ARTTERAPIA

0
656

Artterapia incurajeaza exprimarea  pe cale emoțională, afectivă, energetică și subtilă.Nu-si doreste obtinerea  unor opere de arta ci a unora ce dau sens gandurilor si emotiilor neexprimate . Artterapia este accesibilă tuturor grupurilor de vârstă, starea de creator și co-creator conștient este esența noastră ca ființă umană.

Modul in care  în care aplic instrumentele artterapeutice în cabinetul psihologic pe care il conduc este de a crea un spectacol al autocunoașterii, o experiență memorabilă pe care o prefer persistentă în retina conștiinței celor ce participa .

NLP-ul susține că 55% din modul în care comunicăm se întâmplă la nivel fiziologic, mesajele verbale și non-verbale interferand, altfel spus corpul are cuvinte și cuvintele au corp. Schimbarea perspectivei poate fi revelatorie legat de modul nostru de manifestare.

Se pot obtine beneficii la nivel de personalitate : împlinire personală , satisfacție, libertate creativă

expresia sinelui ,copping în fața stresului,intensificarea ritmului vital și de viață,însănătoșire,întărirea imaginii de sine ,libertate creativă.

Peter London spunea  „Se poate spune că arta este și poate fi folosită drept o hartă exterioară a sinelui nostru interior”

Fundamental în terapia prin artă este convingerea că aptitudinea de a crea imagini și forme este realmente universală și că astfel de imagini se pot dezvolta într-un limbaj simbolic căruia îi putem da un sens personal.

Cunoașterea personală prin artă nu este legată de aspectele estetice ale exprimării artistice, ci de autenticitatea implicării și trăirii procesului de transpunere în concret a ceea ce trăim, simțim, dorim.

Exprimandu-ne prin artterapie  contribuim la imbunatatirea starii psiho-emotionale , fluidizam comunicarea cu noi si ceilalti , ne eliberam de stres  si obtinem o stare de relaxare ,ajutam la deblocarea ,  manifestarea si eliberarea emotiilor precum si si ajutam la intelegerea si depasirea traumelor.

În artterapie instrumentele artistice devin mijloace de expresie pentru comunicarea gândurilor, atitudinilor, conflictelor, sentimentelor. Mai mult decât atât, aceste mijloace de expresie sunt la îndemâna oricui, nu sunt doar daruri artistice. Psihologia moderna le aplică în mod frecvent pentru optimizare și dezvoltare personală. Una dintre funcțiile majore ale artterapiilor expresive este încurajarea și dezvoltarea unor relații interpersonale mai bune și intensificarea comunicării interpersonale. Artele vizuale ajută persoana să se integreze într-o situație socială, să coopereze în grup.

Participanții au șansa de a-și elibera tensiunile, de a-și exprima emoțiile și de a comunica cu ceilalți prin modalități foarte diferite de cele cunoscute până în acel moment. Pentru a ne putea exprima avem nevoie de multe ori de un mediu sau de un grup care să ne ajute, să ne dea încredere, să ne valorizeze și să corespundă nevoii de siguranță.

Tehnicile pe care le  utilizez în artterapie sunt desenul, pictura,colajul din elemente independente ,plante sau elemente textile și orice alt act artistic care se poate transforma într-un act creativ conștientizat. Gânduri, atitudini, modalități de acțiune, de decizie, tipuri de comunicare și de relaționare în grup sunt developate, aduse la suprafață și surprind mecanismele și pattern-urile de funcționare. Participanții au astfel șansa aprofundării propriului proces de autocunoaștere prin propriul act creativ. Ei pot observa ceea ce le place sau ce nu le place la propria persoană, ceea ce acceptă sau respind, ceea ce lasă să se exprime sau ceea ce ascund, ceea ce îi provoacă sau îi sperie. Iar în urma unei analizeil pot descoperi resurse alternative pentru a integra “zona prejudecată” a imaginii de sine pentru a se percepe ca persoane complete.

Mecanismul psihologic care face artterapia să funcționeze este proiecția. Aspectele neconștientizate sunt exprimate simbolic în produsele creației artistice ale persoanei. Valoarea artterapiei este și educațională. Participanții înțeleg astfel cum să comunice mai adecvat, spontan, să-și conștientizeze mai clar pozițiile, atitudinile și să-i înțeleagă mai bine pe cei cu care intră în contact. Efectul constă într-o mai bună socializare, creșterea performanței, relaționare și comunicare adecvată cu familia, colegii și sefii.

Câteva detalii despre instrumentele artterapiei: nu e numai o modalitate de autocunoaștere și de autodezvoltare, ci și un mijloc de comunicare și de intrare în relatie cu alte persoane, prin utilizarea desenului în grup. Culorile alese, tipul de instrument pentru desen, modul în care desenează, suprafața ocupată pentru a se exprima, toate acestea sunt detalii foarte importante pentru cunoașterea persoanei. Desenul îi ajută să comunice, să accepte, să se revolte, să coopereze.

Există o corespondență între culori și trăirile, emoțiile, dorințele, nevoile, gândurile unei persoane. Interesant este că nu există un limbaj universal al culorilor, ci fiecare culoare are o semnificație unică pentru fiecare persoană, iar asocierea ține de experiența persoanei, de structura internă etc. Prin desen membrii grupului au posibilitatea să-și reamintească întâmplari petrecute anterior, să retraiască evenimente conflictuale cu cei apropiați și să ajungă să le vadă acum într-o nouă lumină.    Desenul constituie și un mijloc de forare în timp printre amintiri, și de aducere la lumină a acelor situații neacceptate, neîntelese și mai puțin clarificate.

Colajul este realizat prin lipirea sau atașarea de materiale de o mare varietate pe panza sau pe hârtie. Pot fi utilizate în colaj: hârtie de orice tip, variate texturi, lucruri moi și aspre, nasturi, poleială, frunze,sfoara , semințe. Colajul ajuta la eliberarea din tipare, la gândire creativă, la deblocarea resurselor participantilor, la minimalizarea obstacolelor.

Participanții au posibilitatea să învețe să înteleaga și să interpreteze limbajul nonverbal al diferitelor persoane. Comunicarea noverbală ne provoacă la aprofundarea cunoașterii umane si ajuta developarea unor situații concrete ale participantului, oferindu-i posibilitatea unei transformări spontane, urmate de modificarea unor patternuri afective, cognitive și de acțiune.

Oamenii oferă întotdeauna felii din ei înșiși si este important sa stim sa descifram si sa interpretam , astfel incat sa intelegem intregul .

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent