Fobia prescolara la copilul cu handicap locomotor

0
854

e0cf1cb2df2eeff97a260e0ea0561b69_XL.jpg

Exista intotdeauna, in grupa prescolarilor de varsta mica (3 ani), care pasesc pentru prima data in gradinita, copii care resimt puternic despartirea de parinti si care se manifesta, in functie de temperament, fie plangand indelung si sfasietor, fie trantindu-se pe jos, fie izolandu-se intr-un colt al incaperii, dar dorindu-si, fiecare, un singur lucru: sa paraseasca noul mediu, in care totul pare ostil. Nu este mai putin adevarat ca, in primele 2-3 zile de la inceperea gradinitei, atmosfera generala este foarte trista (vor plange, prin imitatie, chiar si unii dintre copiii care par incantati de multimea jucariilor). Dar, de regula, dupa o saptamana, cel mult doua, de frecventare a gradinitei, copiii se familiarizeaza cu noul mediu, cu educatoarea, cu grupul de copii, iar despartirea de mama se produce firesc. Daca, insa, trec saptamani si copilul continua sa respinga hotarat mediul gradinitei, invocand suferinte imaginare si plangand cu aceeasi disperare, cu care o facea in primele zile, atunci putem vorbi despre o fobie.

Cu siguranta, la baza acestei fobii sta relatia mama-copil, care, se stie, la aceasta varsta, este extrem de puternica. Sunt relativ numeroase cazurile, in care mama se desparte de copil, cu lacrimi in ochi, parand ca se agata de acesta, in aceeasi masura, in care copilul o face. Dar, dincolo de relatia mama-copil, cu aspectele sale particulare, datorate si tipului de temperament al mamei, am remarcat, in toti anii de cand profesez, ca exista cel putin o categorie de copii predispusi la fobia prescolara – copiii cu handicap locomotor.

STUDIU DE CAZ

PERSONAJ: Laura S., 4 ani – copil cu handicap locomotor.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR

Prima incercare a familiei de a o ajuta sa socializeze cu copiii de varsta ei, a fost cand Laura avea putin peste 3 ani. Incercarea a esuat. Speriati de reactiile fetitei, care parea ca s-a inchis si mai mult in sine si ale carei probleme locomotorii pareau a se agrava, parintii au renuntat, dar au revenit dupa 1 an, hotarati, la sugestia medicului care o ingrijea, sa faca orice pentru integrarea copilului, in colectivitate.

PROBLEME, PREOCUPARI

Prin natura handicapului sau, Laura era dependenta de adultii din familia sa. Trairile sale emotionale aveau dimensiuni sensibil diferite, de ale celorlalti copii, centrate mai ales pe propria persoana. Sentimentele ei erau difuze, nediferentiate si implicau un mare consum nervos.

Laura vedea piedicile, limitele care o deosebeau de ceilalti copii. Pentru ea explorarea mediului gradinitei implica experiente neplacute, dificultati, era incurcata si frustrata, amenintata de situatii, care nu semanau, in nici un fel, cu cele cu care era obisnuita. Era trista, rezervata, comunicand putin cu educatoarea, dar si mai putin si sporadic cu copiii. Refuza orice incercare, din partea copiilor, de a o implica in jocurile lor. De teama unui esec, refuza orice sarcina, orice activitate.

RECOMANDARI – SOLUTII

  • Climatul afectiv

Fobia prescolara, la copilul cu handicap locomotor, tine de interesele, trebuintele si motivatiile copilului, care sunt o problema de afectivitate, nu de intelect. Este un punct de vedere raspandit ca acest copil este un pachet de emotii. Procesul de exprimare a simtamintelor, in moduri care promoveaza sanatatea emotionala si nu lezeaza copilul, nu este un proces simplu. Doar socializarea afectiva, prin modelul oferit de educatoare, si relationarea cu grupul vor reusi sa nuanteze si sa tempereze trairile afective, in exces, ale acestui copil.

  • Motivarea copilului si educarea increderii in sine

Am elaborat programe de recuperare pentru Laura, tinand seama de restrictiile, care se refera la conditii si obstacole externe activitatii propriu-zise (de exemplu, restrictii legate de timpul efectiv, oferit exclusiv Laurei, fara a-i vitregi pe ceilalti copii din grupa), cat si de restrictiile interne, legate de afectarea motorie a fetitei. In principiu, este vorba de a declansa principalele elemente motivationale: interesul fata de ceea ce urmeaza a se intampla, dorinta de activitate. Este vorba de conditionari ale comportamentului prin sanctiuni pozitive, structurate dupa modelul general al experimentelor de conditionare: « Daca vei invata sa desenezi (sa colorezi, sa decupezi pe contur, sa snuruiesti etc.) vei putea decora un semn de carte (o felicitare) ca dar pentru mama ta, de 8 Martie.» Astfel de conditionari pozitive nu pot fi realizate decat plecand de la ceea ce copilul percepe ca «sanctiune pozitiva». Altfel spus, i se pot promite copilului satisfactii legate de motivele, interesele, dorintele lui.

In cazul acestui copil, atat securitatea cat si stimularea sunt esentiale. Rezultatul unui stimul puternic, fara conditia asigurarii securitatii, duce la retragere, razvratire, respingerea oricarei incercari de a-l integra in colectivitate.

Intr-o oarecare masura, fobia copilului prescolar cu handicap locomotor, sentimentul ca este profund diferit si inferior celorlalti, este alimentata si de atitudinea celor din jur, in raport cu handicapul acestuia. Complexitatea demersului educational consta, pe de o parte, in a conduce perceperea handicapului, de catre copiii din grupa, spre acceptarea lui ca pe un fapt de viata, care le poate oferi prilejul de a-si dovedi prietenia, generozitatea; pe de alta parte, este complicat, dar nu imposibil de dirijat procesul perceperii, de catre copilul cu handicap, al ajutorului educatoarei si al copiilor, ca pe o atitudine fireasca, specifica colectivitatii. Este vorba despre o atitudine afectuoasa, dar demna, in care excesele emotionale si excesul de zel mai mult dauneaza, decat actioneaza. Totul se construieste in jurul educatoarei, al atitudinii sale fata de copilul cu probleme. Ea este modelul atitudinal, copiii vor fi mici replici ale acesteia. Este deosebit de important a fi evidentiata si cea mai fragila reusita, evolutie a acestui copil, pentru a-i educa increderea in sine. Copilul va fi ajutat, astfel, sa-si fixeze nivelul de aspiratie in raport cu capacitatile sale. Daca educatoarea nu identifica si nu respecta optimul motric si cognitiv al acestui copil, este previzibila producerea unor esecuri, care il vor demobiliza si-l vor readuce la stadiul initial: izolare, frustrare, respingerea colectivitatii.

Daca este inconjurat de afectiune, daca ceilalti nu-l evita, daca nu este ridiculizat, copilul va putea fi condus spre acceptarea problemelor sale si spre depasirea acestora, el va putea deveni mai comprehensibil in legatura cu propriile-i inhibitii, mai putin defensiv, mai liber sa perceapa lucrurile, fara a le deforma. De la acest moment, teama copilului fata de mediul gradinitei va diminua in intensitate si, treptat, copilul se va adapta si integra in colectivitate.

 

BIBLIOGRAFIE:

Miclea, M. (1994)- Psihologie cognitiva, Gloria, Cluj-Napoca

 

Autor:  Ghiorghioni Eleonora

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent