Interactiunea sociala-cheia unei personalitati armonioase 5/5 (1)
5/51

0
722

983fb56032c1ac1b726360eae9dd3d18_XL.jpg

“Toate eforturile mele sunt devotate cresterii sentimentului de comuniune sociala a pacientului” (Alfred Adler)

Adler intelege individul numai in context social, spune ca de aici ne vine echilibrul-cu cat ne izolam de grup, cu atat suntem mai inadaptati.
Comuniunea sociala reprezinta nevoia interioara a fiecaruia dintre noi de a crea legaturi cu ceilalti, de a avea o identitate, de a fi recunoscuti de ceilalti si de a ne recunoaste in ceilalti.
Individul se misca spre realizarea scopului sau unic, personal, ghidandu-se cu un set de convingeri create de el din primii ani de viata, subiective, cu care rezolva sarcinile vietii in stil propriu, stil cu atat mai sanatos cu cat este mai util siesi si celorlalti.

In cartea “Sensul vietii”, Adler spune: “Toate functiile noastre corporale si sufletesti sunt dezvoltate corect, normal, sanatos in masura in care poarta in ele suficient sentiment de comuniune sociala si sunt apte pentru colaborare”; si mai departe, ne arata, intre altele, faptul ca deficienta fiintei umane in a-si manifesta sentimentul de comuniune sociala duce la esec in viata. Trasaturile de caracter ale individului exprima gradul de sentiment de comuniune sociala, iar psihologia individuala il poate ajuta pe om sa vada daca este pe calea cea buna.
El sustine ca stilul de viata al cuiva este uneori auto-distructiv datorita sentimentelor de inferioritate. Individul cu “psihopatologie” este descurajat, nu bolnav, iar sarcina terapeutica este de a incuraja persoana a-si dezvolta sentimentul de comuniune sociala, un nou stil de viata prin relationare, analiza si metode active.”
„Sentimentul de inferioritate domina viata psihica si se lasa clar sesizat in sentimentul de imperfectiune, de neimplinire si-n permanentele nazuinte ale oamenilor si umanitii”; apoi acesta insista asupra importantei sentimentului de comuniune sociala, spunand, si pe buna dreptate, ca sentimentul de inferioritate este rezultat al „marilor carente ale sentimentului de comuniune sociala”.
De asemeni, el revine si asupra complexului de superioritate, vazut ca supracompensarea sentimentului de inferioritate pe plan fantasmatic, ideal. Aspiratia catre putere il face pe individ sa se retraga din fata pericolului de indata ce pare amenintat de o infringere sau din cauza deficitului de comuniune sociala, ceea ce se manifesta prin lipsa de curaj. Consecintele acestei supracompensari sunt lipsa sentimentului de comniune sociala, o imagine deformata asupra propriilor capacitati pe linia supraevaluarii acestora.
Sentimentul de comuniune sociala este cel responsabil de adaptarea individului la viata, de depasirea dificultatilor si obtinerea succesului.
Asa-numita „psihologie individuala” conceputa de Alfred Adler nu se limiteaza — cum s-ar putea crede — la studiul individului privit in sine, ci se extinde de fapt la intreaga societate, omul normal fiind definit drept o fiinta animata de un sentiment nativ de comuniune sociala, pentru ca in cele din urma sa fie privit si ca agent universal care are de indeplinit un rol in Cosmos.
Tendinta patologica a unora, de a obtine si a exercita puterea, de a „dicta” celorlalti, are la baza procesul inconstient al inlocuirii „complexului de inferioritate” printr-un „sentiment de superioritate” care, intotdeauna in dramatica opozitie cu sentimentul de comuniune sociala, tinteste la suprematia personala, la subjugarea celorlalti, la transformarea lor in simple instrumente de satisfacere a vointei de putere. Aceasta tendinta intolerabila rezulta din structurarea eronata a „stilului de viata” al individului inca din primii 4-5 ani de viata, avand la origine fie rasfatarea de catre parinti a copilului, fie dimpotriva, detestarea acestuia, marginalizarea lui in constelatia familiala.
Potrivit conceptiei lui Adler, mama este aceea careia ii revine misiunea modelarii copilului in asa fel incat acesta sa nu devina robul unui egoism care mai tarziu va cauta sa-i inrobeasca pe toti cei cu care necesarmente vine in contact social. De aceea — precizeaza el — cea dintai indatorire a mamei este de a sadi in constiinta copilului sentimentul comuniunii sociale, cultivandu-i ideea fundamentala ca traieste intr-o lume in care nu este altceva decat un om intre oameni.
Slabiciunea organismului copilului este aceea care il constrange la aceasta legatura.Relatia sugarului cu mama sa este determinanta in aceasta privinta. Din aceasta relatie sociala, in care Eul sugarului sesizeaza pe acel „tu” al mamei, se dezvolta toate posibilitatile si aptitudinile. Din acest fapt intelegem ca mama are o misiune importanta, anume- aceea de a dirija in asa fel dezvoltarea copilului incat acesta sa poata raspunde mai tarziu in mod corect exigentelor vietii sociale. Cadrul fiind structurat, copilul va vorbi, va asculta si va privi in raport de cele invatate de la mama sa. In aceasta consta functia primordiala a mamei- iar datoria ei  in aceasta privinta trebuie sa fie sacra.
Mecanismul acesta functioneaza in permanenta si in cele din urma devine un automatism psihic care genereaza forma de viata a copilului. Daca reflectam la modul in care are loc dezvoltarea limbajului, functie sociala atat de importanta, putem intelege unde isi pune societatea la lucru fortele. „Trebuie sa vorbesc asa cum presupun ca fiecare ar trebui sa vorbeasca, asa incat toti sa-l inteleaga”.
Constatam adesea ca acolo unde mama a esuat in realizarea primei sale functii, ea nu a reusit sa-si realizeze nici a doua functie: extinderea sentimentului de comuniune al copilului fata de altii, pregatirea copilului in asa fel incat sa-si intampine cum se cuvine semenii. In asemenea cazuri vom constata un interes deficitar pentru ceilalti. Adler subliniaza faptul ca datoram contactului matern cea mai mare parte a sentimentului uman de comuniune sociala. Daca relatia copilului cu mama sa este pozitiva, se acumuleaza in timp un sentiment de comuniune sociala, care intarit prin educatie va conduce la depasirea dificultatilor vietii. Daca relatia copilului cu mama sa este negativa (in cazul rasfatului de exemplu) aceasta va conduce la instalarea complexului Oedip. Daca la Freud complexul Oedip este fundamental,definitoriu pentru perioada 3-5 ani, la Adler el este derivat.
Defectele copiilor care tin de domeniul psihologiei medicale se regasesc aproape exclusiv la copii rasfatati si dependenti: enurezis-ul,dificultati de hranire, constipatia, balbaiala, masturbarea. La acesti copii – considera Adler- se poate observa o continuare fascinanta in spatele frontului vietii, o distantare fata de atitudinea de colaborare. Acolo unde mama revarsa o afectiune cu totul exagerata si face pentru copil de prisos colaborarea in tinuta, gandire, actiune, copilul va fi inclinat sa se dezvolte in mod parazitar si sa astepte totul de la ceilalti.
Razboiul, ura de rasa, nevroza, sinuciderea, crima, betia isi au originea -sustine Adler – intr-un deficit al sentimentului de comuniune sociala.
Adler ia in considerare doar natura psihologica a relatiilor inter -umane fara a tine cont de contextul social-istoric, de determinarile economice, culturale, politice ale acestor fenomene sociale.
Psihologia individuala sustine ca nevroticul nu si-a dezvoltat suficient sentimentul contactului cu ceilalti in copilarie – ca factor integrator decisiv in rezolvarea tuturor problemelor vietii. Freud sustine ca nevroza este determinata de frustrarile sexuale-lucru contestat de catre adlerieni.
Inca din copilarie nevroticul si-a conturat legea sa de miscare constand din retragerea din fata problemelor, teama de infrangere, nerabdarea, emotivitatea, deviza “totul sau nimic” care sunt contrarii sentimentului de comuniune sociala.
Adler considera ca toate functiile noastre corporale si sufletesti se dezvolta normal si sanatos in masura in care poarta in ele suficient sentimentul de comuniune sociala si sunt apte pentru colaborare.
Esecul in viata – considera Adler – scoate la iveala un deficit al sentimentului de
comuniune sociala. Prin urmare, conchide A.Adler sensul vietii consta in dezvoltarea
sentimentului de comuniune sociala in sistemul relational om-cosmos, in care al doilea element poseda o putere modelatoare.
Conceptul de comuniune sociala este sustinut si de catre A. Maslow, unul din discipolii lui Adler, in ierarhia nevoilor- cea de-a treia nevoie de la baza piramidei, despre care spune ca este una dintre cele mai importante nevoi sociale -de apartenenta la un grup. O data acoperite necesitatile de baza, aceasta este cea mai importanta :
comuniune sociala, comunicare, implicare in rezolvarea problemelor sociale, participare la viata comunitatii al carei membru esti, participarea la evenimentele sociale, nevoia de iubire si afectiune in cuplu si din partea celor apropiati.
Nimeni nu poate sa  se realizeze ca persoana, fara a fi dorit si acceptat de catre celelalte fiinte omenesti. Aici sunt  incluse nevoia de prietenie, familie, apartenenta la grup, sau de implicare intr-o relatie intima non-sexuala. Lipsa de dragoste si apartenentei pot sa dea ocazie la importante dezechilibre mentale.
Analizand „Functia consilierului” in viziunea lui Adler, putem observa unele aspecte tipice psihanalizei:
rolul primei copilarii, interpretarea temeinica a viselor, importanta celei mai vechi amintiri.
Adler deplaseaza accentul de pe Sine pe Eu, conturand ceea ce el numeste psihologia individuala, a Eului;
Adler considera Complexul de inferioritate fundamental, din acesta derivand toate celelalte complexe.
Din punctul de vedere al procesului de consiliere educationala, complexul de inferioritate ca si depasirea acestuia poate avea rol generic in constructia fiintei umane.
Adler intr-o viziune socialista asupra lumii considera deficitul de comuniune sociala factorul raspunzator de orice tulburare psihica.
Procesul de consiliere nu este altceva decat activitate sistematica de crestere a comuniunii sociale prin ajutorul specializat al consilierului fata de persoana in nevoie.
Adler prin sublinierea filonului evolutionist al psihologiei individuale, leaga mai mult copilaria de prezent si viitor, elaborand conceptele de lege de miscare,sensul vietii, stil de viata.
Tehnica psihoterapeutica adleriana este mai scurta, avand un puternic caracter educativ, pedagogic, de intarire a sentimentului de comuniune sociala.
Consilierea este din punctul din vedere al duratei un proces de scurta durata (2-3 luni), asemanandu-se cu psihoterapiile scurte, aceasta si datorita faptului ca nu antreneaza inconstientul clientului in prelucrarea materialului, ci nivelul sau constient.
Desigur, in ceea ce priveste dimensiunea de orientare a consilierii educationale, aceasta se poate prelungi pe parcursul unui an scolar sau chiar al mai multor ani.
Sentimentul de comuniune sociala este la Adler un imperativ valabil in special pentru alesii unui popor, ai unei natiuni, ai unui grup oarecare: „Daca nu ma gandesc decat la mine — scrie el —voi fi cu totul inapt de a rezolva problemele lumii”.

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent