Autoritatea parintilor in fata copiilor

0
758

f9adbb275ff31ab154bc7deaace15fcf_XL.jpg

Cu siguranta multa lume stie ca educatia copiilor nu se face cu foarte mare usurinta si ca dincolo de satisfacerea nevoilor de baza si a dorintelor copilului sunt necesare si comportamente mai ferme sau restrictive din partea parintilor.

De multe ori copiii vor sa experimenteze lucruri care fie ii pun in pericol pe ei, fie nu sunt potrivite categoriei lor de varsta. Acestea sunt situatii in care rolul si interventia parintilor sunt esentiale in procesul de crestere si educatie al copilului.

Vi s-a intamplat vreodata, in calitate de parinte, sa nu reusiti sa va faceti ascultat de copil? Vi s-a intamplat sa nu il puteti disciplina? Sau sa vedeti copilul trecand cu prea mare usurinta peste acel „Nu!” pe care i-l impuneti?

Daca nu, felicitari! Ati reusit sa dezvoltati intre dumneavoastra si copil o colaborare si un respect reciproc in baza carora incep sa se contureze locul si rolul fiecarui membru al familiei.

Daca insa ati raspuns afirmativ la (macar una dintre) intrebarile de mai sus, inseamna ca exista riscul de a va confrunta cu o modalitate de educatie mult prea permisiva care-i lasa copilului libertatea de a incalca acea autoritate sanatoasa, fireasca si necesara pe care fiecare parinte ar fi bine s-o manifeste in relatia cu copilul.

CE INSEAMNA O AUTORITATE SANATOASA?

Evolutia si dezvoltarea copilului depind in mare masura de educatia primita (in primul rand de la parinti), de un mediu familial stabil, cald si securizant, dar in egala masura depind si de limite, de reguli. Acestea creeaza un cadru bine stabilit in care autoritatea parentala vine in defavoarea anarhiei, reducand riscul de instalare a confuziei si haosului in viata copilului (si uneori si a parintilor).

Prin urmare, autoritatea parentala implica, asa cum am mentionat mai sus, definirea si fixarea unor reguli si limite corespunzatoare fiecarei etape de varsta a copilului. Ea il ajuta pe copil sa-si gaseasca rolul in familie si sa deosebeasca intre ce este permis si ce nu este permis si, mai ales, de ce?

De retinut ca prin forma de autoritate pe care alegem sa o manifestam fata de copil, il punem fata in fata cu nuante ale ideilor de „teama/frica” si „respect”.

Respectul hraneste evolutia copilului, teama o inhiba.

Autoritatea inseamna disciplinare, ea serveste dezvoltarii copilului si nu de putine ori ea presupune a sti cum sa spui „Nu!” copilului tau.

De retinut ca, daca ii spui „Nu!” si atat nu se rezolva nimic, insa un „nu” urmat de explicatii detensioneaza si atenueaza in mod cert potentialele conflicte.

DE CE SA SPUNEM „NU” COPILULUI?

Pentru ca fara acest „nu”, lasat liber si de capul lui, copilul se pierde in confuzia propriilor impulsuri, fiind astfel condamnat sa traiasca o serie de esecuri si suferinte.

Prezenta in viata unui copil a unui adult care sa stie cum si cand sa spuna „nu” usureaza pastrarea si continuarea liniei/traseului de dezvoltare a copilului. Altfel spus, in locul unui imperios „Ai sa faci asa pentru ca asa trebuie!” ar fi indicat un „Ar fi mai potrivit sa faci asta, pentru ca te-ar ajuta mai mult sa…”.

Autoritatea parentala nu este totuna cu o forma de abuz fizic sau psihic, nu este o forma de agresare a copilului, ci, mai degraba, o atitudine de fermitate clara si sustinuta. O astfel de atitudine ii da de inteles copilului ca in relatia dintre ei parintele este adultul, persoana matura care a trecut prin experientele copilului si poate lua deciziile cele mai potrivite si nu invers. Inversarea rolurilor nu duce altundeva decat la transformarea copilului in „copilul-rege”, care acapareaza autoritatea. Autoritatea nu presupune, desigur, sa-i luati copilului dreptul de a experimenta diverse lucruri.

De retinut:

A sti sa spui „nu” inseamna a-l invata pe copil sa inteleaga faptul ca nu totul i se cuvine, ca nu sunteti obligat sa-i spuneti de fiecare data „da”, si inseamna mai ales sa-l invatati pe copil formele de respect fata de cei din jur (parinti, alte persoane, jucarii etc).

Acolo unde nu exista respect, apar drame in familie, neintelegeri, devalorizari, atitudini si comportamente neadecvate.

CAND SA SPUNETI „NU” COPILULUI?

De preferat atunci cand…

… actiunile sale il imping spre gesturi auto sau heteroagresive;

… i se pare ca totul i se cuvine, totul este gratuit si parintii sunt obligati sa-i satisfaca toate dorintele/mofturile;

… cand tipa, se tranteste, loveste sau strica jucariile sau obiectele din jur doar pentru ca ii face placere sau nu-i oferiti ceea ce va cere exact in acel moment;

… cand el este cel care-si atribuie rolul de sef/stapan al casei impunand/ordonand/comandand tuturor persoanelor din casa sa-i stea la dispozitie;

… cand va cere sa faceti in locul lui anumite lucruri (sa-l imbracati, sa-l hraniti, sa-l stergeti la gura, etc.), desi stiti prea bine ca poate si el singur sa faca lucrurile acestea.

CUM SA SPUNETI „NU” COPILULUI?

Daca va puneti des aceasta intrebare atunci ajutorul poate veni din raspunsul la alte intrebari: oare va temeti ca sunteti un parinte prea slab? Sau prea bun? Va temeti de reactiile copilului? Va temeti ca ati putea fi prea ferm? Va temeti de ce vor spune altii? Va temeti ca veti pierde dragostea copilului? Lista intrebarilor ramane deschisa…

Acest „cum” face trimitere la modul prin care ii dati de inteles ca un comportament al lui este sau nu este acceptat in familie sau in relatie cu obiectele sau persoanele din jur. Iata cateva repere utile:

1) Nu-l rugati pe copil de o mie de ori sa stranga jucariile din camera lui mizand pe faptul ca, daca schimbati intonatia tot de o mie de ori, va intelege in cele din urma. Este suficient sa-i spuneti pe un ton ferm si clar ceea ce-i cereti pentru ca el sa inteleaga mesajul.

2) Priviti-l pe copil in ochi! Priviti-l si asigurati-va ca va vede in timp ce-i vorbiti. In mod cert nu va fi de ajuns sa-i spuneti – in timp ce sunteti preocupat (a) de cu totul altceva –, sa se spele pe maini inainte de masa, cand el deja arunca mancarea pe pereti. Mergeti, eventual, impreuna sa va spalati pe maini. Exemplele cele mai bune sunt cele pe care le pun in practica si parintii (si mai ales de fata cu copiii).

3) Stati fata in fata, explicati-i pe intelesul si limbajul lui de ce nu are voie sa faca un anumit lucru, vorbiti-i pe un ton ferm (dar fara a fi agresiv) si, mai ales, nu va abateti de la reguli! Daca nu respectati propriile reguli, copilul de ce-ar face-o?

4) Aratati-i cum se fac lucrurile. Doar pentru ca i-ati spus sa faca ordine in camera nu inseamna ca l-ati ajutat suficient. Puteti face la inceput impreuna, vorbind despre unde si cum ar fi bine sa aranjati obiectele din jur. Apoi retrageti-va treptat si incurajandu-l sa faca singur. (Stim bine ca va veni vremea in care va fi necesar sa se descurce singur in viata, de ce sa nu-l invatam pornind de la lucruri simple?)

Invatati sa spuneti „nu” atunci cand copilul va cere sa faceti ceva in locul lui, mai ales daca stiti sigur ca poate si singur. Nu face altceva decat sa va „antreneze” slabiciunea de a nu-l putea refuza si va continua astfel sa va manipuleze.

5) Cooperati cu sotul/sotia in stabilirea regulilor. O regula stabilita clar, este o limita necesara si sanatoasa. O regula stabilita de un parinte si incalcata de celalalt parinte isi pierde sensul si puterea, aduce confuzie, creeaza haos. Acolo unde parintii nu se inteleg la stabilirea si respectarea regulilor, copilul va profita de slabiciunea fiecaruia in parte. Fiti in acord cu voi insiva si cu celalalt partener asa incat sa-i oferiti stabilitate si copilului.

6) Nu-l amenintati ca-l veti spune celuilalt parinte pentru greselile pe care le-a facut in prezenta dumneavoastra! In felul acesta va veti pierde credibilitatea si autoritatea in calitate de parinte adult in fata copilului.

7) Nu-l amenintati ca-l veti pedepsi daca nu aveti de gand sa va tineti de promisiune! Uneori cand spuneti „Nu!” va fi necesar sa faceti apel la o forma sau alta de pedeapsa. Pedeapsa isi are rolul ei de corectie in comportamentul copilului daca face corelatie intre un comportament necorespunzator si consecinta. O pedeapsa nu se aplica la o ora sau la o zi distanta dupa ce si-a manifestat un comportament neadecvat si nedorit, ci atunci, pe loc, pe moment! Odata ce l-ati avertizat ca va fi pedepsit, copilul va va testa, asa incat sa va verifice puterea, fermitatea, siguranta sau, dimpotriva, slabiciunea… („m-a pacalit de zece ori pana acum spunandu-mi ca ma pedepseste. E prea slab. Nu se tine de cuvant. Pot arunca mancarea in continuare pe pereti”)

In final, nu uitati ca respectul se castiga in timp, autoritatea se descopera si/sau se invata. Ambele sunt necesare si sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei relatii sanatoase intre parinti si copii.

Atat respectul, cat si fermitatea stau la baza educarii si dezvoltarii unui comportament adecvat al copilului, fara a exclude celelalte ingrediente: iubirea, afectiunea, comunicarea, intelegerea, toleranta, etc.

 

Autor: Diana MORARU

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent