Importanta gandirii pozitive in optimizarea (dezvoltarea) personala 3.67/5 (2)
3.67/52

0
747

e208d5104268085aecc7ece94f6f710e_XL.jpg

“Nu intotdeauna poti controla imprejurarile. Dar iti poti controla propriile ganduri” Charles Popplestone

“Cea mai mare descoperire a generatiei mele este aceea ca fiintele umane isi pot schimba viata modificandu-si atitudinile mentale” William James

Omul modern este solicitat sa se confrunte cu tot felul de situatii si sa le rezolve intr-un ritm alert, sa se adapteze rapid la schimbarile sociale, culturale, politice si mai ales, la schimbarile care au loc in plan personal. In functie de personalitatea fiecaruia si de capacitatea de adaptare, o persoana simte ca este capabil sa infrunte situatiile care necesita a fi rezolvate, o alta s-ar putea simti depasita si poate sa nutreasca sentimente de inferioritate si chiar sa se lase prada emotiilor si sentimentelor negative, care o poate impinge spre depresie.

Din pacate, datorita presiunilor tot mai mari din societate, multe persoane incep sa simta ca nu pot face fata problemelor si sa dezvolte un pattern de gandire pesimist” eu nu pot”, “eu nu sunt capabil”,” x este mai bun ca mine”. Toate aceste ganduri nu fac altceva decat sa limiteze potentialitatile si capacitatile unei persoane, intrucat gandind in acest fel isi blocheaza singuri oportunitatile prin concentrarea asupra problemelor si nu asupra posibilelor solutii.

Orice problema are cel putin o solutie. Singura diferenta intre persoanele care pot si cele care cred ca nu pot este perspectiva din care privesc o anumita problema pe care trebuie sa o rezolve. Daca privesti o anumita problema ca fiind o provocare, atunci vei gasi mijloacele prin care sa o rezolvi, insa daca privesti problema cu care te confrunti ca un obstacol de netrecut, atunci nu vei mai fi capabil sa iti gasesti resursele si mijloacele necesare rezolvarii, intrucat ti-ai blocat singur sansele de reusita printr-un tipar limitativ” eu nu pot”.

Gandirea este o deprindere ce poate fi perfectionata prin instruire, practica si prin invatarea unor metode de imbunatatire. Daca o persoana s-a obisnuit sa gandeasca intr-un mod negativ, pesimist, ceea ce este recomandat pentru optimizarea personala este sa schimbe tiparul de gandire. Tiparul de gandire negativa este rodul unui lung antrenament pana a devenit un obicei, o obisnuita, un mod de gandire. A practicat atat de mult acest pattern incat a ajuns sa nu mai cunoasca un altul. De aceea, un prim pas in schimbarea modului de a gandi este inceperea unui antrenament mental zilnic prin care se inlocuiesc afirmatiile cu caracter negativ, limitative cu afirmatii pozitive, de crestere a increderii in sine. Toate afirmatiile interioare pe care si le spune o persoana, de genul “eu nu pot”,” eu nu sunt capabil” sa fie inlocuite cu afirmatii pozitive” eu pot”, “eu sunt capabil”.

In timp, autosugestiile negative induse ani la rand, vor fi inlocuite treptat de autosugestii pozitive pana cand va deveni o persoana cu o atitudine mentala de invingator si va gasi in noi resursele corespunzatoare pentru confruntarea cu situatiile neprevazute din viata noastra.

Gandurile, cuvintele si atitudinile negative creeaza stari negative, iar aceste ne exacerbeaza sentimentele de teama, frica, furie cu efecte nocive asupra intregului organism.

Gandurile, cuvintele si atitudinile pozitive creeaza o stare de liniste si pace interioara, ne energizeaza organismul si ne ajuta sa gasim solutii optime in orice imprejurare.

Insa, este nevoie de timp (acordati-va timp) pentru o schimbare interioara radicala, pentru ca asa cum ati investit timp sa deveniti un pesimist, prin inducerea sistematica de autosugestii negative, asa este necesar un antrenament sustinut pentru a deveni o persoana optimista. Cu pasi mici, puteti cladi o personalitate puternica, optimista, capabila sa se dezvolte permanent si sa se reinventeze.

De fiecare data cand simtiti cum gandurile negative incep sa va copleseasca, blocati-le si schimbati-le cu ganduri constructive. Daca aceste ganduri sunt prea puternice si nu va parasesc, atunci incercati sa observati efectele lor asupra propriului corp, si veti vedea cum muschii vi se contracta, inima bate foarte tare. Fiti spectatorul propriilor reactii si veti constata ca acest tipar de gandire negativa nu va aduce nimic constructiv in viata dumneavoastra si ca este timpul sa il inlocuiti cu o gandire pozitiva.

O persoana cu atitudine negativa gandeste” nu pot”, staruie asupra problemelor, le gaseste celorlalti nenumarate defecte, se concentreaza pe ceea ce ii lipseste, vede limitarile.

O persoana cu o atitudine pozitiva gandeste “pot”, se concentreaza asupra solutiilor, cauta aspecte pozitive ale celorlalti, este recunoscatoare petru lucrurile cu care a fost inzestrata si vede posibilitatile.

Cu o atitudine pozitiva, optimista si cooperanta, cineva cu coeficientul de inteligenta de 100, va castiga mai multi bani, respect si va obtine un succes mai mare decat un individ pesimist si necooperant cu o atitudine negativa, chiar daca acesta din urma are un coeficient de inteligenta de 120.

Mintea este un instrument minunat daca este folosita corect. Insa, folosita gresit, devine distructiva.

Utilizati mintea in favoarea si nu contra propriei persoane, astfel incat sa devina un aliat puternic, care va sustine in orice imprejurare de viata.

Asadar, incepeti ziua in mod pozitiv! Dimineata acordati-va 5 minute in care sa va spuneti cateva afirmatii cu caracter pozitiv si sa practicati tehnica respiratiei pentru relaxarea mintii si corpului.

Exemple de afirmatii pozitive pentru cresterea stimei de sine: “azi este o zi frumoasa”, “devin mai bun in fiecare zi”,” sunt puternic si sanatos”, “in fiecare zi gasesc in mine noi resurse”,” pot sa faca fata oricarei situatii”, “sunt un om valoros”, “ma iubesc”, “iubesc si sunt iubita”, “ma pot schimba”, “sunt o persoana creativa”, etc.

Invatand sa gandim, preluam controlul asupra propriei vieti si o facem mai frumoasa!

 

Bibliografie:

Jeff Keller, “Atitudinea este totul”, Editura Curtea Veche”, Bucuresti, 2008;

Eckhart Tolle,” Puterea Prezentului-Ghid practic”, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011;

David J. Schwartz” Puterea magica a gandului”, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2000;

Cursul de gandire al lui Edward de Bono, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2009

 

Autor: Rafaela Bernath

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent