Particularitati ale stresului post-traumatic la victimele abuzului sexual

0
955

391d45802a606be64095bd7b66c67316_XL.jpg

Abuzul sexual reprezinta, prin implicatiile sale multiple, o provocare pentru societatea moderna. Indiferent daca privim problema din punctul de vedere al costurilor suportate de sistemele de sanatate, sau din perspectiva aplicabilitatii unor teorii si tehnici la terapia traumei violului, cercetarea stiintifica este chemata sa raspunda acestei nevoi de clarificare conceptuala. Din acest prim punct de vedere, studiile mentioneaza ca „violenta sexuala ne taxeaza sistemul medical nu doar in privinta ingrijirilor pe termen scurt, in situatia urgentei si a expertizei medico-legale imediat dupa viol, dar si privind costuri pe termen lung, asociate cu furnizarea de servicii medicale la femeile care au un istoric de victimizare sexuala” (Wasco, S. M., 2003. P.317).

 

Lipsa modelelor specific concepute pentru a avea o perspectiva cat mai holista asupra violului s-a regasit in incapacitatea de a aplica eficient o serie de tehnici adaptate in psihoterapia traumei de abuz sexual. Variabilele cercetate in studiile clasice, desi aduc un aport informational semnificativ, sunt imposibil de transformat in factori de interventie terapeutica (de pilda, variabile precum frecventa abuzurilor sexuale repetate sau numarul maxim de violuri efective intr-un singur incident). Unele modele folosite deseori pentru a intelege particularitatile abuzului sexual au fost, totusi, reprezentate de teoriile stresului post-traumatic. Ele contin variabile susceptibile de a fi modificate prin interventie clinica, insa s-au dovedit incomplete in sesizarea factorului cultural-social in trairea traumei de abuz sexual si a recuperarii din aceasta. (Barker-Collo, S. et. al., 2000, p. 376).
Suzanne Barker si colaboratorii isi pun tocmai aceasta problema in incercarea de a gasi un model explicativ pentru trauma abuzului sexual. Profitand de complexitatea si eficienta modelului cognitiv-comportamental propus de Joseph, Williams si Yule in 1995, acestia largesc utilitatea teoriei, initial gandita doar pentru stresul post traumatic, definit clasic drept evenimentul implicand raniri, accidente si amenintari asupra vietii. Ei folosesc acele variabile din model care pot fi masurate si modificate prin interventie clinica (de ex: coping-ul si evaluarea).
Variabilele implicate in modelul cognitiv-comportamental al stresului traumatic sunt nu doar descrise in acest studiu, ci si plasate in contextul abuzului sexual:
a) Stimulii din eveniment reprezinta variabila alcatuita din caracteristicile momentului traumatic. Se iau in considerare aspecte precum forta actului violent, frecventa violurilor si gravitatea ranirilor. Aceste operationalizari permit masurarea gradului de victimizare a unei persoane abuzate sexual prin aplicarea unor instrumente precum Inventarul Experientelor Sexuale. Instrumentul este conceput pentru a masura doua mari aspecte:
1. tipul abuzului sexual (sarut, mangaiere, act sexual oral, vaginal, anal);
2. tipul coercitiei sau al fortei folosite in timpul abuzului (amenintari de agresiune fizica si verbala, raniri).
b) Personalitatea ca si componenta a modelului anterior mentionat a fost abordata doar din perspectiva unui factor considerat relevant pentru aplicarea la cazul abuzului sexual: nevrozismul. Acest factor a fost pus in legatura cu intensitatea detresei psihologice consecutive abuzului sexual si cu abilitatea de a face fata evenimentele stresante. Nevrozismul a fost evaluat cu Inventarul de Personalitate NEO al lui Costa si McRae in 1992.
c) Evaluarile evenimentului sunt definite de autorii modelului drept „ganduri despre informatia prezentata atunci cand un individ re-experimenteaza un eventiment traumatic (de ex: cosmaruri si flash-back-uri).” (op. Cat. P. 381) Operationalizarea propusa de autori vizeaza doua aspecte:
1. atribuiri interne – plasarea unor cauze ale abuzului sexual la propria persoana, antrenand autoinvinovatirea – acest factor a fost identificat ca reprezentand cauza unor simptome mai severe de cosmaruri si ganduri intruzive;
2. atribuiri externe – evenimentul stresant este considerat ca fiind cauzat de factori exteriori individului traumatizat.
O versiune modificata a Chestionarului de Stil Atributional (Peterson et. al) a fost administrat pentru masurarea acestei variabile.
d) Coping-ul in fata abuzului sexual a fost abordat prin Inventarul de Raspunsuri de Coping al lui Moos (1993), consemnul sarcinii fiind ca itemii sa fie efectuati de catre subiect din perspectiva reamintirii celui mai sever abuz sexual pe care l-a trait.
e) Sprijinul in criza reprezinta un factor implicand disponibilitatea celorlalti de a oferi sprijin persoanei traumatizate si reactiile acestora la trauma traita de subiect. Mai precis, aceasta variabila este operationalizata in 7 dimensiuni:
1. disponibilitatea celorlalti;
2. contactul cu alti supravietuitori ai evenimentului;
3. confesarea in fata celorlalti;
4. sprijinul celorlalti,
5. sprijinul practic;
6. raspunsul negativ;
7. satisfactia in urma sprijinului primit.
Aceste dimensiuni au fost masurate printr-o scala a sprijinului in criza construita de autorii modelului (Joseph et. al.). Sprijinul in criza a fost descoperit ca fiind un predictor important al severitatii si intinderii in timp a simptomelor de stres post-traumatic. (Bal, S. et al. 2005)
f) Cognitiile si starile emotionale legate de eveniment reprezinta o componenta a modelului legata strans de simptomele asociate traumei. Acest factor se structureaza pe doua dimensiuni:
1. Cognitiile legate de eveniment sunt definite ca „re-experierea fenomenului si amintiri intruzive ale traumei”;
2. Starile emotionale aduna un palmares de sentimente precum izolare/insingurare, anxietate, tristete, frica, inferioritate si vina.
Doar o serie de itemi ce se potrivesc definitiilor de mai sus au fost extrasi din Lista Simptomelor Traumatice a lui Elliot si Briere, pentru masurarea acestor componente.
Intr-adevar, versiunea modificata a modelului propus de Joseph, Williams si Yule in 1995 a reusit sa pastreze semnificatia statisticilor din datele culese de la victimele abuzului sexual. Printre aceste concluzii, cele mai interesante au revelat faptul ca:
§ femeile care au o stima de sine scazuta si o socializare rigida cu ceilalti sunt mai predispuse sa se autoinvinovateasca pentru evenimentul abuzului. Angajarea sprijinului in criza este semnificativ legata de nivelul fortei folosite de violator;
§ nivelul crescut al fortei folosite de agresor a fost legat semnificativ de probabilitatea crescuta a reactiilor negative ale celorlalti in momentul autodezvaluirii victimei.
Tocmai acest tip de concluzii au prezentat un interes deosebit. Daca in literatura de specialitate, aproape in mod constant sprijinul in criza a fost descris ca avand exclusiv efecte benefice, modelul adaptat la particularitatea abuzului sexual atrage atentia ca pot exista influente contrare celor asteptate. Aspecte precum invinovatirea victimei, rusinea, pot porni de la grupul de sprijin, realizand o particularitate unica a traumei violului prin raportare la reactia celorlalti. Pe de cealalta parte, acest studiu confirma ca o rata crescuta a cognitiilor legate de eveniment este corelata semnificativ cu un nivel mai scazut al emotiilor negative. Cu alte cuvinte, desi cosmarurile si gandurile intruzive sunt suparatoare prin ele insele, ele reprezinta o etapa esentiala in adaptarea persoanei la trauma. Poate de aceea, unele interventii terapeutice in cazul victimelor abuzului sexual presupun modificarea voluntara, pe plan imaginativ, al continutului cosmarului experimentat in mod recurent. O versiune a visului care presupune un inceput similar (de ex: violatorul intra in camera victimei), un final similar (violatorul paraseste camera) dar cu un continut modificat (agresorului i se spune sa plece inainte de a realiza atacul, iar acesta se conformeaza), a fost folosita cu succes in terapia stresului post-traumatic urmator unui abuz sexual. (Davis, L. et al., 2003, p. 289).
Autoinvinovatirea, ca simptom al traumei abuzului sexual, a fost tratata si in alte lucrari. Intr-o cercetare asupra diferentei in trauma traita intre victimele cu autor dintre cunoscuti, respectiv autor necunoscut, Katz demonstreaza ca „femeile violate de cunoscuti se invinovatesc mai mult pentru viol, au o stima de sine mai scazuta, au un nivel mai ridicat al detresei psihologice, si se simt refacute mai tarziu decat femeile violate de straini.” (Katz, 1991 citat in Shapiro 1997, p.408).
Dincolo de concluziile interesante, studiul Suzannei Barker si a colaboratorilor se lovesc de limita autoraportarii la subiectii ce sunt pusi in situatia de a vorbi despre un eveniment traumatic si rusinos. Doar 35.8% dintre chestionare au fost returnate, ceea ce pune sub semnul intrebarii posibilitatea generalizarii rezultatelor. Aceasta rata de raspuns nu surprinde. Tocmai acest fapt face ca studii precum cel al lui Sally Loyd sa concluzioneze ca femeia abuzata sexual sau fizic este adusa la tacere nu numai de partenerul violent, ci si de insusi contextul si reprezentarile sociale ale abuzului asupra femeii. Faptul ca victimei ii este rusine sa povesteasca, sau ca nici macar nu dispune de cuvintele potrivite pentru a o face, reprezinta intr-o aceeasi masura o forma de aducere la tacere a abuzului comis. (Lloyd, S.. 2000). Dincolo de aceste limite, importanta modelului este notabila, mai ales prin dimensiunile care sunt susceptibile de interventie, cum ar fi evaluarile, coping-ul sau tipul sprijinului in criza. (Barker-Collo, S. et. al., 2000, pp. 380-387).
Intr-un studiu al lui Sharon Wasco (2003), se accentueaza importanta pe care o are contextul socio-cultural impartit pe sexe („gendered society”). Mai ales aceasta particularitate a traumei violului face inaplicabile teoriile generale ale stresului post-traumatic la abuzul sexual, in forma lor initiala. Mai precis, cele patru puncte care se reproseaza cercetarii de pana acum in domeniul traumei abuzului sexual sunt:
1. Criteriile modelelor stresului post-traumatic accentueaza rolul amenintarilor asupra vietii, experientele de groaza si frica intensa, prin aceasta diminuand (sau chiar anuland) importanta efectului normelor socio-culturale care fac pe victime sa isi scuze agresorul si sa se auto-invinovateasca. Mai mult, particularitatile socio-culturale pot facilita oportunitatea barbatilor de a viola femeile. Aceste doua aspecte reprezinta doua componente-cheie ale raului provocat de viol. Pentru a raspunde criteriilor clasice ale stresului post-traumatic, ne-am fi asteptat ca toate violurile sa presupuna cel putin ranirea fizica. Cu toate acestea, unele statistici arata ca 69% din violuri nu provoaca raniri fizice, desi exista o clara dovada a prezentei traumei. (Tjaden, P., & Thoennes, N. 2000, p. 49). Mai mult, acelasi raport indica faptul ca 21% din victimele studiului nu au fost amenintate cu ranirea sau omorul. (idem. P. 51).
2. A vedea violul ca pe un eveniment singular, bine delimitat, ne impiedica sa intelegem in mod adecvat fenomenul. Experientele subiective ale violului se extind, frecvent, dincolo de momentul asaltului in sine. Acest fapt este ilustrat si de statisticile care arata ca „victimele violului au o probabilitate de doua ori mai mare decat non-victimele sa raporteze probleme de sanatate explicabile medical, incluzand bolile cronice precum diabetul, artrita sau astmul. (Wasco, S. 2003, p. 314). Aceste neajunsuri care intervin dupa violul in sine au fost denumite de unii autori „victimizare secundara”, „al doilea viol”, „a doua trauma”. (Madigan et al. 1991, cat in Wasco 2003). Un al studiu condus asupra tuturor pacientelor sectiei de obstetrica-ginecologie al spitalului din Linköping, Suedia, a identificat ca un procent de 26,3 % au avut un istoric de abuz sexual in copilarie sau in viata adulta. Cele 4,5% de femei care prezentau simptome de stres posttraumatic erau semnificativ mai putin multumite de serviciile medicale decat femeile cu istoric de abuz dar fara simptome de SPT. (Wijma, K. 2000, p. 944)
3. Exista simptome precum gandurile intruzive care sunt traite similar in diverse culturi, in timp ce alte simptome (hiper-excitatia, evitarea) cunosc diferente semnificative de la o cultura la alta. Aceasta este si concluzia antropologului J.H. Jenkins care a examinat modalitatea in care refugiatele din El Salvador prezentau simptome de trauma nemaiintalnite in ale contexte culturale, precum „grija” sau „caldurile” – fierbinteala intensa ce se propaga rapid in intreg corpul. Aceasta a fost si un argument puternic in favoarea ideii ca „pattern-urile detresei specifice diagnosticului stresului post-traumatic nu sunt reprezentative pentru anumite grupuri culturale.” (idem).
4. Experienta violului se poate suprapune peste prezumtia femeilor din clasele defavorizate (minoritati etnice, saraci, persoane anterior-victimizate) ca lumea este un loc nedrept. Violul si marginalizarea sociala apar in acest context ca doua aspecte care se potenteaza reciproc. Mai mult, reprezentarea asupra violului poate influenta stima de sine a femeii care nu este abuzata sexual. Intr-un studiu asupra „mitului violului” (acceptarea ideii de catre femei ca unele victime ale violului sunt provocatoare si isi pot „merita soarta”), s-a analizat impactul pe care aceasta variabila il are asupra stimei de sine. Mitului violului i s-a recunoscut rolul protectiv pe care il are asupra pastrarii unei reprezentari stabile despre lume ca fiind dreapta, si, consecutiv, rolul protectiv asupra stimei de sine in cazul contactului cu abuzul sexual relatat intr-un text. (Bohner, G., 1999). Aceasta concluzie a fost intarita de rezultatele unei alte cercetari asupra efectului pe care mitul violului il are asupra stimei de sine. Participantele la experiment care aveau un nivel ridicat al acceptarii mitului violului au prezentat o scadere a stimei de sine semnificativa pentru situatia in care discutau cu o alta femeie despre o boala incurabila fata de situatia in care aceasta le relata un viol. Pentru participantele cu o scazuta acceptare a mitului violului, scaderea stimei de sine s-a produs invers pentru cele doua conditii. (Bohner, G., 2004). Aceste descoperiri asupra importantei acceptarii mitului violului ar putea aduce o lumina noua in cercetarile asupra trairii traumei. Este evident ca acceptarea acestui mit al violului nu mai poate fi masurata ca variabila dependenta dupa producerea unei traume de abuz sexual. Ar fi interesant de vazut daca exista o diferenta semnificativa in nivelul si severitatea simptomelor de stres post-traumatic intre femeile care, inainte de a fi violate, prezentau un nivel crescut al acceptarii mitului violului si cele care prezentau un nivel scazut pentru aceasta aceeasi variabila. Aplicabilitatea ideii este redusa si discutabila din punct de vedere etic.
Printre concluziile studiului Brendei Shapiro (1997) se numara si faptul ca nu exista diferente semnificative in ceea ce priveste simptomele traumei abuzului sexual intre femeile cu o viata sexuala activa si angajate intr-o relatie, femeile active sexual neangajate intr-o relatie, sau femeile fara experienta sexuala (Shapiro, 1997, p. 416). Acest rezultat nu este contrazis de faptul ca exista o diferenta in privinta numarului de parteneri sexuali si frecventa actelor sexuale intre femeile care au fost violate in cursul unei intalniri si cele care nu au fost violate. Acest rezultat se poate datora cresterii probabilitatii violului prin intalnirea mai multor parteneri (idem, p. 417).
Felul in care intelegem trauma abuzului sexual si posibilitatea de a ajuta o asemenea victima sunt conditionate de cadrele teoretice pe care le folosim. Este evident ca o anumita perspectiva feminista asupra rezultatelor din cercetari poate aduce un plus considerabil in teoria si practica psihoterapiei femeii abuzate sexual. Aparent, nu sunt suficiente doar cercetarile cantitative si calitative legate de simptome, ori cuantificarea agresivitatii violatorului in indici operationali. Contextul cultural se suprapune ca o interfata puternica intre faptul obiectiv si experierea subiectiva a evenimentului traumatic. Tocmai din acest motiv suntem pusi in situatia de a revizui reprezentarea noastra despre stresul post-traumatic in diverse situatii unde reprezentarile sociale asupra rolurilor de gen interfereaza nu numai cu perceptia celorlalti, ci si cu insasi perceptia victimei asupra propriului sau loc in cadrul largit al vinovatiei.
Bibliografie
• Bal, S. (2005) „Predictors of Trauma Symptomatology in Sexually Abused Adolescents: A 6-Month Follow-Up Study” in Journal of Interpersonal Violence Vol. 20 No. 11, November 2005 1390-1405. Sage Publications.
• Barker-Collo, S.L. (2000) „A cognitive-Behavioral Model of Post-Traumatic Stress for Sexually Abused Females” in Journal of Interpersonal Violence, Sage Publications, vol. 15., No. 4
• Bohner, G. et al. (1999) „Salience of Rape Affects Self-Esteem: Individual versus Collective Self-Aspects” in Group Processes & Intergroup Relations Vol 2(2): 191–199
• Bohner, G., Lampridis, E. (2004) „Expecting to Meet a Rape Victim Affects Women’s Self-Esteem: The Moderating Role of Rape Myth Acceptance” in Group Processes & Intergroup Relations Vol 7(1) 77–87
• Davis, J.L. et. al. (2003) „Treatment of nightmares related to Post-Traumatic Stress Disorder in an Adolescent Rape Victim” in Clinical Case Studies. 2003.2.283. Sage Publications
• Katz, B. L. (1991) The psychological impact of stranger versus nonstranger rape on victim’s recovery. In Parrot, A., Bechhofer, L. (Ed.), Acquitance rape: The hidden Crime. New York: John Wiley.
• Lloyd, S., Emery, B. (2000) „The context and dynamics of intimate agression aganins women” in Journal of Social and Personal Relationships, Vol. 17(4–5): 503–521. [0265–4075 (200008) 17:4–5; 013499] SAGE Publications
• Madigan, L., & Gamble, N. (1991). The second rape: Society’s continued betrayal of the rape victim. NewYork: Lexington Books.
• Tjaden, P., & Thoennes, N. (2000). Full report of the prevalence, incidence, and consequences of violence against women: Findings from the National Violence Against Women Survey. Washington, DC: National Institute of Justice.
• Shapiro, B. L., & Chwarz, J. C. (1997). Date rape: Its relationship to trauma symptoms and sexual self-esteem. Journal of Interpersonal Violence, 12(3), 407-419
• Wasco, S.M (2003) „Conceptualizing the harm done by rape: Applications of Trauma Theory to Experiences of Sexual Assault” in Trauma, Violence and Abuse, Sage Publications, vol. 4, no. 4.
• Wijma, K. et. al. „Prevalence of Post-Traumatic Stress Disorder Among Gynecological Patients With a History of Sexual and Physical Abuse” in Journal Of Interpersonal Violence, Vol. 15 No. 9, September 2000 944-95
Autor: Tudor-Stefan ROTARU

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent