Aspecte ale personalitatii la om si animal – eseu pe marginea studiului lui Gosling, John & Kwan (2003)

0
499

f3b735e3300faff0e348331a5413d4d3_XL.jpg

Psihologia animala s-a aplecat relativ in mica masura asupra ideii de personalitate. Mai mult, conceptul ar putea parea psihologiei traditionale o adevarata „erezie”, desi simtul-comun atribuie in permanenta trasaturi umane animalelor de companie. In ce masura aceste trasaturi sunt relevante pentru comportamentul animalului, poate starni curiozitatea cercetatorilor. In acest sens, oamenii de stiinta americani Samuel Gosling, Oliver John & Virginia Kwan (2003), in studiul lor „A Dog’s Got Personality: A Cross-Species Comparative Approach to Personality Judgments in Dogs and Humans”, publicat in Journal of Personality and Social Psychology, isi propun o analiza comparativa intre specia umana si specia cainelui comun.

Acestia au dorit sa testeze daca diferentele de personalitate chiar exista la animal si pot fi atribuite cainilor comuni la fel de precis ca oamenilor.

Demers indraznet, am putea spune. Ideea ca exista o continuitate intre fiziologia omului si cea a altor mamifere este larg acceptata, insa atribuirea de emotii si trasaturi de personalitate animalelor trezeste, pe buna dreptate, suspiciuni. Cu toate acestea, cei trei autori argumenteaza ca in esenta ei, teoria darwinista nu sustine ca doar trasaturile fizice ar face obiectul presiunii de selectie. Tocmai de aceea, intr-un studiu cu doi ani mai tarziu, Jones & Gosling (2005) chiar vor reusi sa identifice 7 mari dimensiuni ale temperamentului canin. In studiul pe care il analizam acum, cercetatorii au ales drept metoda-cadru, cea a evaluarii personalitatii de catre observatori care sunt familiarizati cu subiectul animal (personality-judgment approach). Ca populatie de studiat, acestia aleg cainele comun din patru motive:

a) sunt raspanditi, fiind o resursa disponibila;

b) se angajeaza in mod natural intr-o diversitate de comportamente;

c) repertoriul lor comportamental este cunoscut de un numar mare de potentiali observatori;

d) pot ajunge la locul de desfasurare a cercetarii fara o asistenta specializata.

Pentru a asigura validitatea demersului de utilizare a judecatilor oamenilor asupra eventualelor trasaturi de personalitate ale animalului, cercetatorii au impus trei criterii principale de precizie:

1. CONSISTENTA INTERNA cauta sa masoare gradul in care judecatile asupra personalitatii unui individ sunt constante de-a lungul observatiilor sau itemilor care tintesc o aceeasi dimensiune comportamentala;

2. CONSENSUL implica acordul asupra surselor independente de informare sau observatie;

3. CORESPONDENTA reflecta masura in care judecatile reprezinta predictori pentru comportamentul animalului evaluat de observatori independenti.

Autorii se auto-sesizeaza cu privire la bias-ul dat de pura aparenta a cainilor care ar fi putut influenta judecatile evaluatorilor in detrimentul comportamentului efectiv. Pentru a testa legatura cu aceasta variabila, cercetatorii au fotografiat cainii si au solicitat observatorilor independenti sa faca evaluari de personalitate bazate doar pe simplul aspect. Acest demers le-a permis cercetatorilor sa testeze masura in care rasa cainelui si alte stereotipuri legate de aspectul general al animalului au avut influenta in aceasta directie. Mai mult, studiul incearca sa adopte acelasi cadru din experienta evaluarii personalitatii la oameni. Din acest punct de vedere, pentru a evita simpla plasare a unui individ pe o dimensiune de tip „placut – neplacut”, se adreseaza mai multe trasaturi simultan, evaluandu-se fiecare in parte in timp ce se controleaza celelalte. Cercetari anterioare care s-au ocupat de diferentele de personalitate intre rase sunt importante, totusi, deoarece ele vor fi luate in considerare in interpretarea diferentelor depistate intre indivizi.

Problematica studiului de fata a fost abordata prin trei demersuri diferite:

Intr-un prim demers, fiecare posesor de caine a oferit o judecata asupra propriei personalitati, si asupra personalitatii cainelui avut in grija. Aceasta prima evaluare a fost completata de evaluarea unei persoane apropiate, care era familiara atat cu persoana in cauza cat si cu animalul din grija sa. Evident, in demersul de cercetare s-a pus problema dimensiunilor de evaluat. Startul in aceasta directie a reprezentat o provocare pentru cercetatori. Modelul in cinci factori (Five-Factor Model), fusese abordat in studii anterioare, intr-o forma adaptata pentru animale, iar factorul Constiinciozitate a fost singurul care n-a putut fi identificat la necuvantatoare asa cum era prezent la om. Tocmai de aceea, pentru oameni s-a folosit inventarul de personalitate Big Five, in timp ce pentru animale, patru factori din cinci au fost adaptati de catre doi experti:

1. Energie (analog cu factorul Extraversiune)

2. Afectiune (analog cu Agreabilitate)

3. Reactivitate emotionala (analog cu Nevrozism).

4. Inteligenta (analog cu Deschidere/Intelect)

Pentru a adapta dimensiunile instrumentului Big Five la caini, s-a incercat retinerea a cat mai mult din aspectul semantic al itemilor initiali. De pilda, itemul „Este original, apare cu idei noi” a fost modificat in „Este original, apare cu modalitati noi de a face lucrurile”. Autorii dau, de asemenea, si exemplul unui item care a fost imposibil de tradus pentru o tinta canina „Are putine interese artistice”. Pentru cotarea itemilor rezultati s-a folosit o scara Likert in 5 puncte.

Doua obiective au fost atinse prin acest demers:

a) s-a masurat consistenta interna a evaluarii de personalitate pentru om si caine;

b) s-a masurat consensul dintre stapan si apropiat in evaluarea atat a cainelui cat si a posesorului acestuia.

Rezultatele s-au dovedit cel putin interesante. Coeficientii αCrombach calculati pentru fiecare factor din scala au fost ridicati atat pentru evaluarea facuta de stapan propriei persoane cat si cainelui, respectiv evaluarea persoanei apropiate pentru om si caine. Cu alte cuvinte, judecatile asupra personalitatii, la caine si om, au dovedit consistenta interna comparabila si ridicata. In ceea ce priveste consensul intre cele doua tipuri de evaluatori, au fost realizate corelatii. Toate au fost semnificative si relativ ridicate, variind intre .45 si .76, usor mai mari pentru evaluarile facute pentru catei. Pentru a evita capcana unui fals rezultat dat de aparenta fizica, cercetatorii au realizat o corelatie partiala. Howitt & Cramer (2006, p. 188) ne amintesc faptul ca aceasta procedura statistica se foloseste atunci cand „banuim ca o corelatie dintre doua variabile este afectata de corelatia acestora cu o a treia variabila”. In studiul nostru, corelatiile partiale au fost insignifiant mai mici decat cele raportate initial, semn ca variabila caracteristicilor non-comportamentale ale animalului nu au nicio influenta asupra consensului demonstrat prin coeficientii de corelatie.

In cel de-al doilea demers de cercetare, cainii au fost adusi pe un teren de testare, unde comportamentul acestora a fost evaluat de catre trei observatori independenti. Pentru a determina precizia, s-a verificat masura in care evaluarile stapanilor au prezis evaluarile comportamentului realizate de observatori. Pentru a suscita o diversitate cat mai mare de comportamente care sa faca obiectul observatiei, fiecare animal a trebuit sa realizeze urmatoarele sarcini:

a) sa faca cunostinta – stapanul a mers intr-o scurta plimbare cu cei trei observatori;

b) sa exprime energia – stapanului i s-a cerut sa alerge impreuna cu cainele;

c) sa demonstreze afectiune – stapanul a fost incurajat sa provoace la cainele sau comportamente de afectiune;

d) sa-si arate obedienta – s-au efectuat trucurile de baza in ascultare „sezi” si „stai”.

e) anxietate sociala/stres – strainul a luat cainele intr-o scurta plimbare, cel dintai vazandu-si stapanul luand la plimbare un alt caine;

f) rezolvarea problemelor – cainelui i s-a aratat un biscuite mic plasat sub o cana de plastic.

Autorii au ales o evaluare situata undeva la mijlocul dintre un demers foarte standardizat (definit pe indicatori comportamentali precisi, cum ar fi numarul de scuturari din coada), si unul foarte general (cu un item de tip impresie pentru fiecare trasatura). Acest demers de mijloc (mid-level approach) s-a concretizat in itemi care au avut atasata o anumita semnificatie psihologica, folosindu-se in definire concepte precum timid (Nevrotic) si nervos (Extravert). Corelatiile intre evaluarile observatorilor din teren si evaluarile stapanilor pot fi socotite impresionante deoarece exista diferenta intre evaluarile de personalitate si evaluarile de comportament, sunt din surse diferite, si din momente diferite din timp (separate de cateva saptamani). Corelatiile realizate pentru oameni intre evaluari de personalitate-comportament dintr-un studiu anterior au fost comparate cu corelatiile pentru caini dintre evaluarile de trasaturi si cele de comportament. Desi corelatiile s-au dovedit destul de mici (intre .33 si .21), ele au fost semnificative si comparabile ca valoare cu cele obtinute pentru oameni.

In fine, a treia proba a constat intr-un set de fotografii prezentat unui nou grup de observatori. Evaluarile acestora au permis examinarea efectelor pe care rasa si infatisarea le au asupra rezultatelor. In primul rand, doar 51% dintre caini erau rase pure. A existat o consistenta interna buna pentru opiniile observatorilor in ceea ce priveste fotografiile. Acestea au fost evaluate de acest set nou de observatori, iar rezultatele au fost folosite pentru a constitui variabila de control in corelatia partiala dintre evaluarea posesorilor de caini si evaluarea comportamentului in proba de teren. Corelatiile partiale au ramas semnificative, desi nu foarte mari, pentru toate cele 4 dimensiuni, in timp ce corelatia intre observatiile bazate pe fotografie si evaluarile de comportament au fost semnificative doar in cazul Nevrozismului si Agreabilitatii. Cele doua corelatii semnificative din aceasta ultima masura au fost atribuite de autori cunostintelor pe care toti evaluatorii le aveau despre rasele de caini sau posibilitatii ca bias-ul legat de rasa sa fi afectat atat pe observatorii din teren cat si pe cei care au evaluat fotografii. Ceea ce ramane cert este ca variabila rezultata din evaluarile pe baza de fotografii a fost controlata in corelatia partiala mai sus amintita, demonstrandu-se ca efectul se pastreaza. Relatia dintre judecatile despre personalitate si evaluarile comportamentale nu pot fi atribuite stereotipurilor legate de rasa si/sau aparenta.

Ca o concluzie generala, studiul arata ca trasaturile de personalitate pot fi judecate de catre oameni la animale cu o precizie de neasteptat. Desi se pot formula rezerve asupra rezultatelor, fiind nevoie de cercetari mai aprofundate, pe loturi mai mari si cu modele mai precise, argumentele ne indica o directie posibila. Exista diferente de personalitate si ele pot fi judecate inclusiv la animale, prin paralelism intre specia umana si alte specii. Asemenea rezultate ar da mana libera unor noi serii de cercetari asupra diferentelor in trasaturile de personalitate. Prin paralelism, anumite concluzii pot fi deduse daca se observa evolutia acestor trasaturi de personalitate la animale in timp, precum si evolutia aspectelor diferentiale. O diversitate de manipulari experimentale sunt posibile la animal si nu la om., putandu-se testa ipoteze derivate din cercetarile facute pe oameni. De pilda, studii extinse pe gemeni ar putea sa arunce o lumina noua daca sunt privite din perspectiva factorilor de personalitate animala. Tot in aceeasi directie, dezvoltarea acestor trasaturi ar putea aduce idei noi despre cum evolueaza personalitatea umana, observandu-se interactiunea dintre factorii biologici, genetici si environmentali cu infinite posibilitati de control.

Desigur, limitele studiului raman deschise dezbaterii. In ce masura, este suficient ca doar 4% din varianta unei variabile sa fie explicata de alta variabila este de discutat. De asemenea, eticheta de „Energie” data factorului uman „Extraversiune”, cat si semnul egal dintre timiditate si nevrozism necesita o discutie mai ampla. Ramane certa paleta larga de idei noi si lumina originala pe care studiul prezentat a aruncat-o asupra felului in care privim psihologia diferentiala.

Bibliografie

• Gosling, S.D., Kwan, V.S.Y., John, O.P. (2003) „A dog’s got personality: A Cross-Species Comparative Arpproach to Personality Judgments in Dogs and Humans” in Journal of Personality and Social Psychology, Vol. 85, No. 6, pp. 1161-1169.

• Jones, A.C., Gosling S.D. (2005) „Temperament and personality in dogs (Canis familiaris): A review and evaluation of past research” in Applied Animal Behaviour Science 95 p. 1–53

• Howitt, D., Cramer, D. Introducere in SPSS pentru psihologie. Polirom, Iasi. 2006

 

Autor: Tudor-Stefan Rotaru

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent