Pedepsele fizice si educatia copilului

0
784

32a94b4f860c9ea010c2508169f36f36_XL.jpg

S-ar putea crede astazi ca pedeapsa corporala apartine trecutului. In realitate insa, bataia este folosita in prea multe familii ca unica modalitate de obtinere a unor rezultate educationale, fiind inradacinata in mentalitatea unor parinti.

Ceea ce este ingrijorator este ca parintii care-si lovesc copii nu au sentimentul propriei vinovatii, ei considerand ca au dreptul si chiar obligatia de a-si bate copiii, „spre binele lor”.

Cifrele statistice existente nu sunt elocvente, deoarece in institutiile de asistenta sociala si medicala nu ajung decat cazurile grave de abuz si violenta. Numai acele cazuri care necesita ingrijire de specialitate ajung sa fie cunoscute si sanctionate ca atare.

Atunci cand carentele si conflictele afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale sau inegalitatile de atitudine manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de intensitate si de durata – transformandu-se in adevarate situatii traumatizante pentru copil –, personalitatea in formare a acestuia se va inscrie pe cai gresite.

Daca copilaria se desfasoara in cadrul unui mediu familial saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii care il priveaza pe copil de afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si a aspiratiilor lui firesti acesta ajunge sa traiasca asa numitul „conflict de adaptare” care se exprima printr-o atitudine protestatara in fata oricarei rezistente, opozitii sau interdictii.

Manifestarile repulsive ale copilului dovedesc, in majoritatea cazurilor, tocmai faptul ca asupra sa, in trecutul, s-a actionat cu mijloace coercitive brutale, stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, suprasolicitare scolara. Acestea determinat reactii de raspuns emotiv-impulsive de tipul: hotie, vagabondaj, susceptibilitate accentuata, atitudini depresive, negativism, reactii de simulare si disimulare.

Conceptia educativa, stilul si metodele „pedagogice” adoptate in viata de zi cu zi de catre parinti sub forma cerintelor si a atitudinilor fata de copil, joaca un rol insemnat in formarea personalitatii acestuia.

Exista metode pedagogice si educative bune, dar si unele daunatoare, „patogene”, care provoaca adevarate „malformatii educative”. Acestea din urma trebuie indepartate si inlocuite din contextul familial.

Atitudinile reprimatoare, impreuna cu cele de excesiva suprasolicitare educativa a copilului, inabusa spiritul de independenta al acestuia si creeaza un dezechilibru intre capacitatile de rezistenta si de realizare a copilului si exigentele sarcinilor manifestate fata de el.

Efectele negative ale exigentelor familiale nerationale asupra disciplinei copilului dau nastere unor conflicte puternice intre propriile interese si cerintele mediului familial, intre ceea ce copilul considera ca poate realiza si ceea ce-i cer parintii.

Alaturi de aceste atitudini care exprima suprasolicitarea sau subsolicitarea educativa, efecte la fel de nocive asupra dezvoltarii psihice a copilului o au climatele familiale excesiv de tensionate, de nesigure, de refractare la tot ceea ce este nou si progresist, precum si exemplele negative oferite de unii parinti care se caracterizeaza prin inconsecventa, egoism, nesinceritate in relatiile cu ceilalti.

Toate aceste atitudini si metode educative punitive conditioneaza atat dezvoltarea aptitudinilor sociale, cat si maturitatea personalitatii copilului.

ARGUMENTE CONTRA FOLOSIRII PEDEPSELOR FIZICE IN EDUCATIA COPILULUI

Pentru copil, parintele este aceea persoana care ii asigura protectia in orice situatie, care-i aduce siguranta si linistea.

Prima pedeapsa corporala constituie pentru copil un soc care-i poate modifica esential existenta si cu care nu se poate obisnui. Copilul nu uita momentul in care a fost prima oara lovit pentru ca atunci se rastoarne totul in mintea lui. Parintele despre care credea ca-l protejeaza devine el insusi un pericol. La aceasta se adauga umilirea si frustrarea afectiva a copilului, pentru ca bataia raneste profund, ea jigneste si doare la orice varsta. Chiar daca violentele nu vor lasa urme vizibile pe corp, ele nu se vor sterge usor din mintea copilului.

Copilul batut se simte neinteles, i se instaleaza o stare puternica de anxietate, isi pierde increderea in sine si in ceilalti, devine timid, necomunicativ si traieste sentimentul de inutilitate.

Bataia creeaza copilului un blocaj, o inhibitie afectiva. Se instaleaza sentimentul frustrarii si convingerea copilului ca este privat de dragostea parintilor. Relatia parinte-copil se acutizeaza, dialogul devine imposibil, iar copilul se instraineaza de proprii lui parinti. Se produc reactii in lant: sentimentul de frustrare – izolare – cautarea unei persoane/grup care sa-l inteleaga si sa-l accepte – ascunderea adevarului pentru a evita pedeapsa si nu in ultimul rand fuga de acasa.

S-a constatat ca, in momentul aplicarii pedepselor fizice, fetele se simt umilite si au stari depresive, insa baieti sunt furiosi, se simt nedreptatiti si au sentimente ostile fata de parinti.

Pedepsele fizice aplicate copilului pot fi generatoare de comportamente agresive. Durerea resimtita in urma lor pune in miscare o reactie de aparare, tot de natura fizica. De asemenea, umilirea si frustrarea afectiva dezvolta sentimentul devalorizarii, al inferioritatii astfel incat copilul va cauta o compensare, devenind la randul sau conflictual si violent. Din aceasta cauza comportamentul agresiv al parintilor determina formarea comportamentului agresiv al copilului.

Un argument in plus impotriva pedepselor fizice este si acela potrivit caruia toti copiii din institutiile de reeducare au fost loviti in mod sistematic de parinti. In cazul lor, pedeapsa corporala nu le-a indreptat greselile si nu i-a invatat sa fie mai buni.

Folosirea frecventa a violentelor fizice ca mijloc educativ apare in primul rand in familiile in care parintii sunt alcoolici. Violentele fizice sunt intalnite si in familiile in care parintii sunt foarte exigenti, avand pretentii exagerate fate de copil sau in care parintii au o atitudine educativa rigida si punitiva de teama posibilelor acte de neascultare ale copilului lor.

Un alt tip de familie este cea reprezentata de parintii care percep atitudinile copilului ca pe o revolta impotriva persoanei lor. Ei sanctioneaza plansul, insistentele sau starile de tensiune ale copilului. S-a constata astfel ca la varsta de 4-6 ani copii sunt poate cel mai frecvent pedepsiti corporal. Insa „neascultarea” si agitatia copilului la aceasta varsta poate fi explicata: controlul cortical este slab si copilul nu-si poate amana dorintele, reactiile lui avand un caracter emotiv impulsiv. In acest caz, parintii sanctioneaza din ignoranta particularitatile varstei si nu indisciplina voita a copilului.

Nu in ultimul rand, pedepsele corporale sunt folosite de parinti incapabili de a-si stapani propria agresivitate si de a-si rezolva propriile conflicte. Multe agresiuni indreptate asupra copilului sunt modalitati de descarcare a agresivitatii. Se ignora insa ca, in felul acesta, incarcatura conflictuala a parintilor se aduna in profunzimea afectiva a copilului care, la randul, sau va reactiona descarcand-o asupra persoanelor mai slabe decat el (frati mai mici; colegi de joaca, animale).

GRESELI IN UTILIZARE PEDEPSELOR

In conceptia Iolandei Mitrofan orice sanctiune este aplicata pentru a preveni repetarea actului comportamental negativ si pentru a ajuta copilul sa se indrepte, vizand nu atat lezarea demnitatii cat realizarea unor mutatii in planul factorilor autoreglatori si comportamentali care sa previna repetarea oricaror abateri.

Pentru a avea efecte pozitive, sanctiunea trebuie sa fie adaptata varstei copilului si in concordanta cu gravitatea faptei.

O pedeapsa este gresita atunci cand nu-si poate atinge scopul fiind fie prea mica, fie prea mare in raport cu fapta. Un copil caruia i se aplica pedepse corporale pentru cele mai neinsemnate greseli nu va retine ca se urmareste indreptarea lui, ci ca este nedreptatit. De asemenea, utilizarea unui sistem de disciplinare mult prea draconic sau tendentios provoaca rani atat de profunde incat copilul nu mai este capabil sa-si recapete increderea in sine.

La polul opus se situeaza pedepsele (sanctiunile) foarte mici in raport cu fapta. Nici ele nu isi pot atinge scopul deoarece nu ofera copilului o idee corecta despre gravitatea faptei.

Se mai aplica gresit pedepse atunci cand copilul nu a inteles greseala, iar parintele il pedepseste fara sa-i explice unde a gresit. Copiii trebuie sa inteleaga ratiunea respectarii normelor, insa ei sunt mai intelegatori daca li se explica ce au gresit si cum ar fi fost mai bine sa reactioneze in situatia respectiva. Daca parintii ajuta copilul sa inteleaga bine in ce a constat abaterea si de ce este necesara masura luata (sanctiunea) evitarea conduitei negative se va baza nu pe frica sau teama, ci pe convingere.

O metoda educativa opusa sanctiunii este folosirea prompta si generoasa a laudelor si recompenselor de tot felul, ea avand si avantajul ca, folosind-o, parintele poate interveni pentru formarea si consolidarea unei imagini de sine pozitive la copil, precum si pentru intarirea comportamentelor dezirabile.

Insa ca metodele folosite sa aiba rezultatele pozitive este nevoie ca parintii sa dovedeasca coerenta in educatie. Este nevoie ca ambii parintii sa isi asume responsabilitatea pentru rolul lor in educatia copilului, impreuna sa stabileasca regulile de familie si tot impreuna sa ia masurile de respectare a acestor norme. Si acesta pentru ca zig-zag-urile educative, contrazicerile dintre adulti cu privire la obligatiile copilului si sanctionarea greselilor lui deruteaza, minand autoritatea parinteasca.

 

Bibliografie:

Adler A. „Psihologia scolarului greu educabil”, Editura „IRI”, Bururesti, 1995.

Berge A. „Profesiunea de parinte”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

Cretu T. „Psihologia varstelor”, Editura Universitara, Bucuresti, 1994.

Della Torre A. „Greselile parintilor”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980.

Gilly M „Climatul educativ familial”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.

Killen H. „Copilul maltratat”, Editura Eurobit, Timisoara, 1998.

Osterrieth P. „Copilul si familia”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.

Rudica T. „Familia in fata conduitelor gresite ale copilului”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

Rudica T. „Dialogul familial”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977.

Schiopu Ursula, Verza M. „Psihologia varstelor”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981.

Vincent R. „Cunoasterea copilului”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.

Mitrofan I., Mitrofan N., „Familia de la A la Z”, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1991

 

Autor: Gabriela Marc

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent