Motivatia – element esential in activitatea de invatare a scolarului mic 4.5/5 (8)
4.5/58

0
858

                                                                            Emilia FURDUI

                                                                     cercet. ştiinţific, IŞE,

                                                                     Chişinău, R.Moldova

 

Abstract: This article describes the role of motivation to learn on the development of small pupil’s personality. At the same time, it emphasizes the interdependence between motivation and learning and school anxiety.

Keywords: learning motivation, personality, investigation, interdependence, school anxiety

A cunoaşte motivaţia unei persoane echivalează cu găsirea răspunsului la întrebarea ,,de ce?’’ întreprinde o anumită activitate. Răspunsul este dificil, deoarece cauzele sunt multiple şi nu se pot reduce doar la stimulii externi. Acestea depind şi de cauze interne, ansamblul cărora a fost numit motivaţie – de la latinescul motivus (care pune în mişcare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricărei componente a motivaţiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanşează, direcţionează şi susţine energetic activitatea.

Motivaţia este cheia succesului şi în activitatea de învăţare. De la Piaget la Gardner, teoreticienii mecanismelor învăţării au subliniat faptul că motivaţia este fundamentul pe care se construieşte succesul educaţional. Implicit, se poate afirma că lipsa motivaţiei pentru învăţare poate să conducă nu numai la performanţe şcolare scăzute, ci şi la alte acumulări negative care pot sta la baza unor abateri sau devianţe comportamentale. [5,7]

Dacă am cunoaşte natura şi diversitatea motivelor, legile după care ele se manifestă, am putea prevedea, influenţa şi direcţiona comportamentul elevilor. De aceea, problema dezvoltării motivaţiei de învăţare necesită să fie una dintre cele mai importante, de care să se preocupe şcoala încă din ciclul primar. A fi motivat la învăţătură exprimă în plan comportamental o stare mobilizatoare şi direcţionată spre atingerea unor scopuri. Este vorba de acele elemente stimulatoare pe care adesea profesorii le numesc impuls către…(„driving”), dorinţă, interesat de…(„turned on”) etc. [1,7]

Copiii încă din clasele primare au nevoie mai mult decât oricine de stimularea dorinţei  de a face eforturi pentru a învăţa. În aşa mod, elevul va fi profund implicat în sarcinile de învăţare, va fi orientat spre finalităţi, într-o mare măsură conştientizate, va transfera în învăţare întreg potenţialul cognitiv. Lipsa de motivaţie e caracterizată de pasivitate, inactivitate, concentrare foarte lentă într-o sarcină de învăţare, lipsă de spontaneitate şi chiar stări de anxietate.

În literatura de specialitate motivaţia şcolară este descrisă ca construcţie psihică rezultată din observaţii îndelungate asupra elevilor, variabilă ce asigură continuu organizarea interioară a comportamentului, vector esenţial al personalităţii.

În funcţie de scopurile pe care şi le propun cadrele didactice în clasă, de echilibrul creat de învăţare în structurile personalităţii, practica educaţională conturează câteva categorii de motive: profesionale, cognitive, social-morale, personale, materiale şi relaţionale. În acest sens, motivaţia şcolară este, de fapt, o expresie a investiţiei pe care copilul o face in propriul viitor.

De asemenea, motivaţia este esenţială în activitatea psihică şi în dezvoltarea personalităţii, deoarece:

·         este primul element cronologic al oricărei activităţi

·         semnalizează deficituri fiziologice şi psihologice

·         selectează şi declanşează activităţile corespunzătoare propriei satisfaceri şi le susţine energetic

·         contribuie, prin repetarea unor activităţi şi evitarea altora, la formarea şi consolidarea unor însuşiri ale personalităţii.

Psihologia modernă recunoaşte doua tipuri de motivaţie:

·         intrinsecă – în care persoana urmăreşte o activitate (sau chiar mai multe) strict cognitivă, când acţiunile întreprinse sunt pentru sine; de exemplu, aspiraţia spre competenţă profesională, socială

·         extrinsecă – în care persoana urmăreşte, prin activităţile depuse anumite recompense morale: prestigiu, notorietate, faimă, statut, poziţie etc.

Formele motivaţiei: pozitivă şi negativă, afectivă şi cognitivă, intrinsecă şi extrinsecă, sunt inegal productive, când sunt comparate în cadrul acestor diade. Motivaţia intrinsecă este superioară motivaţiei extrinseci. Dar dacă luăm în considerare şi alţi factori, cum ar fi vârsta elevilor, temperamentul, caracterul, vom constata că, la şcolarii mici este mai productivă motivaţia extrinsecă, deoarece motivaţia intrinsecă încă nu s-a format. [3,4,6]

În viziunea mai multor cercetători ruşi (L. I. Bojovici, V. I. Dolgova, A. C. Markova, M. V. Matiuhina, ş.a.), diagnosticarea tradiţională a particularităţilor psihice în activitatea de învăţare a şcolarului mic, care determină nivelul de adaptare către şcoală a arătat că la cei mai mulţi dintre ei, motivaţia de învăţare nu este formată: la 79% dintre elevi motivaţia de învăţare este în stadiul de formare (la ei predomină dorinţa de a se juca); la 1,0% dintre elevi motivaţia nu este formată în genere şi numai la 20% dintre subiecţi motivaţia este formată. [3,4,6]

Psihologul american E. B. Hurlock, a organizat un studiu care a pus în evidenţă aceste două forme ale motivaţiei (pozitivă şi negativă). Astfel, el a împărţit o clasă de elevi în trei grupe care aveau sarcina de a rezolva timp de cinci zile, probleme simple de aritmetică. Înainte de începerea activităţii primului grup de copii i se aduceau elogii, încurajare, pentru modul de îndeplinire a sarcinilor din ziua precedentă, celui de-al doilea grup i se făceau observaţii, aprecieri subiective, iar ultimul grup nu era nici lăudat nici dojenit, aici predomina indiferenţa totală. În final, s-a constatat că cea mai eficace a fost lauda deoarece s-a asociat cu instalarea unor stări afective pozitive; utilizarea dojenelor scade pe măsură ce este utilizată continuu; cea mai ineficientă este ignorarea deoarece lipsesc trăirile afective. [10]

În legătură cu această problemă, la Lisabona, s-a desfăşurat programul: Metode active pentru creşterea motivaţiei şi îmbunătăţirea calităţii în diferite medii de învăţare – organizat de European Bridges Consulting din Finlanda). În cadrul programului s-au exersat diverse metode pentru a crea fondul efectiv pozitiv şi de a stimula motivaţia intrinsecă pentru învăţare încă din clasele primare. De exemplu, o activitate interesantă a fost cea de predare a unor noţiuni de matematică prin intermediul dansului. Copii pot învăţa figurile geometrice în timp ce le execută în cadrul unui dans. Treptat, în funcţie de vârsta copiilor, se introduc diverse elemente, cum ar fi, felurite tipuri de triunghiuri, caracteristicile acestora etc. Altă metodă interesantă a fost „cafeneaua de învăţare”. Este o metodă de lucru pe grupe, unde fiecare are de rezolvat o anumită sarcina. Participanţii  trebuie să treacă pe rând, prin toate grupele. Profesorul are rolul de “gazdă”, care stabileşte sarcinile de lucru si îi serveşte pe copii cu suc, dulciuri, pentru a crea o atmosferă plăcută şi confortabilă.  În fiecare grup un elev îndeplineşte rolul de “gazdă”. Astfel, ei se implică în activitate în mod liber şi atractiv. Evident ca aceste metode nu pot fi utilizate foarte des în activităţile didactice şi nici la toate obiectele, dar pot fi adaptate şi aplicate periodic. Ideea centrală a cursului este că putem promova şi crea situaţii de învăţare într-un mediu care implică activismul elevilor şi care presupun consolidarea motivaţiei. [9]

Un studiu publicat in Franţa (François de Sigly, Comment aider l’enfant à devenir lui-même – Cum să ajuţi un copil să devină el însuşi?) subliniază faptul, că în trecut copiii erau mai disciplinaţi, dar nu erau neapărat mai motivaţi. In zilele noastre disciplina a devenit o problemă şi de aceea inapetenţa copiilor faţă de şcoală a devenit mai evidentă, ceea ce nu înseamnă ca ea nu a existat dintotdeauna.

În acest sens, un rol principal în dezvoltarea motivaţiei învăţării la elevii claselor primare aparţine profesorului. Anume el trezeşte la discipolii săi motivaţia, dorinţa de a învăţa sau, dimpotrivă, aversiunea faţă de şcoală. Pedagogul Montaigne îi atenţiona pe profesori: „Copilul nu este un recipient pe care trebuie să-l umpli, ci un foc pe care trebuie să-l aprinzi”.

 Fireşte că şi profesorul este limitat, având puţin timp pentru problema motivaţiei. Este important de a descoperi şi a înţelege factorii interni ai elevului, ca personalitate, care-i determină, orientează, organizează şi susţin eforturile de învăţare. Dacă profesorul îşi va mobiliza virtuţile, va aplica cunoştinţele pe care le posedă şi răbdarea, el va educa elevi bine motivaţi. Fernando Savater afirma: „Copilul nu ştie că nu ştie, adică nu este dornic de cunoştinţele pe care nu le are. Profesorul este cel care ştie, care este ferm încrezut, că ceea ce predă merită efortul depus”. (1, 7)

În literatura de specialitate găsim o mulţime de alte perspective asupra factorilor care inhibă motivaţia de învăţare a copiilor şi soluţii pentru rezolvarea acestora. De exemplu, în Anglia, Australia si alte ţări se caută în special cadre didactice de sex masculin. Studiile efectuate însă, demonstrează că acest factor este nesemnificativ pentru formarea motivaţiei şcolarilor de a învăţa (Carrington, 2007). Richard Lavoie atrage atenţia asupra faptului că „toţi copiii vor să înveţe, dar când simt că nu pot s-o facă, le este foarte greu să-şi păstreze interesul” (cf. Schipani, 2007). Numeroase studii demonstrează, că elevii ai căror profesori le dau mai multă libertate şi control asupra materiei de învăţare devin mai automotivaţi decât cei, ai căror profesori le direcţionează fiecare mişcare (Stipek, Seal, 2001 ). Nu in ultimul rând, găsim şi articole care, in ciuda complexităţii universului motivaţional, ne oferă un număr fix de sfaturi pentru a stimula elevul (Jehlen, Christensen, 2007). [10]

Practica educaţională indică faptul că, de regulă, activitatea de învăţare este plurimotivată, fiind susţinută de un ansamblu de motive. Totuşi, unele motive predomină.

Cercetările în psihologie confirmă teza, că o componentă importantă a motivaţiei activităţii de învăţare este stimularea elevului prin note. Amonaşvili Ş. A. în lucrarea „Funcţiile educaţionale şi de învăţare în evaluarea prin note a şcolarului mic” („ Воспитательная и образовательная функции оценки учения школьника”, 2004), menţionează faptul, că 78% dintre şcolarii mici care au primit note mai joase decât „foarte bine” şi „bine”, merg acasă supăraţi, convinşi că ei merită note mai mari, iar pedagogul special i-a scăzut-o. Mai apoi ei se deprind cu eşecurile, pierd încrederea în sine şi devin absolut indiferenţi faţă de notele primite. [2]

Ţinând cont şi de faptul că fiecare copil este o individualitate unică, irepetabilă în felul lui de a fi, a învăţa, a reacţiona, părinţii sunt acei care nu vor admite ca ei să se împotmolească în problemele şcolare, îi vor sprijini în mişcarea lor înainte.

În vederea formării şi dezvoltării motivaţiei pozitive pentru învăţare, vom evidenţia doar câteva dintre contribuţiile părinţilor la acest capitol. Este necesară aprecierea şi acceptarea înclinaţiilor copilului în domeniile şi disciplinele care-i plac, sprijinul afectiv, modelul personal, ajutorul în momentele de impas pentru a accepta anumite nereuşite, stimularea curiozităţii şi dorinţei de a învăţa, legătura permanentă cu pedagogul, menţinerea unui control lejer, dar sistematic, stimularea încrederii în propriile forţe etc.

În acest context, dorim să le mai amintim părinţilor că în teoria sa motivaţională, psihologul umanist A. Maslow oferă mai multe sugestii de dirijare a activităţii de învăţare: copiii pot să nu fie interesaţi de învăţătură, în pofida tuturor condiţiilor, ei vor avea randament mai mare într-un mediu relaxat şi sigur decât într-unul tensionat, copiii admiraţi pentru performanţele lor, pot fi mult mai cointeresaţi să înveţe decât cei ignoraţi etc. [5]

În ultimul timp sunt tot mai frecvente lucrările care abordează motivaţia în strânsă legătură cu problema anxietăţii.

Anxietatea şcolară este o formă destul de lejeră de manifestare a unei stări nefavorabile emoţionale a copilului. Ea se exprimă prin îngrijorare şi nelinişte în situaţiile de învăţare în clasă; prin aşteptarea unei atitudini negative faţă de sine, a unei aprecieri negative din partea profesorilor, semenilor. Copilul permanent îşi simte propria neadecvanţă, sentimentul de inferioritate, nu-i încrezut în  corectitudinea comportamentului său. Profesorii şi părinţii spun despre aceşti copii că „se tem de orice, sunt „fragili emoţional, supărăcioşi şi foarte sensibili”, „au o atitudine prea serioasă faţă de orice”. După datele lui A. M. Prihojan actualmente copiii cu diverse forme a anxietăţii şcolare sunt până la 30-35%. E un număr impunător ce ne determină să ne includem activ şi conştient în ameliorarea situaţiei.

Cercetătorii de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, din Chişinău, Moldova, au realizat un studiu în care au intenţionat să evidenţieze legătura dintre anxietatea şcolară şi motivaţia de învăţare. În final au fost obţinute următoarele corelaţii:

·         Motivele cognitive – dacă anxietatea şcolară este mărită, atunci valorile la motivele cognitive descresc;

·         Motivele de autodezvoltare – este o corelaţie negativă, ceea ce înseamnă dacă anxietatea şcolară este mărită, atunci valorile la motivele de autodezvoltare descresc;

·         Motivele exterioare, de pedeapsă, de stimulare – este o corelaţie pozitivă, ceea ce înseamnă, că dacă anxietatea şcolară este mărită, atunci şi valorile la motivele exterioare cresc.

Cele analizate mai sus ne permit să concluzionăm, că între anxietatea şcolară şi motivaţia de învăţare există o interdependenţă: cu cât anxietatea este mai mare cu atât motivaţia de învăţare este mai scăzută, şi invers. [1,8]

Reieşind din cele expuse, putem deduce că motivaţia şcolară se conturează treptat, se modelează în funcţie de factorii care o influenţează şi se maturizează în momentul când copilul are un răspuns personal la întrebarea “De ce învăţ?”.

Bibliografie:

1.      Antoci, D., Motivaţia elevilor în context şcolar. Ed. Print-Caro, Chişinău, 2010

2.      Amonaşvili Ş. A., Воспитательная и образовательная функции оценки учения школьника. (Funcţiile educaţionale şi de învăţare în evaluarea prin note a şcolarului mic) – Znanie, М., 2004

3.      Dolgova V. I., Rokiţkaia I. A., Antipina I. A., Исследование учебной мотивации младших школьников. (Cercetarea motivaţiei pentru învăţare a şcolarilor mici) M., 2015

4.      Iliin E. P., Мотивация и мотивы. (Motivaţie şi motive) – (Маstera psihologhii), SPb.: Piter, 2013

5.      Maslow, A. H., Motivaţie şi personalitate, Editura Trei, Bucureşti, 2007

6.      Matiuhina M. V., Мотивация учения младших школьников. (Motivaţia învăţării la şcolarii mici) М.: Progress, 2004

7.      Neascu, I., Motivaţie şi învăţare. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1987

8.      Vîrlan, M., Interconexiunea dintre motivaţia de învăţare şi anxietatea şcolară În: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale cu genericul: Calitatea educaţiei: teorii, principii, realizări, Ed. CEP USM, Chişinău, 2008

9.      http://portugal.europeanbridges.com/ (vizitat 20-07-2016)

10.  www.referat.ro/seminarii/Relatia_motivatie performanta 443cc.html (vizitat 25-07-2016)

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent