Cum sa intelegem depresia! 3.67/5 (7)
3.67/57

0
3335

069d9cd25a97d75d36212a37cf7a6f3f_XL.jpg

Auzim adesea persoane care spun: “Speranta moare ultima”. Sunt oameni care privesc lucrurile cu o doza de optimism in noianul de probleme.

Intr-o viata care nu este traita pe roze, doza de optimism necesara nu o putem gasi decat in sufletul nostru. Atunci cand suntem impovarati de griji si credem ca nu mai putem face fata este necesar sa privim lucrurile cu detasare si cu optimism.
Parapsihologii spun ca o gandire pozitiva atrage dupa sine lucruri pozitive, iar o gandire negativa atrage, desigur, lucruri negative. Exista si o explicatie logica, avand in vedere faptul demonstrate ca, odata ce avem o minte limpede putem rezolva problemele cu mult mai multa usurinta, pe cand, avand mintea incarcata negative, nu putem gasi solutii rapide si clare pentru situatiile dificile carora trebuie sa le facem fata in viata de zi cu zi.

Pe de alta parte, o gandire pozitiva ne face sa privim viata cu detasare sau cu o implicare constructive. Este ca si cand te-ai confrunta cu rezolvarea unei probleme de matematica. Daca pleci de la premisa ca nu esti in stare sa o rezolvi, nu are niciun sens sa te apuci de ea. Doza de neincredere este mai mare decat doza de incredere. Dar daca pleci de la premise ca trebuie sa o rezolvi si ca esti in stare sa faci acest lucru, doza ta de optimism va creste odata cu puterea de munca si de concentrare.

De ce sa nu ne axam mai mult spre o gandire pozitiva emanand totodata raze de fericire si bucurie in jurul nostru? In loc sa privim totul in gri, de ce sa nu cautam sa observam bucuria, frumusetea, dragostea si splendoarea intregului ce ne inconjoara? Daca o sa cautam bucuria, atunci cand o s-o gasim o sa devenim dependenti de ea si sa ne-o dorim pentru tot restul vietii.

Tulburarea de personalitate se defineste ca pattern stabil de trairi afective si comportamente, ce deviaza semnificativ de la standardul culturii de apartenenta a respectivului individ, este generalizat si inflexibil, are debutul in adolescenta sau prima parte a vietii adulte, este stabil in timp si genereaza distres sau dizabilitate.
Tulburarile de personalitate sunt abordate sub aspectul modelului trasaturilor, vazute ca fiind relativ stabile transsituational.

Tulburarile de personalitate apar atunci cand trasaturile de personalitate devin foarte inflexibile, dezadaptative si genereazã dizabilitate si distres.

Aceste tulburari pot fi egodistonice (persoana traieste o stare de distres) sau egosintonice (nu apare distresul legat de boala); de retinut cã, in primul caz trairea afectiva negativa apare legata de prezenta bolii si reactiile celorlalti la aceasta, in timp ce in cel de-al doilea caz, individul nu accepta ca are o tulburare de personalitate, dar poate trai stari de distres datorita faptului ca cei din jur nu-l accepta asa cum este;

Depresia este definita in general ca scaderea pana la prabusire a dispozitiei bazale, cu caracter pasager sau durabil, cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare. Dictionarul de psihiatrie si psihopatologie medicala defineste depresia ca “maladia mentala caracterizata printr-o modificare profunda starii timice, a dispozitiei, in sensul tristetii, al suferintei morale si incetinirii psihomotorii.” Asociindu-se in general cu anxietate, depresia intretine la pacient o impresie dureroasa de neputinta globala, de fatalitate, antrenand uneori ruminatii obsesive pe tema culpabilitatii, a autodeprecierii, a pierderii demnitatii, putand conduce la ganduri suicidare si, uneori chiar la sinucidere.

Ca incadrare nosografica, sindromul depresiv face parte din sindroamele afective, cuprinse la randul lor in cadrul sindroamelor psihopatologice reversibile. Sindromul depresiv consta intr-o scadere trecatoare sau durabila a starii de dispozitie psihica sau a tonusului psihic. In cadrul acestui sindrom se noteaza existenta a doua componente clinice: una de natura fizico-somatica si alta de natura psiho-afectiva. Componenta fizico-somatica se caracterizeaza prin activitate redusa, mimica saraca si cu aspect trist, gesturi limitate si putine; bolnavul se misca incet, putin sau prefera sa stea in pat, inert, cu privirea in gol, inexpresiv. Pacientul acuza o stare de oboseala generala nemotivata si insomnii. Sunt prezente tulburari de ordin neurovegetativ ca: scadere ponderala, inapetenta, constipatie, bradipnee, hipotensiune arteriala. Componenta psiho-afectiva se caracterizeaza printr-o scadere generala a tonusului psihic. Aspectele psihopatologice prezente sunt: astenie fizica, scaderea randamentului intelectual, dificultati de evocare mnezica, slabirea atentiei, slabirea vointei, oboseala rapida si nejustificata, dispozitie trista, senzatie de apasare sufleteasca, depresivitate de diferite intensitati, sentimente de inferioritate, de culpabilitate, durere morala, neliniste anxioasa, pesimism, restrangerea sferelor de interes, a comunicarii, limbaj sarac si voce soptita. La acestea se adauga frecvent tulburari din sfera gandirii, de tipul unui “delir melancolic” (idei de culpabilitate si autoacuzare, de ruina, saracie, doliu, idei hipocondriace, idei de negatie). Caracteristice si destul de frecvent asociate in sindromul depresiv sunt ideile sau chiar tentativele de suicid.

Intr-un studiu efectuat in 1979 care urmarea prevalenta tulburarilor psihice in timpul tratamentului, rezultatele au fost de 53% pacienti cu adaptare adecvata si 47% pacienti cu depresie si anxietate reactiva, dintre care 13% cu depresie severa. Alte studii, din anul 2000, atesta aparitia depresiei, ca simptom comorbid si invalidant, in 15-25% din cazuri.

Exista multe “mituri” despre cancer si despre modul in care oamenii fac fata acestei boli: toti oamenii cu cancer sunt deprimati; depresia la o persoana cu cancer este normala; tratamentul nu ajuta depresia; oricine care are cancer se confrunta cu suferinta si cu moartea. Tristetea si supararea reprezinta reactii normale la situatia de criza declansata de boala si sunt traite temporar de catre toti bolnavii de cancer. In timp ce tristetea este comuna, trebuie facuta distinctia intre diferitele ei nivele si depresie. O importanta latura a ingrijirii bolnavilor oncologici o reprezinta recunoasterea si tratarea depresiei.

In mod normal, raspunsul emotional initial al individului la aflarea diagnosticului de cancer este scurt, durand cateva zile sau saptamani si presupune sentimente de neincredere, negare sau deznadejde. Acest raspuns normal este o parte a unui spectru al simptomelor depresive care se intind de la tristetea fireasca la tulburari de adaptare cu stare depresiva si pana la depresia majora. Urmeaza o perioada disforica marcata de agitatie, timp in care individul prezinta tulburari de apetit si somn, anxietate, ruminatii, temeri legate de viitor. Aceste simptome scad odata ce persoana se adapteaza la tratament. Studiile epidemiologice arata faptul ca cel putin jumatate dintre pacienti diagnosticati cu cancer se adapteaza situatiei. Indicatorii unei adaptari optime sunt: a) capacitatea mentinerii unei implicari active in cadrul activitatilor de zi cu zi; b) capacitatea de a continua exercitarea rolurilor de sot, parinte, salariat sau a altor roluri prin introducerea tratamentului in programul de viata; c) reglarea reactiilor emotionale la boala. Indicatorii care sugereaza necesitatea unei interventii timpurii sunt: a) episoade depresive in antecedente; b) un sistem de suport social slab (necasatorit, putini prieteni, munca solitara); c) evidenta unor credinte irationale persistente sau a unor ganduri negativiste in ceea ce priveste tratamentul; d) prognostic nefavorabil; e) o disfunctie severa ca urmare a bolii. Depresia poate fi considerata prezenta atunci cand pacientul nu se poate adapta diagnosticului dupa o lunga perioada de timp si prezinta pierderea interesului fata de activitatile obisnuite.

Abordarea psihoterapeutica a depresiei

In tratarea depresiei se utilizeaza o serie de tehnici:

– Consilierea este o interventie mai restransa decat psihoterapia si este de obicei de natura informativa, suportiva, catartica, catalitica, confruntationala. Este utila permanent, dar in special in perioadele dificile, ca aparitia depresiei. Obiectivul ei este adaptarea si imbunatatirea capacitatii functionale, oferindu-se posibilitatea ameliorarii tehnicilor de rezolvare a problemelor.

– Interventia educationala se realizeaza in cadrul grupurilor suportive educationale, oferindu-se pacientilor informatii care sa-i ajute sa obtina sentimentul de control asupra bolii. Se furnizeaza informatii privind boala, impactul tratamentului, exercitii de recuperare, relaxare si diminuare a stresului. Se reduce astfel si tulburarea psihologica, respectiv depresia.

– Psihoterapia cognitiva are ca principiu de baza faptul ca informatia externa este filtrata prin prisma schemelor cognitive de natura inconstienta ale subiectului, scheme care ii structureaza acestuia conceptia despre lume. Aceste scheme cognitive sunt practic sistemele de credinte si atitudini care formeaza stilul personal de evaluare a realitatii specifice subiectului. Acest sistem de credinte si atitudini s-a dezvoltat in copilarie in functie de interactiunile cu figurile parentale si de psihotraumele suferite. Sarcina psihoterapiei este de a capata acces la aceste scheme cognitive in vederea modificarii lor, abordand problema pacientului ca pe o problema ce trebuie rezolvata. In cazul tratamentului depresiei, tratamentul se realizeaza in trei etape: 1) rezolvarea inactivitatii pacientului prin intermediul unor tehnici comportamentale; 2) sprijinirea pacientului sa identifice gandurile negative automate care stau la baza starilor depresive, si modificarea acestora; 3) descoperirea si modificarea schemelor cognitive, care produc declansarea gandurilor automate.

– Tehnicile cognitiv-comportamentale sunt centrate pe terapia durerii cronice (de intensitate medie), pe controlul apetitului, pe simptomele de depresie si anxietate. Tehnicile comportamentale includ: relaxarea neuro-musculara (Jacobson); auto-concentrarea sau trainingul autogen (Schultz); respiratia profunda; imageria mentala; biofeed-back-ul; desensibilizarea sistematica. Aceste tehnici sunt eficiente atunci cand simptomul este bine precizat si au ca rezultat diminuarea efectelor negative ale terapiei, inclusiv a depresiei. Acest gen de terapie se poate desfasura si in grup.

– Psihoterapia psihanalitica de scurta durata este derivata din psihanaliza clasica freudiana, dar cu anumite modificari. Astfel terapeutul poate actiona in profunzimea psihismului pacientului, esentiala fiind intensitatea incarcaturii emotionale a sedintelor de psihoterapie. Terapeutul adopta o atitudine mai activa; el este o persoana concreta, care intervine in discutie, incurajeaza sau se opune pacientului, utilizand dupa caz, psihanaliza clasica sau abordarile directe. Se introduc astfel interactiunea reala si comunicarea dintre pacient si terapeut si luarea in consideratie a mediului real de viata al pacientului.

– Grupurile de auto-ajutor (selh-help group), unele conduse de profesionisti sunt raspandite si recunoscute in unele tari pentru succesul in ajutorul acordat bolnavilor de a se simti mai putin singuri in comunicarea sentimentelor altor persoane care ii inteleg. Studiile atesta avantajele perceptiei bolii din perspectiva altora si a observarii modalitatilor de coping ale celorlalti.

– Psihoterapia de grup expresiv-suportiva reprezinta un model de interventie pentru imbunatatirea calitatii pacientilor cu cancer, experimentat in SUA. Se bazeaza pe conceptia existentialista orientata pe “aici si acum”, urmarind cautarea unor sensuri, a unor intelesuri si importanta infruntarii mortii si a altor probleme dificile cu care se confrunta acesti bolnavi.

– Muzicoterapia se bazeaza pe faptul ca melodia are o influenta maxima in domeniul afectivitatii ascultatorului si ca posibilitatile de sugestie ale melodiei sunt vaste. Dintre efectele psihoterapeutice ale muzicii, sunt de semnalat: a) relaxarea psihica prin catarsis, incluzand defularea si posibila aparitie a extazului; sedarea (favorizand instalarea somnului in unele cazuri); euforia (generata uneori compensator fata de disparitia rapida a continutului afectiv negativ); b) stimularea psihica prin cresterea randamentului cognitiv (memorie si ideatie); euforie; c) scaderea pragului durerii si modificarea excitabilitatii psihomotorii; d) actiune anxiolitica.

Muzicoterapia este inserata obligatoriu intr-un plan psihoterapeutic complex, fiind asociata cu alte tehnici (analitica, cognitiva, comportamentala, consiliere etc.). Impactul muzicii intr-un astfel de plan terapeutic are urmatoarele efecte: a) amelioreaza relatiile de comunicare cu terapeutul cat si cu cei din jur; b) diminueaza simptome ca anxietatea, astenia, insomnia, depresia reactiva, obsesiile, are efect relaxant; c) contribuie la disparitia starilor de inadaptare pasagera; d) amelioreaza autocunoasterea; e) produce un efect catartic.

 

“Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca, si cei care l-au gasit fara sa-l caute” (Emil Cioran)

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.      Barg, F. K. et all. Depression, The Trustees of the University of Pennsylvania, 2000.

2.      Enachescu, C. Tratat de psihopatologie, Bucuresti, Editura Tenhica, 2000.

3. Gorgos, C. Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Bucuresti, Editura Medicala, 1987.

4. Holdevici, I. Autosugestie si relaxare, Bucuresti, Ceres, 1995.

5. Holdevici, I. Elemente de psihoterapie, Bucuresti, All, 1996.

6. Holdevici, I. Psihoterapii scurte, Bucuresti, Ceres, 2000.

7. Postel, J. (dir.) Dictionar de psihiatrie si de psihopatologie medicala, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 1998

 

Autor: Viviana German

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent