Despre altruism, atentie, timp si vremurile in care traim… 4.44/5 (3)
4.44/53

0
850

649c1b234f9e05214b0a8859fe37993f_XL.jpg

DSM IV: “Altruism = Persoana isi gestioneaza conflictul dedicandu-se satisfacerii nevoilor celuilalt. Spre deosebire de formatia reactionala, caracterizata uneori prin sacrificiul de sine, in cazul altruismului, persoana primeste fie o satisfactie de substitutie, fie o satisfactie datorata reactiilor celorlalti”.

Termenul de altruism a fost propus de sociologul francez Auguste Comte. El semnifica interes si afectiune pentru altii. Altruismul se identifica cu gandurile, sentimentele si comportamentele non-egoiste.

D.L. Krebs il considera un comportament realizat voluntar in beneficiul altora, fara a anticipa recompense din surse externe.

J. Reykowski si Z. Smolenska inlocuiesc termenul de altruism cu cel de comportament prosocial. Care trebuie inteles ca fiind acel comportament intentionat, realizat in afara obligatiilor profesionale.

Un comportament prosocial se realizeaza numai pentru propria finalitate, satisfactia este realizarea actiunii insasi, scopul este comportamentul insusi. Seneca spunea: “Rasplata unei fapte bune este aceea de a fi facut-o” si “Sunt recunoscator nu fiindca imi foloseste, ci fiindca imi face placere”. Daca inlocuim termenii “fapta buna” si “recunostinta” cu cel de “comportament prosocial”, obtinem o lectura moderna a textului.

Sociologul polonez Janusz Reykowski defineste comportamentul prosocial prin aceea ca este orientat spre “ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane, fara asteptarea unei recompense externe”. Alti specialisti considera ca acest tip de comportament poate fi definit ca “actiunea care nu aduce beneficii decat celui ce primeste ajutor”. Hans Werner Bierhoff (1987) mentiona cele doua conditii necesare si suficiente pentru identificarea comportamentelor prosociale:

A) intentia de a ajuta alte persoane

B) libertatea alegerii, acordarea ajutorului in afara obligatiilor profesionale

Comportamentul prosocial este mai mult decat altruismul, cuprinzand fenomene foarte variate: ajutorarea semenilor, apararea proprietatii, jertfa de sine pentru dreptate, pentru libertatea tarii tale, etc.

Comportamentul prosocial si timpul:

Intr-o dupa amiaza, la seminarul teologic Princeton, 40 de studenti aflati in practica asteptau sa tina o scurta predica pentru care urmau sa ia nota. Jumatate dintre studenti primisera diverse subiecte biblice. Cealalta jumatate primise parabola Bunului Samaritean care s-a oprit sa ajute un strain cazut pe drum, ranit si ignorat de oamenii asa zis “credinciosi”. Nici unul dintre seminaristi nu stia ca luau cu totii parte la un experiment legat de altruism. Drumul lor spre locurile unde tineau predica trecea prin fata unei usi in care se afla prabusit un om gemand de durere. Dintre cei 40 de studenti, 24 au trecut mai departe, ignorand vaietele celui cazut. Iar cei care au reflectat la morala povestii Bunului Samaritean nu au fost mai dispusi sa se opreasca si sa ajute decat altii. Timpul era important pentru seminaristi. Din 10 care s-au gandit ca intarzie la predica, doar unul s-a oprit; dintre alti zece care s-au gandit ca au timp suficient, sase si-au oferit ajutorul. Printre factorii multipli aflati in joc in cazul altruismului, unul critic pare sa fie pur si simplu timpul pe care ti-l faci ca sa fii atent; empatia noastra este maxima in masura in care ne concentram total asupra cuiva si interactionam astfel emotional. Oamenii difera, desigur, in ceea ce priveste capacitatea, bunavointa si interesul de a da atentie. Seminaristii grabiti sa-si tina predica nu au vrut sau nu au fost in stare sa-i dea atentie omului care gemea, deoarece erau cufundati in ganduri si grabiti, asa ca nu l-au luat in seama si, cu atat mai putin, nu

L-au ajutat. Oamenii de pe strazile marilor orase de pretutindeni sunt mai putin dispusi sa observe, sa salute sau sa ajute pe altcineva din pricina a ceea ce se numeste “transa urbana”. Sociologii sustin ipoteza ca suntem inclinati sa cadem in aceasta stare de autoabsorbire pe strazile aglomerate, fie si numai pentru a ne proteja de excesul de stimuli din jur. Inevitabil, strategia presupune un schimb: blocam nevoile apasatoare ale celor din jurul nostru, laolalta cu lucrurile care nu fac decat sa ne distraga atentia. Asa cum spunea un poet, infruntam “zgomotul strazii ametiti si surzi”… In plus, diviziunile sociale ne acopera ochii. O persoana fara adapost, care sta deprimata pe o strada dintr-un oras si cere bani, poate sa nu primeasca nici o atentie din partea unui trecator care, cativa pasi mai incolo, va asculta si va raspunde bucuros unei femei bine imbracate si vesele, care strange semnaturi pentru o petitie politica. (Desigur, in functie de simpatiile noastre, atentia pe care o acordam poate fi exact pe dos: simpatie pentru persoana fara adapost si nimic pentru apelul politic). Pe scurt, prioritatile noastre, socializarea si o multime de alti factori sociopsihologici ne pot impinge sa ne directionam sau sa ne inhibam atentia ori emotiile – si, prin urmare, empatia. Simpla atentie ne permite sa construim o legatura emotionala. In lipsa atentiei, empatia nu are nici o sansa! Cercetatorii descopera ca cei care intr-adevar se opresc sa ajute povestesc, de regula, ca vazand suferinta altora, sufera si ei si sunt cuprinsi de o afectiune empatica. Odata ce o persoana o remarca pe alta suficient de mult incat sa simta empatie, sunt sanse foarte mari sa si ajute cu ceva. Simpul fapt ca auzi despre cineva care a dat o mana de ajutor poate avea un impact unic, inducandu-ti un sentiment cald de entuziasm. Psihologii folosesc termenul de “elan” pentru inflacararea starnita de faptul ca ai fost martor la bunatatea altuia. Elanul este starea mentionata constant atunci cand oamenii povestesc ce au simtit vazand un act spontan de curaj, toleranta sau compasiune. Majoritatea oamenilor se simt miscati, chiar infiorati. Actele care starnesc cel mai adesea elanul sunt ajutorul dat saracilor, bolnavilor sau ajutorarea cuiva aflat intr-o situatie dificila. Simplul fapt de a medita mai mult la aceste lucruri poate trezi in noi putin elan. (nu e neaparat nevoie sa fim Maica Tereza!). Elanul poate fi molipsitor. Cand cineva vede un act de bunatate, de obicei se trezeste si in el impulsul de a face unul. Beneficiile acestea sociale pot reprezenta unul din motivele pentru care miturile de pretutindeni abunda in eroi care ii salveaza pe altii prin faptele lor curajoase. Psihologii speculeaza ca ascultarea unei povesti despre bunatate – cand este spusa din toata inima – are acelasi impact emotional ca vederea actului propriu-zis. Cand suntem nelinistiti sau plini de griji, nu reusim sa inregistram scanteierea din privirea cuiva, inceputul unui zambet sau tonurile calde ale unei voci – toate fiind canale fundamentale de trimitere a mesajelor de prietenie. Cu cat atentia noastra este mai ascutita, cu atat mai intens vom resimti starea launtrica a altcuiva: mai repede si ghidandu-se dupa indicii mai subtile, in conditii mai ambigue. Invers, cu cat suntem mai abatuti, cu atat mai imprecisa va fi empatia noastra. Pe scurt, preocuparea legata exclusiv de propria persoana, sub toate formele ei, ucide empatia, si cu atat mai mult compasiunea. Cand ne concentram asupra propriei persoane, lumea noastra se contracta, iar problemele si preocuparile noastre iau proportii. Cand insa ne concentram asupra celorlalti, lumea noastra se extinde. Propriile (eventuale, virtuale…) necazuri aluneca spre periferia mintii si astfel par mai mici, iar noi ne sporim capacitatea de a relationa – sau de actiona cu compasiune, cu iubire chiar…

 

Autor: Camelia Anca Baciu

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent