Adevărul gol goluț – despre ce eviți sa-ți spui când vorbești cu tine – Episodul 7 Cine sunt?

0
634

Piramida lui Dilts situează identitatea în zona mediană, sub apartenenţă şi spiritualitate/misiune şi peste valori, abilităţi, comportament şi mediu. Pot răspunde fără să mă gândesc la întrebarea unde mă aflu (mediu). Ce ştiu să fac (comportament) – îmi este facil să identific. Cum fac ce ştiu să fac (abilităţi) – pare a fi o chestiune simplă. Retorica mă va ajua, cu siguranţă, să înşir, fără să clipesc, valorile în care cred. Succesiunea logică conduce la gândul că voi răspunde negreşit întrebării referitoare la identitate.

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,

din umbră mă ispitesc singur să cred

că lumea e o cântare.

Străin zâmbind, vrăjit suind,

în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.

Lucian Blaga

Cine sunt? Îmi amintesc primele confruntări cu această temă: Cum te cheamă? Monica… Ce eşti tu, fetiţă sau băiat? Fetiţă… Câţi ani ai? Doi ani şi opt luni! (până pe la 17 – 18 ani ţinem socoteala pe luni, uneori minţim vrând să părem mai mari. După, schimbăm strategia şi folosim tehnica economiilor în criză: avem creşteri negative!)… A cui este păpuşica asta? A mea! … Cine este doamna care te ţine de mână? Mama mea!… Astfel, am început să mă identific cu numele, sexul, părinţii, jucăriile pe care le aveam. Am continuat cu locul în care învăţam, unii profesori, prieteni, vacanţe, cărţi citite, muzica ascultată, haine. Am trecut prin a mă identifica cu rolurile mele: fiică, soră, soţie, mamă, angajată. Mi-am adăugat etichete cu fiecare nou mediu în care mă aflam şi cu fiecare nouă abilitate ce-mi cizela comportamentul.

Privind în jur, am observat, la mine şi la alţii, identificarea cu lucrurile de care ne folosim: haine, maşini, case, bijuterii. Sunt o raritate persoanele care să povestească, la o discuţie cu prietenii, că au făcut shopping la outlet sau second hand. Cu cât preţul plătit la achiziţionare este mai grăsuţ iar noua posesie e mai exclusivistă, cu atât identitatea cumpărătorului devine mai cu moţ, mai cu pedigree. Cu o maşină pe care s-a dat preţul unui apartament, se schimbă automat credinţele posesorului, abilităţile, comportamentul şi mediul. Fraza laitmotiv este: pentru că am această bijuterie de maşină sunt un om puternic, ştiu să fac bani, drept pentru care privesc de sus pe sărăntoci şi fug mâncând pământul de orice loc frecventat de aceştia. Sunt atât de vizibili, aşa uşor de ghicit! Au ceva anume în privire, în felul de a merge şi de a vorbi. Lângă ei mă simt agitată şi fără un loc al meu. Ocupă tot spaţiul.

Am întâlnit oameni care se identifică cu poveştile lor de familie. Colecţionează fotografii, adună obiectele stramosilor, cercetează şi alcătuiesc arbori genealogici, vorbesc cu pasiune despre cei dispăruţi. Pe stradă sunt, mai degrabă, anonimi. Păşesc cu un soi de delicateţe, vorbesc molcom, nostalgic şi au în privire o lumină blândă. Vecinătatea lor mă face melancolică. Gândul îmi naşte dorinţa de a fi trăit în altă epocă istorică. Cu siguranţă că ar fi fost mult, mult mai bine!

Sunt părinţi care se identifică cu copiii lor. Mamele, în special. Cu ani în urmă, am cunoscut un tată care avea fata plecată în SUA, unde lucra ca manechin. Bărbatul acesta vorbea numai despre minunea lui de copil, îmi arăta fotografiile, revistele în care apărea, îmi povestea unde stă, ce mănâncă, la ce petreceri merge, ce vedete a cunoscut. Omul nu trăia o viaţa proprie. Inima îi bătea prin inima fiicei sale. Când îi ascultam reportajul (coversatia cu el era ca o emisiune tv pentru mine!), simţeam un soi de invidie pentru tânăra elogiată şi milă pentru tată. Îmi venea să-l întreb: Dar cu tine cum e?

Altă categorie este a celor mulţi care se identifică cu funcţia. Domnul/doamna director, preşedinte, senator, ce este să fie! Toate acestea scrise pe cărţi de vizită, plăcuţe de pe birou, uşi de la intrare, cruci de pe morminte. Bunele maniere ne învaţă să folosim apelativele acestea şi după ce statutul respectiv a dispărut sau după ce persoana s-a pensionat. Am mers o dată cu indiscreţia până într-acolo încât m-am auzit spunând: Director, este numele de botez?

Etichete… Un şir de lucruri, persoane, locuri, funcţii pe care le credem a fi noi. Mintea ne halucinează identităţi. Nu am vorbit despre cei care sunt bolnavi de profesie şi spun despre sine: sunt hepatic, sunt diabetic sau mai ştiu eu ce. În preajma lor îmi e ruşine că mă simt bine. Nu am vorbit despre cei ce se consideră ştie tot, despre cei care spun despre sine că sunt bătuţi de soarta, urmăriţi de ghinion, blestemaţi. Vecinătatea lor îmi dă fiori reci. Cu siguranţă, suntem mai mult decât ne îndeamnă mintea să credem. Suntem şi emoţia noastră şi neconştientul atât de ignorat şi trupul acesta cu propriile legi.

Cine sunt? Lucrez la răspuns, în mod conştient, în fiecare zi.

>>> Te invităm să evaluezi acest articol:

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent

Deloc Nu prea Asa si asa Este ok Excelent