Comunicarea organizationala 4.34/5 (2)
4.34/52

0
1971

bd5b551e7d6b7885a6be84801d23aa11_XL.jpg

Lucrarea de fata isi propune abordarea comunicarii din perspectiva manageriala, cu accent pe modul in care aceasta influenteaza comportamentul organizational.

Demersul analitic este structurat pe o baza teoretica, dupa cum urmeaza:

–          Discutarea motivelor pentru care comunicarea esueaza;

–          Explicarea strategiilor de imbunatatire a abilitatilor de comunicare;

–          Descrierea caracteristicilor comunicatorului de succes;

–          Evidentierea modului in care intentiile inconstiente se pot reflecta in mesaj;

–          Intelegerea diferitelor strategii de comunicare, a modului in care pot fi organizate si a momentului in care pot fi utilizate;

–          Descrierea argumentelor pro si contra „politicii usilor deschise” – intelegerea motivelor pentru care poate fi contraproductiva;

–          Intelegerea plusurilor si a minusurilor comunicarii scrise si a celei orale;

–          Explicarea principiului feed-back-ului si a procesului de comunicare;

–          Identificarea diferitelor moduri prin care poate fi acordat feed-back-ul;

–          Intelegerea metodelor potrivite de acordare a feedback-ului;

I.1. Perspective generale asupra comunicarii

Cuvantul „comunicare “provine din limba latina si termenul a circulat in vocabularul vremii cu sensul de „a impartasi ceva celorlalti “.

Astazi, a comunica, a informa si a fi informati reprezinta trasatura definitorie a existentei fiecaruia dintre noi, devenita intr-atat de pregnanta incat nici macar nu mai este perceputa in mod constient ca fiind o activitate distincta. Impartasind in permanenta ceva celorlalti sau noua insine, traim intr-o continua stare de comunicare. Comunicam prin o multitudine de forme si modalitati: comunicam direct, prin cuvant, gest, mimica si comunicam indirect, atunci cand folosim asa-numitele tehnici secundare – scriere, tiparitura, cabluri, sisteme grafice sau unde hertziene. Avem la indemana ziare, reviste, carti, afise, filme, telefon, fibre optice, radio sau televiziune. Mesajul ni se livreaza verbal, non-verbal sau paraverbal. Comunicam prin tot ceea exprimam ca produs, intentionat sau nu, al civilizatiei comunicationale din care fiecare dintre noi este parte integranta.

Comunicarea este un proces continuu, presupunand o interactiune neincetata intre fiintele umane, desfasurata simultan prin multiple canale si prin mijloace variate.

Comunicarea este asemenea functionarii unei orchestre fara dirijor, in care fiecare interactioneaza cu toti si toti interactioneaza intre ei, iar acest proces de interactiuni continue creeaza realitatea sociala, care este o realitate socio-comunicationala. Este o iluzie a crede ca exista o singura realitate: realitatea este de ordinul atribuirii de semnificatie, care este produsul interactiunilor umane si al comunicarii.
Nici un fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene si pana la cele mai complexe activitati desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate in afara procesului de comunicare.
Dar comunicarea a devenit, de asemenea, si unul dintre cuvintele „la moda “, ale vremurilor noastre, ce multiplica activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta si care tinde sa-si largeasca aria de semnificatii tocmai datorita interesului de care se bucura. Comunicarea moderna pare a se adresa, din aceasta perspectiva, tuturor in special si nimanui in general.
Aparent paradoxal, in tot acest ocean de comunicare ce ne inconjoara, simtim mai peste tot absenta unei comunicari reale: aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiti ca pregatire si experienta; starile emotionale, sentimentele si intentiile cu care interlocutorii participa la comunicare deformeaza mesajul; ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea; diferentele culturale par a fi, mai mult ca niciodata, obstacole de netrecut.
Dincolo de aspectele mai putin placute ale comunicarii se dezvaluie insa o certitudine: epoca moderna reprezinta apogeul comunicarii. Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telegrafului, a telefonului, a trenului, a automobilului, intensificand comunicarea intre indivizi, comunitati, culturi.

1.2. Managerul si cerintele comunicarii optime

Pentru a asigura o comunicare eficace intre subordonati si manageri, a inrauri prin aceasta ansamblul raporturilor ce se constituie intr-un colectiv, se impune sa fie cunoscute si respectate anumite reguli. Asa, de pilda, managerului (sefului) i se cer cunoasterea normelor esentiale despre viata si munca, despre om si colectivitate, autenticitatea si sinceritatea propriilor convingeri, concordanta deplina intre vorbele si faptele cotidiene, inauntrul si in afara colectivului de munca, simtul realitatii, curajul adevarului, explicarea cu rabdare si argumente a necesitatii actiunii sau conduitei (tinand seama ca numai o motivatie rationala poate mobiliza pe oameni sa participe efectiv la activitati), atentie si grija in ascultarea rapoartelor subordonatilor, pentru a patrunde intelesurile problemelor ridicate de acestia.

Psihopedagogia recomanda ca, inainte de comunicare sa fie clarificate ideile, sa se stabileasca cu precizie obiectivul urmarit prin mesajul respectiv, limbajul, tonul, modul de abordare, sa se analizeze circumstantele, climatul si starea de spirit in momentul precizarii punctului de vedere, sa se insiste pe expunerea faptelor, sa se utilizeze cuvinte simple, expresii directe, precise si clare, sa se evite tentatia de a transmite prea multe informatii deodata, sa se evidentieze legaturile logice, sa se recurga la expunerea ideilor in succesiune, de la cele simple la cele mai complexe mai dificile.

Orice manager urmareste, intre altele, sa transmita idei, principii, norme, cerinte si deopotriva, sa-i convinga pe cei carora li se adreseaza de justetea, temeinicia si necesitatea aplicarii lor. In acest sens, prezinta importanta practica, cunoasterea si aplicarea regulilor de baza ale actului de convingere, cum sunt:

– Prezentarea, inca de la inceputul dialogului, a punctului de plecare, acesta fiind si argumentul cel mai puternic;

– Enuntarea unitara, logica a argumentelor, decurgand unul din celalalt;

– Expunerea argumentelor sa fie astfel facute incat sa incite permanent destinatarii si sa-i determine sa urmareasca cu atentie ideile avansate;

– Sa se apeleze la repetitii ale aceluiasi lucru, dar nu in acelasi mod;

– Sa se faca referiri la experientele personale ale participantilor;

– Argumentele rationale sa se bazeze permanent pe cele emotionale;

– Argumentele emotionale utilizate sa se intemeieze pe fapte, deoarece pot duce la demagogie;

– Sa existe o legatura logica intre unitatile comunicarii;

– Sa fie asigurata claritatea si intelegerea ideilor noi;

– Sa existe o grija continua pentru „incalzirea” dialogului, apelandu-se frecvent la elementele cunoscute si apreciate de interlocutor.

Psihologia umana dezvaluie faptul ca, cu cat trairile interne sunt mai intense cu atat nevoia de comunicare este mai mare. Prin structura sa psihica, fiinta umana nu este inchisa in sine dar poate deveni astfel, ca reactie la o atitudine nepotrivita indreptata asupra-i. Orice om isi deschide larg sufletul dar numai celor care-l inteleg realmente. Prin atitudine rigida nu se poate realiza apropierea de subordonati, nu se creeaza un asemenea climat incat acestia sa vina din proprie initiativa la comandant, cautandu-l cu incredere pentru a raporta problemele care-i framanta.

Acei sefi care manifesta infumurare, o falsa bunavointa fata de cei din jur sau nu se aproprie cu adevarat de oameni, nu vor putea sa duca un dialog sincer cu ei. Datorita supraestimarii virtutilor proprii, considerand ca sunt autoritati incontestabile, ca se pricep la toate, adopta de fiecare data o pozitie moralizatoare, dau sfaturi indiferent de domeniu, apeleaza frecvent la experienta trecuta, in parte improprie situatiei noi de astazi, pronunta solutii categorice. Bineinteles ca asemenea oameni sunt ocoliti, nefiind preferati pentru confidente. Pedagogia recomanda naturaletea in raporturile cu cei carora ne adresam, aceasta fiind cea mai buna cale de a le castiga stima si respectul, intrucat autoritatea sefului tine de personalitatea lui, de valoarea sa intrinseca si nu de cea simulata, afisata cu ostentatie.

In relatii de comunicare, chiar pozitiile sef – subordonat, oricat de oficial ar fi structurate, imbraca o tinuta cu rezonanta adanc umana. Calauzit de un corect simt al masurii in aplicarea mijloacelor de influentare, care asigura deschiderea drumului catre inima si mintea acelora pe care doreste sa-i formeze, un bun comandant discerne cand e necesar sa stea de vorba cu subordonatii pe un ton autoritar, sever chiar, si cand poate si este nevoie sa discute cu ei altfel. De ce o asemenea diferentiere? Pentru ca o comunicare interpersonala, pentru a fi eficienta se cere desfasurata si printr-o apropriere sufleteasca intre sef si subordonat, premisa sigura a deschiderii, a comunicarii fara rezerve a problemelor ce se discuta.

Absenta increderii transforma discutia dintr-un firesc raport interuman intr-un contact artificial, de rutina, fara folos si ambiguu prin consecinta.

In acelasi timp, intr-o discutie se vor avea in vedere si diferentele de natura psihica, de cultura, de pregatire profesionala, de interese intre oameni, de experienta de viata si de munca ce constituie termenii relatiei. Dincolo de opinii se infrunta temperamente si mentalitati diferite, prin urmare se cere stapanire de sine, pastrarea unei atitudini decente, a deplinului control asupra vorbirii, tonului, mimicii, grija pentru eliminarea starilor de iritabilitate.

Spre a realiza o comunicare utila, pana si tonul sefului, in general, atitudinea care insoteste vorbirea trebuie modelate in functie de particularitatile psihice ale celui in cauza. In discutie cu subordonatii, comandantul este atent deopotriva nu numai la ce se exprima, dar si cum se exprima, tocmai pentru o dozare echilibrata, fara excese de un fel sau altul intrucat, de exemplu ridicarea vocii, amenintarile, distanteaza pe sef de subordonat, franeaza elanul acestuia din urma, diminueaza curajul de a ridica o problema, de a lua o initiativa. Ele creeaza o atmosfera de incordare, uneori chiar si timorare si neincredere, determina cu timpul, la cel care prin forta imprejurarilor le aud, aparitia sentimentului de temere, de retinere si izolare si scade respectul fata de cei ce le folosesc. De acea, alegerea cuvintelor, expresiilor, a gesturilor constituie una din conditiile de baza ale comunicarii verbale directe, o necesitate de necontestat.

In angajarea discutiilor, mai ales cu cei tineri, este esential ca seful sa tina seama de psihologia acestora, de atitudinea adesea refractara la tonul moralizator, de acceptarea cu greutate a aerelor de superioritate afisate fata de ei. Ii indispune, ii lasa indiferenti chiar repetarea agasanta a unor indemnuri de genul „Fii atent!”, „Baga de seama!”, „Ia aminte!”; chiar daca acestea sunt manifestari a celor mai bune intentii. Prin urmare, in dialogul cu tinerii trebuie manifestat pricepere si capacitate de argumentare a afirmatiilor, a ideilor sustinute, evitarea sentintelor si a etichetarilor, punerea in prim plan a diverselor situatii, ipostaze si alternative, pentru a indemna indirect la reflectii si concluzii, nu a le impune.

O anumita importanta in reusita unei discutii o are si momentul ales pentru angajarea ei. Este vorba de surprinderea dispozitiilor afective favorabile purtarii unui dialog, din partea celui care participa la ea, cat si a celui care o initiaza. Oamenii nu sunt intotdeauna dispusi sa participe la o discutie, iar orice nota fortata in acest sens din partea celui care provoaca dialogul poate sa compromita finalitatea lui.

O conditie sine-qua-non a reusitei dialogului, care se impune, de asemenea, consta in respectul pentru omul cu care urmeaza sa se discute, pentru tot ceea ce formeaza personalitatea lui sub raport social, profesional, moral si afectiv. Nimeni nu primeste influenta de la alt om, decat atunci cand are cel putin impresia ca este receptat. Iata de ce, pentru a purta o discutie nu este suficient ca seful sa dispuna de metode potrivite de abordare a ideilor, ci trebuie sa si cunoasca subordonatii, sa-i si respecte, sa consolideze legatura sufleteasca cu acestia.

Buna dispozitie, rezultat al construirii corecte a raporturilor umane, genereaza o stare de satisfactie sau insatisfactie, care isi pune amprenta asupra nivelului receptivitatii. Sa ne gandim la acei subordonati cu o emotivitate mai ridicata, care se pot inhiba usor, pot face complexe ce il vor perturba si in alte imprejurari. Tragerea la raspundere pentru orice afirmatie, oprirea oamenilor in timp ce isi spun parerile – chiar si atunci cand sunt mai putin reusite – toate acestea si alte atitudini asemanatoare, pot reprezenta factori negativi, ce reduc efectul unui dialog. De aceea, orice discutie, indiferent ca se poarta in cadrul unei sedinte de instructie, in colectiv sau individual, trebuie sa indrepte permanent atentia asupra acelor aspecte care au o tangenta nemijlocita cu viata, cu formarea lor ca luptatori. Este un deziderat care, asa cum arata experienta multor comandanti, se realizeaza numai acolo unde domneste cel mai deplin respect fata de om, se da dovada de tact in interventii, se evita cu desavarsire maniera obstructionista, ironiile gratuite, atitudinea aroganta, aerul de superioritate.

In procesul comunicarii, continutul informational si cel afectiv al oricarui mesaj se impletesc, se completeaza reciproc, dar, uneori pot aparea si dezechilibre intre acestea. Ignorand acest fapt, se diminueaza adesea insasi eficienta comunicarii. Desi pot fi saturate de informatii veridice, receptia si mesajul pot fi afectate in cazul in care componenta, incarcatura umana” este neglijata. Nu-i tot una daca mesajele reflecta autoritatea sefilor si imprima acestuia un caracter productiv sau daca dreptul de a da ordine si de a lua masuri pentru neexecutarea lor se transforma in mijloace de stresare ori chiar de corectie a subordonatilor, de tensionare a climatului de munca. Caldura umana ce se degaja in comunicare – in ciuda ariditatii ei generata de specificul vietii militare – atitudinile ce transpar in gesturi si din tonul interlocutorilor, au un mare rol in prevenirea blocajelor comunicarii, in evitarea neintelegerilor, a ruperii sau a slabirii raporturilor de cooperare activa, in inlaturarea resentimentelor si in consolidarea increderii si respectului reciproc.

Comunicarea manageriala este, concomitent si o problema atat de frecventa a mesajelor, a gradului de detaliere a acestora, cat si de saturatie emotionala.

Unor subordonati le este suficient sa li se spuna pe scurt ce au de facut; altii au nevoie de amanunte, de explicatii, de repetari, de atentionari pe parcurs, de reveniri. Exista apoi subordonati carora le ajunge ordinul transmis sub forma, Trebuie sa actionam, sa intervenim”, pe cand altora este nevoie sa li se formuleze sarcinile sub forma unui imperativ si sa li se ceara detalii privind modul de actiune. Oricum, este util ca ordinele sau dispozitiile sa fie exprimate scurt, limpede, pe un ton ferm, fara rugaminti sau induplecari, ca de altfel si fara amenintari, jigniri sau lamuriri. Inainte de formula aproape sacra pentru militari, Executarea!”, celor in cauza trebuie sa li se dea posibilitatea de a cere lamuriri, pentru ca nimic sa nu ramana neclar.

In numeroase situatii, comunicarea dintre sefi si subordonati are loc fata in fata. Uneori poate sa apara un obstacol psihologic in calea schimbului de pareri, a confesiunii reale, atunci cand subordonatul vede in calea sa doar seful, functia sau gradul superior, iar acesta la randul lui, nu vede inaintea sa omul, ci doar un simplu executant. O asemenea pozitie este daunatoare ambelor parti si in astfel de conditii nu se va realiza o comunicare autentica, ci una de complezenta pur si simplu formala. Aceasta situatie se poate preveni, daca se are in vedere faptul ca, atunci cand trairile interne sunt mai intense si nevoia de comunicare este mai mare, trebuinta de confesiune devine mai acuta. Prin structura sa psihica, fiinta umana nu este inchisa in sine, insa poate deveni astfel ca o reactie la atitudini nepotrivite. Orice om normal isi, deschide” inima, dar numai fata de cei care-l inteleg realmente. Naturaletea conduitei, firescul limbajului si atitudinilor, faciliteaza comunicarea, in timp ce aroganta, tratarea de sus, supralicitarea functiei si a calitatilor personale, desconsiderarea intr-un fel sau altul, fie ele cat de abil mascate se resimt si inchid practic portile, cel putin din latura informala a comunicarii.

In procesul comunicarii pot aparea blocaje si bariere. Cunoscute de sefi, acestea desigur ca pot fi inlaturate, asigurand astfel fluenta comunicarii si veridicitatea ei. Notez unele dintre acestea: transmiterea unui ordin, a unei hotarari sau a unei simple informatii prin mai multe verigi, genereaza premise pentru diminuarea sau deformarea mesajului. Numarul elementelor perturbatoare creste proportional cu numarul treptelor intermediare. Atitudinile refractare si de neintelegere din partea unora pot duce chiar la distorsionarea informatiei, prin aceea ca subordonatii vor comunica doar ceea ce apreciaza ca i-ar convinge, i-ar placea sefului Modul diferit in care cei ce conduc si unii subordonati percep una si aceeasi informatie, in sensul ca inevitabil, fiecare tinde sa recepteze, aproape fara a-si da seama, ce se potriveste cu experienta, interesele si nevoile proprii, tendinta unor sefi de a nu urmari pana la capat si de a nu se stradui sa inteleaga punctele de vedere ale celor din subordine, exprimandu-si prematur acordul sau dezacordul fata de acestea, formuland concluzii spontane, pripite si generalizari fara temei. Atitudinea de desconsiderare a interlocutorului prin cuvinte, atitudine si gestica, avand ca sursa aprecieri legate de varsta, experienta, infatisare exterioara, vocabular. Insasi mimica este un limbaj, un raspuns subtil care, dincolo de cuvintele pronuntate, dezvaluie pozitia celui in cauza.

Iata de ce, se poate afirma, cu deplin temei ca a conduce oamenii inseamna a sti sa comunici cu ei. Reusita activitatilor, coeziunea si capacitatea de actiune a oricaror colectivitati se obtin numai prin organizarea optima a comunicarii interumane, fara bariere, printr-o exprimare sincera, deschisa, la obiect si in momentul cel mai oportun receptarii ei corecte. Alegerea cu grija a cuvintelor, a expresiilor, controlul curent al gesturilor, ca si evitarea constructiilor echivoce reprezinta conditii de baza ale comunicarii eficiente.

 

METODOLOGIA CERCETARII

 

1. Obiectivele cercetarii:

Lucrarea de fata urmareste:

– Sa identifice si sa analizeze evenimentele majore de viata si influenta lor asupra stresului perceput in cadrul celor doua boli cronice; sa compare cardiopatia ischemica cu ulcerul gastro-duodenal sub aspectul stresului perceput de participantii din cele doua categorii;

– Sa identifice gradul de incredere in fortele proprii si legatura cu stresul in cazul

Celor doua patologii somatice.

 

2. Ipotezele cercetarii

Ipoteza non-directionala care sta la baza cercetarii este:

Exista diferente semnificative intre manageri si angajati in ceea ce priveste tipul comunicarii, atitudinea si stilul de comunicare.

Ipotezele specifice sunt urmatoarele:

1. O comunicare eficienta intre manageri si angajati duce la cresterea eficientei organizatiei.

2. O comunicare deficitara intre manageri si angajati duce la scaderea eficientei organizatiei.

 

 

3. Lotul investigat

Cercetarea s-a realizat pe un lot de 30 de subiecti, cu varste cuprinse intre 25 si 45 de ani (m = 34,4, SD = 5.14), din judetul Botosani astfel: 24 avand domiciliul stabil in mediul urban (65,8%) si 6 de subiecti cu domiciliul stabil in mediul rural (34,2%), 23 din cei 30 erau de sex masculin (69,2%), iar 7 de sex feminin (30,8%).

4. Desfasurarea cercetarii

Pentru realizarea cercetarii s-a utilizat ca metoda de investigare ancheta pe baza de chestionar. Cei 30 de subiecti au completat in perioada septembrie-decembrie 2011, un chestionar cu 10 itemi, dar nu fara a asigura subiectii de caracterul confidential al datelor furnizate..

In urma aplicarii chestionarului „Importanta relatiilor umane la locul de munca” (Elwood N. Chapman: A Self-Placed Exercise guide to Accompany Your Attitude is Showing, A Primer of Human Relations (1983), Your ttitude is Showing (1987), SRA, Inc. Chicago, preluat din S. Constantin, Ana Stoica- Constantin, 2002), am obtinut:

– 23 de participanti cu cardiopatie ischemica si 9 participanti cu ulcer gastroduodenal care au obtinut scoruri sub 150 de puncte, care au fost eliminati din cercetare;

– 37 de participanti cu cardiopatie ischemica si 51 de participanti cu ulcer gastroduodenal care au obtinut scoruri peste 150.

Intrucat numarul de participanti cu cardiopatie ischemica nu este acelasi cu numarul participantilor cu ulcer gastroduodenal, am efectuat o randomizare simpla in urma careia am extras 30 de subiecti cu cardiopatie ischemica si 30 cu ulcer gastroduodenal.

Apoi, atat participantii cu cardiopatie ischemica cat si cei cu ulcer gastroduodenal au completat un chestionar care masoara nivelul stresul perceput.

A treia sarcina prevedea completarea de catre toti subiectii a scalei de masurare a stimei de sine, elaborata de Rosenberg (1965), alcatuita din 10 itemi. Raspunsurile subiectilor se dau in format Likert, unde 1 reprezinta “Sunt in total dezacord”, iar 4 reprezinta “Sunt intru totul de acord”.

 

5. Prezentarea instrumentelor

Pentru atingerea obiectivelor cercetarii s-au aplicat urmatoarele:

1. Scala Holmes-Rahe (1967) – masoara indirect nivelul stresului trait, prin valoarea stresanta asociata de Holmes si Rahe fiecarui eveniment din lista;

2. Chestionarul Cohen- Williamson – masoara stresul perceput de participant;

3. Chestionarul “Self – Esteem Scale” (SES) – evalueaza imaginea de sine, increderea in fortele proprii.

4. Coeficientul alpha de validare a itemilor.

 

 

1. Scala Holmes si Rahe

Scala Holmes si Rahe alcatuita de autori in anul 1967, cuprinde o serie de evenimente de viata, ce pot fi considerate schimbari cu potential de crestere a incidentei bolilor psihice sau psihosomatice. Cei doi pun in evidenta 43 de agenti stresori clasificati de subiectii investigati, cu ajutorul unei scale in care punctajul maxim il constituie moartea partenerului de viata (sot, sotie), cotat cu 100 de puncte. Intre acestea se gasesc valori intermediare, ca de exemplu divortul (73) sau imbolnavirea unui membru de familie (53).

Teoria lui Holmes si Rahe afirma ca o colectie de peste 300 de puncte intr-un

Interval scurt (de ex. 3-6 luni) este un predictor aproape cert al riscului de imbolnavire, dar riscul incepe de la peste 150 de puncte, adunate in acelasi interval de timp.

Desi scala de mai sus a fost criticata de-a lungul timpului, principala remarca negativa fiind aceea ca personalitatea individului poate schimba in totalitate modul in care cineva se raporteaza la o situatie problematica, am preferat folosirea ei, in detrimentul altor posibile optiuni, deoarece ea este relativ frecvent folosita pentru masurarea stresului la populatia romaneasca, are un numar relativ mic de itemi, de fapt important, cuprinde si eustresuri, apreciate de noi drept frecvente la categoria de varsta pe care am luat-o in studiu.

2. Chestionarul Cohen-Williamson

Chestionarul Cohen-Williamson exploreaza trairea stresului, punand accentul nu pe eveniment, ci pe reactia individului la contextul stresant. De asemenea, acest chestionar, prin numarul mic de itemi si prin evantaiul relativ larg de probleme abordate, ne-a putut furniza informatii utile pentru a descrie interactiunea esalonului de studiu cu stresul.
Interpretare:

Nivel scazut de stres- un scor mai mic de 25;

Nivel mediu de stres– intre 25-50;

Nivel ridicat de stres– scor mai mare de 50.

3. Chestionarul Stima de sine « Self – Esteem Scale » (SES)

A fost elaborat de Rosenberg (1965) si este alcatuit din 10 itemi. Raspunsurile subiectilor se dau in format Likert, unde 1 reprezinta “Sunt in total dezacord” iar 4 reprezinta “Sunt intru totul de acord”. Pentru afirmatiile 2, 4, 6, 8 si 10 cotele date de subiecti se inverseaza. Scorul poate varia intre 10 si 40. Cu cat scorul este mai mare cu atat stima de sine este o trasatura mai pregnanta la persoana investigata.

Scala lui Rosenberg vizeaza imaginea de sine, stima de sine, increderea in fortele proprii si consta in 10 itemi (afirmatii fata de care persoana isi exprima acordul/dezacordul pe o scala de la 1 la 4). Scorurile pot varia intre 0 si 40 puncte.

Scorurile pana la 20 de puncte semnifica o imagine de sine scazuta, probleme cu stima de sine, lipsa increderii in fortele proprii, o identitate slab conturata.

Scorurile medii (21-30 puncte) exprima o imagine de sine pertinenta, o identitate bine conturata, o incredere buna in fortele proprii.

Scorurile peste 30 de puncte exprima o imagine de sine exacerbata, o incredere oarba in fortele proprii, o supraevaluare a fortelor personale.

4. Coeficientul alpha de validare a itemilor evalueaza consistenta interna a itemilor unui chestionar, adica felul in care itemii tind sa masoare acelasi lucru. Coeficientul alpha nu este altceva decat o medie a tuturor fidelitatilor chestionarului. Poate fi folosit ca modalitate de scurtare a chestionarului, mentinand sau imbunatatind in acelasi timp validitatea sa interna.

– Pentru Chestionarul Cohen- Williamson s-a obtinut α = 0,87;

– Pentru Chestionarul “Self – Esteem Scale” (SES) s-a obtinut α = 0,80

 

5. Analiza datelor

Datele au fost analizate cu ajutorul programului SPSS, insistand pe analiza relatiilor cantitative dintre variabile.

6. Rezultate si interpretare

Pentru analiza statistica s-a calculat frecventa evenimentelor majore de viata,

Percepute ca agenti stresori in functie de nivelul stresului (1= stres scazut, 2= stres mediu, 3= stres crescut). S-au luat in considerare numai evenimentele cu frecventa cea mai ridicata, celelalte evenimente fiind eliminate din cercetare. Astfel, s-au obtinut urmatoarele rezultate:

 

Evenimentul

Procentul celor care au trait evenimentul respectiv

Stres scazut 1

Stres mediu 2

Stres ridicat 3

Divort

23,1

40,5

20

Separarea conjugala

15,4

32,4

10

Moartea unei rude apropiate

38,5

21,6

10

Concediere

7,7

35,1

40

Probleme sexuale

7,7

35,1

20

Modificarea situatiei financiare

7,7

24,3

50

Moartea unui prieten

30,8

51,4

60

Preluarea unei ipoteci sau a scadentei unui imprumut

15,4

40,5

70

Probleme de natura juridica

61,5

21,6

40

Imprumutul unei sume de bani

7,7

21,6

50

Tabelul 1. Frecventele evenimentelor percepute ca agenti stresori in functie de nivelul stresului.

 

Nivelul stresului este semnificativ mai mare la cei care au trait evenimentul „divort” decat la cei care nu l-au trait, la lotul de participanti cu cardiopatie ischemica.

 

Pentru verificarea acestei ipoteze s-a folosit testul T pentru esantionane independente (Independent Sample T Test).

Nivel stres perceput

Media

Testul T

Prezenta eveniment

2,00

T(28)=-1,17; p=0,250

Absenta eveniment

2,30

 

Testul T este nesemnificativ, ceea ce inseamna ca nu apar diferente semnificative la nivelul stresului in functie de prezenta/absenta evenimentului „divort”.

Nivelul stresului este semnificativ mai mare la cei care au trait evenimentul „divort”. Decat la cei care nu l-au trait la participantii cu ulcer gastroduodenal.

 

 

2. Ipotezele cercetarii

Ipoteza non-directionala care sta la baza cercetarii este:

Exista diferente semnificative intre manageri si angajati in ceea ce priveste forma comunicarii, atitudinea si stilul de comunicare.

Ipotezele specifice sunt urmatoarele:

1. O comunicare eficienta intre manageri si angajati duce la cresterea eficientei organizatiei.

2. O comunicare deficitara intre manageri si angajati duce la scaderea eficientei organizatiei.

 

Compararea loturilor

Ne propunem in cercetarea realizata sa verificam daca exista diferente semnificative sau nu, adica daca putem extinde concluziile pe intreaga populatie sau nu.

In consecinta, alaturi de ipoteza specifica (Hs) care a stat la baza cercetarii putem formula si o alta ipoteza nula (Ho), care sa atribuie numai intamplarii diferentele obtinute in cercetarea anterioara, pe baza „legilor intamplarii”.

Pentru a vedea daca ipoteza nula se confirma sau infirma, am ales ca procedura de calcul statistic optiunea „Independent Simple T-Test” din programul SPSS. Ceea ce ne intereseaza in mod special este daca diferentele intre participanti sunt semnificative, si daca putem extinde concluzia obtinuta pe intreaga populatie.

In compararea celor doua esantioane E-1 si E-2 s-a operat cu mediile la scorurile

Obtinute de participanti la cele 2 chestionare aplicate:

Chestionarul Cohen- Williamson;

Chestionarul “Self – Esteem Scale” (SES).

Independent Simple T-Test este un procedeu care se aplica in cazul esantioanelor independente. Prin acest procedeu se testeaza daca mediile a doua grupe de participanti sunt egale. Calculul statisticii test pentru compararea mediilor a doua esantioane cere sa verifice daca abaterile standard la nivelul celor doua grupe sunt semnificativ diferite, deoarece ipoteza de nul se presupune ca cele doua esantioane au variante egale. In acest scop se foloseste Testul Levene de egalitate a variantelor.

Daca nivelul de semnificatie observat pentru Testul Levene de egalitate a variantelor este mic (mai mic de 0.05), atunci se folosesc variantele distincte pentru testarea mediilor. Daca acest nivel este mai mare, atunci se folosesc variante reunite. In cazul de fata, nivelul de semnificatie (Sag.) este diferit pentru fiecare comparatie in parte.

– Exista o diferenta semnificativa intre nivelurile stresului perceput la loturile celor

Doua boli.

Am aplicat chestionarul Cohen-Williamson pe cele doua esantioane de subiecti: E-1 (participantii cu cardiopatie ischemica) si E-2 (participantii cu ulcer gastro-duodenal) si se compara mediile celor doua grupuri de participanti pentru a se observa daca exista diferente semnificative.

Pentru verificarea efectului acestei variabile asupra variabilei dependente s-a folosit testul T pentru esantioane independente (Independent Sample T test).

 

Nivel stres perceput

Media

Testul T

Cardiopatie ischemica

2,20

T(58)=3,37; p=0,001

Ulcer gastroduodenal

1,70

 

Testul Levene este nesemnificativ, are valoarea F=2,11, p=0,151, (am gresi in 15,1% din cazuri daca am respinge ipoteza de nul care afirma ca variantele sunt egale), deci variantele sunt egale si vom extrage t: t (58) =3,37, p=0,001. Putem respinge ipoteza de nul, pentru ca gresim doar in 1% din cazuri. Deci, apar diferente semnificative intre nivelurile stresului perceput la loturile celor doua boli. Participantii cu cardiopatie ischemica au un nivel al stresului mai ridicat comparativ cu a celor cu ulcer gastroduodenal.

 

– Exista o diferenta semnificativa intre nivelurile stimei de sine la loturile celor doua boli.

Am aplicat chestionarul “Self – Esteem Scale” (SES) pe cele doua esantioane de subiecti: E-1 (participantii cu cardiopatie ischemica) si E-2 (participantii cu ulcer gastro-duodenal) si se compara mediile celor doua grupuri de participanti pentru a se observa daca exista diferente semnificative.

Pentru verificarea efectului acestei variabile asupra variabilei dependente s-a folosit testul T pentru esantioane independente (Independent Sample T test).

 

Nivel stima de sine

Media

Testul T

Cardiopatie ischemica

19,67

T(58)=8,48; p=0,001

Ulcer gastroduodenal

26,30

 

Testul Levene are valoarea F= 1,99, p=0,163, (am gresi in 16,3% din cazuri daca am respinge ipoteza de nul care afirma ca variantele sunt egale), deci variantele sunt egale si vom extrage t: t (58) =7,57, p=0,001. Putem respinge ipoteza de nul, pentru ca gresim doar in 1% din cazuri. Deci, apar diferente semnificative intre nivelurile stimei de sine la loturile celor doua boli. Participantii cu cardiopatie ischemica au o stima de sine mai scazuta comparativ cu a celor cu ulcer gastroduodenal.

CONCLUZII :

Design-ul de cercetare si rezultatele detaliate prezentate in capitolele anterioare ne-au permis formularea unor concluzii.

Scala Holmes si Rahe alcatuita de autori in anul 1967 pune in evidenta 43 de agenti stresori, cu ajutorul unei scale in care punctajul maxim il constituie moartea partenerului de viata (sot, sotie), cotat cu 100 de puncte. Intre acestea se gasesc valori intermediare, ca de exemplu divortul (73) sau imbolnavirea unui membru de familie (53).

In urma aplicarii acestei scale, am obtinut urmatoarele rezultate:

Nivelul stresului generat de evenimentele majore in functie de prezenta-absenta acestor evenimente in viata pacientului in ultima perioada, nu este in aceeasi ordine a intensitatii stresului fata de cea alcatuita de autori. Astfel:

– La participantii cu cardiopatie ischemica, nivelul stresului este semnificativ mai mare la cei care au trait evenimentele : modificare situatie financiara, preluare ipoteca, imprumut bani, decat la cei care nu le-au trait.

– La participantii cu ulcer gastroduodenal, nivelul stresului este semnificativ mai mare la cei care au trait evenimentele: concediere, probleme sexuale, probleme juridice, decat la cei care nu le-au trait

Aceste evenimente se asociaza cu un stres perceput mai mare si decat moartea unui membru apropiat al familiei. Aceasta este o dovada a faptului ca in decenii, valorile s-au modificat si ca sunt diferit percepute evenimentele astazi fata de atunci.

 

Alte rezultate :

– Stresul perceput coreleaza negativ cu stima de sine, la participantii cu cardiopatie ischemica;

– Stresul perceput coreleaza semnificativ cu stima de sine, la participantii cu ulcer

Gastroduodenal;

– Exista o diferenta semnificativa intre nivelurile stimei de sine la loturile celor doua boli;

– Exista o diferenta semnificativa intre nivelurile stresului perceput la loturile celor doua boli;

Din rezultatele obtinute putem afirma ca ipoteza generala care se afla la baza acestui studiu se confirma: exista diferente semnificative intre cele doua boli cronice in ceea ce priveste nivelul stresului perceput, stima de sine si evenimentele stresante traite.

 

Lucrarea de fata poate fi un punct de plecare pentru o cercetare viitoare mai amanuntita, care sa deschida calea spre o mai buna cunoastere asupra perceptiei stresului la pacientii cu afectiuni somatice cronice.

BIBLIOGRAFIE:

1. Alexandrescu L. (1997) – Stresul psihic-concepte generale, Revista Romana de Sanatate Mintala, nr. 6.

2. Albu, M. (1998) – Construirea si utilizarea testelor psihologice, Atlas Clusium, Cluj Napoca, pp.40- 183.
3. Albu, M. (2000) – Metode si instrumente de evaluare in psihologie, Cluj- Napoca.

4. Allport G.W. (1991) – Structura si dezvoltarea personalitatii, EDP, Bucuresti.

5. Baban, Adriana (1998) – Stres si personalitate, Presa Universitara Clujeana, pp 43-70, 89-98.
6. Cemartan, A. (1996) – Dimensiuni ale stresului ocupational//Mihai Sleahtitchi (coord.). Clasic si modern in psihopedagogia sociala – Chisinau: Ed. Stiinta. – Pp. 233-240.

7. Derevenco, P., Anghel, I., Baban, A. (1992)- Stresul in sanatate si boala: de la teorie la practica – Editura Dacia, Cluj Napoca.

8. Derevenco, P. (1987) – Un bilant de cercetari internationale despre stres (1936-1986)- Revista de psihologie, nr.4, Bucuresti, pp. 327-334.

9. Floru, R. (1974) – Stresul psihic, Ed. Stiintifica, Bucuresti.

10. Iamandescu, I, B (1997) – Psihologie Medicala- Editura Infomedica, Bucuresti.

11. Iamandescu, I. B. (1997) – Stresul psihic si bolile interne – Editura ALL, Bucuresti.

12. Iamandescu, I. B. (1991) – Vulnerabilitatea la stresul psihic la bolnavii psihosomatici, Editura Viata Medicala, Bucuresti.

13. Iamandescu I. B. (2002)- Stresul psihic din perspectiva psihologica si psihosomatica – Editura Infomedica, Bucuresti.

14. Ionescu, G, Bejat M, Pavelcu V. – Psihologie clinica , Editura Academiei, Bucuresti.

15. Richter, G. (1996) – Evenimentele stresante de viata si suportul social. Semnificatia lor pentru tulburarile depresive//Depresii – Noi perspective/sub red. Radu Vrasti, Norman Eisemann. – Editura ALL, Bucuresti, pp. 98-101.

16. Hendres D. (2005) – curs Psihologie medicala, Editura Universitatii « Al. I. Cuza » Iasi.
17. Holdevici J. (2002) – Psihoterapia anxietatii, Editura Dual Tech, Bucuresti.
18. Legeron P. (2003) – Cum sa te aperi de stres, Editura Trei, Bucuresti.
19. Luban-Plozza, B., Pozziu., Carlevaro T. (2000) – Convietuirea cu stresul, Editua Medicala, Bucuresti.
20. Luban-Plozza, B., Iamandescu I.B. (sub. Red.)(2003) – Dimensiunea psihosociala a practicii medicale, Editura Infomedica, Bucuresti.

21. Luban-Plozza, B. (2002) – Stresul psihic din perspectiva psihologica si psihosomatica, Editura Infomedica, Bucuresti.
22. Manea M. (2002) – Psihologie medicala, Editura Tehnica, Bucuresti.
23. Sava, F., (2004) – Analiza datelor in cercetarea psihologica. Metode statistice complementare, Editura ASCR, Cluj-Napoca

1992, Clasificarea I.C.D. – 10 a tulburarilor mentale si de comportament. Simptomatologie si diagnostic clinic, Editura Infomedica, Bucuresti.

24. Zorlentan T., Burdus E., Caprarescu G. (1995) -Managementul organizatiei, Ed. Holding Reporter, Bucuresti.

 

Autor: Gavrilas Laura Daniela

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent