Comunicarea in Relatia de Cuplu

0
792

2446fed04528c87c6be7708f0052c2c9_XL.jpg

Desi putina lume constientizeaza, comunicarea este, de fapt, cel mai important aspect al relatiei de cuplu. Este mai importanta decat sexul, decat interesele comune, decat compatibilitatea valorilor si asta pentru ca in functie de ea celelalte sunt atinse sau nu. Daca relatia voastra nu merge pentru ca sexul este neplacut, probabil comunicarea deficienta face sexul neplacut. Daca un parinte isi baga coada sau daca va certati des, clar comunicarea e cheia. Iar daca unul dintre parteneri inseala, comunicarea va va ajuta sa clarificati ce-si doreste fiecare de la relatie si va va ajuta sa va decideti daca sa va respectati reciproc sau daca sa va redati libertatea. Oricum ar fi, comunicarea este o puternica sursa de bucurii sau nefericire, depinde cum este folosita.

Femeile, cel mai adesea, considera ca se pricep la comunicare pentru ca ele vorbesc si cred ca asta este suficient. Barbatii si ei cred ca se pricep la comunicare, pentru ca ei spun direct cele doua lucruri pe care le au de spus. Cat despre restul timpului, barbatul considera ca nici nu trebuie sa vorbesti in relatie, relatia este despre sex si despre a face parada in fata prietenilor cu partenera. Daca pare ca relatia incepe sa se destrame, barbatii tind sa dea vina pe alte lucruri, intre care impulsul biologic de a… se imprieteni cu cat mai multe femei. Si, prin urmare, motivul pentru care nu sunt fericiti este ca n-au schimbat-o la timp. Femeile, cand se apropie despartirea, tind sa considere ca el este de vina intrucat nu comunica. Daca el ar comunica, totul ar fi bine. Doar ca barbatul nu intelege ce nu comunica. El comunica. Intreaba-l ceva si-ti va raspunde. Dar femeilor nu le place modul acesta de comunicare in care ea vine cu o problema si el ii spune ce sa faca. Ea, de obicei, stie ce sa faca, vrea doar sa vorbeasca despre problema. Ea nu cauta solutii atunci cand prezinta o problema, ci doar… cauta atentie, cauta sa mentina legatura cu ceilalti oameni. Barbatii cauta sa mentina competitia. Ei, atunci cand au ceva de zis, de obicei se lauda; rareori cer ajutor. Femeile vor sa aiba dreptate, ele se lupta intre „bine” si „rau”, barbatul vrea sa castige, el se lupta intre „bine” si „mai bine”. De mentionat ca femeile in stadiul „feminism liberal” (a se vedea Femeia de-a lungul istoriei) seamana mai mult cu barbatul la comportament din ceea ce am descris. Nu este nici mai bine, nici mai rau, nu este o critica, nu este o lauda… este ceea ce este.

Comunicarea dintre barbati si femei nu este ceva usor de facut. Si, cu toate astea, relatii exista si au existat si inainte sa apara psihologii. Nu stim daca oamenii pe vremuri erau foarte fericiti in ele, dar tind sa cred ca daca fericirea ar fi fost o norma, divortul ar fi fost permis. Cine incuie oamenii in sala de cinematograf, de exemplu? Daca mie imi place filmul si tie nu, nu ma deranjeaza cu nimic faptul ca iesi (mai ales daca o faci discret). M-ar deranja daca nici mie nu mi-ar placea, m-as sacrifica si tu m-ai lasa acolo sa ma chinui singur. As pune legi sa ramai acolo pana la capat, ca asa e „normal”, sa ne chinuim impreuna. Adica exact cam ce fac oamenii care vor sa-i forteze pe homosexuali sa fie hetero.

Spuneam, deci, ca pe vremuri relatiile se pastrau. Chiar daca fericirea nu era o norma, nici nefericirea nu era. Daca va intrebati mamele cum era pe vremea lor (eu am facut-o), va vor spune ca esenta era „sa aiba pamant”, sa fie valoros. Unii copii se alegeau intre ei, pe altii ii puneau parintii, si ajungeau pana la batranete cu o stare de spirit rezonabila, fara traume majore. Pe vremuri se putea. Acum jocul s-a schimbat. Ce afecteaza relatiile in prezent este faptul ca femeile sunt presate sa intre pe piata muncii… orasenesti (adica in business, fabrici, uzine etc.). Nu este un lucru rau ca femeile sa-si aduca aportul, sa fie considerate egale cu barbatii in capacitatea lor de a contribui la societate, dar nu este in acord cu modul obisnuit de-a fi al relatiilor. Altfel spus, societatea a evoluat ca organizare sociala, dar comunicarea familiala nu. Mai mult, majoritatea sfaturilor pe care cuplurile le primesc sunt adaptate pentru anii 1800 si, evident, vin de la persoane care nu sunt fericite.

Ceea ce s-a schimbat este ca in trecut femeia fie statea acasa, fie muncea pe camp cu suratele ei. In ambele cazuri, aveau mult timp de vorba. Ele vorbeau unele cu altele, plangandu-se de viata si de alte femei, dar si laudandu-se si apreciind lucruri, cu alte cuvinte, se bucurau de timpul petrecut impreuna. Cand erau cu barbatii, uneori ii stiau de frica, alteori ii stiau ca sunt ursuzi si, astfel, relatia era una muta. Pardon, „traditionala”. Barbatul nu era „batut la cap” pentru ca femeia nu prea avea voie sa vorbeasca. Barbatul decidea cand se incheie conversatia si ce este important de discutat. Daca femeile isi faceau prea mult curaj sa comunice, le aducea parintele pe „calea cea dreapta”: supuse barbatului. Desigur relatiile nu puteau fi scaldate in fericire cand niciunul nu spunea ce are pe suflet. Chiar daca femeia ar fi vorbit constant, tot n-ar fi spus lucruri importante, adica despre ei doi asa cum se intampla acum. Ar fi fost ciudata satului sa spuna „eu nu ma simt fericita in relatia asta”, „simt ca-mi lipseste aventura – ma gandeam sa merg la sapa noaptea”. Dar, relatiile erau rezonabile pentru ca femeia comunica cat vroia ea sa comunice, si barbatul avea linistea lui.

Apoi femeia a inceput munca, a inceput sa comunice mai putin. O femeie care nu construieste legaturi orizontale (de comunitate) simte ca nu-si atinge menirea. Este la fel ca un barbat care nu urca pe o scara ierarhica. Fiindca serviciul le ocupa mult timp si nu apuca sa-si exprime feminitatea, majoritatea isi construiesc intreaga viata in preajma barbatului/sotului. In consecinta, faptul ca barbatul nu comunica le afecteaza foarte tare. Asta cu atat mai mult cu cat alti barbati devin mai comunicativi, iar „al lor” nu. Aceasta construire a vietii in jurul sotului, ii confera lui mai multe responsabilitati si, deci, se pune mai multa greutate pe relatie… iar unele relatii se rup din cauza acestei greutati. Pentru barbat lucrurile s-au pastrat destul de similare. De aceea multi barbati nu au devenit comunicativi si au ramas „barbati adevarati”. Nu se poate spune, totusi, ca este vina femeii ca cere mai mult de la sot. Nu poate fi altfel; aceasta este societatea. Si cu siguranta nu vrem sa ne intoarcem la epoca in care oamenii aveau aversiune fata de dus. Singura directie rationala este inainte. Atat barbatul cat si femeia pot face ceva pentru a reduce presiunea pe relatie si a o face sa dureze mai mult.

Ce poate face femeia care il are pe ursulica in casa? Este clar ca nevoia ei nesatisfacuta este de o viata sociala. Prin urmare, este necesar (si chiar este necesar) sa caute alternative de comunicare. Nu va lasati pacalite de baietii vorbareti pe care abia i-ati cunoscut. Aproape orice baiat care crede ca va face sex cu o fata, va fi foarte comunicativ cu ea. De aceea femeile cred, la inceputul relatiei, ca vor avea multe de discutat cu viitorul iubit. Sau, ca cel care le vrajeste pe facebook, va vorbi la fel de mult si dupa ce-l inseala pe sot cu el. Cu siguranta unii barbati vorbesc mai mult decat altii, dar rareori va vorbi cat vorbeste o femeie. Altfel spus, sunt sanse foarte mici sa gasiti un barbat care sa suplineasca nevoia unor prietene. Nu zic ca nu sunt fete care se multumesc doar cu sotul lor, dar, spuneam mai devreme, asta pune o tensiune pe relatie si certurile sunt mai frecvente. Daca aveti „norocul” sa fiti cu un iubit gelos, atunci orice ati alege (sa vorbiti doar cu el sau sa va faceti si prietene) va fi o sursa de durere pentru amandoi.

Desigur nu orice gasca de fete va incanta la fel de mult. Alegeti! Sunt vreo 4 miliarde de femei in lumea asta, sunt convins ca veti gasi cateva alaturi de care sa va simtiti bine. Si nu ramaneti in relatii unde sunteti criticata, desconsiderata sau muta. Fie va schimbati atitudinea, fie va schimbati gasca. Sau, daca vreti sa va sacrificati… condoleante!

In ce priveste cuplul, este important sa stiti ca o relatie grozava poate exista si cu cineva mai tacut. Conditia este ca nevoia de comunicare sa fie satisfacuta in alta parte. Este nu doar inutil, dar chiar daunator, sa va bateti sotul la cap ca nu vorbeste. Chiar daca va ajunge sa faca o lista cu subiecte de conversatie ca sa nu mai fie mutulica (a fost cazul meu), veti vedea ca scade ca barbat in ochii vostri. Este minunat daca incepe sa comunice, dar este important sa o faca pentru ca este interesat de subiect si nu de frica despartirii.

Ce poate face barbatul daca are stirile pornite tot timpul (adica sotia vorbeste mult)? Cea mai suportiva abordare ar fi sa selecteze subiectele. Ceea ce tocmai ziceam la sfarsitul paragrafului anterior. Sa decida despre ce vrea sa discute (de exemplu eu nu tolerez discutii de genul: „viata este groaznica si iata cum nu pot face eu nimic in legatura cu ea”) si sa nu accepte sa-i spuna lucruri inutile si neinteresante.  Daca nu are, sunt convins ca va gasi niste forumuri pe tema respectiva. Barbatul ar putea-o ajuta cu tehnica, de exemplu. Iar subiectele care-l intereseaza le va discuta cu interes.

Pe langa subiecte, mai conteaza si modul de exprimare. Uneori un partener il incurajeaza pe celalalt sa spuna ce-l doare si apoi il ataca daca celalalt chiar se exprima. Ca si cum sta cu un bat in mana si-l incurajeaza „hai zi! Zi, ca nu-ti fac nimic!”… POC!

Foarte frecvent comunicarea, ceea ce ar trebui sa fie un transfer de informatii, devine o lupta de dominare. Putina dominare este inevitabila, dar prea multa va va lasa stapan/a pe o casa goala. Tot din dominare face parte „cine are dreptate?”. Daca am eu, tu s-ar putea sa recunosti, dar nu ma vei iubi mai mult. O alta intrebare care pare utila, dar daca nu se refera la stiintele naturii este toxica, este „de ce?”. „De ce nu ma mai iubesti?” nu ia in calcul ca s-ar putea inca sa ma mai iubesti, ci te ajuta pe tine sa-ti stabilesti niste motive „valide”, astfel incat despartirea noastra sa fie si mai iminenta. Cum suna: „cum sa fac sa ma iubesti mai mult?”? Exprima faptul ca tu ma iubesti deja (nu mai trebuie sa te justifici, nu pare ca ai gresit cu nimic pana acum – ceea ce este adevarat) si ca eu imi doresc mai mult sa fiu iubit si mai sunt si dispus sa fac ceva pentru asta.

Un mod de adresare minunat este sa ne referim la noi cand facem o afirmatie. „Te-ai imbracat aiurea” pare sa fie adevar, dar, realist vorbind, este doar parerea mea. Cate persoane imbracate sexy la televizor nu sunt criticate de femeile purtatoare de batic? Pentru cine e aiurea? Pentru mine, nu? Ce-ar fi sa ma exprim eu corect si sa spun „daca te imbraci pentru mine, as prefera alte haine sau sa le combini altfel”. Tin cont de publicul tau tinta (ca poate nu sunt eu si atunci parerea mea despre haine oricum nu are nicio valoare) si, daca sunt eu, voi alege impreuna cu tine garderoba sau toaleta ta.

„Te porti urat”, nu este doar egoist din partea mea sa cred ca toata lumea gandeste cum gandesc eu, ci nici nu transmite decat putina informatie. Asta te-ar putea face sa te raportezi constant la mine ca sa vezi cand imi schimb eu parerea. Daca ti-as spune de la inceput „stiu ca esti suparat/a pe mine, dar nu-mi pune etichete, daca vrei sa continuam discutia” spune ce vreau. Tu poti sa accepti sau nu – ti-am spus deja consecinta. Daca iti spun „te porti urat” tu fie te vei enerva si mai tare ca te critic, fie te vei scuza si supune si apoi vei cauta in ochii mei sa-ti zic cand faci „bine” (aceasta atitudine se intampla mai ales la copii), fie vei tine cont, fara sa te supui, dar nu vei sti exact la ce ma refer (poate vei crede ca m-am referit la atitudine, cand eu, de fapt, m-am oferit la un cuvant sau invers). Uneori iti va iesi, dar ne-ar ajuta si mai mult daca as spune clar ce vreau.

De fapt diferenta dintre „a vrea” si „a nu vrea” este foarte mare. Nu tine atat de mult de informatia transmisa, cat de atitudinea in fata vietii. Cand eu nu vreau ceva, exprim mai mult o pasivitate, decat o actiune. Urmeaza sa nu fac nimic in legatura cu asta, ci sa astept de la tine sau de la viata. Daca nu vreau sa ies in oras, de exemplu, atitudinea mea este una de opozitie, de retragere. De parca cineva ma impinge intr-acolo sau ca vine orasul peste mine si eu ma apar: „nu vreau!, lasati-ma!”. Pe de alta parte, cand vreau ceva, cum ar fi sa raman acasa, stiu ce urmeaza eu sa fac. Am deja un plan, accept realitatea.

Cand nu vreau ceva, iarasi, tu esti cel care ma forteaza; vrei sa ma transformi in victima ta. Cand eu iti spun „nu vreau”, pun piciorul in prag, te infrunt si poate chiar te infrang. Daca nu vreau ceva, inseamna ca tu esti cel care a gresit cand a crezut ca ma cunoaste, cand a crezut ca imi citeste gandurile. Pe de alta parte, atunci cand vreau, eu sunt cel care ma expun. Eu sunt cel care risca sa nu primeasca ce vrea. Eu sunt cel care vin spre tine, cel care cer, cel care accepta ca are o nevoie. Cand nu vreau, tu esti cel care are o nevoie si eu decid daca sau nu sa ti-o satisfac. Cand nu vreau ceva de la tine sau de la viata, ceea ce spun este ca va astept sa va „indreptati”, ca va mai dau o sansa sa ghiciti ce-am eu nevoie, sa-mi faceti pe plac. Nu v-a iesit pana acum. Vreau sa vad cat o sa va ia. Cu cat mai mult, cu atat am mai mult timp sa rad de voi ca nu va duce capul si sa va critic (punandu-ma pe mine in pozitia de autoritate). Daca vreau ceva, nu sunt dispus sa astept. Si, folosind acest cuvant, ma presez sa actionez. Chiar cand zic „vreau sa te schimbi”, tu deja vezi ca asta este ceva ce eu vreau si, deci, vei putea sa-mi ceri ceva la schimb sau sa ma refuzi.

Ca tot am ajuns aici, diferenta dintre „vreau” si „nu vreau” nu este diferenta dintre „a obtine” si „a nu obtine”. Nu este nicio garantie in niciuna din situatii. Ceea ce poti obtine mai sigur din „vreau” este mai putina durere. Daca eu vreau ca tu sa-mi aduci un pahar cu apa, iti pot cere asta si, daca mi-l aduci, vom fi amandoi in liniste. Daca nu mi-l aduci, o sa ma duc sa mi-l iau eu, pentru ca vreau in continuare un pahar cu apa. Cealalta varianta, a nu vrea, inseamna sa resping comportamentul tau. „Nu mai sta acolo, adu-mi un pahar cu apa”. Si daca tu nu mi-l aduci, iar eu ma centrez pe ce nu vreau, atunci nu vreau ca tu sa scapi neranita. Nu vreau ca eu sa ma simt refuzat, iar tu acceptata. Iti voi spune ceva! Ma voi opune acestei situatii! Ma voi opune vietii! Chiar daca folosesc „da-mi, te rog, un pahar cu apa” si pare ca centrarea mea este pe „a vrea”, faptul ca fac urat cand ma refuzi este un semn ca nu vreau ca viata sau tu sa aveti ideile voastre si sa nu faceti ce zic eu.

Cam ca acea persoana credincioasa care a ramas pe acoperisul casei in urma unei inundatii. Nu stiu daca stiti, dar s-a tot rugat ea la Dumnezeu si, la un moment dat, a venit o barca. „Ce bine ca te-am gasit! Hai cu noi in barca sa te salvam!” „Nu, eu astept sa ma salveze Dumnezeu. M-am rugat la el; sigur ma va ajuta!”. Mai vin doua barci (asa e in bancuri, de trei ori, ca la biserica), cu acelasi rezultat. Intr-un final moare de foame si hipotermie. Ajunge la Dumnezeu, frustrat, cu o tigla in mana: „M-am tot rugat la tine sa ma salvezi, de ce nu m-ai salvat?” Dumnezeu se fereste de tigla, isi pune mainile in cap cand a vazut in ce vaza a dat asta si-i spuse: „Pai nu ti-am trimis trei barci?”… „Pai eu de barci aveam nevoie?” „Incep sa ma conving si eu ca nu, dar nu mi-ai spus ce vrei. Ce vroiai de fapt?” „Sa retragi apa” „Pai crezi ca eu de tacanit am inundat zona aia? Am avut treaba de am inundat. A trebuit sa inec niste gaini!” „Gaini?!” „Eh, nu-mi spune ca voi oamenii va credeti buricul universului si tot ce fac, fac doar pentru voi?!”

Nu este suficient, deci, sa-mi schimb cuvintele, dar este necesar si este un bun pas inainte. Ceea ce invit este sa aveti grija sa nu credeti ca daca v-ati asumat curajul de a cere ceva, asta va fi o comanda pentru ceilalti. „Ti-am zis de atatea ori sa faci asta!” „Si daca mi-ai zis, ce? Trei sa sar sa execut?”. „Ce primesc daca fac asta?” „Multe pupicuri!” „Suna bine!”

In consecinta, o persoana care vrea lucruri, cu toata puterea, le va accepta cu inima deschisa, in orice mod, important este sa le obtina. Daca eu vreau o cana de apa, iau in calcul si sa mi-o aduci tu, dar ma pot duce si singur. Importanta este cana de apa. Daca vreau sa ajunga intr-un alt oras si un drum este blocat, o voi lua pe alt drum (fara sa ma plang pe tot parcursul). Atunci cand vreau ceva cu putere, timpul nu mai este o problema. Ca vine acum sau mai tarziu (daca nu e vorba de aer), important este ca vine si ca nu ma voi opri pana nu-l voi obtine. Nu de la cineva anume si nu intr-un mod anume, ci asa cum il voi obtine. Cu siguranta ma voi bucura la fel de mult.

Rezumat: cautati alternative daca va vine sa vorbiti mult; selectati subiectele daca va vine sa vorbiti putin; vorbiti despre ce credeti si ce va doriti voi, nu despre cum „sunt lucrurile”; spuneti clar ce va doriti; si alegeti sa va doriti, nu sa nu va doriti.

Acum ca ne-am clarificat, vreti sa comunicati eficient cu partenerul/a?

 

Autor: Dumitru Sorin

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent