Adevarul gol golut – despre ce eviti sa-ti spui cand vorbesti cu tine Episodul1

1
532

Suntem fascinați de mistere. Sub sloganul „The world is just awesome”, Discovery Channel este difuzat în peste 170 de țări. Taina sfântului Graal ne urmărește și astăzi. Codul lui da Vinci, romanul americanului Dan Brown, publicat în 2003, s-a vândut, în numai 3 ani, în patruzeci de milioane de exemplare și a fost tradus în 44 de limbi. Tânjim spre a ucide cu mintea tainele ce le-ntâlnim în cale și suntem orbi la secretul pe care îl purtăm în noi ca pe un geamăn siamez.

<<…în zori de zi când cea din urmă stea

este sătula de isprăvi nebune

un prinţ al vânătorii povestea

şi-un gramatic nota ce i se spune

“mai mare-n evul ce mi s-a predat

o altă întâmplare nu există”

– marite domn! am un condei ciudat:

în loc de “mare”-a scris cu lacrimi “trista”>>

Ştefan Augustin Doinaş

De un număr de ani, după vârsta fiecăruia, locuim acest teritoriu numit „eu”. Cu toate că are o întindere limitată, constatăm că ne este necunoscut. Putem să alegem ca teritoriul „eu” să rămână parcurs doar până la prima intersecție. Astfel, vom ști perfect traseele turistice din Bucegi, unde sunt cele mai chic bistrouri din Paris, sau care sunt superofertele de shopping în Dubai. Trăim doar pentru a desluși lumea exterioară? Nu! Fiecare din noi este o enigmă. Decripteaz-o!

Să improvizăm în noi un ghid cu care să pornim în explorarea teritoriului care suntem.

Posedăm un relief diversificat. Orgoliul recunoaște, în față noastră și a celorlalți, doar piscurile demne, pajistile vesele sau istețele izvoare. Dar în fiecare există zone de ne-spusuri: mlaștinile fricii, smârcurile nesiguranței, genunile dorințelor interzise de normele sociale, craterele nestinse ale furiilor și peșterile rușinii, prin care mergem ciuci, cu capul plecat și târându-ne.

Tema călătoriei autentice prin tine, o poți considera și un act de trădare asupra acelei părți din ființa ta care te vrea os de demiurg. Da, vei indispune acest pretins ocrotitor al conștiinței. Vei afla că poți fi egoist, că invidiezi, că iubești interesat, că umilești, că ești ironic, viclean, duplicitar, fanfaron, leneș, obedient, laș, încăpățînat, că nu ai prieteni adevărați, că relația cu copilul este lipsită de consistență, că te plictisești cu partenerul de viață, că urăști să mergi la muncă. Cumva, le știi pe toate acestea, dar, pe cele mai multe, eviți să le recunoști, să le înfrunți, să le vindeci.

Zilnic ne mințim. Eul Mistificator ne joacă pe genunchii săi. Noi acceptăm copilărește această țopăiala.

De ce nu ne spunem adevărul? …

– Pentru că nu vrem să recunoaștem că am făcut o alegere greșită

– Pentru a nu ne știrbi propria imagine în propriii ochi

– Pentru a nu recunoaște că realizarea finală a fost un noroc chior și nu rezultatul eforturilor proprii

– Pentru a ne păstra iluzia sănătății perfecte

– Pentru a rămâne în țarcurile impuse de societate

– Pentru că nu suntem dispuși să facem un efort, fizic sau intelectual, în plus

– Pentru a rămâne într-o zonă pe care o considerăm sigură

Eul Mistificator e dăruit cu o limbă mieroasă. Are abilitatea de a te face să nu te judeci aspru pentru gândurile tale urâte, pentru faptele tale rele, pentru tergiversări. Este un maestru în găsirea scuzei miluitoare. Cumva, un declanșator – care poate fi un om (pe care, mai târziu, îl vei numi îngerul tău), o carte (pe care, în ani, o vei numi-cartea ta de căpătâi), un film (despre care vei spune-filmul care mi-a schimbat viață), o încercare dramatică (despre care vei povesti ca fiind cotitura vieții tale) – va scoate în plin soare eul Sincer. O vreme trăiești divizat. Constați că este dureros și obositor. Aduci fațăîn față eul Sincer și eul Mistificator punându-i să lucreze împreună pentru coagularea ființei tale.

Travaliul devenirii autentice începe cu cele trei răspunsuri pe care le poți da întrebării:

Vreau să schimb minciuna în adevăr?

-DA

– NU

– NU ȘTIU

Da și Nu – sunt o decizie.

Nu știu este o amânare. Amâni, în fapt, să scoți la lumina adevăratul om care ești și, nu numai că prezinți celorlați măști de carnaval, ci te împingi spre secunda în care îți vei spune rușinat: regret!

Următoarele gânduri vor fi despre amânare

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

1 COMENTARIU

  1. Minunată punere în cuvinte a ceea ce ne spunem în momentele de maturitate și de contact cu sine. Totodată încheierea trădează rolul de pseudoEu Sincer. Cred că mi-ar fi plăcut să rămână subînțeles acest rol de Vocea Realității, fiind mai ușor de introectat.