Normalitatea, ca adaptare la anormal – factor actual al aparitiei si dezvoltarii depresiei 3.33/5 (1)
3.33/51

0
666

9ad74ebcc3d83e86bcc0098026ed5e9f_XL.jpg

Atat in plan individual cat si la nivelul reprezentarilor sociale functioneaza modele pe care adesea le identificam cu insasi normalitatea, datorita obisnuintei de a le intalni mai des sau din tendinta de a ne apara de tot ce ne “sare in ochi” si “sparge tiparele”. Aceste modele mai des valorizate social constau in complexe structurate de reprezentari si atitudini la care se raporteaza toate fenomenele familiare de prejudecati sociale sau rasiale, de stereotipuri si credinte. Trasatura lor comuna rezida in faptul ca exprima o reprezentare sociala pe care indivizii si grupurile si-o formeaza in scopul de a actiona si de a comunica. Asemenea modele sunt, evident, cele care fasoneaza acea realitate pe jumatate fizica, pe jumatate imaginara care este normalitatea.

La antipodul normalitatii, se afla conceptul de “anormalitate” regasit in psihologie, sociologie, filosofie prin sintagme ce au suferit de-a lungul timpului diverse mutatii semantice: “persoana anormala”, persoana devianta, persoana exclusa, persoana cu maladii cronice, infirm, persoana cu deficiente, persoana cu incapacitate, persoana cu handicap. Sintagma “persoana in dificultate” este astazi din ce in ce mai folosita fata de termenul “handicapat”, pentru desemnarea unei persoane considerata “anormala”. Criteriul acestor deplasari de accent este generalizarea, prin faptul ca sfera conceptului de “persoana in dificultate” include toate categoriile de persoane care au acces la sistemele de protectie si asistenta sociala, incluzand categoria somerilor, saracilor, pensionarilor, aceasta sintagma avand totodata si conotatii mai putin depreciative.

Normalitatea si anormalitatea, surprinse ca poli ai unui continuum existential sunt determinate pe criterii statistice; majoritatea absoluta coincide cu normalitatea iar minoritatile extremelor gaussiene descriu anormalitatea. Asadar, in termeni statistici, coincidenta cu normele, cu ceea ce este comun, reprezinta normalitatea.

Interpretarea anormalitatii ca abatere de la media statistica tine cont si de principiile logicii; daca majoritatea unei populatii este alcatuita din actori mai putin cunoscuti, nu inseamna ca restul populatiei de actori celebri reprezinta anormalitatea! Normalitatea este interpretata ca stare ideala de conformitate la conceptul definitoriu (optimum functional).

Din perspectiva filosofiei, conceptul de normalitate imbraca forme diferite. In “Vocabulaire technique et critique de la philosophie” filosoful André Lalande, creatorul distinctiei dintre “ratiunea constituita” (mode, principii ale gandirii si actiunii in general admise ce variaza odata cu epocile) si “ratiunea constituanta” (model, judecata de valoare care nu se schimba si care determina calitatea morala, castigul evolutiilor dintr-o epoca data) nuanteaza termenul, definind starea obisnuita ca “majoritate medie” sau realitate, iar “corespondenta cu norma” drept “ceea ce ar trebui sa fie”, sau ideal.

Hegel a definit normalitatea ca fiind “corespondentul dintre conceptul si realitatea unor entitati oarecare”, iar Heidegger drept coincidenta dintre “conditia de posibilitate” si “conditia de realitate” a unei persoane.

In psihiatrie, conceptul de normalitate circumscrie starea generala de sanatate, iar anormalitatea coincide cu procesul patologic, starea de devianta, boala.

Daniel Lagache (“L’unité de la psychologie clinique”, Sorbona, 1949), sintetizand datele lui Henry A.Murray si Karl-Eduard von Hartman, defineste normalitatea psihica prin urmatoarele trasaturi:

* capacitatea de a tolera tensiuni suficient de mari si de a le reduce la un nivel satisfacator pentru trairile individuale
* capacitatea de a organiza un proiect de viata si existenta care sa permita satisfacerea periodica si armonioasa a majoritatii trebuintelor vitale.
* proiectarea scopurilor imediate si a finalitatilor mai indepartate
* capacitatea de sincronizare a aspiratiilor individuale cu cele de grup
* capacitatea de a adera echilibrat la tendintele conservatoare si la cele novatoare ale societatii

Constantin Enachescu identifica drept comportamente anormale:

* criza psihotica de dezvoltare sau de involutie (pubertate, adolescenta, climacterium, andropauza)
* comportamentul de tip carential (frustrare afectiva, carente educationale, disfunctionalitati intrafamiliale si in mediul de viata) care creeaza dificultati adaptative
* comportamentul sociopatic constand in conduite delictuale agresive, in toxicomanie sau in conduite de furie, cu caracter recurent sau episodic
* comportamentul de tip patologic, partial sau ireversibil, de natura exogena, endogena sau mixta, cu intensitati si forme variate (stari reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, endogenii).

Pentru evaluarea starii de normalitate a unei persoane, conceptul de normalitate trebuie raportat nu numai la nivelul individului ci si la contextul social al relatiilor si interdependentelor fizico-biologice, psihice si sociale ale acestuia, la modul in care persoana este mai mult sau mai putin adaptata si integrata.

Fenomenul inadaptarii este tot o forma de anormalitate, mai ales in cazul scolarilor care au diferite deficiente, deoarece dificultatile generate de aceste deficiente devin manifeste, fiind dublate si de dificultatile de adaptare la mediul si exigentele scolare. Sondajele UNESCO atesta la nivelul anului 2010 o crestere alarmanta a numarului persoanelor care prezinta diferite forme de inadaptare. Conform acestor sondaje, mai mult de 1/3 din numarul scolarilor, la nivel mondial, prezinta forme de inadaptare.

Sunt considerate inadaptate persoanele care:

* fiind afectate de anomalii, deficiente, incapacitati sau defecte de caracter se afla in conflict cu cerintele si exigentele mediului
* fiind normale din punct de vedere intelectual si psihic sufera de pe urma unui mediu inadecvat nevoilor lor afective, corporale, intelectuale, spirituale.
* avand deficiente constitutive sau dobandite, traiesc intr-un mediu inadecvat pentru corectarea sau ameliorarea disfunctionalitatilor.

Reiese, asa cum releva, de altfel si R.Laffon, ca inadaptarea este o forma de anormalitate, o forma manifesta de handicap, un fenomen bio-psiho-social, multifactorial si cu o diversitate de manifestari, din care una este prevalenta. Este si cazul tuturor tipurilor de deficiente.

Normalitatea vazuta ca adaptare este locul comun al celor mai spectaculoase confuzii in psihopatologie.

La nivelul simtului comun, insusi conceptul de normalitate psihologica are de suferit modificari de substanta, daca principiile logicii nu mai sunt respectate, sanatatea mintala nefiind rezultanta sumei regasirii unor definitori ai sai in majoritatea unui grup, ci raportarea, mentinerea sau redobindirea unui optimum functional personal si interpersonal, norma fiind privita axial ca o stare ideala de sanatate. Cu alte cuvinte, normalitatea psihica se stabileste prin raportarea la norma, nu la majoritatea statistica in care sanatatea psihica se regaseste in diferite proportii.

Normalitatea vazuta ca adaptare la consecintele psihopatologice pe care astazi mediul social si politic le impune, legitimindu-le speculativ drept modele normative, acel “a fi in rind cu lumea” este rezultatul confuziei dintre norma (optimum functional sau conformitate cu conceptul definitoriu) si majoritatea statistica, confuzie care le permite liderilor de opinie sa redefineasca axa normalitatii, sau norma. Astfel, normalitatea ca anormalitate devine posibila. Normalitatea vazuta ca adaptare la anormalitatea psihica subliniaza de facto atit faptul ca majoritatea statistica nu poate coincide cu normalitatea psihologica, cit si faptul ca privita ca optimum functional personal si interpersonal, orice grup social, incluzind aici si societatea romaneasca se afla intr-un proces de destructurare. La data la care fac aceasta observatie, normalitatea, acest concept cu semantica multistratificata, devine contraintuitiva, generind stari confuzionale si depresive.

Autor: Eduard Rosentzveig

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent