati, stabilirea caracterului s.a.m.d. Trecerea de la copilaria tutelata la o relativa autonomie scoate la iveala si acutizeaza, printre alte lucruri, si partile slabe ale personalitatii adolescentului,

Logica este si urmatoarea intrebare: pot fi oare ignorate furtunoasele procese de maturizare neurohormonala, a caror vulcanica putere il transforma pe tanar intr-un barbat musculos? Oare aceasta “atmosfera” biologica trage dupa sine o” trena” sociala tulbure: cruzime si agresivitate, actiuni criminale, tentative de sinucidere, infractiuni sexuale?

Pentru ortodocsi, raspunsurile la aceste probleme sunt evidente. Oricat de mari ar fi aceste modificari biologice, ele nu pot in sine sa il faca pe om bun sau rau, sfant sau criminal, moral sau imoral. Omul nu este atat trup, cat suflet si duh. Pe calea pacatului adolescentul poate pasi numai atunci cand fie nu Il cunoaste pe Dumnezeul Cel Adevarat, fie Ii intoarce spatele. Comportamentul lui depinde mult si de exemplele (adeseori negative) pe care le vede in viata adultilor. Lipsa de duhovnicie a parintilor, betia sau purtarea lor imorala sunt tristele premise ale viitoarei lipse de duhovnicie a adolescentului.

Este foarte raspandit asa-numitul umanism ateist, pe care il marturisesc numerosi parinti. Acesta poate fi comparat cu un castel de nisip, fiindca in cazul dat oamenii nesocotesc fundamentul duhovnicesc. A suflat vantul, si castelul s-a risipit… Copii aud interdictii si povete, dar nu inteleg pana la capat de ce nu trebuie sa inseli ori sa iei ceea ce nu-i al tau, de ce trebuie neaparat sa-ti asculti parintii s.a.m.d. Despre Dumnezeu si despre pacat copiilor nu li se povesteste. In scoala, in armata, in liceu sau in facultate, din acest umanism ramane tot mai putin. “Constiinta fara Dumnezeu egal groaza”, scria F. M. Dostoievski. Sufletul necuratit prin pocainta devine un prost sfatuitor. Este periculos sa te increzi in el. Concluzia este urmatoarea: educarea copiilor in duhul autenticei cucernicii este cu neputinta fara Credinta, fara Domnul Iisus Hristos. Numai de la harul lui Dumnezeu sufletul omenesc se curateste, se lumineaza si se intelepteste.

Si iata inca o observatie si un rod al experientei practice. Nu o data am remarcat ca debutul bolii psihice la copil coincide, ca timp, cu perioada in care parintii au inceput sa se ocupe cu “tamaduiri” ocultiste, magie, descantece. Am observat si dezvoltarea patologiei psihice la copii dupa sinuciderea mamei sau a tatalui. Faptul ca intre parinti si copii exista o foarte stransa legatura spirituala e binecunoscut. Se stie si ca, daca parintii savarsesc pacate grele, daca nu se pocaiesc si nu se indreapta, adeseori copiii sufera, iar uneori se si imbolnavesc psihic. Din activitatea mea practica am tras si concluzia urmatoare: la cei mai multi dintre copiii nascuti din relatii extraconjugale apar anormalitati, inclusiv psihopatologice sau de caracter.

DESPRE FAMILIE

Multe familii contemporane, care traiesc de capul lor, respingand ajutorul lui Dumnezeu, binecuvantarea lui Dumnezeu, au o multime de probleme psihologice si moral-duhovnicesti, sunt instabile. Aceste neoranduieli nasc scandaluri, divorturi, destine de copii mutilate. Familia dezorganizata genereaza nevroze, boli, betie, iar acum si narcomanie.

In familiile unde lucrurile stau mai bine, de multe ori sotii nu stiu cine ar trebui sa fie liderul in casa, in numele a ce sa isi educe copiii si catre ce sa tinda. E dureros sa vezi cum intre soti se acumuleaza iritare reciproca, rautate, nemultumire de viata. Fidelitatea conjugala, randuiala crestina a vietii de familie, exemplele de viata cucernica sunt pentru unii doar reminiscente ale trecutului, arhaisme.

Despre nevrozele de familie se scriu zeci de articole, carti, dizertatii. Faptele striga: fiecare a treia sau a patra familie “paraie la cusaturi”. Societatea trage clopotul de alarma.

Fara ajutorul lui Dumnezeu o familie nu poate edifica relatii cu adevarat bune! Doar iesind in intampinarea lui Dumnezeu, iubindu-se unul pe altul prin iubirea fata de Ziditor, dobandeste familia adevarata fericire si plinatate a existentei. Acest fapt este dovedit de viata, este confirmat de istorie. Prin credinta, pocainta, rugaciune comuna, prin educarea in duh crestin a copiilor si prin dragoste reciproca sotii merg catre scopul principal: Imparatia lui Dumnezeu.

Profesorul-teolog S. Troitkii scrie in cartea “Filosofia crestina a casniciei” urmatoarele randuri: “Apostolul Pavel compara raporturile dintre sot si sotie tocmai cu raporturile dintre Persoanele Sfintei Treimi. Precum Dumnezeu Tatal este capul lui Hristos, asa si barbatul este cap femeii (ICor. 11, 3). Precum Hristos este stralucirea slavei si chipul fiintarii lui Dumnezeu Tatal (Evr, 1, 3), asa si femeia este slava barbatului (I Cor. 1, 7)”.

Sfantul Clement Alexandrinul numeste familia, la fel ca pe biserica, “casa Domnului”, iar Sfantul Ierarh Ioan Gura de Aur ii spune de-a dreptul “mica biserica”.

Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul invata ca familia isi randuieste bunastarea exterioara “pentru cea launtrica”.

Cu durere vorbesc despre cumplitul pacat al avortului. Avortul este greul pacat al uciderii pruncului in pantecele mamei. In fiecare an in Rusia sunt dati pierzarii in acest fel milioane de copii. De exemplu, numai in anul 1993 au fost facute peste patru milioane de avorturi. Oare mama care isi omoara pruncul stie ca in a 18-a zi el a deschis deja gura, ca in a 20-a zi inima lui a inceput sa bata? La 27 de zile, micutul are maini si picioare. In a 6-a saptamana i se poate pune in evidenta activitatea cerebrala, iar in a 11-12-a saptamana simte atingerea.

Urmarile acestui pacat cumplit al uciderii de prunci o schimba profund pe femeie. Ca psihiatru, voi arata faptul ca sufletul femeii care a facut avort se intristeaza in adancul sau pentru faradelegea savarsita chiar si atunci cand femeia nu socoate ca avortul este un pacat greu (sunt, din pacate, o multime de asemenea oameni). Ca atare, majoritatea acestor femei sufera de depresii permanente, de insomnii, de pierderea poftei de mancare, multe au un simtamant de amaraciune, mustrari de constiinta. Si nu este cazul sa ne miram daca dupa unul sau cateva avorturi fie femeia nu mai este in stare sa nasca, fie copilul ei are un comportament ingrozitor sau probleme serioase de sanatate.

ALCOOLISMUL LA ADOLESCENTI

Alcoolul este extrem de periculos pentru copii si adolescenti. Consumul de alcool perturba procesele implica te in maturizarea neuronilor (celulele nervoase). Ca atare, intelectul, memoria, gandirea, comportamentul adolescentului vor avea de suferit.

Manifestarile imbatarii evolueaza rapid, putandu-se incheia prin lesin si coma. Organismul adolescentului nu s-a intarit inca, si sub influenta alcoolului se dezvolta rapid un intreg “buchet” de imbolnaviri.

Dupa cum arata observatiile, calea spre alcoolism incepe din frageda copilarie. Insusirea “ritualurilor alcoolice” are loc cu mult inainte de primul contact cu bauturile spirtoase. Stand la masa festiva, copiii mici se joaca “de-a oamenii mari”, turnand suc de fructe in pahare si apoi band cu o grimasa pe fata “vinul de copii”, in murmurele aprobatoare ale parintilor si oaspetilor.

Nu incape indoiala ca inca din aceasta perioada incepe sa se formeze in constiinta copilului conceptia ca alcoolul este “tovarasul universal” al vietii adulte.

Specialistii afirma ca la varsta de 11-12 ani la adolescenti se formeaza stereotipuri pe deplin persistente in ceea ce priveste atitudinea fata de betie.

Adeseori, rasfatat prin “stradaniile” parintilor si bunicilor, copilul se transforma, o data cu trecerea timpului, intr-o personalitate pretentioasa, care insista sa i se satisfaca neaparat toate cerintele. Daca aceasta nu se intampla, este dezamagit, se manie, se simte frustrat… si apare dorinta de a “afla uitarea in bautura”.

Pe calea betiei adolescentul este impins si de atmosfera lipsei de duhovnicie, de atmosfera pacatului, pe care o vede in societatea “adulta” si in primul rand in familia sa. Alcoolismul parintilor mutileaza sufletul copilului. Ti se rupe inima cand vezi copii sfasiati de aceasta durere, privati de atentia, de mangaierea si de grija tatalui alcoolic (iar acum, nu rareori, si a mamei-alcoolice).

NARCOMANIA

In ziua de astazi, la alcool s-au adaugat numeroase substante narcotice. Constatam cu groaza ca in randul tinerilor narcoticele devin ceva de “bon ton”. A te droga inseamna a fi adult, independent, in pas cu vremea. Numeroase institutii de invatamant mediu si superior ar trebui inchise si bagate in carantina, iar la intrare atarnata o pancarta cu inscrisul:

ATENTIE, NARCOMANIE!

Uneori, in timpul consultului medical iti vine sa strigi: “Oameni buni! Veniti-va in fire!” lata doar un exemplu. Vine la consult o mama impreuna cu fiica ei de 15 ani. In cursul convorbirii s-a dovedit ca fata fuma de la 11 ani, putin mai tarziu a inceput sa curveasca, iar de la 13 ani consuma heroina. Iti ingheata sangele in vine cand auzi asemenea istorisiri. Nu-ti vine sa-ti crezi urechilor, dar, din pacate, aceasta este cruda realitate.

In fiecare zi unii pier din cauza narcoticelor, iar altii isi fac pentru prima data in viata injectia ucigasa.

FUMATUL

Despre efectele vatamatoare ale fumatului s-au spus si s-au scris multe. Ca medic, voi aminti numai ca tutunul contine circa treizeci de substante daunatoare pentru sanatate. Cea mai periculoasa dintre ele este alcaloidul numit nicotina. In randul fumatorilor sunt deosebit de numeroase persoanele care sufera de afectiuni bronhopulmonare – iar cea mai amenintatoare urmare a fumatului este cancerul pulmonar. Fumul de tutun contine substante cancerigene, cum ar fi benzopirenul si deriva tii sai.

Fumatori sunt multi. Intre fumatori sunt reprezentate toate categoriile de varsta, de la copii pana la varsta a treia. Fumeaza baieti si fete, fumeaza femei, fumeaza chiar si unele gravide.

Potrivit cercetarilor, in Moscova varsta la care se incepe fumatul a scazut pana la 10 ani la baieti si 12 ani la fete. Realitate trista.

Trebuie spus ca asupra organismului copiilor fumatul exercita o actiune deosebit de nociva. Pe langa toate celelalte, la adolescent se formeaza un complex de devieri neuropsihice. Sufera atentia, memoria, somnul, dispozitia e “saltareata”.

La fumatori se dezvolta sindromul nicotinic. Este vorba tot de o dependenta, la fel ca cea de alcool si cea de narcotice, insa mai putin vatamatoare pentru sanatate. Desi, cum sa spun… Riscul cancerului pulmonar nu prea este un argument care sa demonstreze caracterul inofensiv (dupa parerea unora) al acestei impatimiri distructive.

Voi aminti in treacat si faptul ca, potrivit noii clasificari a bolilor, care a intrat in vigoare in anul 1999, dependenta de tutun este recunoscuta in mod oficial ca boala. Iar noi vom adauga: boala pacatoasa, dat fiind ca fumatul este capitulare in fata poftelor. Bine s-a zis ca “cine fumeaza, dracilor tamaiaza”.

RASPUNSURI LA INTREBARI

INTREBARE: Se cunosc anumite semne indirecte dupa care putem presupune ca un adolescent consuma droguri?

Asemenea semne sunt cunoscute.

Ele pot fi clasificate in cateva grupe.

Semne fiziologice: paloarea pielii; pupile dilatate sau contractate; ochi inrositi sau tulburi; vorbire incetinita, incoerenta; pierderea poftei de mancare, pierderea in greutate sau apetitul exagerat; tusea cronica; proasta coordonare a miscarilor (clatinare sau poticnire).

Semne comportamentale: excitatia sau apatia nemotivata; indiferenta crescanda fata de toti si toate; absentele prelungite de acasa; absente scolare nemotivate; deteriorarea memoriei si a atentiei; insomnia; modificarile frecvente si nejustificate ale dispozitiei; inrautatirea rezultatelor scolare; cereri repetate de bani; disparitia din casa a lucrurilor, cartilor, hainelor, bijuteriilor de valoare; dese convorbiri telefonice cu persoane necunoscute; minciuni; aspect neingrijit.

Semne clare: urme de injectii; hartiute si bancnote rasucite in forma de tubulet, lingurite ascutite; capsule, fiole, recipiente metalice; cutii de medicamente cu actiune somnifera sau sedativa.

INTREBARE: In scolile Rusiei se introduce programul de educatie sexuala. Cum se va reflecta aceasta educatie asupra psihicului copiilor?

In vremea de astazi numerosi parinti, mai ales ortodocsi, sunt alarmati de introducerea in scoli a programelor de educatie sexuala. Pretutindeni se difuzeaza reviste, carti ilustrate pe aceasta tema. De pe ecranele televizoarelor se revarsa in sufletele copiilor tot felul de netrebnicii. Se creeaza impresia ca mai inainte in Rusia nu se nasteau copii. Cineva a hotarat: copiii trebuie familiarizati cu orice pret, cat mai devreme, cu fiziologia relatiilor sexuale. Subliniez: cu fiziologia. Nu este vorba sa se faca din baiat un tata, sot, ocrotitor de nadejde al familiei, iar din fata – o mama grijulie si o sotie credincioasa.

Oare inainte vreme domnisoarele din pensioane sau fetele de la tara studiau aceasta fiziologie? Si familiile erau de regula trainice, cu copii multi. Aceasta tema era intotdeauna acoperita de valul castitatii.

Oponentii ne acuza ca suntem retrograzi – dar retrograzi sunt tocmai ei, luand ca model Sodoma si Gomora. Comanditarii acestui proiect au un alt scop: sa perverteasca tineretul si sa scada natalitatea.

Intregul program de “educatie sexuala” este orientat spre coruperea copiilor, spre pierderea castitatii si curatiei lor. Acest program nu are nimic in comun cu morala crestina.

Se stie ca acest pacat este un pacat de moarte, intrucat duce la pierzare atat sufletul, cat si trupul omului care il savarseste, il lipseste pe acesta de harul lui Dumnezeu. Lipsindu-se de har, curvarul isi pierde de regula si pacea sufleteasca. Curvarii sunt foarte nevrotici, au aproape permanent un sentiment de neliniste. Curvia il lipseste pe om de posibilitatea dragostei autentice. De obicei, cei ce pacatuiesc prin curvie nu pot edifica o familie trainica, nu pot educa copii sanatosi din punct de vedere moral.

INTREBARE: Am auzit de o boala numita “sindromul jucatorului”. Povestiti-mi despre acest sindrom.

In clasificarea psihiatrica contemporana este desemnata o noua forma nosologica (de boala): sindromul jucatorului. El se dezvolta la cei impatimiti de jocurile de noroc (aici intra si impatimirea de jocurile pe computer, automatele de jocuri s.a.). Trasatura sa distinctiva este dependenta de un joc de noroc. Respectivul joc devine principalul scop al vietii. Pe langa fenomenele de dezadaptare sociala (copiii inceteaza sa mai mearga la scoala, sa-si faca lectiile, toate interesele se reduc la joc) devine evidenta lipsa de pace sufleteasca, irascibilitate, agresivitate, depresie, insomnie s.a.). In esenta, este vorba de o patima tipica. Aceasta suferinta este in primul rand de natura duhovniceasca, iar tulburarile psihice sunt in acest caz numai urmare a pacatului. In cazurile cele mai avansate, medicii recomanda internarea intr-un spital de psihiatrie, cu scopul de a-l feri pe suferind de obiectul patimii sale.

INTREBARE: Cum influenteaza muzica rock psihicul adolescentului?

Dupa cum arata cercetatorii, forta rock-ului consta in pulsatiile, ritmurile intermitente, care induc o reactie biopsihica capabila sa influenteze functionarea diverselor organe ale corpului (in particular este vorba de accelerarea pulsului si cresterea nivelului de adrenalina, precum si de excita tia sexuala).

Daca, de exemplu, ritmul este de 1,5 batai pe secunda si este insotit de o puternica accentuare a frecventelor superjoase 05-30 Hz), poate crea la om o stare de puternica excitatie. In conditiile unui ritm de doua batai pe secunda si ale aceluiasi domeniu de frecvente, ascultatorul cade intr-o “transa” dansanta inrudita cu cea narcotica. Formatiile rock moderne lucreaza intr-un diapazon de la 80 de mii Hz pana la 20 Hz si chiar mai jos. Intensitatea sunetului ajunge la 120 Db, desi auzul omenesc este facut pentru o intensitate medie de 55 Db. Avem de-a face cu o agresare hotarata a intregii personalitati. Au fost cazuri cand excesul de frecventei inalte sau joase a traumatizat puternic creierul.

La concertele rock, nu sunt rare contuziile sonore, arsurile sonore, pierderile auzului si memoriei. Este imposibil sa te supui vreme indelungata actiunii rock-ului si sa nu fii profund traumatizat psihoemotional. Se pierde totodata controlul asupra capacitatii de concentrare; slabeste in mod semnificativ controlul asupra activitatii mintale si a vointei; accesele necontrolate duc la distrugeri si vandalism, mai ales in adunari mari, unde psihocampul gloatei, amplificat de susmentionatele influente ale rock-ului, practic il lipseste pe om de individualitate. Dupa cum vedem, muzica rock poate influenta in mod distructiv personalitatea omului. Nu intamplator numerosi solisti de muzica rock sunt si narcomani.

INTREBARE: Fiul meu poate sta la televizor zile intregi si spune ca in felul acesta se odihneste. Ii face rau lucrul acesta?

Si inca cum. Televizorul este nociv in mai multe moduri. In primul rand este vorba de nocivitatea informationala. Absorbind otrava care vine prin el, sufletul nu poate sa ramana sanatos.

In al doilea rand, in oamenii care petrec mult timp inaintea televizorului se dezvolta starea de hipnonarcomanie, adica de susceptibilitate crescuta la sugestie. Ca urmare, slabeste vointa, scade capacitatea de analiza a situatiei, are de suferit memoria.

In plus, sederea prelungita produce staza sanguina in organele pelviene, duce la disfunctii intestinale. Iradierea de la cinescop nu ramane nici ea lipsita de urmari. Ea atrage dupa sine, mai ales la copii, diverse tulburari de tip nevrozoid, care se manifesta prin irascibilitate, somn nelinistit slabire a puterilor fizice si stare de rau general. Vremea se pierde fara putinta de intoarcere, iar ea este atat de scumpa…

“In Biblie scrie: In casa ta sa nu lasi pe multi! Televizorul a “spart” usile casei noastre: la noi vin si de la noi pleaca gramezi de oameni, extraterestri, fantome create de visatori. Vin fara sa bata la usa si fara sa ceara voie, fara sa se intereseze cine este oaspetele si cine este gazda; vin cowboy si gangsteri, vin oameni cu care n-am vrea sa avem nimic in comun. Casa a devenit un culoar de trecere o rascruce a multor drumuri” – dintr-o predica a arhim. Rafail Karelin. Asa incat odihna de care vorbeste fiul dumneavoastra este doar o iluzie. Incercati sa-i schimbati parerea

INTREBARE: Explicati termenul “disfunctie cerebrala minima”.

Disfunctiile cerebrale minime se caracterizeaza prin intarzierea ritmului de dezvoltare a sistemelor functionale cerebrale care asigura anumite functii psihice superioare, raspunzatoare pentru vorbire, scriere, citire, socotire, precum si pentru reglarea si controlul proceselor psihice. La acesti copii intelectul nu are de suferit, dar ei au insemnate dificultati la scoala si in adaptarea sociala. Actualmente, tratamentul disfunctiilor cerebrale minime este bine pus la punct.

INTREBARE: Spuneti-mi ceva despre asa-numita “criza de la trei ani”.

La aceasta varsta, copilul incepe sa se considere “priceput si competent”. In comportamentul lui incep sa se manifeste evident negativismul (ii contrazice pe adulti, nu vrea sa faca ce-i spun acestia), incapatanarea, opozitionismul. “Fac eu!” – iata lozinca ce nu se departeaza de buzele copilului la aceasta varsta. Este nevoie de rabdare, tact si, fireste, de rugaciune pentru a iesi din criza.

INTREBARE: Spuneti-mi despre accentuarile de caracter.

Accentuarile de caracter inseamna un grad exagerat de manifestare a anumitor trasaturi caracterologice si a ansamblului acestora. Este vorba de o vulnerabilitate specifica a caracterului. Cel afectat de o asemenea accentuare (de exemplu, inclinarea spre deasa si nemotivata schimbare de dispozitie, spre neurastenie, spre excitabilitate, spre isterie) devine sclav al ei. Adeseori accentuarile de caracter creeaza teren pentru conflicte, pentru stari nevrotice. In anumite conditii, ele se pot transforma in psihopatie. Fundamentul duhovnicesc al acestor accentuari este constituit din vatamarea sufletului de catre pacat, din greseli de educatie, din obiceiuri daunatoare.

INTREBARE: Ce este “embriopatia alcoolica”?

Aceasta a fost descrisa detaliat in anul 1973. La noii-nascuti ale caror mame au consumat in mod regulat alcool pe timpul sarcinii s-au pus in evidenta diverse defecte.

La acesti copii se pot observa: retard fizic si mintal (pana la idiotism profund), intarzierea dezvoltarii sistemului nervos central, tulburari de tonus motor, convulsii, excitabilitate exagerata, fibroza hepatica, tulburari ale organelor sexuale si multe alte anomalii grave.

Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!

Ma voi folosi aici de un exemplu cat se poate de graitor, care a fost descris intr-o carticica numita “Cand sunt bolnavi copiii”. Autorul ei este medicul si preotul Alexie Graciov. “Acum doi ani si jumatate a venit. la mine sa se spovedeasca o fetita bolnava, in varsta de doisprezece ani, dintr-o casa de copii. Nu putea sa lege doua cuvinte, se invartea ca un titirez; privirea anormala, grimasele pe care le facea tot timpul, intregul ei aspect vorbeau despre “handicapul” sau. Si iata ca a inceput sa se spovedeasca si sa se impartaseasca in fiecare duminica.

Dupa un an a inceput sa simta necesitatea descoperirii gandurilor (cine se roaga si se marturiseste des stie ce inseamna asta). Fata a inceput sa duca o asemenea viata de trezvie duhovniceasca cum nici nu banuiesc oameni care se socot profund credinciosi. A inceput sa se roage cu rugaciunea lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa, sa se impotriveasca ispitelor dracesti, sa ierte, sa rabde totul. De-a lungul a cateva luni, ea a invatat sa citeasca si sa scrie, au trecut toate semnele debilitatii mintale, pe fata i s-a intiparit pecetea duhovniciei. In tot ce spunea si facea era simtire si discernamant…’. Acest exemplu nu este izolat.

Odata, dupa slujba, am auzit intamplator istorisirea unei femei despre invierea minunata a fiului ei. Istoria aceasta a avut loc cu vreo douazeci si cinci de ani in urma. Fiul femeii cu pricina, fiind internat in spital in stare critica, cu diagnosticul “meningita”, a murit si a zacut fara suflare vreme de cateva minute. Eforturile medicilor de a-l reanima n-au fost incununate de succes. Medicul curant a iesit din sala de reanimare si, exprimandu-si condoleantele, a intrat in oficiu. Oricine isi poate inchipui ce simtea in acele clipe mama.

Iata insa ce s-a intamplat in continuare. Pe coridor a trecut atunci una dintre asistentele medicale. Aceasta era o femeie profund credincioasa, care il cunostea pe copilul bolnav, dar nu stia ca tocmai a murit. S-a apropiat de mama indurerata si i-a spus lin, dar foarte hotarat: “Rugati-va Nascatoarei de Dumnezeu! Rugati-o sa va vindece fiul”. Mama mortului, fara sa fie o femeie propriu-zis imbisericita, a cazut in genunchi si a inceput sa se roage Domnului si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. In acea clipa, din oficiu a iesit acelasi medic de mai inainte. Vazand rugaciunea infocata a mamei, s-a hotarat sa mai faca o injectie intracardiaca cu adrenalina. Si… baiatul a inviat. Este viu si sanatos pana in ziua de astazi. Slava lui Dumnezeu! Iar mama lui nu si-a dobandit doar fiul, ci si credinta puternica!

DESPRE SUFERINTELE PRUNCILOR

(dupa Serghei Nilus “Sfintenia sub obroc”)

Despre aceasta l-a intrebat Cuviosul Grigorie pe Fericitul Nifon (episcopul Constantianei Ciprului), zicand:

“Iata, parinte, vad ca patimesc prunci in boli cumplite: ce pacat au facut acestia? Cum sa inteleg, de ce-i loveste Dumnezeu?”

A raspuns Fericitul:

“Cand se inmultesc pacatele omenesti si rautatea oamenilor nu se mai vindeca, Domnul rapeste la Sine pruncii lor si trimite asupra-le boli multe si grele, ca prin aceasta sa-i aduca la intreaga intelepciune pe parintii lor. Vazand chinurile copiilor lor, care n-au savarsit pacat, oare acestia nu se vor infricosa si nu se vor intoarce spre pocainta? Oare nu vor striga:

“Vai noua, pacatosilor, ca pentru faradelegile noastre se chinuie pruncii fara de rautate 1 Ce va fi, dar, cu noi, ticalosii, in Ziua cea Infricosata a celei de-a doua veniri a Domnului?” Si daca, vazand aceasta, parintii nu se vor indrepta, ci vor ramane intru paganatatea de mai inainte, vor fi supusi unui si mai groaznic chin, fiindca au fost pedepsiti si nu s-au invatat minte. Iar copiilor care aici au suferit si au fost chinuiti pentru ca parintii sa se intoarca la pocainta, Domnul le va da in schimb cununile nestricaciunii si cinstiri in veacul vietii fara de sfarsit”.

“Dar, parinte sfinte”, i-a raspuns Cuviosul Grigorie Fericitului Nifon, “doar in Scriptura scrie ca fiecare dupa faptele sale va primi, dar nu s-a zis ca si pentru pacatele altuia”.

A grait Fericitul Nifon:

Milostivul Domn vede impietrirea si nechibzuinta inimii omenesti – caci multi, care traiesc in lume luand asupra-si osteneli mari de dragul slavei desarte, cartesc impotriva lui Dumnezeu si in intristarea lor cheama chiar moartea, dar de pacatele lor nu se pocaiesc si pentru sufletele lor nu se ingrijesc. Tocmai din pricina aceasta Domnul ii pedepseste atat pe copii, cat si pe parinti cu felurite necazuri, ca prin suferinta copiilor sa curete faradelegile parintilor, sa-i faca pe parinti sa aduca prinos de pocainta si astfel sa le gaseasca indreptatire la Infricosata Sa Judecata. Asadar, sa stii, fiule, ca pruncii fara de pacat patimesc ca, pentru moartea lor cumplita, sa primeasca viata nestricacioasa, iar parintii lor sa se invredniceasca pentru patimirile lor de intreaga intelepciune a pocaintei adevarate”.

DESPRE INDATORIRILE DE FAMILIE

(Dupa Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul)

Sotii au a fi parinti. Copiii sunt unul dintre scopurile casniciei si totodata izvor imbelsugat de bucurii familiale. Ca atare, sotii trebuie sa astepte copiii ca pe un mare dar al lui Dumnezeu si sa se roage pentru aceasta binecuvantare. Sotii fara copii sunt intr-adevar napastuiti, desi uneori aceasta se intampla dintr-o iconomie aparte a lui Dumnezeu. Rugandu-se, sotii trebuie sa se si pregateasca pentru a fi buni parinti ai unor buni copii; pentru aceasta, trebuie sa pazeasca infranarea conjugala, adica sa se instraineze cu trezvie de iubirea placerilor; sa isi pazeasca sanatatea, fiindca ea este mostenire pentru copii: ce bucurie e un copil bolnav? Sa pazeasca cucernicia, fiindca orice obarsie ar avea sufletele, ele sunt in dependenta vie de inima parinteasca, si caracterul parintilor se intipareste uneori cu foarte multa putere in copii.

Cand Dumnezeu va va darui odrasla draga, ea va trebui educata, iar pentru aceasta trebuie sa aveti o anumita indestulare materiala; sa va ingrijiti de asta dinainte – nu doar pentru prezent, ci si pentru viitor. Cand Dumnezeu va va da copil, bucurati-va si dati multumita ca s-a nascut om pe lume. Dumnezeu a repetat cea dintai binecuvantare si prin voi: deci primiti copilul ca din mana lui Dumnezeu, dar tot din aceasta pricina sa va si grabiti a-l sfinti prin Taine, fiindca acum il veti si inchina slujirii Dumnezeului Celui Adevarat, ai Caruia trebuie sa fiti si voi, cu tot ce este al vostru. In prunc este un amestec de puteri duhovnicesti si trupesti, care sunt gata sa primeasca orice directie: puneti asupra acestui amestec pecetea dumnezeiescului Duh ca pe o temelie si samanta a vietii vesnice. Satana da buzna din toate partile cu raul sau: ingraditi copilul cu ingradirea cea dumnezeiasca, prin care puterile intunericului nu pot patrunde, apoi, dupa ce s-a sfintit prin Taine, paziti-l ca pe un odor sfant: nu jigniti Duhul harului si pe ingerul pazitor, care inconjura leaganul, prin necredinta, neinfranarea, neiubirea voastra de pace.

Incepe educatia: cea mai importanta lucrare a parintilor, foarte anevoioasa si foarte rodnica, de care atarna binele familiei, al Bisericii si al patriei. Aici sa aratati adevarata dragoste. Parinti, se poate spune, nu sunteti voi, intrucat copilul s-a nascut in chip pe care voi nu il intelegeti, dar sa il educati este treaba voastra. In aceasta lucrare trebuie sa luati in seama totul. Si ce este copilul. Si ce va fi. Trebuie educat trupul lui, asa incat sa ajunga si zdravan, si vioi, si sprinten. Nu ajunge sa lasati totul in seama naturii; trebuie sa actionati si voi, potrivit unui plan, folosindu-va de experienta altora si de mijloacele pedagogiei sanatoase. Mai mult insa trebuie sa va ingrijiti de educarea duhului. Un om binecrescut duhovniceste se va mantui si fara un trup zdravan, iar celui lasat de capul sau, trupul zdravan ii va aduce suferinta. In aceasta privinta, trebuie formate mintea, obiceiurile si cucernicia. Aici este mai mare nevoie de gandire sanatoasa – pe care o deprind oamenii si fara ajutorul stiintei.

Datoria fiecaruia este, oricum, de a-si invata copiii Simbolul de Credinta, poruncile lui Dumnezeu, rugaciunile: sa-l faca sa cunoasca credinta crestineasca. Nimic nu este atat de eficace in formarea obiceiurilor copilului ca propriul exemplu si ferirea de relele exemple ale altora. Preintampina raul: sub inraurirea harului, inima nevinovata se va intari si predispozitiile ei bune se vor preface in obiceiuri. Cucernicia ta este cu atat mai necesara pentru intarirea cucerniciei copilului cu cat ea priveste lucruri nevazute. Copilul sa ia parte la rugaciunea de dimineata si cea de seara; sa mearga cat mai des la biserica; sa se impartaseasca cat mai des, dupa credinta voastra; sa auda mereu la voi discutii evlavioase. Nu va fi nevoie sa va adresati lui in mod special: va asculta si singur si va baga la cap.

Parintii trebuie sa-si dea toata silinta ca pruncul, atunci cand devine constient, sa inteleaga mai puternic decat orice faptul ca e crestin. Dar iarasi zic: principalul este duhul cucerniciei ca atare, care patrunde in copil si se atinge de sufletul lui. Credinta, rugaciunea, frica lui Dumnezeu sunt mai presus de orice castig. Pe acestea sa le inradacinati in el mai intai de toate. Copilul care a invatat sa citeasca trebuie ferit de lecturile desantate, caci setea de lectura nu face alegere.

Pe masura ce se dezvolta, se va vadi la ce este bun copilul. Ca atare, trebuie puse bazele viitoarei lui activitati temeinice, statornice, pline de siguranta in domeniul ales; trebuie sa fie pregatit pentru lucrarea la care este chemat, ca sa poata face treaba serios, sa fie legat de ea trup si suflet si sa se simta in elementul sau facand-o. Daca pentru aceasta trebuie sporita purtarea de grija, sporeste-o; daca trebuie adaugate obiecte de studiu, adauga-le. Nu este de laudat ideea de a lasa totul in voia imprejurarilor. Ce-i drept, Domnul randuieste totul, dar El ne da de inteles care e voia Sa prin capacitatile, inclinarile si caracterul nostru. Aveti datoria sa luati aminte la aceste indicatii si sa actionati pe temeiul lor.

Copilul trebuie indrumat sa deprinda buna-cuviinta in cuvant, in imbracaminte, in tinuta, in purtare. La tinerete lucrul acesta e cu atat mai potrivit cu cat atunci e foarte puternica tendinta de a imita, mai ales exterior, iar obiceiurile imprumutate pot, statornicindu-se, sa ramana pentru toata viata. Buna-cuviinta pare un lucru neinsemnat, si totusi multe il tulbura pe cel nedeprins cu ea. Aceasta problema trebuie preintampinata la copil. Dar iarasi zic: lucrul acesta trebuie lasat in umbra, ca un adaos, nu trebuie sa-l ridicati in slavi si nici macar sa spuneti cat este de necesar, ci trebuie sa-l deprindeti pe copil cu el asa cum l-ati invatat sa mearga. Acolo unde buna-cuviinta este acoperita cu laude, ea ia locul altor lucruri, mult mai importante, si le pune in umbra. Si este rau cand se intampla asa ceva. In plus, am in vedere buna-cuviinta simpla, modesta, respectuoasa, nu cea la moda, “alunecoasa”, cautata.

Este minunat sa invete copilul artele: desenul, muzica si altele, precum si mestesugurile femeiesti si barbatesti. Ele aduc o placuta odihna si o buna asezare duhului. Sa nu se uite insa lucrul de capetenie: zidirea duhului pentru vesnicie. E necesar ca acesta trebuie sa defineasca orientarea artei si continutul ei launtric. Trebuie, de altfel, sa va amintiti ca in educatie conteaza nu atat materialul, cat capacitatea si abilitatea de a-l modela. Rezultatul care trebuie obtinut din educatie in aceasta privinta este harnicia: iubirea de osteneala si ura fata de lenevie, iubirea de ordine, de a face totul la timpul si la locul potrivit, fara imprastiere si fara amanari, implinind constiincios ceea ce se cere. Aceasta este preafericita dispozitie sufleteasca ce asigura pentru toata viata nu numai fericirea exterioara, ci si cucernicia launtrica. Si totusi, nu trebuie uitat ca aceste dispozitii sufletesti alcatuiesc doar bunatatea exterioara, pe cand cea launtrica sta in duhul cucerniciei crestinesti.

In fine, o data educat, copilul trebuie aranjat: fiica trebuie maritata cuviincios, fiului trebuie sa i se gaseasca un loc potrivit, sa fie introdus in acea randuiala de viata pentru care a fost pregatit. Aici principalul este ca ei sa poata trai dupa aceea fara lipsuri si sa poata lucra cu spor. Se va tine cont si de dorinta copiilor in privinta viitoarei meserii, dar nu trebuie luate in seama capriciile celor smintiti de aparentele exterioare, ci trebuie facut ceea ce chibzuintei intelepte se arata temeinic si folositor. Rau fac parintii care isi lasa copiii sa aleaga de capul lor in aceasta problema importanta. De altfel, si dupa aranjarea copiilor acestia nu trebuie uitati, ci supravegheati, povatuiti, indruma ti, invatati minte. Dreptul, dar si datoria parintilor este sa nu se departeze de ei pana la moarte.

Acum oamenii vad altfel lucrurile acestea – dar nu toate randuielile noi sunt si legiuite. In educarea copiilor, indrumatorul este dragostea. Ea prevede orice si pentru orice gaseste metoda potrivita – dar e nevoie ca aceasta dragoste sa fie adevarata, trezvitoare, inteleapta, nu patimasa si indulgenta. Acest ultim fel de dragoste este prea miloasa, prea iertatoare si ingaduitoare. Ingaduinta trebuie sa existe, dar cu intelepciune, iar acolo unde ea se invecineaza cu indulgenta inconstienta, trebuie privita cu asprime. Mai bine sa se dea precumpanire severitatii decat indulgentei, fiindca aceasta din urma lasa raul tot mai nedezradacinat pe zi ce trece si lasa primejdia sa creasca, iar severitatea il reteaza o data pentru totdeauna sau cel putin pentru multa vreme. Iata de ce cateodata este neaparata nevoie ca educatorul sa fie un strain. Acolo unde dragostea se abate de la adevar, deseori, aproape intotdeauna, ea cade prin impatimire in nedreptate fata de copii: pe unii ii iubeste, pe altii nu, sau tatal ii iubeste pe unii, mama pe altii. Aceasta nedreptate rapeste atat celui iubit, cat si celui neiubit respectul fata de parinti si seamana intre copii, de la o varsta frageda, o anumita antipatie, care, dupa imprejurari, se poate preschimba in ura de moarte. Ce fel de educatie este asta?

SFINTII PARINTI DESPRE PATIMI SI VIRTUTI

Cuviosul Ambrozie de la Optina

“Unde este idealul adevarat, care sa cuprinda intreaga natura a omului, in toata deplinatatea si nesfarsita ei dezvoltare, care sa fie apropiat de toti si accesibil pentru toti, lesne de cunoscut, care sa dea celui slab putin, celui puternic mult, care sa fie vrednic de dragoste, sa ii atraga pe toti la sine si sa ii multumeasca pe toti? Exista un singur ideal de acest fel – Dumnezeul crestin: “fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel Ceresc desavarsit este… “

Aratati, daca puteti, o cerinta de ordinul cel mai inalt a naturii care sa nu fie satisfacuta in Hristos; imaginati-va, daca puteti, o desavarsire din cele mai inalte care sa nu fie in El. El este insusi adevarul, dragostea, bunatatea, curatia, dreptatea, lipsa de egoism, abnegatia, harnicia, rabdarea, barbatia. Dar cine va numara toate desavarsirile Lui? S-ar putea sa nu ne convina doar faptul ca in El nu este nimic potrivit cu duhul acestui veac, in El nu sunt patimi, fapt cu care am putea sa ne indreptatim, si ca El nu este indulgent cu patimile, ca faradelege nu a facut, “nici s-a aflat viclesug in gura Lui” Is. 53, 9).

La El isi duc, inaintea Lui isi pun parintii crestini copiii in sfanta scoala care se numeste Biserica. Aici, educatia se desfasoara dupa toate legile adevarate ale dezvoltarii omenesti.

La inceput, educatia se face prin simturi, prin intermediul impresiilor. In linii mari, omul cunoaste si incepe sa iubeasca frumusetile naturii inainte de orice stiinta, prin intermediul simplei contemplatii si a experientelor copilariei: in Biserica se dobandesc primele idei despre Dumnezeu, cele mai timpurii si cele mai insemnate conceptii din viata omului, prin contemplarea imaginilor, a faptelor, a simbolurilor care arata spre lumea duhovniceasca.

Mama, obiect al intregii iubiri si gingasii a copilului, sta cu o expresie evlavioasa intiparita pe fata si se roaga inaintea icoanei Mantuitorului; copilul se uita ba la ea, ba la icoana, si nu are nevoie de explicatii lungi privitoare la insemnatatea acestui fapt. Iata cea dintai lectie, lectie tacuta, de cunoastere a lui Dumnezeu.

Copilul in biserica: podoaba bisericii, luminarea ei, stralucitoarele odajdii ale sfintiti lor slujitori, cantarea si tacuta stare inaintea lui Dumnezeu a celor ce roaga intorsi spre altar, sfintele gesturi liturgice, lipsa obiectelor vietii obisnuite, interzicerea gesturilor necuviincioase, cerinta atentiei fata de ceva preainalt si aparte: acestea toate sunt lectii de evlavie inaintea lui Dumnezeu, pe care nu le va inlocui nici un discurs, cat de elocvent, al profesorului de religie.

In aceste lectii nu poate fi distinsa clipa cand in copii incepe sa apara intelegerea a ceea ce se citeste si se canta in biserica; stim doar ca L-am indragit pe Mantuitorul nostru cu mult inaintea lectiilor de religie, fiindca am auzit adeseori istorisiri despre El, ne-am rugat mult Lui, am sarutat Evanghelia Lui, am plans pentru El citindu-I patimirile si ne-am bucurat din toata inima sarbatorind luminata Inviere.

De acest belsug al inrauririlor harice si al insusi harului dumnezeiesc isi lipsesc parintii odraslele atunci cand nu le duc la biserica din pruncie si nu le impartasesc cu Sfintele Taine din motivul desert ca pruncul nu intelege nimic, de parca numai ratiunea analitica este canalul tuturor inrauririlor ce actioneaza asupra dezvoltarii omului! In biserica este educat simtamantul religios, principalul motor al vietii duhovnicesti. Pierderea acestei perioade si a acestui mijloc de dezvoltare a inimii este o pierdere ireparabila. Dupa aceea, copilul isi va insusi conceptele abstracte, va repeta lectiile pe dinafara, dar inima, pe care au pus deja stapanire alte impresii si inclinari, va fi insensibila, surda la impresiile duhovnicesti.”

 

Autor: Ruxandra Slavitescu

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent