Mutismul electiv 4.33/5 (9)
4.33/59

0
1473

2964cd8751427f56b2f06582b92bec36_XL.jpg

Copiii cu Mutism electiv sunt capabili, prin definitie, sa inteleaga si sa foloseasca limbajul vorbit, dar in anumite situatii ei nu pot face acest lucru.

Cea mai frecventa manifestare a mutismului electiv este la scoala sau cu adultii straini, pe care copilul nu i-a mai intalnit. In prezenta membrilor familiei, copilul vorbeste, totusi exista cazuri in care, datorita unei situatii conflictuale in familie, copilul incepe sa manifeste acest comportament in primul rand cu unul din membrii familiei iar, treptat, numarul lor creste instalandu-se un mutism total.

Desi copiii sunt “muti”, ei totusi comunica prin gesturi, priviri, desene, uneori chiar prin sunete nearticulate. Par chiar “vorbareti” in “mutismul” lor.

In antecedentele lor exista uneori o perioada de intarziere usoara in dezvoltarea limbajului.

Intrarea in colectivitate poate scoate la iveala trasaturile lor de temperament de tip inhibat. Refuzul persistent de a vorbi poate aparea prima oara la gradinita.

Uneori, in anumite conditii, copilul refuza sa vorbeasca dar familia nu se ingrijoreaza, considerandu-l timid sau rusinos; dar repetarea acestei atitudini si persistenta ei, creste ingrijorarea familiei, in ciuda faptului “ca el stie sa vorbeasca”, “si intelege toate cele”, “ba spune chiar si poezii”.

COPII PREZINTA URMATOARELE TRASATURI ASOCIATE:

• usoara intarziere in dezvoltarea psihica, predominant de limbaj; imaturitatea afectiva si motivationala.

• trasaturi de personalitate specifice: timiditate exagerata, frici sociale, chiar fobii, tendinte de izolare si retractie, evitarea persoanelor sau a conditiilor stresante pentru el; in acelasi timp, acesti copii pot fi agresivi, ostili, extrem de incapatanati, manipulativi si foarte rezistenti la schimbare – uneori aceste atitudini se manifesta mai frecvent acasa;

• ocazional pot exista si tulburari de comunicare asociate, tulburari fono-articulatorii sau afectiuni somatice pediatrice.

• caracteristicile familiei sunt important de evaluat pentru ca ne ofera informatii privind antecedentele, istoricul de boli psihice la parintii acestor copii este destul de frecvent, particularitati temperamentale similare.

• maniera educationala hiperprotectoare este frecvent observata in aceste familii, ceea ce impune o ajustare terapeutica.

• familia este un element esential si dificil al rezolvarii problemei mutismului.

• familia va fi antrenata pentru: calirea organismului copilului prin activitati in aer liber, restabilirea echilibrului si increderii copilului, prin evitarea oricaror observatii descurajatoare, evitarea oricaror discutii legate de vorbirea copilului, inlaturarea preocuparilor excesive legate de starea copilului, crearea unui climat de liniste si armonie.

Diagnosticul pozitiv se va formula dupa obtinerea informatiilor privind:

– Antecedentele personale, fiziologice, patologice si heredocolaterale, dezvoltarea psiho – motorie si trasaturile de personalitate premorbide si dupa ce s-au efectuat investigatiile psihologice si paraclinice specifice;

– Istoricul afectiunii, conditiile care declanseaza comportamentul si-l mentine, atitudinea celor din jur si impactul asupra performantelor copilului;

– observarea si evaluarea comportamentului copilului in maniera non-directiva;

Evaluarea psihologica si psihometrica ne poate aduce informatii despre gradul de dezvoltare al limbajului (aceasta in situatia in care copilul accepta colaborarea cu psihologul, daca nu, evaluarea se va face la sfarsitul terapiei, cand copilul accepta sa vorbeasca);

Diagnosticul pozitiv de mutism electiv se va formula deci atunci cand la un copil de 5-9 ani timid si rusinos dintotdeauna cu o dezvoltare psihomotorie si de limbaj in limitele normalului:

-apare relativ brusc sau treptat o tulburare de limbaj care consta in refuzul de a vorbi in anumite situatii sau cu anumite persoane.

-copilul isi pastreaza totusi limbajul vorbit desi numai cand considera el de cuviinta.

-continua sa prezinte un grad de comunicare mimico-pantomimic.

– Manifesta o sensibilitate excesiva la reactiile celorlalti

-copilul prezinta o emotionalitate excesiva si modificari in comportament in anumite conditii sociale si devine ostil, agresiv si foarte rezistent la schimbare in alte situatii.

-durata simptomatologiei este mai mare de o luna si este evidenta perturbarea relatiilor in familie sau la scoala;

TRATAMENT

Au fost incercate numeroase variante de abordare dar in prezent se considera ca, tratamentul psihofarmacologic, asociat cu terapia comportamentala si psihoterapia familiei, poate fi benefic.

1. Terapia familiei – este o prima etapa necesara de altfel si pentru clasificarea patternurilor de comunicare ale copilului cu unul sau altul dintre parinti; este necesar pentru a stabili atitudini educationale ulterioare, acesti copii fiind socotiti ca “fiind dificili si pretentiosi”, ei vor solicita din plin atentia si grija celor din jur.

Parintii vor fi ajutati sa inteleaga mecanismele profunde ale tulburarii si posibila evolutie a copilului. Vor fi invatati sa-si exprime emotiile, sentimentele si frustrarile provocate de propriul copil intr-o maniera adecvata; vor fi sfatuiti sa creeze o punte de legatura intre profesori si educatori, continuand astfel programul initiat de terapeut.

2. Se va initia un plan educational individualizat, impreuna cu parintii si profesorii, la care va participa si logopedul.

– profesorii vor incuraja comunicarea si relationarea cu ceilalti copiii in clasa;

– logopedul va imbunatati capacitatea articulatorie si de exprimare numai atunci cand copilul va fi capabil sa accepte aceasta interventie. Se va astepta cu rabdare, fara a obliga copilul sa participe la aceste sedinte in pofida dorintei lui.

3. Concomitent cu stabilirea planului educational se poate incepe terapia comportamentala, urmarind

– principiul invatarii;

– principiul reintaririi pozitive; copilul va fi rasplatit pentru fiecare incercare de comunicare verbala sau non-verbala cu o persoana straina (fie numai ca i-a adresat un zambet fugar sau ca numai a privit-o);

– principiul desensibilizarii – treptate, se va aplica in situatiile in care este identificata conditia fobogena; daca aceasta este scoala, va fi dus la inceput undeva in apropierea scolii, apoi, in a 2-a sau in a 3-a zi se va apropia de scoala. Nu va intra in curtea scolii decat daca doreste; nu va fi fortat si obligat la nici un gest pe care nu-l doreste. De fiecare data va fi rasplatit.

– principiul aproximarii – treptate; copilul va folosi numai silabe sau vocale simple, ulterior va accepta sa pronunte cuvinte simple, disparate si numai tarziu va pronunta propozitii simple. De fiecare data va fi rasplatit si laudat, incurajat sa pronunte cuvinte.

– principiul automodelarii; recent au fost publicate articole privind utilizarea casetelor audio si video. Initial, copilului nu-i face placere sa vada inregistrarea, dar ulterior accepta sa se priveasca si, oarecum rusinat, incepe uneori sa comenteze propria lui atitudine.

4. Terapia psihodinamica, axata pe identificarea si rezolvarea conflictelor intrapsihice, s-a dovedit eficace mai ales de cand s-a facut apropierea de abordarea cognitiv-comportamentala.

Sedintele de “terapie de joc” initial non-directive, sunt treptat transformate in terapie directiva, cu valoare de “act terapeutic”. Prin desen, copilul reuseste sa-si faca un catharsis uneori eficient, daca este bine directionat; el ajunge sa-si exprime si apoi sa-si rezolve conflictele. Ulterior, aceste sedinte vor fi directionate in sensul facilitarii comunicarii cu alti copii.

 

BIBLIOGRAFIE

E. Vrasmas, C. Stanica – „Terapia tulburarilor de limbaj – Interventii logopedice”, EDP, Ra, Bucuresti, 1977

 

Autor: Teodora Gabriela Satala

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent