Alienarea sociala a tinerilor cu CES sau Esecul neasumat al dezinstitutionalizarii

0
662

bebada99aaa9847746eea59472544575_XL.jpg

Studiile istorice, psiho-sociologice si antropologice precum si trecutul recent ne supun continuu atentiei cazurile si momentele in care societatea romaneasca a optat pentru segregare si holocaust (jertfa si suspendarea catorva generatii de tineri) in defavoarea integrarii, protejarii, tolerantei si a convietuirii pasnice. Desi in Europa postbelica se amelioreaza aceasta tendinta a discriminarii, in virtutea democratiei, a dreptatii si tolerantei, fenomenul de segregare continua sa existe acutizat in anul 2011, intretinut prin oportunitatile economice generate pervers – intr-o dubla ipostaza; o discriminare pozitiva asumata tantos (Romania adopta de ochii lumii proiecte, programe si tendinte aplicate particularizat acum trei decenii Tarilor Scandinave si Europei Occidentale, unde persoanele cu incapacitati deveneau prioritati ale tuturor serviciilor sociale) sau prin discriminari mascate de simularea preocuparii;

 

Statul Roman ofera o “protectie sociala” a persoanelor cu CES (Cerinte Educative Speciale)–preocupare afisata defensiv la presiunea unor tari din UE si pusa in practica cu cinism, prin masuri ce vizeaza mai degraba protejarea societatii de aceste persoane.
Initiativele de implicare ale ONG-urilor si mecenatul prin proiecte de asistenta sociala sunt si au fost privite ca imixtiuni oportunist-partinice ale creatorilor acestora, fiind insotite apriori de stigmatul suspectarii de nesinceritate. Putinele reusite de optimizare a vietii asistatilor, prin parteneriatele ONG-OG, sunt rezultatul impotrivirii unui mediu legislativ, educativ si pro-helping in mod controlat-deficitare, proces cronofag si descurajant pentru foarte multe dintre organizatiile cu atitudini constructive.
Programele de protectie sociala a persoanelor cu CES au generat incepand cu anii ’90 o dezinstitutionalizare grabita; inchiderea centrelor de plasament-mamut, construirea altora noi, mai mici si mai cochete, care pastreaza insa alura de ghetou prin amplasare, intarcuire si educatia viciata a personalului, numite “Centre de Plasament de Tip Familial”. Imbunatatirea confortului nu a adus cu sine rezolvarea problemelor de fond ale tinerilor internati, astfel incat sperantele de adaptare si integrare sociala ale acestora se orienteaza, dupa doua decenii de reformare, spre “Dansez pentru tine”, “Romanii au talent” si alte show-uri de circ in care stigmatul afisat patetic mai are sansa de a fi recunoscut si rasplatit-nu inainte de a fi pus la treaba, corespunzator audientei, milei, dezgustului sau compatimirii smulse spectatorismului.
Documentele si miscarile importante care au facut realizabila trecerea de la segregarea negativa la intentia integrarii si ulterior la segregarea pozitiva (fara efecte notabile la noi) a persoanelor cu CES au fost rezolutiile ONU din 1971 (“Dreptul persoanelor handicapate mintal”), din 1975 (“Drepturile persoanelor handicapate”), rezolutiile din 1981 (“Anul international al persoanelor handicapate”), si rezolutiile ONU din perioada 1983-1992 (“Programul mondial de actiune privind persoanele handicapate”). La aceste conferinte au avut loc ample dispute intre sustinatorii segregarii si cei ai integrarii, fiecare dintre ei aducand motive intemeiate pentru sustinerea cauzei.
Anii 2000 aduc perspective noi in atitudinea societatii romanesti fata de persoanele cu handicap, pe un fond de acceptare cvazi-generalizata a viziunii de integrare si normalizare la nivelul Tarilor Europene. In aceasta perioada se fundamenteaza ideologic directiile de evolutie ale unei societati romanesti reformate, care sa aiba ca sprijin emotional slogane precum: “societate si educatie pentru toti, toleranta, convivialitatea si solidaritatea”. Generat de aceasta tendinta de reparare si normalizare a conditiei lor sociale, entuziasmul incipient al persoanelor cu CES si a familiilor acestora a fost sustinut pentru scurt timp de numeroase ONG-uri, prin proiecte gandite pe termen scurt, menite sa combine dezvoltarea cu optimizarea lor personala.
Se incheie insa deceniul de aur al ajutoarelor, dispare mitul copiilor “care din ajutoare cresc”, Statul Roman neputand decat sa dea copy-paste unor solutii de protectie sociala tip second-hand, aplicate rudimentar, aleator si cu un dezinteres, menite a mima credibil preocuparea.
Aderarea Romaniei la UE nu a facut decat sa stimuleze si sa accentueze aparentele unei implicari de succes a statului in imbunatatirea vietii si integrarea sociala a persoanelor cu CES.
O cercetare evaluativa efectuata la nivel national si publicata in anul 2009- “Situatia copiilor cu CES inclusi in invatamantul de masa”, cercetare realizata la initiativa Institutului de Stiinte ale Educatiei si finantata de UNICEF-Germania, ajunge subit la urmatoarele concluzii:
1. In privinta identificarii copiilor cu CES:
• ne (re) cunoasterea de catre profesori si parinti a nevoilor educationale speciale ale copiilor cu CES de care se ocupau sau a dificultatilor aparute in educarea lor, nemaivorbind de modurile de recuperare si solutionare a problemelor acestora.
• dificultati de identificare si evaluare a copiilor cu CES, prin insuficienta bugetare si insuficienta personalului specializat
• lipsa unui sistem coerent de evaluare si identificare initiala a copiilor si cu CES, slaba colaborare familie-scoala in acest sens
2. In privinta monitorizarii elevilor cu CES integrati in scolile de masa:
• copiii cu CES nu sunt monitorizati statistic, nefiind obiect al statisticilor nationale si nici o prioritate educationala
• in rapoartele MECTS se inregistreaza o crestere de la an la an a numarului copiilor care obtin certificate CES, dar numarul acestora este perceput de profesori ca fiind mult mai mare la nivelul claselor.
• copiii cu CES integrati in ciclurile gimnaziale sunt lasati balta, fiind considerati cazuri greu de recuperat sau lipsindu-le profesorii de sprijin
• are loc o debalansare a monitorizarii calitative a cazurilor in favoarea celei cantitative, cu repercusiuni asupra adecvarii serviciilor de sprijin educational si social si a eficientei acestora.
3. Curriculum si Strategii de Predare-Invatare-Evaluare:
• in majoritatea scolilor profesorii nu colaboreaza cu profesorii de sprijin pentru elaborarea PIP-urilor (Programelor de Interventie Personalizata), acestea fiind incomplete sau aplicate deficitar, adaptate pe grupuri cu eterogenitate crescuta a dezvoltarii si asimilarii.
• PIP-urile sunt percepute de parinti ca meditatii pentru cei cu rezultate slabe la invatatura…
• inexistenta activitatilor de terapie psihologica sau logopedie din scolile romanesti, cu precadere a celor orientate spre copiii cu CES
• neantrenarea copiilor cu CES in activitati extracuriculare, consecinta a comoditatii profesorilor si parintilor
• activitatile de sprijin pentru copiii cu CES nu sunt organizate in timpul orelor de curs, in cadrul clasei de elevi; ca atare are loc, de facto, separarea copiilor cu CES de restul clasei de elevi, aceasta practica nerespectind nici o finalitate de integrare a acestora, dimpotriva.
• evaluarea progresului scolar al copiilor cu CES oscileaza intre stigmatul subiectivitatii in notare- perceputa de clasa ca indulgenta- si amatorism; criteriile de evaluare subiective apar ca efect al raportarii gresite la norma grupului, in locul raportarii la progresul individual al fiecarui caz CES.
• continuarea studiilor, integrarea profesionala si sociala a copiilor cu CES stau sub semnul abandonului scolar si a esecului.
4. Resurse umane si materiale:
• politicile incluzive produc slabe efecte practice la nivel national; rezultatele scontate nici nu au cum sa apara decat ca exceptie; in ciuda necesarului semnalat-numarul de profesori de sprijin, psihologi, psihopedagogi si logopezi angajati este mic, in acord cu restrictiile legislative.
• resursele materiale ale scolilor sunt ostile educatiei, in defavoarea proiectelor de educare a copiilor cu CES.
5. Relatia cu parintii copiilor cu CES
• parintii manifesta atitudini indiferente, rezervate, defensive sau se implica activ in educarea copiilor lor. Lipsa resurselor blocheaza deopotriva comunicarea parinti-scoala si aparitia rezultatelor.
6. Management si cultura scolara:
• profesorii pun nevoia de performanta academica mai presus de nevoia de invatare specifica fiecarui copil, in speta a celor cu CES; acest viciu pedagogic, alaturi de lipsa experientei manageriale si de pasivitatea generata de atitudinea de toleranta-ce inlocuieste implicarea, genereaza o neasumare a culturii incluzive
• se remarca o prevalenta a Culturii incluzive implicite, a Culturii incluzive tolerante si a Culturii incluzive impusa exogen- fata de Cultura incluziva asumata.
7. Educatia incluziva si Comunitatea locala.
• desi colaborarea scolilor cu scolile speciale este o traditie, desi s-au infiintat clase speciale in scolile publice, la initiativa parintilor, sunt reprezentative statistic scolile care au preferat neimplicarea, in acord cu dezinteresul comunitatii pentru copiii cu CES
• activitatile in care se implica membrii comunitatii locale sunt cele traditionale, insuficiente dezvoltarii si integrarii copiilor cu CES in comunitate.
Analizand si concluziile acestui raport reiese destul de clar ca tinerii cu CES au devenit pana la data curenta, in 2011, alaturi de pensionari si de restul populatiei active, o moneda de dezavuare electorala, un calcai al lui Ahile permanent vulnerabil. Lipsa accesului real la educatie si la resurse, cei 3D ai pauperizarii unei natiuni, Demotivarea si Deprofesionalizarea Dascalilor, redirijarea fondurilor educatiei si culturii spre bugete paralele, toate acestea genereaza in mod ironic, prin oglindire, un status-rol contaminant pentru sustinatori.
Dezinstitutionalizarea formala a generat efectele unei proaste aplicari a politicilor incluzive a copiilor cu CES, fapt ce conduce in prezent la alienarea sociala si dezorientarea profesionala a unei intregi categorii sociale, adica la extinctia ei.
Autor: Eduard Rosentzveig

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent