Indicatori ai depresiei in relationarea tinerilor dezavantajati social

0
698

b48f2c03bbd159814922841bfb3fe7d7_XL.jpg

Interesul actual pentru identificarea depresiilor la copii si adolescenti in general si la tinerii cu handicap social in special, se explica intr-o prima ordine de idei prin faptul cã multe decenii, in rindul psihopedagogilor, psihologilor si a psihiatrilor a existat prejudecata ca la copii si la adolescenti depresia este o forma de suferinta psihica rara, prezumtie argumentata pripit fie de ipoteza unui nivel insuficient de maturizare psihicã al acestora, nivel care nu ar permite acel tip de internalizare necesar elaborãrii intrapsihice a fenomenologiei depresive, fie din motive metodologice si economice (absenta instrumentelor de cercetare, absenta fondurilor).

Cetateni ai SUA sau ai unor tari din Europa Occidentala vin in Romania pentru a infia copii, de obicei orfani sau abandonati aflati in grija Statului Roman, interni ai vreunui Centru de Plasament. La putin timp de la infiere, parintii adoptivi observa ca tinarul infiat ramane in urma pe plan psihic si fizic in comparatie cu covarstnicii educati in familie; copilul este lipsit de incredere, trist, predispus catre agresivitate, sau este foarte pasiv, prezinta dificultati de comunicare si de adaptare. Toate aceste simptome, printre care si simptomul depresiv, sunt caracteristice nevrozei de institutionalizare sau hospitalismului, si sunt rezultatul unei copilarii privata de dragostea si grija din partea adultilor.

Provenit din familii dezorganizate sau pur si simplu parasiti de la nastere, crescuti in centre de plasament si orfelinate, copiii abandonati sunt frustrati emotional, privati de satisfacerea celor mai elementare nevoi afective, fapt care se rasfrange negativ asupra dezvoltarii si a intregului sistem de personalitate, asupra modului de interreleationare-adaptare, acesti copii devenind, asa cum realitatea o dovedeste, persoane cu un puternic handicap social.

Dezvoltarea psiho-fizica si sociala a abandonatilor sta sub semnul intrebarii chiar din momentul dobandirii acestui nedorit statut. Lipsiti de un mediu familial adecvat si de modele parentale reale, care sa degaje si sa confere autoritate, securitate si afectivitate, viata pulsionala a acestor copii rabufneste sub forma agresivitatii si a conduitelor de violenta invatate, care le servesc drept forme pervertite de adaptare si integrare sociala, reactii de aparare de factura sociopatica impotriva unei comunitati sau societati perceputa ca zona de interdictie si obstacol, sub aparenta falsei protectii sociale. In locul protectiei afective, acesti copii primesc “protectie sociala”. Ei sunt “modelati” de situatii frustrante si carente emotionale, cu consecinte devastatoare asupra maturizarii lor emotional-afective, intelectuale, asupra integrarii sociale, a interrelationarii si a structurarii propriei identitati.

Absenta modelului familial si scolar face ca identitatea abandonatilor sa se formeze in raport cu cea a grupurilor similare de persoane subsocializate. Ei devin astfel handicapati social, dependenti de societatea care le ofera protectie, sociopati antisociali. Centrele de plasament accentueaza, prin natura lor represiva, aceste tendinte sau trasaturi antisociale deja formate, impingand existenta acestor tineri in doua extreme; fie devin persoane dependente social, fie persoane antisociale.

In ambele cazuri, traiectoria psihobiografiei individuale a abandonatilor sta sub semnul tulburarilor emotionale diverse, cu conduite de compensare sublimativa a esecului afectiv sau avand caracterul unor conduite de refugiu, simptomele depresive fiind asociate sau secundare majoritatii tulburarilor afective dezvoltate de acesti tineri.

Handicapul social al abandonatilor institutionalizati se contureaza astfel ca un dezavantaj in raport cu covarstnicii, produs de absenta mediului familial, de influentele extrascolare inadecvate, de tulburari afective si comportamentale consecutive institutionalizarii si care, in timp, pot conduce la transformarea acestora in alte tipuri de tulburari psihice, imbracand aspectul deficientelor psihice si al inadaptarii sociale.

Daca esecul in dezvoltare-adaptare a persoanelor cu deficiente conduce spre handicapul social, in cazul persoanelor abandonate si institutionalizate handicapul social exista “de facto”, si acesta se constituie intr-un factor generator de deficiente si inadaptare sociala.

Studiile experimentale de psihopatologia depresiei s-au ocupat mult timp de relatiile dintre dispozitie si memorie. Atat in starile normale de tristete cat si in tulburarile depresive, s-a observat asocierea dintre dispozitia afectiva si accesul preponderent in constiinta al amintirilor nefericite, prin comparatie cu cele fericite (Teasdale si Fogarty, 1979; Clark si Teasdale, 1982). Cum amintirea evenimentelor nefericite duce la dispozitie depresiva (o observatie banala, confirmata experimental de Teasdale si Bancroft, 1977), rezulta un cerc vicios prin care dispozitia se deterioreaza in mod progresiv (Teasdale, 1983). Intr-un astfel de cerc vicios se afla si abandonatul institutionalizat, frustrat emotional si cu probleme de dezvoltare, caruia prin insasi prezenta sa in casa de copii i se reaminteste continuu ca este un paria, un nedorit, un copil respins de parintii sai, din motive adesea neantelese si care duc la autoculpabilizare. Avand astfel un dezavantaj social constientizat in raport cu covarstnicii, pe care ii intalneste in afara Centrului de Plasament, abandonatul este expus continuu destructurarilor si deteriorarilor progresive ale dispozitiei, spre depresie.

Autor: Eduard Rosentzveig

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent