Educatia timpurie 4.94/5 (34)
4.94/534

0
955

Educația timpurie

 

Educația este un factor modular al procesului de dezvoltare, putând facilita sau îngreuna schimbările, care se pot produce mai devreme sau mai târziu. Este necesar să trăiești rutina cotidiană a copilului cu plăcere, oferind fiecărui moment o mare relevanță și un conținut educativ și calitativ.

Copilul mic, cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani, are o imensă capacitate de învățare și, prin urmare părinții sunt sfătuiți să acorde deosebită atenție acestui aspect. Jocul înseamnă învățare iar acesta este forma dominantă a activității infantile, reprezintă, pentru copil, singurul mod prin care experimentează și integrează noțiuni noi, concepte noi. Jocul e o activitate ce face parte din viața noastră, un mod natural de a interacționa cu mediul și cu cei din jur și are un rol important în dezvoltarea afectivă, socială, fizică și intelectuală a copilului.

Copilul se dezvoltă cel mai mult prin atingere, prin iubire, prin cuvinte frumoase spuse pe un ton cald. Acestea sunt lucruri care își pun amprenta asupra creierului și rămân pe viață. De aceea, este recomandat să stăm cât trebuie cu copiii în primele luni de viață deoarece copiii au nevoie de afecțiune pe care nu le-o poate oferi decât mama, cel puțin la început deoarece părintele este de neînlocuit, legătura dintre copil și părinte fiind unică.

Jocul este esențial pentru ca bebelușul dumneavoastră să poată deveni o persoană fericită, creatoare și inteligentă. Studiile au demonstrat că, practicând împreună câteva activități simple, puteți contribui la evoluția lui, pornind de la dezvoltarea abilităților motorii fine și a capacității de a sta în picioare sau de a merge, până la dezvoltarea creierului și a vorbirii sau a modului în care interacționează și socializează cu cei din jur. Toate experiențele pe care copilul le are înseamnă învățare, el învață tot ce i se întâmplă. Cadrul social în care copilul va crește și se va dezvolta este crucial pentru viitorul său. Prin cadrul social nu se înțeleg numai condițiile materiale, ci și capacitatea celor din jur de a înțelege și răspunde nevoilor copilului și de a-i asigura securitatea fizică, psihică și afectivă.

În societatea de azi părinții au locuri de muncă care le solicită cea mai mare parte a timpului, rămânând foarte puțin timp alocat copilului.

După J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și destindere.

Învățarea copilului se realizează în context social și emoțional, în interacțiune directă cu adultul. Copilul învață interacționând cu obiectele din mediul înconjurător. Activitatea esențială a copilului mic este jocul. Jocul este activitatea de bază prin care copilul interacționează cu mediul social și fizic, experimentează și explorează. Jocul este modalitatea de bază prin care se desfășoară activitățile de învățare cu copiii mici, prin joc învață. Pentru copil nu există diferență între joc și învățare. Copilul învață prin imitare, explorare și experiențe, iar jocul îi permite practicarea acestora într-o modalitate naturală și în același timp atractivă, ținând vie curiozitatea copilului și dorința acestuia de cunoaștere. O altă caracteristică a învățării copilului mic constă în reluări și repetări ale unei activități și a operațiilor activității până ce aceasta se perfecționează și se rafinează (exemplele cele mai vizibile sunt mersul, apucările în pensa bidigitală și vorbitul).

După aproximativ două săptămâni, micuțul poate fi așezat pe burtică pentru joacă. Va începe să-și țină capul ridicat pentru un scurt timp – o activitate benefică pentru dezvoltarea musculaturii- și îl puteți încuraja așezându-i în față jucării colorate. La început va fi bucuros să rămână în această poziție doar câteva minute, însă e indicat să perseverați, întrucât, dacă nu va fi obișnuit, după șase săptămâni este posibil să refuze să mai stea pe burtică.

Comunicarea reprezintă un sistem de transmitere a unor mesaje, informații și constituie o activitate socială, formarea unor relații. Comunicarea verbală cu bebelușul are efecte benefice, așa că merită să o transformați într-un  ritual zilnic. Nou-născuții pot auzi lumea exterioară chiar din pântecul mamei, astfel încât la naștere sunt deja familiarizați cu vocile părinților și adoră să le audă. Majoritatea părinților se adresează în mod natural bebelușului, însă, dacă sunteți la primul copil și nu ați mai avut contact cu un nou-născut, în primele zile, când acesta nu are prea multe reacții, veți fi probabil mai stângaci. Comunicarea verbală cu bebelușul are efecte benefice, așa că merită să o transformați într-un ritual zilnic; nu contează despre ce vorbiți. Puteți sporovăi pur și simplu despre ce urmează să faceți: „Să punem un scutec și să dăm cu puțină cremă. Acum e mai bine.” Pentru că bebelușul e familiarizat cu vocea dumneavoastră când o va auzi, ea va avea un efect calmant asupra sa. Nou-născutul ascultă cu atenție conversațiile celor din jur cu mult timp înainte să înțeleagă sensul cuvintelor, iar ca să poată comunica este important să vă audă vorbind.

Nou-născuții disting mai ușor obiectele alb-negru decât pe cele colorate, așa că în primele săptămâni, este indicat să atârnați deasupra patului jucării în aceste culori. De la șase săptămâni, micuțul începe să distingă culorile vii și îl vor atrage mai mult decât cele alb-negru.

Teama de străini poate apărea după vârsta de 8 luni, așa că, în acest moment, va zâmbi tuturor persoanelor pe care le întâlnește. Sindromul anxietății de separare se manifestă în special între 8 luni și 3 ani, când copiii au tendința de a se agăța de mamă, ajungând chiar să plângă când aceasta iese din încăpere.

Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare la care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depășire, având un rol de propulsare în procesul de dezvoltare, jocul este o realitate permanentă.

Înainte de a rosti cuvinte articulate, bebelușii pot imita sunetele produse de animale sau orice alte sunete. De obicei, încep să emită diverse tonalități în jurul vârstei de opt luni și vor putea imita tot felul de sunete la aproximativ unsprezece luni.

Reproducerea sunetelor este o etapă importantă din procesul de învățare a limbajului. Copilul învață să-și folosească gura și limba în moduri noi, ca să poată emite sunete. De exemplu, ca să imite motorul unei mașini , “vrrrum”, trebuie să folosească partea frontală a limbii, în timp ce pentru lătratul câinelui, “ham-ham”, trebuie să împingă buzele în față. Imitarea sunetelor necesită abilități de ascultare dezvoltate, copilul fiind nevoit să asculte cu atenție sunetele înainte să le poată reproduce.

În jurul vârstei de un an, copilul va începe să imite gesturile celor din jur și modul în care aceștia folosesc diferite obiecte. Spre exemplu, dacă vă vede folosind telefonul mobil, va vrea să facă același lucru, așa că ar fi indicat să-i dați unul mai vechi, nefuncțional, sau o jucărie din plastic. Ca să poată vorbi ca dumneavoastră la telefonul fix, cumpărați-i o jucărie care copiază modelul real, iar ca să vă imite conducând mașina, îi puteți cumpăra un volan de jucărie.

De la optsprezece luni, copilul are abilitatea necesară pentru a desena cu creioane. Când observați că le mânuiește cu ușurință, îi puteți da creioane obișnuite sau pixuri. În timp ce încearcă să mâzgălească sau să deseneze ceva, copilul capătă un control mai bun asupra mișcărilor mâinii, pe măsură ce se dezvoltă coordonarea ochi-mână.

Între 12-24 luni copilul devine conștient de părțile corpului său, cum ar fi brațele sau nasul. Când aveți câteva minute libere, îl puteți învăța cum se numesc aceste părți ale corpului. Pentru început, atingeți-i degetele de la picioare în timp ce repetați cuvântul „deget”, etc. practicați acest joc un minut sau două, ca să nu se plictisească sau să obosească. Momentul ideal este cel al îmbăierii sau în timpul schimbării scutecului, când copilul nu este îmbrăcat, însă jocul poate fi exersat oricând.

Din momentul în care începe să vorbească, copilul va deveni din ce în ce mai implicat în perioadele dedicate cititului poveștilor și va interacționa din ce în ce mai mult. După aproximativ douăzeci de luni, copiii încep să recunoască imaginile, iar dacă citiți împreună o carte cu ilustrații și îl întrebați: „Unde este mingea?”, copilul va atinge imaginea corespunzătoare, dacă înțelege cuvântul.

Este foarte important să creăm situații motivante și să manipulăm obiectele în așa fel încât să-i trezim interesul. Rolul adultului în cadrul sesiunilor de cereri este unul important, pentru că trebuie să fie o persoană creativă și dinamică, ce trece de la crearea unei situații motivante la alta, astfel încât să mențină interesul copilului. Ideea nu este de a stimula încontinuu copilul, fiind prudent, de a-l învăța în ritmul lui, să știi să te retragi. Sau mai bine spus, să știi să te oprești înainte ca cel mic să obosească.

Jocul nu încheie odată cu copilăria. Jocul este un aspect atât de important al vieții adulte, încât devine intens instituționalizat. Vorbim despre artă și muzică, despre sport și hobbyuri, despre enorma industrie a vacanțelor și turismului.

 

Bibliografie

Crețu, T., (2001). Psihologia vârstelor, Editura Credis, București, 2001

Șchiopu, U., Verzea, E., (1995). Psihiologia vârstelor, E.D.P., București, 1995

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, (2008).  Material orientativ pentru stimularea dezvoltării copilului de la naștere la 3 ani

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent